duminică, 17 ianuarie 2016

Kosem episodul 9 rezumat





Kosem episodul 9 rezumat
Kosem strigă de la geam ca tatăl ei să fie lăsat în pace. Safiye îi propune încă odată să facă în aşa fel încât Ahmet să n-o alunge la palatul vechi şi Enzo va trăi. Kosem se lasă învinsă şi promite că va face ceea ce i se cere. Derviş o informează pe Handan că Fahriye ştie despre faptul că el a contribuit la moartea sultanului Mehmet al III-lea şi că pentru a păstra secretul în continuare îi cere să-i elibereze pe fraţii Giray. Handan ar vrea ca Derviş să plece de acolo, dar el nu este de acord şi susţine că îşi va recunoaşte vinovăţia pentru că a mai făcut şi alte lucruri care-i apasă conştiinţa. Handan e de părere că nu ar trebui spuse unele adevăruri, şi va spune sultanului că Sahin Giray a fost implicat în moartea lui Mehmet III.

Kosem episodul 9 rezumat
Derviş merge la Ahmet să-i spună că anumite fapte s-au petrecut pe parcursul zilelor când sultanul era bolnav la pat (că şi Mustafa a fost bolnav) şi că fraţii Giray trebuie eliberaţi. Iniţial Ahmet nu se învoieşte dar până la urmă Mehmet este scos din arest. Dasha, cadîna care a rămas însărcinată cu sultanul este foarte mândră că va face un moştenitor şi în cinstea acestuia se dau artificii în Istanbul şi o petrecere în harem. Rasha este vedeta petrecerii, iar Kosem stă deoparte îngândurată. Fetele îi dau lui Rasha să bea ceva, dar ea scapă pocalul pe jos după ce apucă să guste din băutură. Imediat i se face rău, cade, şi se plânge de dureri ascuţite în abdomen. Este dusă în infirmeria haremului şi medicul palatului constată că sarcina decurge normal. Ulterior, Rasha va spune că Kosem i-a dat să bea acea băutură - care conţinea un abortiv - dar nici Handan şi nici Ahmet nu o cred. De fapt, Halime, mama prinţului Mustafa, fusese cea care a manevrat totul, pentru că ea nu are nici un interes ca Ahmet să aibă copii, adică moştenitori la tron. Cu toate acestea, sultanul o roagă pe Kosem să aibă grijă să nu se mai întâmple asemena incidente, pentru că un copil, prinţ moştenitor, este foarte important pentru Imperiu şi măcar să aibă relaţii decente cu Rasha, dacă nu va putea să fie vreodată prietene.

Kosem episodul 9 rezumat
Kosem încearcă să afle unde este închis tatăl ei mai întâi de la Bulbul, care susţine că nu ştie, apoi de la Cennet, pe care o păcăleşte şi o ameninţă cu otrăvirea, dar de fapt îi dă nişte apă. Kosem ajunge cu Cennet, Golge şi încă o cadînă la celula unde se află Enzo, apucă să-şi îmbrăţişeze tatăl dar imediat este prinsă de Safiye. Derviş se înfruntă cu Reyhan despre care mai întâi crede că e o fantomă. Când Reyhan sare la bătaie şi doreşte moartea celui care l-a aruncat de la fereastră, certându-se din cauza scrisorilor, Reyhan îi dezvăluie lui Derviş că Fahriye a fost persoana care i-a infectat pe Ahmet şi pe Mustafa cu variolă. A doua zi Kosem discută cu Ahmet prezentând-o pe Safiye într-o lumină bună şi pledând pentru rămânerea ei la palat. Ahmet iese din cabinet enervat şi se duce la Halime întrebând-o ce fel de joc face şi al cui, din moment ce Mustafa era să moară de variolă şi el n-a fost informat despre asta.

Kosem episodul 9 rezumat
Derviş arde scrisorile compromiţătoare aşa încât Fahriye să nu-l mai aibă la mâna ei. Halime o întreabă pe Safiye de ce încă mai este în palat iar sultana răspunde tot printr-o întrebare, de ce este atât de liniştită, cu excepţia încercării de a otrăvi copilul din pântecele unei femei însărcinate? Halime nu recunoaşte că ea a ţesut intriga cu pericolul de avort al Rashei. Ahmet se mai gândeşte şi decide să retragă ordinul de exil al sultanei Safyie, care se bucură şi se miră cum de Kosem l-a jucat pe Ahmet pe degete. Safiye o cheamă pe Kosem şi îi dă o fiolă cu, zice ea, antidotul otrăvii care tocmai i-a fost turnată pe gât lui Enzo. Kosem aleargă către celula tatălui ei care deja se zbate de sufocare şi de durere. Când ea reuşeşte să deschidă uşa celulei, el este jos, chircit. Kosem îi varsă pe gât fiola cu lichid incolor şi îi spune că de-acum îşi va reveni că acela este antidotul otrăvii. Dar Enzo moare în braţele ei. Cadîna cu care a venit Kosem în celulă, ia fiolă de jos, o miroase şi îi spune că aceea este apă, nu antidot. Kosem urlă de durere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






miercuri, 13 ianuarie 2016

Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat





Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat
Savaș vrea să se sinucidă şi toată familia aude focul de armă. Dar el a tras în altă parte, iar acum sora lui îl ceartă că de ce a vrut să facă aşa ceva şi îi ia pistolul punându-şi-l la tâmplă, ca să vadă şi el cum ar fi să pierzi pe cineva drag. Imediat după aceea Surreya îşi varsă nervii pe Ayșen şi o acuză pe ea de tot ceea ce s-a întâmplat în trecut. Ea parcă nu înţelege ce i se spune, apoi Savaș se alătură sorei lui şi o dă afară pe Ayșen. Ulterior Surreya este sedată.

Afară, Turkan, Uftade şi Ata se pare că şi-au spus unele adevăruri care nu trebuiau să iasă acum la lumină, precum faptul că în trecut Savaș l-a împuşcat pe Ata. În scenă apare Ece, fiica lui Turkan, care se înţelesese cu mama ei să-l manipuleze pe Savaș, şi ea o informează că Savaș a făcut exact cum au plănuit ele. Turkan se bucură foarte mult şi se duce să mai tensioneze situaţia şi aşa inflamată. Uftade îi reproşează lui Ata că-i ascunde tot felul de lucruri, în timp ce Turkan se duce la Aysen, chipurile s-o calmeze.

Soţul lui Feride, Atîf, este la pat cu un aparat de susţinere a gâtului dar ar vrea să ştie ce se petrece, pentru că şi el a auzit detunătura. Feride nu-i spune nimic, în schimb Atîf o îndeamnă să-l sune pe Selim în legătură cu o problemă anume, spunându-i că n-o s-o refuze pentru că o iubeşte. Apoi o întreabă dacă s-ar fi căsătorit cu Selim în caz că ei doi ar fi divorțat? Feride se enervează şi iese din dormitor, dar merge să-l sune pe Selim . Acesta doarme iar mobilul îi este luat de prietena lui, Neslihan, care vede cine-l apelează.

Turkan se miră că Ayșen ar vrea să-l calmeze pe Savaș şi plânge că nu poate fi lângă el. Dar Savaș este în maşină şi goneşte ca un nebun pe bulevard depăşind totul în cale, şi mai şi bea ceva alcool, în scurt timp făcând un accident şi scufundându-se în Bosfor. Turkan e chemată în living de Uftade. Aceasta pune un pacheţel care pare un fel de cadou pe o măsuţă iar Ayșen spune că nu vine în sufragerie să-şi cunoască verişoara acum, ci mâine, când va fi mai liniştită. Noaptea, după ce Ayșen adoarme, Uftade vine încet şi ia din acea cutie un jurnal. Turkan aude ceva foşnet, dar nu-şi dă seama ce se întâmplă. A doua zi Uftade îi dă lui Ata jurnalul, care aparţinuse lui Asuman.

Scafandrii încearcă să scoată maşina lui Savaș la suprafaţă dar deocamdată îi găsesc doar cartea de identitate, iar el este blocat în interior. Deja la televizor se relatează la ştiri despre incident. Doi poliţişti vin acasă şi o informează pe Rezzan, mama lui, despre tristul eveniment. Pe un alt canal se vorbeşte despre o posibilă sinucidere, având în vedere că Savaș a fost părăsit de mireasa lui în ziua nunţii. Atîf şi Feride stau în grădină şi din nou se ceartă pe tema dacă Selim ar fi sau nu iubitul lui Feride. Ea îl sună din nou şi de data asta Neslihan răspunde.

Turkan vrea s-o convingă pe fata ei, Ece, să stea mai aproape de Ayșen, apoi îi spune că precis Atîf ştie ceva urat, dar tace, şi că este evident că Feride nu-şi iubeşte soţul. Apoi o avertizează pe Ece să stea aproape şi de Savaș, dar nu foarte aproape, ele două încă neştiind că acesta nu mai este în viaţă. Dincolo, în casă, Uftade îi spune lui Aysen că aceste rude ale ei nu par să fi venit doar într-o scurtă vizită ci pentru ceva mai mult timp. Ece şi Ayșen ies la o plimbare şi se întâlnesc cu Surreya, care abia când intră în vilă este anunţată de servitoare că Savaș a murit. Dar între timp mama acestuia merge la morgă să-l recunoască şi de fapt, cel decedat în maşină este altcineva.

Savas se trezeşte lovit la ceafă, într-o pădure şi îşi aminteşte că la un moment dat a oprit undeva să ia nişte băutură şi când a revenit în maşină, un tip l-a ameninţat cu pistolul, l-a pus să oprească şi i-a cerut telefonul şi portofelul, apoi l-a lovit. Ece, la o terasă, se străduieşte s-o tragă de limbă pe Ayșen despre Savaș, dar ea doar oftează. Savaș ajunge la un mic magazin alimentar pe şosea şi cere voie să dea un telefon. Rezzan se duce la vila Ataman şi o strigă pe Ayșen, care nu e acolo, din nou învinuind-o că fiul ei lipseşte. Savaș ajunge acasă cu maşina unui prieten. Onur, care pretinde că este fiul unui anume Arif, fost prieten cu Ata, vine la acesta la atelier să discute amândoi. Onur îl informează pe Ata că acum el este moştenitorul afacerii tatălui său. Apoi îi propune lui Ata să creeze bijuterii în cadrul firmei lui şi să-i restabilească onoarea tatălui său decedat. Onur îi oferă un cec de 5 milioane de lire, iar Ata îl întreabă cum de oferă atâţia bani fără contract, apoi spune că trebuie s-o întrebe şi pe Ayșen dacă e de acord pentru că atelierul Katiboglu este oarecum al ei. În acel moment ea şi cu Ece intră în atelier şi Onur rămâne cu ochii către ele. Imediat el face invitaţia la o cină în cinci, penbtru că şi Turkan a apărut în atelier, şi din privirile pe care le schimbă, se pare că acest Onur este pus la cale tot de Turkan care e venită să facă niște jocuri.

Ayșen vrea să rămână singură iar Turkan şi Ece merg la o terasă. Ece îl sună pe Savaș şi insistă că acesta să-i ofere o întâlnire la clubul de golf unde se află acum. Aysen merge la birou şi află de la secretară ştirile de la televizor, apoi o sună pe Rezzan şi află că Savas este bine şi se află la golf. În timp ce Savaș şi Ece îşi ţin companie unul altuia, apare Ayșen la cafeneaua clubului. Ece o vede la timp şi îngaimă un pretext apoi dispare dar stă undeva unde aude ceea ce vorbesc cei doi şi înţelege că Savaș o ţine la distanţă pe Ayșen. După ce Ayșen pleacă, Ece îl invită pe Savaș la cină. El refuză iar ea se arată ofensată, dar e sigură că el se va răzgândi şi va onora invitaţia. Ece merge din nou la Turkan, care rămăsese la aceeaşi terasă aşteptând-o, şi insistă la Aysen să vină la cină.

Seara, Onur, Ata, Turkan şi Ayșen sunt deja la restaurant. Savaș, aşa cum a prevăzut Ece, se răzgândeşte şi vine şi el. Ece o anunţă prin telefon pe Turkan. Aceasta se preface că îi este rău, Ata merge cu ea afară şi rămân la masă Ayșen cu Onur. Când apare Savaș, atmosfera se încinge şi mai vin nişte amici de-ai lui Onur cu pistoalele ameninţându-l pe Savaș. În acest timp Turkan este informată telefonic de avocatul ei că Ayșen este fiica lui Ata şi deci, averea lui Yaşar este a ei. În finalul episodului vine și Uftade la restaurant şi Ata e oarecum forţat de împrejurare şi de Savaș să-i spună lui Ayșen că este fata lui.


Acesta este ultimul episod din serialul Ingeri si nobili. Din cauza ratingului scăzut în Turcia, serialul n-a mai fost difuzat la ei, a fost anulat de catre producatori in 2014, după cum puteți vedea și în printscreenul de mai jos, unde informatia este dată în octombrie 2014 de către revista de cultură turcească (secțiunea în limba engleză) Izleyici Platformu. 


Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat
sursa: http://www.izleyiciplatformu.com/bugunun-saraylisi-has-been-cancelled/




DMCA.com Protection Status