marți, 15 decembrie 2015

Avenida Brasil episodul 4 rezumat





 Acesta este rezumatul episoadelor 7 și 8 de la Acasă TV .


Avenida Brasil episodul 4 rezumat
Carlitos este unul din personajele serialului. El este căsătorit cu două femei: Veronica, o ambițioasă căreia îi plac călătoriile și cadourile scumpe, cu ea Carlitos are o fată, Deborah. Apoi Noemia, care îl cunoaște pe Carlitos sub numele de Dudu, și au împreună un băiat, Tomas. O a treia femeie din viața lui Carlitos este Alexia, care-și dorește foarte mult un copil de la el și reușește să rămână însărcinată, dar care nu cunoaște amănunte ale vieții acestuia.

Tufao petrece cu Carmina. După o zi la plajă, rămâne la ea după cină. Carmina îi mărturisește că s-a îndrăgostit nebunește de el. Fotbalistul îi cere să-l lase să se mute împreună cu ea. Monalisa vede într-un ziar monden o poză cu Tufao și Carmina la plajă și decide să se despartă definitiv de el.

Este anul nou și toată lumea sărbătorește. Carlitos face revelionul cu soțiile sale în același hotel, dar la mese diferite, în saloane diferite, mergând pe rând, când la una, când la cealaltă. La un moment dat o vede și pe Alexia într-un salon, astfel ea descoperind că tatăl copilului ei este un mincinos. Tufao, de asemenea, sărbătorește cu familia dar nu mai are liniște și o cere de soție pe Carmina. Ea acceptă, bucuroasă că planul ei merge strună. Mama lui Tufao este încântată de viitoarea soție a fiului său. La fel și Leleco, tatăl lui, și Ivana, sora lui. Așadar Tufao se căsătorește cu Carmina. Planul continuă și Carmina i-l prezintă pe Max, Ivanei.

Monalisa, deși vrea să trăiască singură, alături de Iran, nu-l poate uita pe Tufao și nu poate renunța la el pentru că au împreună o afacere, un salon de frumusețe Super Beauty Salon. Lunile trec și Carmina dă naștere fetiței lui Max, pe care Tufao decide s-o boteze Agatha. Dar nașterea fetei are un efect neașteptat în sufletul Carminei și vrea să meargă la groapa de gunoi să-și caute fiul părăsit cu ani în urmă, fiu care este acel Batata, prietenul Ritei. Carmina ajunge la mama Lucinda și la sfatul acesteia îi adoptă pe Batata. Tufao îl îndrăgește din prima și ambii soți decid să-i schimbe numele băiatului în Jorgito.

Max și Ivana sunt implicați într-o relație și locuiesc la conacul construit de Tufao. Rita are o viață nouă alături de familia ei adoptivă în Argentina, și are un nume nou, Nina, și acum mai are două surori, Begonia și Mercedes. Anii trec ... Nina se transformă într-o femeie frumoasă, ajunge bucătar profesionist, dar nu și-a uitat copilăria. Investighează zi cu zi și adună informații despre viața lui Carmina, Tufao și Max. Dorința de răzbunare a crescut de-a lungul anilor și noapte de noapte o visează pe Carmina.

La Rio, Tufao și Carmina sărbătoresc niște ani de la nunta lor cu mare pompă. Jorgito a devenit jucător de fotbal la clubul Divino, dar cu toate că are condiții foarte bune, nu se dovedește a fi jucător bun. Pe mama lui n-o poate suferi și n-o acceptă de mamă, deși nu înțelege de unde-i vine această respingere, și din această cauză are insomnii. Deborah, fiica lui Carlitos și a Veronicăi, este prietena lui. La petrecere, fiind beat, o vorbește de rău pe Carmina, care se înfurie mai rău ca niciodată. Pentru a aplana conflictele, Tufao face demersuri pentru ca Jorgito să se mute singur într-un apartament, crezând că această distanță între el și Carmina va îmbunătăți relația dintre ei.

În Argentina, tatăl adoptiv al Ninei face un atac de cord și moare. Atunci ea decide să revină în Brazilia ca să se răzbune pe mama sa vitregă. Îi spune la revedere iubitului său argentinian, încheind relația cu el și pleacă spre Rio.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv








luni, 14 decembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 23





Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 23
Episodul 23 din serialul Furtună pe Bosfor este ocupat în mare parte cu furtul comis de Muge. Ea mai zăbovește în vilă cotrobăind și prin alte camere, și mai fură printre altele laptopul lui Hazal. Într-un sfârșit pleacă având gențile pline de "amintiri". Ozan doarme profund până dimineața, când deja Rahmi a chemat poliția și acum îl trezește pe nepotul său, arătându-i biletul lăsat de Muge și spunând că fata e o profesionistă. Polițiștii notează conștiincios tot ceea ce lipsește, iar lui Ozan aproape că nu-i vine să creadă ce se întâmplă, apoi își dă seama că Muge a știut tot timpul cine este el cu adevărat. Când află și Cihan, acesta îi spune fiului său să nu-și piardă încrederea în oameni dar să țină cont de lecția de viață prin care a trecut.

Ozkan îi trimite doi indivizi pe capul lui Gulseren la patiserie care îi cer taxă de protecție, dar ea se înfurie și îi dă afară țipând că altfel cheamă poliția. Cei doi pleacă, nu înainte de a sparge niște veselă, de ciudă că n-au avut succes. Cihan și Gulseren discută despre încrederea pe care o au, sau ar trebui s-o aibă, unul în celălalt. Gulseren șovăie și recunoaște că nu mai știe ce sau pe cine să creadă, pentru că a fost la Dilara și aceasta i-a confirmat că el are o relație de 5 ani cu Alev. Mai apoi Cihan află direct de la Dilara că ea a fost în spatele minciunilor spuse în direct de Alev la televizor, dar că a făcut asta din iubire și pentru că îl vrea înapoi acasă. Cihan repetă pentru a mia oară că între ei doi nu mai poate fi nimic. Muge, care nu mai răspunde la telefon acum, urcă pe internet filmulețul cu Alev și Cihan găsit în laptopul lui Hazal, astfel că Gulseren are ocazia să vadă că Cihan n-a mințit-o cu nimic.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 23
Candan îl anunță pe Ozkan că vor câștiga procesul împotriva spitalului care a făcut schimbul de bebeluși, dar nu știe cum va fi cu custodia lui Cansu. El afirmă că se mulțumește doar să poarte numele lui de familie, așa, ca să-l enerveze pe Cihan. Când încearcă s-o sărute pe Candan, ea se ferește și îi spune că între ei nu este o relație, e doar o distracție din când în când. Ozkan se supără și observă că și ea, și Dilara doar își bat joc de el. După câteva zile, ca să-i arate fără echivoc diferența dintre ei, Candan îl invită pe Ozkan la un restaurant de lux unde el se simte foarte prost doar văzând meniul și prețurile practicate. Când Cihan și Gulseren se revăd, după ce filmul cu Alev a fost distribuit pe internet, ea se interesează dacă Dilara a fost în spatele intrigii, iar Cihan îi răspunde că nu, că s-a jurat pe copiii ei că nu ea a pus-o pe Alev să mintă și că nu știe cine a tocmit persoana care a filmat scena.

Rahmi primește un nou telefon de la afaceriștii ruși cărora le datorează bani și pentru că nu are de unde să facă rost de o sumă mare, se roagă de Dilara să-i împrumute, pentru că Cihan (minte el) n-a vrut să-l ajute deloc. Ea îi semnează un cec iar el se arată foarte mișcat într-o scenă lacrimogenă menită să o facă pe Dilara să-l înțeleagă cât de nedreptățit este el și cum fiul lui este atât de insensibil. La școala de echitație, Cansu exersează deja pe un alt cal, dar Cihan o aduce acum cu mâinile la ochi pentru că îi dăruiește un cal frumos, asemănător cu Ambră. Cansu se bucură foarte tare și începe să exerseze. Ozkan apare și el acolo și strigă încurajări către Cansu. Cihan se enervează și vrea să-l dea afară pe Ozkan însă acesta scoate un plic și îi arată că va obține hotărâre judecătorească pentru ca Cansu să poarte numele lui. Cihan se inflamează și mai tare dar nu poate reacționa agresiv. După ce ajunge acasă se ceartă cu Dilara pe tema asta, iar Dilara îi spune că Ozkan este susținut de Candan, care acum este iubita lui.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 23
Cei doi tipi trimiși de Ozkan la Gulseren, revin într-o zi când acolo se află Derya și o altă angajată. Ele îi amenință cu un cuțit pe cei doi astfel că ei pleacă, apoi se duc la Ozkan să-și încaseze banii pentru treaba dusă la bun sfârșit. Dar în scurt timp Gulseren vine turbată de furie la atelierul mecanic și se ceartă cu Ozkan în legătură cu numele de familie a lui Cansu. Când tensiunea ajunge la cote maxime, Gulseren ia o rangă și dă spre Ozkan. El se ferește și Gulseren distruge prin lovituri repetate o mașină aflată pe rampă. După ce ea pleacă, prietenul lui, mecanicul, evaluează paguba și oalele tot în capul lui Ozkan se sparg. A doua zi Gulseren se duce la școală la Hazal, care este prinsă copiind la o lucrare de control și e trimisă la directoare - cu care vorbește impertinent - apoi iese să plece acasă. Gulseren o ia cu ea într-un taxi, dar taximetristul se ceartă la telefon cu cineva și nu mai este atent la ce face cu volanul, rulând cu mare viteză și foarte neregulat. Gulseren strigă la el să fie atent, dar omul nu a terminat de vorbit la telefon. La un moment dat mașina derapează din cauza unei movile de pietriș de pe marginea drumului și "zboară" într-o groapă săpată pentru fundația unei clădiri ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv