acest episod va fi difuzat pe 22 decembrie la Kanal D
Mașina s-a răsturnat. Hazal are un picior prins sub mașină în timp ce Gulseren a fost proiectată în afară. Poliția a venit, dar investighează stând în drum și nici o mașină nu se poate apropia de taxiul ajuns în zona excavată. Dilara tocmai fusese anunțată de la școală că Hazal s-a purtat cu insolență după ce a fost prinsă copiind la o teză. Auzind asta, ia în considerare eventualitatea de a muta la o școală cu internat. Apoi vede împreună cu Rahmi înregistrarea de pe camere de la grajduri și o vede pe Hazal mergând către intrarea la cai, când Gulseren, disperată că ea nu poate s-o tragă pe Hazal de sub mașină fără să-i rupă piciorul, o sună. Dilara cu Rahmi ajung imediat la locul accidentului, dar se conving doar că nu prea se poate face nimic fără un utilaj special. keriman și Osman se uită la televizor și apare Ozkan acasă care, deja nervos pentru că se certase cu amicul său de la atelier, se repede la Osman să-l gâtuie, dar imediat vede imaginile de la televizor care dădeau în direct despre accident. Keriman și Ozkan ajung și ei cât pot de repede la locul faptei. Gulseren prinde cârligul unei macarale speciale de mașină dar aceasta alunecă și Hazal urlă de durere.
Se lasă seara și nimic nu s-a mișcat. Hazal începe să amorțească. Gulseren urlă de efort și împinge mașina cu spatele ei, proptindu- se doar de pământ, dar reușește să o miște și astfel Hazal scoate piciorul. Amândouă sunt luate cu salvarea în care intră și Dilara ca să țină perfuzia pentru Hazal. Cansu stă cu Ozan, trimis de Rahmi, dar el nu-i povestește nimic despre Gulseren. Mai târziu vine Derya pe la ei și astfel Cansu află despre accident. Cihan, care era la Londra, vine de urgență înapoi în Istanbul cât poate de repede. După o lună de zile, Hazal este complet vindecată.
Candan și Yildîrîm au o întrevedere pentru că el vrea să încerce s-o convingă să renunțe la caz. Dilara, pe de altă parte, ia pe altcineva ca avocat pentru divorț, atenționând-o de la bun început că ea și Cihan nu trebuie să divorțeze niciodată. Candan îl sfătuiește pe Ozkan să se liniștească și să nu se mai bată, să-și caute un serviciu, ca să fie bine văzut de judecător, că altfel nu va obține custodia lui Cansu. Ba chiar promite să-l ajute cu o sumă de bani pe care s-o arate la proces ca să demonstreze că are un venit constant.
Hazal, nerecunoscătoare, vrea s-o facă geloasă pe Cansu povestind la școală cât de bine s-a purtat Dilara cu ea, apoi se încruntă când cineva o întreabă de mama Gulseren, dacă este bine în urma accidentului. Șeyda îi spune lui Cansu că n-o mai poate suferi pe Hazal de când a văzut că nici măcar nu i-a mulțumit lui Gulseren pentru ajutor. Hazal arată o poză făcută la Gulseren, la o cină unde era și Ozan, și spune că vor merge toți patru într-o vacanță. Rahmi o informează pe Dilara că nu Cihan a cumpărat patiseria lui Gulseren, ci că mai este o parteneră, Derya, și au făcut împrumut bancar pentru locație. Dilara este convinsă că Cihan plătește ratele la bancă.
Keriman se duce în dormitor la Ozkan care încă doarme și îl cotrobăie prin pantaloni. Văzând că are portofelul plin, vrea să ia și ea niște bani și se întreabă de unde îi are. Ozkan se trezește și o ceartă când vede că și de la el vrea să fure, iar Keriman minte că a controlat prin buzunare pentru că voia să dea pantalonii ăia la spălat. În acest timp, Nazikat, matahala blondă de la închisoare vine în cartier cu o valiză cât ea de mare și după ce află unde locuiește Keriman, se instalează în casa ei și. la masă, începe să cânte, spre deliciul lui Ozkan.
Alper vinde casa cu tot cu mobilă, dar pe primul cumpărător Alper îl alungă jignindu-l că n-are bani să-i cumpere casa. Cansu are o prietenă, Oyku, care într-o seară rămâne să doarmă la vilă. Mama acesteia vine s-o ia de acolo și Dilara o aude când pleacă, spunându-i fetei că n-are ce căuta în casa unei amante. Gulseren se întristează și a doua zi dezbate subiectul cu Derya, apoi seara se întâlnește și cu Cihan și el pune altfel problema, că ea este femeia vieții lui pe care o dorește alături pentru totdeauna. A doua zi un tânăr face câteva poze de peste drum de patiserie în momentele în care Gulseren se află la mesele de lângă geam. La prânz, Cansu merge cu Gulseren la un restaurant ales de ea. Gulseren vine mai devreme decât Cansu și acolo mai este Solmaz și Melek, mama lui Oyku, care văzând-o, îi cere unui chelner s-o dea afară. Acela vine și îi spune lui Gulseren că masa e rezervată, și pune o plăcuță cu "Rezervat" pe masă. Gulseren dă să se așeze la o altă masă, dar chelnerul vine și acolo să pună plăcuța cu "Rezervat". Gulseren spune că nu înțelege ce se întâmplă, apoi dă cu ochii de Melek care, după ce că este muma pădurii în persoană, mai și zâmbește cu satisfacție nedisimulată. Gulseren vrea să plece dar la ușă se află Cansu ...
urmează: Furtună pe Bosfor, ep. 25
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.