vineri, 12 august 2016

Elif - rezumate, episoadele 11-12







Elif rezumatul episodului 11

Elif - rezumate, episoadele 11-12
Veysel o ameninţă pe Ayșe spunând că a răpit-o pe Elif din spital, apoi îi cere bani ca să n-o reclame, ba mai mult, zice c-o omoară pe Melek, . După ce Melek vină acasă de la cumpărături, o controlează în geantă şi îi ia banii. La vilă, Serife o îngrijeşte pe copilă, îi spală piciorul rănit şi încearcă să afle dacă Tugce şi Arzu s-au purtat urât cu ea. După aceea îi spune şi lui Ayse că Arzu a pălmuit-o pe Elif degeaba. Arzu este cu Kenan în dormitorul lor şi încearcă să-l facă să creadă că Elif se poartă rău cu fiica lor, la fel şi Ayșe, dar el îi aminteşte că Ayșe este mama ei (a lui Arzu).

Veysel se află iarăşi la masa de joc iar creditorii lui vin şi-l ameninţă că-l omoară dacă nu aduce banii în două zile. Atunci el o sună pe Ayse, ameninţând că o omoară pe Melek dacă nu-i dă bani. Ayșe se află în curte iar Gonca o urmăreşte de după zidurile casei auzind ceva din conversație. După ce intră în casă, Ayșe vrea să caute ceva într-o lădiţă, dar iese imediat afară unde Tugce şi Elif se ceartă de la o păpuşă şi telefonul rămâne pe pat. Gonce profită de moment, intră la Ayse şi se uită în telefon unde Veysel lăsase un mesaj de ameninţare. Gonce se duce imediat la Arzu să-i spună că cineva vrea s-o şantajeze pe Ayșe, dar nu ştie cine. Ayșe îşi pregăteşte nişte bijuterii de aur să le vândă ca să facă rost de bani. Tugce vine cu un foarfece să taie părul păpuşii lui Elif şi o sluteşte în văzul fetiţei care începe să plângă.

Alyie îşi aminteşte de nişte discuţii tensionate cu Kenan care-i spune să nu-şi mai bage nasul în treburile lui. Enervată, se duce pe terenurile familiei la muncitorii din câmp şi îi spune şefului lor, Hasan, să-şi strângă lucrurile şi să plece. În scurt timp apare Kenan şi când vede că oamenii îi pleacă îl ia la întrebări pe şeful de echipă mirându-se de piedicile pe care i le pune maică-sa.
Selim se duce la restaurantul unde de câteva zile lucrează Zeynep ca s-o tachineze, dar în scurt timp patronul o va da afară din cauza lui. Telefonul lui Veysel sună iar el, crezând că sunt creditorii, o pune pe Melek să răspundă şi să spună că el nu e acasă, dar apelul este din partea lui Arzu care tace...

Elif rezumatul episodului 12

Arzu închide telefonul pt că intră în cameră Kenan, apoi Veysel formează numărul lui Ayse, fără să ştie că Arzu va răspunde, şi o ameninţă din nou, că o vinde pe Melek, deşi nu aude nici o replică la celălalt capăt al firului.

Tensiunea dintre Kenan şi Alyie creşte, iar bătrâna, enervată că fiul ei vrea să cultive acel pământ, merge afară şi dă telefon unui avocat, Fatih, spunându-i să vină ca să demareze procedurile pentru vinderea bucăţii de pământ. În acest timp Kenan este pe tarla şi îi reaminteşte lui Hasan că doar de el trebuie să asculte, chiar dacă o respectă pe dna Alyie. Însă pe când se află în sere, Fatih vine la el şi îi spune despre vânzare, nebănuind că el nu trebuia să ştie despre aceasta.

În orăşel, Zeynep şi Melek spală vasele iar Murat intră pe neobservate în cameră la Zeynep ca s-o controleze în ghiozdan să-i ia banii. Ea îl surprinde şi îl ceartă, apoi îl dă afară din dormitor. Tugce şi Elif se joacă fiecare cu câte o bărcuţă. Tugce are una teleghidată pe care o mișcă în piscină, iar Elif una din hârtie, pe o baltă mică. Tugce e geloasă că Elif a găsit soluţia să se joace şi ea cu o bărcuţă şi se duce să i-o zdrobească aruncând o minge peste ea, dar din baltă sare noroi pe rochiţa lui Tugce. De ciudă, ea o împinge pe Elif în baltă şi o unge toată cu noroi, apoi se duce la maică-sa să-i spună că Elif a mânjit-o pe rochie. Când Arzu vine afară, o aude pe Ayșe, care, ca s-o împace pe fetiţă, îi spune că mama ei va veni la conac şi că vor fi împreună. Arzu intră în casă şi face o criză de nervi hotărând că trebuie s-o omoare personal pe Melek.

Elif - rezumate, episoadele 11-12
Murat priveşte vitrina unui magazin de bijuterii de aur şi se gândeşte să-i cumpere o brăţară lui Seyda, fata pe care o iubeşte. Vede două femei care cumpără cu bani gheaţă nişte coliere şi le urmăreşte ca să le fure genţile.
Ayse pleacă să se întâlnească cu Veysel într-un loc stabilit la telefon şi îi spune lui Elif să stea cuminte în cameră, să nu iasă deloc afară. Dar Arzu vine şi o obligă să-i deschidă, apoi o ameninţă şi punându-i mâna la gură o târâie până la maşină repetându-i că nu are ce să caute în casa ei.
Ayșe ajunge în parcul unde trebuie să vină Veysel, dar Murat este şi el în zonă şi o vede când îşi scoate brăţările din geantă furându-i-le. Ayșe strigă "hoţul", dar nu e mai nimeni prin preajmă s-o ajute. Murat fuge cu poşeta ei.

În acest timp, Arzu, conducând extrem de neatentă şi de nervoasă, face accident...


urmează: Elif, ep.13-14

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







joi, 11 august 2016

Elif - rezumate, episoadele 6-10







Rezumatele de mai jos acoperă episoadele de la 6 la 10 în versiunea lor originală, de cca 75 de minute pe episod, non-comercial (fără reclame).


Elif - rezumate, episoadele 6-10
Arzu discută cu Gonca şi îi spune acesteia că nu ştie cum de Melek mai trăieşte. În mintea ei va încerca să facă un plan pentru a scăpa de Melek pentru totdeauna. Elif începe să plângă pt că Arzu a ameninţat-o că o va duce la orfelinat, spunându-i că acela este locul copiilor care nu au părinţi. Melek începe să se simtă mai bine şi peste câteva zile urmează să fie externată din spital. Ayșe mai trece pe la ea, şi află că Melek a părăsit vila când l-a văzut pe Kenan cu Arzu îmbrăcată mireasă venind de la cununie. Zeynep se tot întâlneşte din întâmplare cu Selim, fratele lui Kenan, ba pe stradă, ba în staţia de autobuz, sau în cantina facultăţii. Cu toate că amândoi simt atracţie unul către celălalt, Zeynep nu-şi dezvăluie sentimentele.

Veysel şi Murat acceptă oferta de lucru a mafioţilor şi sustrag banii din casa cuiva sub ameninţarea pistolului, apoi îşi primesc partea. Li se dau mai multe astfel de însărcinări, dar la un moment dat şeful lor nu-i crede că au găsit doar un singur teanc de bani la una dintre adrese. Acum având din nou ceva bani, Veysel se duce iarăşi să joace cărţi.

Elif începe să aibă probleme din partea lui Gonca. Într-o zi intră în bucătărie să mănânce o felie de pâine, iar Gonca o vede şi sparge un borcan cu dulceaţă în spatele ei, certând-o şi punând-o să şteargă pe jos, deşi ea s-a tăiat la un deget într-un ciob. În acest timp Arzu a văzut că Ayșe pleacă de acasă şi urmăreşte taxiul în care s-a urcat servitoarea. Ayse ajunge la Melek, însă Arzu o pierde din vedere şi se enervează făcând cale întoarsă.

Elif - rezumate, episoadele 6-10
Veysel ajunge acasă şi începe din nou s-o bată pe Melek. Arzu o pune pe Elif să şteargă praful într-o debara cu mobilă veche şi o poliţă cu vase cade peste ea. Gonca se preface speriată şi vine să le anunţe pe dna Alyie şi pe Ayșe. Fetiţa plânge că vrea la mama ei, şi pentru că Kenan este milos şi doritor s-o ducă să-şi vadă mama. Imediat Arzu preia iniţiativa, pentru că nu are nici un interes ca Kenan să se reîntâlnească cu Melek, şi apoi o ia pe Elif cu maşina sub pretextul că o duce la mama ei. Elif simte că femeia a minţit-o şi la un moment dat se preface că-i este rău, cere să oprească şi fuge din maşină, ascunzându-se după o stivă de lemne, apoi se duce către casa ei. Arzu n-o găseşte şi se întoarce fără să spună nimic celor de la vilă. Ayșe observă lipsa fetiţei şi anunţă familia, dar nimeni nu ştie nimic. Ea, împreună cu Kenan şi cu Arzu pleacă cu maşina s-o caute pe fetiţă. Melek îşi caută şi ea fiica, anunţată fiind de Ayșe. Însă Elif o aşteaptă pe maică-să în curtea casei, dar primul care apare este Veysel, venit de la masa de joc, unde din nou a pierdut banii câştigaţi împreună cu fiul său. El trece mai departe fără s-o vadă pe fata lui. După aceea Zeynep o găseşte şi o ascunde de taică-său, ştiind că umblă după ea s-o predea mafioţilor, plecând cu taxiul din zona casei lor.

Zeynep o sună pe Melek să-i spună unde se află cu Elif, dar Veysel, venit acasă, ascultă la uşă şi din nou se poartă violent. Melek o anunţă pe Ayse unde se află fetiţa, dar aceasta nu vrea să meargă înapoi la conacul familiei Emiroglu ci vrea la părinţii ei. Veysel şi Murat sunt şi ei în drum spre parcul respectiv, dar un tip cu care Murat avea disensiuni îi întâlnesc şi acesta se bate cu el. Astfel cei doi nu mai ajung în timp util în parc, Ayse reuşind s-o convingă pe Elif să meargă cu ea cu taxiul înapoi la vilă.

Murat îşi îngrijeşte vânătaia primită în urma bătăii de pe stradă. Melek intră să vadă ce-i cu el iar Veysel o repede. Zeynep, care a mers la vilă împreună cu Elif şi Ayșe, e cât pe ce să fie descoperită de Selim care are ceva să-i spună servitoarei şi a venit până la anexe. Noaptea, Zeynep pleacă pe furiş, dar pe drum o ajunge din urmă Kenan cu mașina, și văzând-o, se oferă s-o conducă până acasă, fără să ştie cine este şi de unde venea. Noaptea, Elif visează că a ajuns acasă şi se îmbrăţişează cu mama ei.

Elif - rezumate, episoadele 6-10
A doua zi, Elif rămâne în pat fiind bandajată la piciorul peste care a căzut poliţa de lemn, iar Tugce intră la ea în cameră ca s-o supere. După aceea se duce la maică-sa şi o minte că Elif i-a vorbit urât, iar Arzu vine şi o pălmuieşte pe micuţă de pomană. Veysel ia telefonul lui Melek şi îl controlează dând peste numărul lui Ayșe. El îi dă mesaj să vină acolo în ideea de a scoate bani de la ea, pentru că nu ştie că Ayșe este servitoarea, el crede că e proprietara vilei Emiroglu. Ayșe ajunge cât poate de repede, pentru că mesajul e de pe telefonul lui Melek, dar când bate la uşă, apare Veysel ...


urmează: Elif, ep.11-12

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv