Unul dintre agresorii lui Ozan îl sună pe Harun şi acesta, aflând că tânărul este cu Cansu, le ordonă celor 3 să-i lase în pace şi să le spună că a fost o greşeală şi i-au confundat cu altcineva. După care, foarte nervos, Harun aruncă telefonul cât colo şi sparge o oglindă în cădere. Gulseren, care ajunsese în holul vilei, se bucură enorm văzând-o pe Hazal că merge pe picioarele ei, dar nu bagă de seamă la valiza pregătită gata, pentru că Dilara este acum hotărâtă să o dea afară din casă pe fiica ei naturală în urma acestei minciuni abjecte.
Gulseren o îmbrăţişează pe Hazal, îi sărută picioarele, dar Dilara le acuză pe amândouă că au complotat împotriva ei, ca să vină să stea în casa ei cu toată familia, apoi îi arată lui Gulseren, care strigă că nu e nimic adevărat, filmuleţul de pe telefon. Atunci femeia înţelege că iar au căzut cu toţii pradă unui joc de-al lui Hazal, care plânge în pumni, disperată după averea şi viaţa de lux pe care acum o va pierde. Amândouă ies din vilă şi se duc la Derya. Hazal plânge întruna, dar Gulseren doar îi aruncă o pătură şi o pernă în braţe şi nici nu vrea să stea de vorbă cu ea. A doua zi, pleacă la serviciu amândouă femeile, iar Hazal rămâne la micul dejun, dar face o criză de nervi din nou ţipând singură prin casă că e vina lui Cansu, şi a oricui altcineva pentru că ea nu e iubită cum trebuie de familia ei adevărată, apoi sparge farfuriile cu mâncare dându-le pe ciment şi aruncă faţa de masă cu tot ce este pe ea jos, stropind pereţii cu dulceaţă.
La vilă, Cansu nu este de acord cu alungarea lui Hazal, dar Dilara îl are pe Rahmi de partea ei. Cihan încă nu ştie ce s-a întâmplat pentru că din cauza situaţiei critice de la companie, a rămas la birou să rezolve nişte chestiuni şi a adormit câteva ore în scaun. Când află ce s-a petrecut, o caută pe Hazal acasă la Derya şi încearcă s-o liniştească şi s-o asigure că el o iubeşte aşa cum este. După aceea o contactează pe Gulseren şi merg împreună să ia masa. Harun, care strânge tot felul de date despre Cihan, îl vede cu Gulseren şi cum se îmbrăţişează cei doi, şi este intrigat că Cihan are o relaţie extraconjugală, cel puţin în aparenţă, fapt care-i permite să înainteze în relaţia lui cu Dilara. La birou, Candan îl vede pe Harun adâncit şi foarte implicat în a-l afunda pe Cihan din câte părţi poate. Avocatul caută tot felul de date şi fotografii pe internet, inclusiv despre cazul Hazal-Teoman, despre care citise într-un articol de ziar.
Keriman este eliberată din arest după câteva zile şi când se duce acasă, nu găseşte pe nimeni acolo, deoarece Ozkan era la spital, unde Nuray este tot în comă. Ea află de la Engin că fratele ei este la spital şi merg amândoi acolo, iar Keriman îl ia pe Can acasă. După încă o zi medicii îi anunţă pe Ozkan şi Keriman că starea lui Nuray s-a înrăutăţit şi că nu mai depinde de ei, că probabil e o chestiune de timp până când chinul ei pe acest pământ se va sfârşi ... Cei doi sunt devastaţi de această veste, apoi Ozkan o anunţă pe mama lui Nuray despre starea foarte gravă a fiicei ei.
Pe acest fond al problemelor fiecăruia, Harun îşi face toate jocurile secondat de Candan. Pe neaşteptate, trei echipaje de poliţie (în urma detaliilor găsite de avocat) merg să-i aresteze pe Rahmi, de acasă, pe Cihan care se află în Dark Blue Cafe cu Cansu, şi pe Hazal de acasă de la Derya. Gulseren şi Dilara, Keriman şi Ozkan află despre toate arestările de la televizor. Atunci Gulseren îl sună pe Yildirim şi află că ancheta e despre moartea lui Teoman. Ea se hotărăşte să meargă să se întâlnească cu Yildirim şi îi spune ceea ce ştia ea despre Teoman. Acum cei trei reţinuţi sunt anchetaţi separat, dar Rahmi şi Cihan, care s-au văzut unul pe celălalt pentru că au ajuns în acelaşi timp la secţie, nu ştiu că ulterior şi Hazal a fost ridicată. Celor trei li se arată anumite imagini de pe înregistrarea din seara crimei, ca să-şi amintească mai uşor nişte detalii, şi ca să înţeleagă că a ascunde adevărul este de prisos.
În toată această poveste, în afară de Harun, care este satisfăcut de modul în care s-a descurcat, doar Alper se bucură copilăreşte de răul celor trei ...
urmează: Furtună pe Bosfor, ep. 39
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.