Gunes şi Emir fac cunoştinţă prin Hande, care nu știe că ei doi se cunosc deja. Amândoi îşi joacă rolul şi dau mâna ca şi cum nu s-ar mai fi întâlnit niciodată. Mai târziu, când rămân singuri, Emir o întreabă pe Gunesh ce joc joacă. Can, poliţista, vede ceea ce se întâmplă. Guneș începe să bea pahar după pahar şi Aysun observă că Emir se uită intens la ea. Încetul cu încetul toţi îşi dau seama că trebuie să fie ceva între ei doi. Kamil, omul care o urmăreşte, îl sună pe Yavuz şi-l informează că sora lui este în club. Yavuz vine imediat cu oamenii lui şi se duc direct la Emir fiind cât pe ce să se bată. Din fericire Gunes vede ca Emir are probleme si vine lângă Yavuz care o ia acasă. Emir, Koray şi Hande nu înţeleg ce a fost asta. Drept consecinţă, Emir o va angaja peste câteva zile pe Can drept bodyguard.
Acasă, Saliha îl vede pe Yavuz citind în ziar despre noul club, iar ea îl recunoaşte pe Emir (există o fotografie cu el în articol), ca fiind omul cu care se întâlnea Guneș. Se duce imediat în camera fetei şi-i spune că ştie cine este iubitul ei, dar ea nu vrea să vorbească nimic despre asta cu Saliha. Yavuz o va convinge pe Sanem să vorbească cu sora lui şi să afle dacă prezenţa ei în club a fost o coincidenţă. Hande îl vizitează pe Emir şi află că Guneș este sora lui Yavuz Sancaktar. Emir îi cere lui Hande să nu o concedieze pe Gunes de la serviciu şi a doua zi Hande discută cu ea şi reuşeşte să o facă să-i spună ce s-a întâmplat în legătură cu Emir. Astfel Hande află toată povestea de iubire dintre ei doi. În acelaşi timp Gülsüm vine în vizită la Koray dar numai Pînar este acasă. Ele vorbesc o vreme apoi Gülsüm începe s-o insulte pe Pînar. Kamil urmăreşte din nou blocul lui Emir şi Seher îl vede şi încearcă să-l seducă, ascunzându-şi verigheta. În acest timp Riza iese afară şi o vede o vorbind cu Kamil apoi o ceartă, adăugând că nu este bine pentru o femeie căsătorită să facă astfel de lucruri. Kamil, auzind că este căsătorită, o alungă nervos. Rîza îi povesteşte lui Mehmet ce s-a întâmplat şi acesta sugerează ca ei doi (Rîza şi Omer) să vină la el în Turkmenistan, unde lucrează, fără Seher. Rîza şi Omer accepte această idee şi vor pleca în curând din Istanbul. Hatice, Gülsüm şi Seher rămân în apartament.
Sanem vorbeşte cu Gunes şi în cele din urmă ea recunoaşte că a fost iubita lui Emir. Sanem îl sună pe Yavuz dar este foarte precaută şi nu-i spune că sora sa îl ştie pe Emir, ci doar că Gunes are nevoie de un iubit. Prin urmare, la cină, Yavuz îl cheamă la ei acasă pe Engin, un vechi prieten care s-a întors din străinătate şi este partener de afaceri cu el. Gunes nu-l place şi îşi dă seama ce vrea fratele ei. Dar Engin insistă şi o aşteaptă a doua zi să-i arate docurile şi navele. În timp ce se plimbă împreună, Gunes spune că ar dori să navigheze pe mare timp de mai multe luni neîncetat, iar Engin trage concluzia că ea probabil fuge de ceva sau de cineva.
Gülsüm îi spune lui Hatice, mama ei, că o altă familie trebuie să vină să locuiască în apartamentul portarului şi că l-a rugat pe Koray să le găsească o altă locuinţă. Sanem organizează o căsătorie pentru Cansu, fără că ea să fie conştientă de aceasta. Cansu se pregăteşte să meargă cu Haldun într-o călătorie şi Haldun îi va cere mâna. Pînar mărturiseşte unei prietene că este îndrăgostită de Koray, dar Gülsüm şi Hande sunt deja parte din viaţa lui şi ea a venit prea târziu. Dar nu are puterea să renunţe la slujba ei şi să-l părăsească. Pe de altă parte, Hande simte că este ceva între Pînar şi Koray şi o întreabă pe Lara dacă ştie ceva. Lara nu poate spune nimic despre Koray şi Pînar, dar îşi dă seama că Hande are încă sentimente pentru Koray.
A doua zi, Emir vine pe la biroul lui Hande şi Günes şi observă buchetul de flori adus de Engin. Citeşte bileţelul de pe flori şi devine gelos. Engin aude conversaţia lor din spatele unui zid, dar el se arată doar atunci când Emir şi Guneș se apropie pentru că vor să se sărute.