vineri, 13 mai 2016

Hexipharma, Arsenie Boca si Natural SRL (umor... sau, poate nu?)





Hexipharma, Arsenie Boca și Natural SRL (umor... sau, poate nu?)
Ia să citim noi, un pic, eticheta...
Firma producătoare este Natural SRL. Numele este pe deplin justificat, pentru că în România este ceva natural să îți bați joc de oameni. Dacă te comporți normal ești un dobitoc... nenatural.

Să trecem acum la denumirea comercială "Accasă- prăjiturile tale de acasă". Merge scris cu CC pentru că dacă te exprimi 100% în limba română, nu ești în trend, nu ești cool, deci ești un dobitoc de gherțoi. Așadar "prăjiturile tale de acasă"... Băi nene, mărturisesc cu drag că îmi amintesc de copilărie. Cum ținea mama săraca, frumos stivuite în cămară, borcanele cu emulsifianți, mono-digliceride, fosfați de calciu, propionat de calciu,dextroză ... și câte și mai câte... de-ți lăsa gura apă, de la arsurile de pe esofag. Toate astea erau la îndemână, pe raftul 1. Pe raftul doi, în sticluțe frumos etichetate, mama ținea cu mare grijă, acid ascorbic, colorant caroten, aroma de vanilie extrasă din căcăreze de pârș, acidifianți de tot felul... și câte și mai câte. Săraca mama, le manipula pe toate cu mare atenție, pentru că dacă nu respecta întocmai rețeta, riscam o frumusețe de reacție în lanț și ne mutam cu apartamentul, vreo două cartiere mai încolo. Am ajuns la raftul 3. Un loc umbros și răcoros, unde mama ținea dioxidul de sulf, sulfiții, E-urile de tot felul și nu în ultimul rând trinitrotoluenul. Cu acesta din urmă, aprindea, focul în cuptor și ... în alte apartamente. Evident, pentru a-mi face "prăjiturile mele de acasă".
Așa gătea mama, tradițional, după rețete vechi de sute de ani, moștenite de la niște extratereștri. Mereu am suspectat-o pe mama că are niște legături nefirești cu alte civilizații, pentru că niciun pământean sănătos, nu putea să pună un combinat chimic, într-o prăjitură delicioasă.

Văzând această etichetă am devenit nostalgic. Cum mai dădeam noi fuga de la joacă să mâncăm, direct din tavă, niște nitriți cu cremă de nitrați, pentru ca mai apoi, să revenim la joacă și să ne căcăm prin boscheți, un amestec de azotat de amoniu cu motorină, căruia dacă îi puneai fitil, te arestau ăștia pentru terorism. Ehhh... ce vremuri...
Noroc cu ăștia de la Natural SRL. Fără ei nu aș fi putut să rememorez momente minunate din copilărie. Băi morții mă-tii care patronezi firma asta, tu i-ai da copilului tău să mănânce așa ceva? Ție așa ți-a gătit mă-ta ciorba sau mămăliga, cu hidrogen sulfurat, dimetil-hexan și ouă de acid clorhidric? Mă-ta era Baba-Cloanța și te-a crescut maltratându-te?

PS1: Dacă nu ați văzut termenul de garanție, nu vă panicați. Cu o astfel de rețetă tradițională, din moși-strămoși, a fost îmbălsămat Ramses al 2-lea și uite ce frumos arată.

PS2: Trebuie să explic și titlul. Problema dezinfectanților pentru spitale,diluați în mod criminal de Hexipharma, pot considera că este rezolvată. Practic, de acum se pot achiziționa rulourile de casă de la Natural SRL, urmând ca fiecărui pacient să i se dea maxim o îmbucătură. Și nici nu costă mult. La ce conțin rulourile astea, garantez că infecțiile intraspitalicești își vor da pumni în gură și vor dispărea cum nici rugăciunile la părintele Arsenie Boca nu ar fi dat rezultate mai prompte.


Am găsit azi postarea asta distribuită de pe un cont de facebook al unui anume Claudiu Vasilescu din Ploiesti. M-a amuzat, dar dincolo de stilul haios, spune un adevăr. Pe care oricum îl știm cu toții, și oricum nu prea avem de ales.

sursa







miercuri, 11 mai 2016

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]





Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
O să scriu probabil câteva episoade, despre experienţa mea cu grădina Bakker. Nu ştiu de ce, când am primit (într-unul din coletele de la bonprix.ro) catalogul lor, n-am căutat şi păreri negative pe net, aşa cum de multe ori fac, măcar să ştiu la ce să mă aştept, dacă mă hotărăsc să comand. Deci, "furată" de pozele lor, am comandat mai mulţi bulbi, arbuşti şi seminţe. Aş fi vrut un alt cadou decât cel oferit online, adică 2 trandafiri agăţători, voiam căsuţa pt păsărele şi 50 de bulbi mix, aşa cum era scris în catalogul tipărit, dar pe acela l-am oferit adminei de la asociația de locatari, în ideea că poate comandă ceva pe asociaţie să ne refacem gardul viu acolo unde nu este şi pe unde pătrund hoţii de flori în grădina noastră.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Mai întâi m-am pomenit că pe site-ul lor nu pot opta să-mi vină coletul prin curier, la uşă, ci trebuie să merg eu să-l ridic de la poştă. Am specificat imediat că-l vreau prin curier, într-un spaţiu rezervat unui comentariu, de pe formularul de comandă online. Pe 7 aprilie am lansat comanda. Pe 14 aprilie, era într-o vineri, mă trezesc cu telefon de la ei şi îmi spun că acum nu se mai poate să schimbe din poştă în curier pt că trebuie anulată comanda şi făcută alta, ceea ce mai durează încă 2 săptămâni. Ei, las lucrurile aşa urmând să văd eu cum aveam să mă descurc, pt că nu am maşină şi până la taxi trebuie să mă deplasez pe jos, pt că poşta nr. 1 e într-o intersecţie mare, nu departe de o staţie de taxi, dar maşinile nu pot parca în imediata apropiere. Pentru că domnişoara de la grădina Bakker îmi promisese că-mi ajunge coletul în săptămâna următoare, deja mă gândeam la mai multe variante de a mă plimba prin centrul oraşului cu coletul care bănuiam că este şi greu, şi voluminos. N-a fost decât voluminos, până la urmă.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Am aşteptat. Şi iar am aşteptat. Coletul meu a sosit luni, 24 aprilie, şi când am plasat codul lui în pagina de tracking a poştei române am văzut că fusese trimis din Bucureşti miercuri după ora 14.00. Vineri ajunsese în Piatra, nu înţeleg la ce a mai stat 3 zile în poştă, în loc să primesc un telefon să vin să-l iau, că nr. meu de mobil era trecut cu litere aldine pe colet??? Luni, pe o ploaie morocănoasă, am plecat la poştă să-mi ridic plantele. Apoi le-am pus în apă pe cele care trebuiau puse în apă, pentru că nu aveam cum să le plantez pe ploaie. Restul le-am desfăcut şi le-am lăsat în balcon, să aibă lumină şi aer. Miercuri am avut noroc de o zi superbă şi am grădinărit cam toată ziua, conform indicaţiilor din cărţulia primită în colet. Şi uitam să zic. Preţurile de la Bakker sunt cam pipărate, dar hai, treacă-meargă, mi-am zis, dacă într-adevăr plantele vin din Olanda, sau de unde vin ele. Însă când am văzut ce pliante mari, multe şi din hârtie lucioasă am primit în colet, mi-am dat seama cam unde s-au dus banii mei. Ori o parte din ei. Apoi, fără să vreau, mergând în Kaufland am văzut că un plic cu seminţe de flori costă 1,5 lei iar la Bakker vreo 9-10 lei. Am simţit aşa, ca o săgeată otrăvită în buzunar. Ei, dar hai, Oano, mi-am zis. Doar nu-ţi pui unghia-n gât pt zece-dooj'de lei, acuma.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Bun. Trecem peste. Hai la săpat grădina şi la plantat tuia albastru, chiparos, zic ei. Acuma, chiparoşii mei - că te obligă să iei 6 bucăţi, la pachet - nu erau nici măcar verzi, erau cam ruginii, dar am zis că poate aşa sunt ei când sunt mici. Am respectat directivele Bakker de plantare, cu minim 30 cm între ei, i-am udat ca să băltească apa, şi am făcut asta aproape zilnic, dar cu siguranţă la 2 zile, până de curând când au reînceput ploile. Chiparoşii mei sunt din ce în ce mai ruginii. Nu îndrăznesc să zic că-s uscaţi, încă. Mai sper că măcar unul din cei 6 puieţi şi-o fi revenit din moartea clinică în care i-am primit. Aş zice că unul e mai înalt decât se vede în poză (făcută pe 5 mai), dar mai aştept.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1] Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]













Crinii negri asiatici i-am plantat în grădină pe toţi în afară de unul, care, frumosu' de el!, a crescut mărişor deja într-un ghiveci pe balconul meu. Fraţii lui au păţit diverse: pe unul a călcat un câine sau pisicile mele şi i-au rupt mugurele, altul cred că avea nevoie de mai multă lumină şi n-a crescut mai deloc, iar al treilea creşte lent.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Arţarul japonez, piesa de rezistenţă a coletului, mi-e şi ăsta atât de drag că nu m-a lăsat inima să-l plantez direct afară şi bine am făcut. S-a "trezit" frumos, are frunzele verzulii şi grena, penate, moi, toată ziua mă duc să văd ce face, îl ud cam la două zile şi apoi îl alint. Nu râdeți, :D că şi plantele sunt fiinţe.

Lampioanele chinezeşti le-am pus în grădină. Nu se vede nimic deocamdată, şi după cât de uscate erau bucăţelele de rădăcini primite, nici nu am speranţe că se vor vedea vreodată. Trandafirii agăţători, de asemenea, sunt tot în grădină, pe sub o scăriţă care susţine un liliac mov, dar cum nu mă interesează un cadou pe care nu mi l-am dorit - nu că nu-mi plac trandafirii, dimpotrivă, dar hoţii de flori exact trandafiri caută, şi n-aveam nevoie în curte de încă unii care să fie hăcuiţi de houmleși care vând la colţ de stradă flori furate - chiar nu ştiu dacă s-au prins au ba. Seminţele de zinia şi de pătrunjel - ca să nu mă mai duc toată ziua la chioşcul de alături după o legătură -, deocamdată nu le-am plantat.

Episodul al doilea va veni când o să mai am ceva noutăţi despre plantele mele de la Bakker. Nu visez la o grădină Mirabel, ca în Salzburg, dar oricum, cu atâtea lucruri care n-au fost ok, deocamdată nu-mi mai doresc să cumpăr de la dânşii. Dar să nu zicem hop până nu trecem puntea, adică până nu văd nişte rezultate concrete, cum se zice. Episodul doi, to be continued .. :)