vineri, 11 decembrie 2015

Sufletul meu pereche - prezentare si distributie





Sufletul meu pereche - prezentare si distributie
Titlul original: Saraswatichandra
Traducere: nu există, numele serialului este prenumele personajului principal
Gen: dramă romantică
Nr. episoade: 444 a câte 20 de minute (conform wikipedia)
Producători: SLB productions și Sphere Origins, India
Anul: 2013

În România se difuzează la Acasă TV sub titlul "Sufletul meu pereche".

Rezumatul serialului

Sufletul meu pereche este povestea unui tânăr aristocrat, foarte educat pe nume Saraswatichandra Vyas, pe scurt, Saras, a cărui mamă, Saraswati, s-a sinucis pe când el avea 5 ani. Tatăl lui,  Laxminandan Vyas, s-a recăsătorit cu Gumaan, o femeie egoistă care i-a născut un fiu, Danny, total opusul ei, fiind un tip gentil și generos.

Sufletul meu pereche - prezentare si distributie
Laxminandan aranjează nunta lui Saras cu Kumud Desai, fiica bine crescută a celui mai bun prieten al său, Vidyachatur Desai. Dar Saras, care nu poate trece peste trauma morții mamei lui, îi scrie lui Kumud o scrisoare că refuză să se însoare. Ea, care acceptase din toată inima această uniune, îi spune lui Saras să-l informeze pe tatăl ei despre alegerea lui, pentru că ea nu se simte în stare să facă asta. Astfel, Saras pleacă din Dubai unde locuia, către satul de unde este Kumud ca să-i facă o vizită. Pe măsură ce trece timpul, Saras se obișnuiește cu familia ei și se adaptează modului lor de viață. Până la urmă se îndrăgostește de Kumud și are loc o idilă între ei.

Sufletul meu pereche - prezentare si distributie
La întoarcerea în Dubai, Saras găsește o scrisoare de la mama lui, pe care Gumaan i-o pusese pe ascuns între lucruri, unde ea scria că se sinucide datorită relației extraconjugale pe care tatăl lui, Laxminandan, o avea deja cu Gumaan. Această dezvăluire îl determină pe Saras să-și renege tatăl și să plece de acasă, considerând că nu mai este fiul lui. Însă din această cauză, din nou refuză căsătoria cu Kumud, crezând că n-o să poată să-i ofere viața pe care ea și-ar dori-o, pentru că nu mai este bogat.

Pentru a-și salva reputația, Kumud se mărită cu Pramad Dharmadhikari, fiul unui politician. Dar după nuntă descoperă că soțul ei este alcoolic, și că fusese obligat s-o ia de nevastă. Cu toate că se poartă urât cu ea, Kumud alege să rămână lângă soțul ei în speranța că o să-l poată schimba. În acest timp, Saras, răzgândindu-se, a vrut să împiedice căsătoria ei cu Pramad, dar înainte să poată acționa, a fost bătut crunt de niște huligani și lăsat pe stradă. Alka, sora lui Pramad, care locuiește cu fratele ei și cu Kumud, îl găsește pe Saras și-l aduce în casă. Când Saras se însănătoșește și își dă seama unde se află, se prezintă drept un anume Navinchandra, apoi plănuiește să acționeze în așa fel încât Kumud să aibă o căsnicie fericită. Tatăl lui Pramad, Dhan Dharmadhikari, îl ia pe Saras/Navin și îl face secretarul său. Acest fapt îi atrage invidia lui Pramad care are impresia că tatăl său ține mai mult la Saras decât la el.

Sufletul meu pereche - prezentare si distributie
După ce află de ce Saras s-a răzgândit în privința căsătoriei lor, Kumud îi cere să plece din casa lor pentru că o doare să vadă că este umilit de Pramad zilnic, dar el îi spune că nu pleacă de acolo până nu o vede fericită alături de soțul ei. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, căsnicia ei se deteriorează, ea va divorța și se va căsători cu Saras.

Acțiunea principală a serialului este dublată de acțiuni și personaje secundare, precum Kabir, fratele mai tânăr al lui Saras, Anushka, iubita acestuia, etc. În final, se află că Saraswati, mama sinucigașă, este în viață și se regăsesc. Serialul se încheie când se naște primul copil al cuplului Saras-Kumad.


Distribuția

Gautam Rode în rolul lui Saraswatichandra Laxminandan Vyas
Jennifer Winget în rolul lui Kumud Sundari Saraswatichandra Vyas
Varun Kapoor în rolul lui Danny Laxminandan Vyas
Shiny Doshi în rolul lui Kusum Danny Vyas
Ashish Kapoor în rolul lui Kabir Laxminandan Vyas
Srishty Rode în rolul lui Anushka Kabir Vyas
Anshul Trivedi în rolul lui Pramad Dhan Dharmadhikari
Chetan Pandit în rolul lui Laxminandan Vyas
Monica Bedi în rolul lui Guman Laxminandan Vyas
Yatin Karyekar / Ali Raza Naamdaar în rolul lui Vidyachatur Desai
Alpana Buch în rolul lui Guniyal Desai
Ragini Shah în rolul lui Dugba
Vinita Joshi Thakkar în rolul lui Kumari
Mehul Kajaria în rolul lui Gyanchatur Desai
Mansi Jain în rolul lui Chandrika Desai
Surya Kanth / Winy Tripathi în rolul lui Yash Desai
Soni Singh în rolul lui Kalika Desai
Sonia Shah în rolul lui Menaka
Sai Ballal în rolul lui Buddhi Dhan Dharmadhikari
Pratichee Mishra în rolul lui Saubhagyavati Devi Dharmadhikari
Vahbbiz Dorabjee în rolul lui Alak Kishori
Vijay Dadlani în rolul lui Indresh
Malleka R Ghai în rolul lui Saraswati Laxminandan Vyas
Rahul Ram în rolul lui Prashant
Mithil Jain în rolul lui Sub-Inspector Umesh Solanki
Shahrukh Sadri în rolul lui Murakh Das
Smita Shetty în rolul lui Sunder Baa








In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Șura și invitații așteaptă degeaba să apară Seyit. Ea este impacientată și presimte că iubitului ei i s-a întâmplat ceva. Cei din hotel încearcă s-o liniștească, să-i spună că el se va întoarce și îl va ierta, că totul va fi bine, dar în sufletul Șurei este o furtună emoțională. În holul hotelului, Petro și Celil vorbesc destul de aprins despre o scrisoare. Șura se apropie și Petro este nevoit să-i spună că Lola a adus o scrisoare în care zice că ea și iubitul ei, Seyit, au plecat împreună către Anglia și că el a părăsit-o pe Șura. Nici Celil, nici Șura nu cred cele scrise acolo.

Petro își amintește cum în seara precedentă Lola a fost luată de acasă de doi soldați englezi și pusă în sac, apoi în mașină. Petro urmărește totul de după colțul vilei, apoi intră în casă și, având în față o scrisoare autentică de-a Lolei, scrie o alta (aceea citită de Șura), copiindu-i scrisul. La hotel, tot Petro falsifică registrul de la recepție și o trece pe Lola că ar fi venit pe acolo, apoi semnează în locul ei. Petro deja aranjase cu William să-l pună pe Seyit pe vaporul către Rusia, asigurându-l pe căpitan că de acolo nu se va întoarce viu. William promite că pe Lola o trimite cu celălalt vas care avea să plece dimineață către Londra. Dar în realitate, el o închide într-o magazie și intră la ea informând-o că știe totul despre ea de la colonel, că știe că este o trădătoare și o spioană și că este în legătură cu un turc. Lola minte că totul este o calomnie și că ea n-a făcut niciodată așa ceva, dar William o amenință apoi iese lăsând-o să bată în ușa magaziei cât vrea.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Seyit se trezește în cala vaporului alături de alți călători și află că este în drum spre Rusia. Un ofițer vine să-i dezlege cătușele cu două gloanțe. Trist, ținând inelul Șurei în mână, și amintește cum în ziua de dinaintea cununiei Șura nu voia să-i deschidă ușa ca să n-o vadă, pentru că tradiția spune că mirele nu trebuie s-o vadă pe mireasă în preziua nunții, altfel se întâmplă o nenorocire. La rândul ei, în prezent, Șura își amintește că s-a dus s-o invite pe Lola la cununia ei și după aceea i-a spus lui Seyit care n-a fost de acord cu acest demers și a avertizat-o că Lola poate să le facă rău, că nu trebuia s-o invite, dar ea credea că baroneasa nu mai are nici o putere asupra lor. Seyit ridică din sprâncene, râde și o îmbrățișează pe iubita lui.

În hotel parcă toată lumea e abătută că Seyit e de negăsit. Celil și Petro promit să-l caute peste tot prin Istanbul, asta doar ca s-o liniștească pe Șura. Într-o dimineață, însă, o surpriză plăcută se produce: o doamnă întreabă la recepție de Alexandra Verjenskaia. Șura o vede. Este mătușa ei de la Petrograd pe care o recunoaște și o îmbrățișează cu drag. De la ea află că soțul Valentinei, Konstantin, a murit în război și că mama ei trăiește. Celil îi confirmă, când este întrebat, că Lola e de negăsit și nici pe listele de refugiați nu se mai află, apoi recunoaște că Seyit a plecat precipitat în dimineața zilei căsătoriei lor după ce a primit un bilet, foarte probabil de la baroneasă.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Pe vapor, Seyit se gândește la o modalitate de a scăpa de acolo, ca să nu ajungă în Rusia. Astfel, îi pune pe ceilalți câțiva companioni de drum să se prefacă leșinați, în timp ce el gâfâie din greu și bate în scară să vină cineva. Un militar deschide trapa iar el se preface foarte bolnav și zice că toți s-au îmbolnăvit de febră tifoidă și că dacă nu vor să aibă cala plină de cadavre, să aducă un doctor. După ce vine medicul, Seyit, prefăcându-se în continuare, îl mituiește pe acesta cu inelul Șurei. Medicul ia inelul și confirmă că toată lumea are febră tifoidă (de fapt, nimeni nu era bolnav) și că trebuie evacuați de pe vas. În urma acestei stratageme, toți cei câțiva pasageri "bolnavi" sunt puși într-o barcă și lăsați să se descurce.

Șura încă îl mai așteaptă pe Seyit, dar este din ce în ce mai deznădăjduită. Petro o susține și într-un moment în care ea plânge pe umărul lui, el îi dezvăluie că este îndrăgostit de ea din prima clipă când a văzut-o. Șura este uluită de ceea ce aude și îi cere să înceteze. La masă, Șura îi anunță pe cei din hotel că a doua zi urmează să se mute la mătușa ei și le mulțumește pentru găzduire. În ziua în care ea pleacă din hotelul Șeref, barca lui Seyit se lovește de țărm, dar sunt cu toții arestați. Înainte ca Șura să se urce în caleașcă alături de mătușa ei, apare căpitanul William care-i urează succes. Rîza o ia pe Alia de acolo și o trimită în casă, dar William se uită la ea și spune că a fost găsit cel care l-a omorât pe ofițerul englez (cel ucis de Seyit și pus cu sticla în mână lângă zidul unui restaurant), că a mărturisit crima, apoi rostește numele lui Igor, fratele Aliei. Ea începe să țipe că fratele ei nu este un criminal, dar William insistă că și-a recunoscut vina și a fost executat pe loc.

William îl ia apoi pe Petro deoparte și îi spune că a primit o telegramă că Seyit s-a întors, viu și nevătămat, în acea dimineață. Căpitanul Billy ar vrea s-o omoare pe baroneasă, pe care a dus-o într-o casă, fiind bolnavă, ca să nu se afle adevărul. Însă Petro crede că nu este tocmai cel mai bun lucru ca aceasta să fie eliminată din joc. Când are ocazia s-o viziteze, îi spune ce a făcut (scrisoarea trucată) iar Lola îl numește om crud, dar observă că acum cu adevărat el poate să pună mâna pe Șura, așa cum și-a dorit.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Șura poartă broșa Valentinei mereu la piept și într-o zi Yusuf o vede și o întreabă de unde o are, iar ea răspunde că este a surorii ei. În acest fel ajunge la Valentina și amândouă se bucură de regăsire. Valentina se mută la mătușa lor dar spune că nu-l va abandona pe Yusuf căruia îi datorează atât de mult. Într-o noapte, Seyit îi apare în drum lui Petro, iar acesta, pentru că mereu a pozat în prietenul lui, îl aduce în casă dar se străduiește să-l convingă că s-au schimbat multe de când a dispărut subit, că Șura nu mai stă la hotel iar acum lucrează la o farmacie. Seyit îi scrie lui Celil, care a rămas la hotel, iar mesajul este citit mai întâi de Ali și de Yahia care se bucură să audă că el trăiește și că s-a întors în Istanbul.

Petro îl duce pe Seyit să vadă farmacia unde lucrează Șura, dar cum ei au stabilit să dea o petrecere în cinstea regăsirii familiei, Șura acum urmează să plece direct de la farmacie la clubul unde se ține chermesa, și este însoțită de un tânăr. Seyit o vede și lăcrimează, Petro sugerându-i că fosta lui iubită ar avea acum pe altcineva.




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.