marți, 21 iunie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 61







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 61
Harun vede maşina în care se află Candan şi o împinge pe Dilara din drum dar este el cel lovit în plin. Sare, răsturnându-se peste capotă şi ajunge pe asfalt, în timp ce Candan vede în oglinda retrovizoare pe cine a lovit de fapt, şi începe să plângă crezând că l-a omorât pe Harun. Dilara stă lângă el alături de alţi trecători care se adună, apoi vine o salvare şi îl duce la spital. Dilara pleacă acasă cu Azmi, dar este foarte impacientată pentru că nu ştie deocamdată nimic despre starea omului iubit. Maide este anunţată despre cele întâmplate de către medici, de pe telefonul lui Harun, şi se duce imediat la spital lăsând baltă treaba la grădină. Pe drum o sună pe Ayse, care era la terapie cu Hazal. Psihiatra se îmbracă şi ea să plece spunându-i lui Hazal să se reprogrameze.

Hazal, enervată, întreabă de ce Cihan nu mai era acolo (el trebuia s-o aştepte) şi află că a sunat Cansu şi el a plecat, fapt care o irită şi mai mult. Apariţia lui Merve o mai linişteşte şi amândouă ies în oraş, apoi ea propune să meargă la studioul unde se află Ozgur, toboşarul formaţiei lui Mert, profesorul ei de matematică, de care s-a îndrăgostit, deşi acesta are o iubită.

Tensiunile dintre Cansu şi Hazal nu contenesc ceea ce-l macină pe Cihan, pe care cel mai mult îl doare că Cansu este lovită şi din partea lui Deniz care a rupt relaţia cu ea, cel puţin pe moment. Dilara află despre evoluţia lui Harun de la Cagatay şi când lucrurile se pare că merg în direcţia cea bună, se duce la spital să-l vadă. Harun este vizitat de Maide şi de Ayse, însă nu se trezeşte, dar când vine Dilara la el, deschide ochii şi ea se bucură că a trecut ceea ce a fost mai greu. Harun o întreabă dacă Demir este copilul lui iar Dilara nu-i mai poate ascunde adevărul şi recunoaşte acest fapt. Cum stau cei doi de vorbă şi Dilara îl mângâie pe Harun pe frunte, Candan, care interceptase telefonul lui Maide aflând ceea ce o interesa, se apropie încet de geamul rezervei şi o priveşte cu ură pe rivala sa. Dar Maide, care nu plecase încă acasă, o vede pe Candan şi o trage deoparte ameninţând-o să nu mai facă nici o mişcare fără să-i spună ei.

Deniz se sfătuieşte cu Ozkan în privinţa trecutului mamei lui şi ca se lămurească mai bine, Ozkan îl duce la club, să stea de vorbă direct cu Inci, dar acolo se află şi Burhan care are o discuţie cu femeia după ce Deniz pleacă. Într-o zi Burhan îl aşteaptă să iasă din casă şi când Deniz se uită curios la Mercedesul parcat în faţa uşii lui, Burhan vine, îi dă cheia maşinii şi îi spune că este tatăl lui adevărat. După ce merg să stea de vorbă, Deniz se înfurie şi nu-i acceptă darul. Ozan o vede pe Candan lucrând ca vânzătoare la o cafenea şi se miră că o vede într-o asemenea postură, apoi se ia la ceartă cu ea într-o seară după ce iese din tură.

Dilara iese în oraș fără ştirea lui Cihan, cu Demir, ducându-se la Harun acasă, pentru a-şi ţine în braţe fiul. La ducere pleacă cu Azmi, dar de adus înapoi, o aduce Harun, iar Azmi e cât pe ce s-o vadă ieşind din jeep-ul lui. Hazal se ceartă cu Ayșe, care nu vrea s-o mai consilieze din cauza atracţiei pe care o simte faţă de Cihan. Într-o seară, ea vrea neapărat să iasă din vilă ca să meargă în clubul unde cântă Ozgur cu formaţia şi o foloseşte pe Sevinc drept momeală ca să-i pe paznici să îndepărteze preț de câteva clipe din faţa intrării, în aşa fel încât ea să iasă imediat afară. La club se întâlneşte cu Merve şi este foarte încântată de prestaţia formaţiei lui Ozgur.

Cihan, care şi el simte aceeaşi atracţie faţă de Ayșe, începe să rememoreze toate momentele cu ea, apoi, deşi este seară târziu, pleacă spre casa ei. Ayșe este uimită să-l vadă sunându-i la uşă ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv










vineri, 17 iunie 2016

Prizoniera dragostei, episoadele 27-28 turcesti, rezumate







Prizoniera dragostei, episodul 27

Prizoniera dragostei, episoadele 27-28 turcesti, rezumate
Acum are loc adevărata confruntare dintre Iclal şi cei din familie. Yigit, recunoaşte totul dar o apără pe Nur spunând că ea oricum n-a ştiut decât că fosta lui soţie este moartă. Orbită de furie şi de gelozie, convinsă că i s-a jucat festa vieţii şi i s-a făcut o imensă nedreptate, Iclal face un pas greşit şi îl implică pe Mert în jocul ei de-a răzbunarea încercând să-l instige împotriva propriului tată şi mai ales a lui Nur. Yigit şi Nur pleacă de la conac, crezând că de acum înainte viaţa este a lor şi-şi pot vedea liniştiţi de căsnicie. Aytul crede că Nazan este cea care i-a spus fiicei ei despre căsătoria lui Yigit şi o bate, iar ea neagă, apoi Cahit este cel care opreşte agresiunea maică-sii. Firat, într-o discuţie cu Aytul, face un pas înapoi şi îi promite că n-o mai ajută de acum înainte şi că nu are decât să suporte singură toate consecinţele.

În urma scandalului, Hafize vrea să plece şi ea de la fermă, dar Iclal nu este de acord. De altfel nici Tayar nu înţelege ce-i atâta grabă de a pleca, pentru că el nu ştie despre sarcina lui Elmas. Cahit stă de vorbă cu Nazan ca să afle ce ascunde de el şi ea îl minte că-i e teamă ca nu cumva Elmas să mituiască medicul şi să falsifice rezultatul testului. Atunci Cahit o asigură că el va alege medicul şi astfel nu va avea nici o îndoială asupra rezultatului.

Yigit se lasă manipulat de Mert, care nu vrea să facă nimic dacă el nu vine acasă, şi atunci ii promite că vine să-i citească poveşti în fiecare seară. Înainte să plece, Yigit o ia la rost pe Aytul că de când îl păcăleşte pe el şi Iclal ştie totul? Aytul face pe nevinovata, dar el îi aminteşte că Nur a simţit că se ştie tot adevărul, însă el n-a vrut s-o creadă. După aceea îşi aminteşte de explozia de pe iaht şi la întrebarea asta Aytul ocoleşte răspunsul spunând doar că Iclal îl iubeşte. Pentru că Merţ devenise agresiv la şcoală, părinţii lui decid să meargă toţi trei la psiholog şi să-i prezinte acestuia situaţia reală. Psihologul spune că micuţul trebuie s-o cunoască şi pe noua soţie a tatălui sau - ceea ce este un fapt împlinit. După şedinţa de terapie, Yigit şi Iclal discută în contradictoriu. El aduce la suprafaţă un adevăr uitat, şi anume că accidentul de maşină în urma căruia Iclal a rămas în comă timp de trei ani a fost produs de ea, pentru că a tras de volan.

Yigit şi Nur se mută de la hotel într-o casă nouă, iar ea merge la agenţie să definitiveze retragerea sa din contracte. Kerem, absorbit cu totul de fiinţa ei, la un moment dat, fără să-şi dea seama de ce, o sună pe Iclal şi stă de vorbă cu ea. Aceasta, dându-şi seama că el o iubeşte pe Nur, îi sugerează să stea aproape de Nur pentru că într-un viitor nu foarte îndepărtat va avea nevoie de el. Elmas se adresează unui avocat şi intentează proces de paternitate lui Cahit, care primeşte acasă citaţie. Confuz şi nedorind să se prezinte la proces, Cahit discută cu Yigit care-i promite că-l ajută, sigur fiind că Elmas minte. Cahit o sună totuşi pe Elmas să-i sugereze să renunţe la proces, că el face testul, dar ar vrea să ştie despre asta doar ei doi. Mert le face probleme lui Yigit şi Nur, purtându-se agresiv când tatăl lui îl aduce la noua casă, în camera pregătită pentru el.

Iclal face testul de sarcină care iese pozitiv, şi vine la uşa celor doi soţi să le comunice vestea...

Prizoniera dragostei, episodul 28

Prizoniera dragostei, episoadele 27-28 turcesti, rezumate
Cum Yigit nu-şi aduce aminte dacă a petrecut noaptea cu Iclal sau a dormit, Nur ia această confuzie a lui drept un fel de recunoaştere a adevărului şi devine foarte furioasă crezând că Yigit a înşelat-o. Yigit pleacă iar în urma lui Kerem, pus la curent de către Iclal, o sună pe Nur în timp ce ea era la volan şi îi cere să se întâlnească. Nur refuză cu o anume agresivitate şi ameninţă că îşi provoacă un accident dacă el nu închide şi nu încetează s-o mai caute, apoi aruncă telefonul pe geam.

Fîrat nu-i găseşte înlocuitor lui Nur la agenţie, dar una peste alta, el este fericit că va fi tată, pentru că Iclal a conceput acest copil cu el, dar ea îi pune mereu în vedere să nu uite că tatăl copilului trebuie să fie Yigit. Însă pe măsură ce trece timpul, lui Firat îi convine din ce în ce mai puţin ca fiul lui nenăscut încă să fie mai apoi crescut de Yigit. Cahit se duce pentru testul de paternitate la acelaşi doctor la care fusese cu ani în urmă cu Nazan, povestindu-i întâmplarea cu Elmas. Acesta, pus acum în încurcătură, o sună pe Nazan şi ea îi sugerează să mistifice rezultatul testului, la fel ca în trecut, pentru că îl va plăti. În acelaşi timp, Aytul găseşte testul de sarcină al lui Iclal şi astfel află că fata ei este însărcinată. Mai târziu, când Firat se duce în dormitorul lui Iclal să stea de vorbă, Aytul ascultă la uşă şi se pare că află cine este cu adevărat tatăl copilului fiicei ei.

Nur, răvăşită la maximum de cele întâmplate, face un accident de maşină şi ajunge la spital, dar fără probleme serioase. Seara se întâlneşte cu Yigit acasă la ei, dar ea vrea să plece, să se despartă. Yigit insistă că el nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-ar fi petrecut în noaptea aceea cu Iclal, dar spune că el va fi acela care pleacă din casă, nu ea. Nur se duce mai apoi acasă la Elmas ca să plângă pe umărul ei despre cele ce s-au petrecut. Elmas o atenţionează că poate totul e o înscenare, că medicamentele de sarcină luate de Iclal erau acolo dinainte de noaptea aceea, dar Nur nu este atentă la ceea ce îi spune verişoara sa. A doua zi, Yigit, care aflase unde este Nur, se duce la hotel la Elmas după ce aceasta pleacă să se întâlnească cu Cahit. Cei doi nu reuşesc să se înţeleagă, iar Nur, sub influenţa celor transmise de Hafize, care crede că asta nu e o căsnicie bună, având în vedere că mai mulţi au de suferit de pe urma iubirii dintre ea şi Yigit, se hotărăşte să ceară divorţul şi caută un avocat.

Elmas şi Cahit intră la medicul care discutase din nou cu Nazan şi care nu ar mai dori să falsifice rezultatele testului, ca în trecut, dar ea îi cere s-o facă pentru că va fi plătit. La spital vin şi Iclal cu Yigit, iar atunci când se întâlnesc, Elmas nu ezită să menţioneze că ea a văzut medicamentele de sarcină pe care le lua Iclal mai devreme decât cele 3 săptămâni pe care pretinde că le are copilul din ea. Yigit începe să raţioneze, în timp ce Iclal minte că a aflat de sarcină cu o săptămână înainte să spună lumii despre asta. Yigit află despre divorţul intentat de Nur într-o discuţie în contradictoriu cu Kerem, care fusese informat de Iclal unde locuiește Nur. Când primeşte şi citaţia de divorţ, lui nu-i vine să creadă că soţia lui chiar vrea să se despartă de el.

Elmas şi Cahit se duc la doctor ca să afle rezultatul testului de paternitate, iar acesta vorbeşte la telefon cu Nazan de faţă cu Elmas, spunându-i că nu vrea să-l mai caute de acum încolo. După ce sunt aduse rezultatele, Cahit se uită zâmbind, i-l dă lui Elmas şi iese afară, apoi ea vede negru pe alb că nu este Cahit tatăl copilului ei. Elmas, după ce vorbește cu Cahit și îşi dă seama că este acelaşi medic din trecut care a fost cumpărat de Nazan, îl ameninţă pe medic că îi va face mari probleme. Deşi doctorul îi spusese lui Nazan că totul este cum a vrut ea, ulterior o sună să-i explice că e foarte posibil să aibă dificultăți. Elmas se duce la conac şi face panaramă în curte, iar Tayar abia acum află că fata lui e însărcinată şi leşină auzind asta.

Nur se duce înapoi la agenţie şi îşi reia jobul de model, Firat dar mai ales Kerem bucurându-se că li s-a luat o piatră de pe inimă, pentru că nu-i găseau înlocuitoare. La prima înfăţişare Nur îşi menţine intenţia de a divorţa, iar Yigit declară şi el că este de acord cu divorţul.

urmează: Prizoniera dragostei, ep. 29-30, turcesti

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.