vineri, 11 decembrie 2015

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Șura și invitații așteaptă degeaba să apară Seyit. Ea este impacientată și presimte că iubitului ei i s-a întâmplat ceva. Cei din hotel încearcă s-o liniștească, să-i spună că el se va întoarce și îl va ierta, că totul va fi bine, dar în sufletul Șurei este o furtună emoțională. În holul hotelului, Petro și Celil vorbesc destul de aprins despre o scrisoare. Șura se apropie și Petro este nevoit să-i spună că Lola a adus o scrisoare în care zice că ea și iubitul ei, Seyit, au plecat împreună către Anglia și că el a părăsit-o pe Șura. Nici Celil, nici Șura nu cred cele scrise acolo.

Petro își amintește cum în seara precedentă Lola a fost luată de acasă de doi soldați englezi și pusă în sac, apoi în mașină. Petro urmărește totul de după colțul vilei, apoi intră în casă și, având în față o scrisoare autentică de-a Lolei, scrie o alta (aceea citită de Șura), copiindu-i scrisul. La hotel, tot Petro falsifică registrul de la recepție și o trece pe Lola că ar fi venit pe acolo, apoi semnează în locul ei. Petro deja aranjase cu William să-l pună pe Seyit pe vaporul către Rusia, asigurându-l pe căpitan că de acolo nu se va întoarce viu. William promite că pe Lola o trimite cu celălalt vas care avea să plece dimineață către Londra. Dar în realitate, el o închide într-o magazie și intră la ea informând-o că știe totul despre ea de la colonel, că știe că este o trădătoare și o spioană și că este în legătură cu un turc. Lola minte că totul este o calomnie și că ea n-a făcut niciodată așa ceva, dar William o amenință apoi iese lăsând-o să bată în ușa magaziei cât vrea.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Seyit se trezește în cala vaporului alături de alți călători și află că este în drum spre Rusia. Un ofițer vine să-i dezlege cătușele cu două gloanțe. Trist, ținând inelul Șurei în mână, și amintește cum în ziua de dinaintea cununiei Șura nu voia să-i deschidă ușa ca să n-o vadă, pentru că tradiția spune că mirele nu trebuie s-o vadă pe mireasă în preziua nunții, altfel se întâmplă o nenorocire. La rândul ei, în prezent, Șura își amintește că s-a dus s-o invite pe Lola la cununia ei și după aceea i-a spus lui Seyit care n-a fost de acord cu acest demers și a avertizat-o că Lola poate să le facă rău, că nu trebuia s-o invite, dar ea credea că baroneasa nu mai are nici o putere asupra lor. Seyit ridică din sprâncene, râde și o îmbrățișează pe iubita lui.

În hotel parcă toată lumea e abătută că Seyit e de negăsit. Celil și Petro promit să-l caute peste tot prin Istanbul, asta doar ca s-o liniștească pe Șura. Într-o dimineață, însă, o surpriză plăcută se produce: o doamnă întreabă la recepție de Alexandra Verjenskaia. Șura o vede. Este mătușa ei de la Petrograd pe care o recunoaște și o îmbrățișează cu drag. De la ea află că soțul Valentinei, Konstantin, a murit în război și că mama ei trăiește. Celil îi confirmă, când este întrebat, că Lola e de negăsit și nici pe listele de refugiați nu se mai află, apoi recunoaște că Seyit a plecat precipitat în dimineața zilei căsătoriei lor după ce a primit un bilet, foarte probabil de la baroneasă.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Pe vapor, Seyit se gândește la o modalitate de a scăpa de acolo, ca să nu ajungă în Rusia. Astfel, îi pune pe ceilalți câțiva companioni de drum să se prefacă leșinați, în timp ce el gâfâie din greu și bate în scară să vină cineva. Un militar deschide trapa iar el se preface foarte bolnav și zice că toți s-au îmbolnăvit de febră tifoidă și că dacă nu vor să aibă cala plină de cadavre, să aducă un doctor. După ce vine medicul, Seyit, prefăcându-se în continuare, îl mituiește pe acesta cu inelul Șurei. Medicul ia inelul și confirmă că toată lumea are febră tifoidă (de fapt, nimeni nu era bolnav) și că trebuie evacuați de pe vas. În urma acestei stratageme, toți cei câțiva pasageri "bolnavi" sunt puși într-o barcă și lăsați să se descurce.

Șura încă îl mai așteaptă pe Seyit, dar este din ce în ce mai deznădăjduită. Petro o susține și într-un moment în care ea plânge pe umărul lui, el îi dezvăluie că este îndrăgostit de ea din prima clipă când a văzut-o. Șura este uluită de ceea ce aude și îi cere să înceteze. La masă, Șura îi anunță pe cei din hotel că a doua zi urmează să se mute la mătușa ei și le mulțumește pentru găzduire. În ziua în care ea pleacă din hotelul Șeref, barca lui Seyit se lovește de țărm, dar sunt cu toții arestați. Înainte ca Șura să se urce în caleașcă alături de mătușa ei, apare căpitanul William care-i urează succes. Rîza o ia pe Alia de acolo și o trimită în casă, dar William se uită la ea și spune că a fost găsit cel care l-a omorât pe ofițerul englez (cel ucis de Seyit și pus cu sticla în mână lângă zidul unui restaurant), că a mărturisit crima, apoi rostește numele lui Igor, fratele Aliei. Ea începe să țipe că fratele ei nu este un criminal, dar William insistă că și-a recunoscut vina și a fost executat pe loc.

William îl ia apoi pe Petro deoparte și îi spune că a primit o telegramă că Seyit s-a întors, viu și nevătămat, în acea dimineață. Căpitanul Billy ar vrea s-o omoare pe baroneasă, pe care a dus-o într-o casă, fiind bolnavă, ca să nu se afle adevărul. Însă Petro crede că nu este tocmai cel mai bun lucru ca aceasta să fie eliminată din joc. Când are ocazia s-o viziteze, îi spune ce a făcut (scrisoarea trucată) iar Lola îl numește om crud, dar observă că acum cu adevărat el poate să pună mâna pe Șura, așa cum și-a dorit.

In dragoste si in razboi ep. 10 rezumat
Șura poartă broșa Valentinei mereu la piept și într-o zi Yusuf o vede și o întreabă de unde o are, iar ea răspunde că este a surorii ei. În acest fel ajunge la Valentina și amândouă se bucură de regăsire. Valentina se mută la mătușa lor dar spune că nu-l va abandona pe Yusuf căruia îi datorează atât de mult. Într-o noapte, Seyit îi apare în drum lui Petro, iar acesta, pentru că mereu a pozat în prietenul lui, îl aduce în casă dar se străduiește să-l convingă că s-au schimbat multe de când a dispărut subit, că Șura nu mai stă la hotel iar acum lucrează la o farmacie. Seyit îi scrie lui Celil, care a rămas la hotel, iar mesajul este citit mai întâi de Ali și de Yahia care se bucură să audă că el trăiește și că s-a întors în Istanbul.

Petro îl duce pe Seyit să vadă farmacia unde lucrează Șura, dar cum ei au stabilit să dea o petrecere în cinstea regăsirii familiei, Șura acum urmează să plece direct de la farmacie la clubul unde se ține chermesa, și este însoțită de un tânăr. Seyit o vede și lăcrimează, Petro sugerându-i că fosta lui iubită ar avea acum pe altcineva.




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








joi, 10 decembrie 2015

Statistici, trimestrul 3 2015






Deși printscreenurile cu statisticile lunilor iulie-august-septembrie erau de mult făcute, abia acum am reușit să pun articolul pe blog. După cum se poate vedea, ca în fiecare an cele două luni de vacanță, iulie și august înseamnă o scădere importantă a traficului.

De altfel, s-a remarcat în toată lumea o scădere drastică a traficului începând cu sfârșitul lunii aprilie, și implicit a veniturilor AdSense, tot din acea perioadă. Cunosc persoane care au scăzut dramatic la venituri, de la o medie de 15 euro pe zi, la 1-2 euro sau chiar la câteva zeci de cenți. Nu am aflat cărui fapt se datorează aceste modificări, dar știu că ele au avut loc în toată lumea, conform discuțiilor de pe forumurile SEO străine. Am bănuit o reactivare a algoritmilor google, dar adevărul este că deocamdată facem doar presupuneri. Google nu a anunțat nimic nici după acea dată și nici acum. Unii aud că vorbesc despre o reactualizare a rankingului în 2016. Ei, vom trăi și vom vedea dacă gigantul Google dorește să readucă la viață celebrul cândva, PageRank.


Statistici, trimestrul 3 2015