duminică, 22 noiembrie 2015

Prizoniera dragostei, episodul 22 rezumat





Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 22 rezumat pulbere-de-stele
De fapt, Iclal și cu Fîrat se ceartă, dar el o sărută exact când Nur ajunge în dreptul lor și îi vede. Foarte tulburată, Nur fuge înapoi și n-o bagă în seamă pe Aytül, ceea ce o face pe bătrână să bănuiască faptul că ar fi văzut ceva. Iclal lasă un medalion (al lui Nur) pe bancheta lângă care se află Fîrat și îl dojenește pe acesta cum de a îndrăznit să facă așa ceva. Aytul îi întrerupe și față de ea, nici unul nici celălalt nu recunosc ce s-a petrecut între ei. Cu toate acestea, atât Aytul cât și Fîrat își dau seama că Nur a văzut ceva, din moment ce a fugit ca din pușcă. Iclal, răvășită, merge în casă și se șterge pe la gură apoi face un duș. Aytul se duce după ea, apoi o avertizează că știa despre Fîrat că are sentimente pentru ea și acum a distrus totul, pentru că Nur îi va spune lui Fîrat ce a văzut.

Fîrat se duce după Nur, care vorbește singură prin crâng, să-i dea medalionul, apoi începe să se destăinuie față de ea, cum o iubește pe Iclal de ceva vreme și din cauza lui Aytül a fost nevoit să se dea la o parte din fața lui Yigit, care nu știe despre această iubire. După aceea o roagă pe Nur să aleagă: ori și face publică relația ei de căsnicie cu Yiğit, ori divorțează, pentru că în felul ăsta el, Fîrat, este blocat și nu știe cum să procedeze ca să poată evolua într-un fel sau în altul. În acest timp Yigit se duce la Kerem la birou, iar acesta îl întreabă din nou de ce a refuzat ca Nur să fie purtătoarea de cuvânt a firmei sale și de ce a anulat prima ei reclamă, dar acum este model la agenția lui Fîrat? Yigit înțelege imediat unde bate Kerem și cu abilitate nu-i dă nici un fel de răspuns la întrebările lui, spunând doar că el nu încurcă problemele personale cu afacerile. După ce Yigit pleacă, secretara lui Kerem, Hazal, vine în birou și când rămâne singură cotrobăie prin acte și găsește un plic cu poze ale lui Nur cu Yigit. Pentru că de când a cunoscut-o pe Nur, Kerem este schimbat, Hazal ar dori să preia controlul asupra acestei chestiuni și ca să afle amănunte, o sună pe Elmas să se întâlnească.

Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 22 rezumat pulbere-de-stele
Yiğit revine acasă și îi găsește pe Nur cu Fîrat în pădure, cei doi schimbând vorba când îl văd venind, mințind că discutau despre serviciu. Fîrat pleacă în cameră la Iclal și îi povestește despre discuția avută cu Nur, însă ea se arată uimită și crede că acum e distrusă din moment ce Nur a aflat adevărul. Fîrat o liniștește pe Iclal, dar intră în cameră Aytul, care ascultase la ușă ceva din conversația lor și îl dă afară cu brutalitate, după care o convinge pe Iclal să o termine pe Nur că altă șansă nu are. Elmas se duce la întrevederea cu Hazal, care începe să o întrebe despre Nur, sub pretextul că așa procedează ei cu cei cu care lucrează, trebuie să știe amănunte despre viața lor, ca să nu se trezească cu cine știe ce surprize mai târziu. Elmas, care crede că Hazal o plătește ca să-i dea aceste informații, văzând că secretara nu are de gând să-i facă vreo ofertă, spune că este delicat ceea ce-i cere și că are nevoie de timp de gândire. Ajunsă acasă, singură în cameră, deschide geanta cu banii luați prin șantaj de la Cahit, de care se bucură foarte mult. Yigit și Aytül se află în living și dezbat subiectul adus în discuție de Mert (a văzut-o pe Aytul ridicând mâna asupra lui Iclal și zice la toată lumea că bunica a vrut s-o bată pe mama). Aytül îl minte pe Yiğit că Iclal se simțea iarăși rău și că ea o susținea să nu cadă, dar Mert nu știe ce a văzut. Yigit întreabă cum de mai înainte Iclal începuse să se simtă bine și acum are iarăși crize? Aytul se încurcă în explicații, dar o scoate la capăt și Yigit îi cade în plasă.

La televizor se dă reclama filmată de Nur când pierduse copilul și toată familia cu excepția lui Yigit se uită la ea. Fîrat vrea să discute singur cu Iclal, dar Aytül, care este mereu cu ochii în patru, îi vede că-și fac semne să se retragă dincolo și se ia după ei, amenințându-l pe Fîrat că a lăsat-o pe Iclal la cheremul lui Nur și că e musai să îndrepte greșeala asta. Iclal se duce la firmă și îi propune lui Yigit să plece undeva într-o vacanță doar ei doi. Seara, Nur și Yigit au o nouă discuție în pădure, iar Nur îi reproșează din nou că nu dorește să-i spună lui Iclal adevărul și că lasă totul să decurgă de la sine, mai bine zis, să bată pasul pe loc. Apoi conchide că el este invidios pe serviciul ei de la agenție. Nur decide să-și cumpere o mașină în urma acestei discuții, și vine cu ea acasă, seara, stârnind invidie în jur. Iclal este cea mai geloasă pe succesul lui Nur, pentru că acum și-ar dori și ea să aibă un job bine plătit, nu să stea acasă și să nu facă nimic toată ziua. După asta, îi reproșează mamei ei că atunci când era mai tânără, deși fusese acceptată la universitate, i-a ascuns actele ca să nu poată să se înscrie. Yiğit, și el furios pe achiziția lui Nur, de ciudă, o ia pe Iclal pe după umeri și vorbesc despre detaliile vacanței în doi.

Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 22 rezumat pulbere-de-stele
În urma unei ședințe la agenție, Elmas se poartă impertinent cu Fîrat - intenționat, pentru că acum are bani și vrea să se retragă - și face pe victima spunând că ea pleacă din firmă. După ce se duce acasă, se uită iar pe laptop la filmulețul înregistrat de camera de supraveghere din biroul lui Cahit și fără veste intră fratele ei, Emin, care vede imaginile și rămâne uimit că toate bârfele pe care le auzise despre sora lui și Cahit sunt adevărate. Kerem decide să găsească oricât de multe informații despre Nur și Yigit. Iclal, încântată de ideea vacanței în doi, caută un loc potrivit pentru asta. Nur îl cheamă pe soțul ei printr-un mesaj în grădina de iarnă, ca să lămurească gestul făcut când și-a cumpărat mașină. Cei doi încep să discute în contradictoriu pe tema asta, fără să fie atenți la ce se petrece în jur. Nur îi interzice lui Yiğit să meargă în vacanță cu Iclal numai pentru că ea și-a luat mașină scumpă. Iclal coboară din cameră, după ce stătuse de vorbă cu Fîrat despre apropiata vacanță, și îi aude pe Yigit și pe Nur vorbind despre cine și cui ar trebui să dea socoteală. Ea se apropie dar stă lipită de ușa deschisă, și aude când Nur îi spune lui Yigit că vrea să divorțeze de el ...





sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Kosem episodul 2 rezumat





Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Micul Mustafa doarme în timp ce Halime, mama lui, îi taie o șuviță de păr ca să facă niște farmece de protecție. Anastasia se trezește lângă sultan, apoi se plimbă prin cameră și vede tabloul cu imaginea ei ținând în brațe o mielușea. Ahmed se ridică și el din pat și o întreabă dacă-i place, dar Anastasia este supărată că a văzut-o într-o pictură și a cerut să fie găsită și adusă, ca un animal sau ca o măslină și spune despre Ahmet că este un tiran și că de ce nu s-a gândit că are și ea o familie, așa cum are și el. Apoi spune că va fugi din acest palat, deși Ahmet îi răspunde că de aici n-a scăpat nimeni cu fuga. Ca pentru a-l contrazice, în sala mare Safiye este anunțată că Halime și Mustafa au dispărut din palat în cursul nopții. Derviș (este numele unui consilier, nu e un derviș adevărat) este mustrat și pus să o găsească pe sultană și pe prinț, să întărească paza la porțile palatului.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Cennet Kalfa o arată pe Anastasia fetelor din harem și o dă exemplu, ce repede se poate ajunge în patul sultanului, apoi o pune pe Mahfiruz să o ajute la decorarea camerei pentru favorite ca să se mute acolo. Astfel, cele două deși sunt rivale, au ocazia să se cunoască și să stea de vorbă despre familiile lor. Dar Anastasia scapă informația că nu s-a petrecut nimic între ea și sultan. Derviș cere să se facă o anchetă în harem, să vadă dacă vreo fată a văzut sau auzit ceva în legătură cu fuga lui Halime. În acest timp, fiul unui lider celali spune că o să-i captureze pe Halime și pe prinț, apoi îi vor trimite pe mare și după aceea vor veni în capitală să-l omoare pe Ahmet. Sultana Safiye este foarte supărată că Halime a fugit și spune tuturor că aceasta l-a răpit pe prinț. Apoi îi cere unui agă, Nasuh, să descopere cine i-ar fi putut ajuta, iar acesta gândește cu voce tare că trebuie să fie cineva care se opune tradiției uciderii fraților sultanului, apoi își dă seama că și Safiye este împotriva acestei tradiții.

Mahfiruz stârnește în harem bârfa că sultanul nu s-a culcat cu Anastasia, deci n-are de ce să stea în camera favoritelor. După ce sunt și ele anunțate de dispariția sultanei Halime și află că vor fi anchetate, Anastasia își amintește că noaptea trecută a văzut-o pe sultană cu copiii ei dispărând printr-o ușă secretă în perete, dar nu scoate o vorbuliță despre asta, pentru că și ea dorea să găsească o modalitate de ieși afară din palat. Frații Giray aud și ei despre fuga sultanei. Șahin împăiază leul mort în timp ce discută cu Mehmet despre cum o să o găsească el pe Halime și apoi va cere la schimb tronul Crimeei. Mehmet nu este de aceeași părere și încearcă să-l aducă pe fratele său cu picioarele pe pământ, dar Șahin comentează că el are visuri mărețe și le va afla și Mehmet când va veni vremea. Când Anastasia este anchetată separat, ea spune că a văzut-o pe Menekse, servitoarea sultanei Halime, în ziua respectivă, dar nu știe nimic despre ce s-a petrecut în timpul nopții. Reyhan aga conchide că Anastasia probabil nu știe nimic în plus.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
În curte, corpul noilor ieniceri a ieșit la antrenament și testare a capacităților fizice. Andro, cel pe care l-a întâlnit Anastasia când a fugit în pădure de răpitorii ei, este întrebat cum îl cheamă acum și el răspunde că Iskender (Alexandru). După aceea se face o întrecere de alergare și Andro se ceartă cu alt ienicer, Davut (actorul care l-a jucat pe Aras în serialul Un destin la răscruce), pentru că el și-a aruncat fesul înainte peste linia de sosire (șeful a zis că purtătorul primului fes pe care-l vede trecând linia de sosire, e declarat învingător). Iskender este, însă declarat câștigătorul cursei și comandant al detașamentului de ieniceri, pentru că șeful ienicerilor într-adevăr s-a referit la fes și nu la persoana care alerga, și le-a spus celorlalți că în luptă trebuie să dai dovadă de inteligență. După câteva momente, însă, Andro are parte de prima intrigă din partea unui coleg, care pretinde că-l cunoaște pe Andro, cu care era bun prieten, iar el nu este Andro, ci probabil un bastard (tatăl lui Andro cel adevărat l-a dat pe fiul lui nelegitim să se facă ienicer, mințindu-i pe otomani) și astfel, el nu are ce să caute în corpul ienicerilor.

Anastasia a scris o scrisoare părinților ei și o caută pe Cennet să i-o dea, dar pentru că tot se află singură pe coridor, caută ușa din perete prin care a ieșit Halime. Cennet, însă, se află în compania gardianului, iubitul ei secret, undeva într-o firidă, și iese auzind foșnetul rochiei Anastasiei și o întreabă de ce o urmărește. Anastasia răspunde că vrea să o ajute să trimită scrisoarea acasă la părinții ei, iar odalisca spune că acest lucru este interzis, dar tânăra răspunde impertinent că a te întâlni cu un bărbat nu este interzis? Cennet o agresează, apoi Anastasia îi spune că nu trebuie să se teamă de ea, că vrea să fie prietene și îi dă scrisoarea rugând-o să o trimită acasă la părinții ei.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet este înștiințat de către Derviș că a fost adusă o ghicitoare ca să afle dacă-l va găsi pe Mustafa. Bătrâna cere voie să ia mâna sultanului între palmele ei, apoi spune că prințul se va întoarce, cu siguranță se va întoarce, dar nori negri se vor abate asupra tronului lui Ahmet, iar Mustafa într-o zi va domni. Derviș pune gardienii s-o scoată imediat afară pe ghicitoare sfătuindu-l pe Ahmet să nu creadă minciunile ei. În scurt timp Șahin o reperează pe Halime într-o piață, cu pașa care a ajutat-o, cu Mustafa și cu fiica ei. Toți sunt aduși la palat sub escortă, în fața lui Ahmet, și Halime cu Mustafa sunt închiși. Acel pașă credincios sultanei Halime este executat, în ciuda rugăminților lui de a fi iertat. Mai târziu Ahmet îl pune pe Șahin să spună ce dorește de la el pentru că a găsit-o pe Halime, dar acesta este precaut și spune că va avea la un moment dat ceva de cerut, și dacă sultanului i se va părea potrivit, o să-i dea, iar dacă nu, nu.

Anastasia este chemată la Safyie care o întreabă de ce halvetul ei cu Ahmet nu s-a îndeplinit. Sultana o avertizează pe Anastasia că scopul nu este iubirea, ci moștenitorii. Anastasia îi povestește că au stat de vorbă până când au adormit unul lângă celălalt. [Într-adevăr, Ahmet i-a citit poezii în italiană Anastasiei și au stat de vorbă, apoi i-a spus că nu se atinge de ea decât atunci când va fi pregătită și își va dori și ea lucrul ăsta.] Sultana conchide că nepotul ei e cam necopt pentru a avea copii. Anastasia din nou îi vorbește în italiană și îi cere s-o elibereze și s-o lase să meargă acasă. În seara următoare este trimisă din nou Mahfiruz la halvet, dar ca și data trecută, Ahmet n-o place și o trimite înapoi în harem, unde iarăși plânge pe ascuns. Dimineața, ea se laudă că este obosită, pentru că sultanul, fiind tânăr, au făcut dragoste toată noaptea, apoi se uită triumfătoare la Anastasia care este geloasă. După câteva momente de gândire, Anastasia spune că Mahfiruz minte, pentru că ea a văzut-o venind devreme și apoi plângând în pernă. Cele două încep să se bată, iar Anastasia, naivă, spune despre Ahmet că este un tiran și un om crud. Când apar acolo șefa haremului, Dudu, și Bulbul aga, le iau pe fete și le duc la Handan, iar Mahfiruz o pârăște pe Anastasia cu ceea ce a spus despre sultan, astfel că este trimisă la închisoare, într-o celulă fără ferestre, doar cu o torță în mână.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet hotărăște să-l execute pe Mustafa, dar crede că are nevoie de acordul șeicului de Islam pentru asta. Apoi citește și el în Sharia că asta e tradiția și că singurul factor de decizie în privința execuției fraților lui este el însuși. Însă primește de la șeic mesajul că nu este bine să-și execute fratele, dat fiind că nu are moștenitori, deocamdată. În acest răspuns el vede influența bunicii lui, Safiye, care nu vrea ca Mustafa să fie executat. Drept urmare, o cheamă pe Safiye la el și îi comunică decizia de a o exila la palatul vechi, după care poruncește ca Mustafa să fie executat după rugăciunea de noapte. Seara, după ce plantase iasomie în grădina în care se întâlnise cu Anastasia prima dată, cere să-i fie adusă la halvet. Dar Anastasia pune o fâșie din rochia ei în torță, pentru că se stingea, însă procedând astfel, bucata de material scoate fum și Anastasia cade jos, rămânând fără oxigen. I se pare că vede o lumină din cer mărindu-se și apoi parcă plutește spre acea lumină, iar la urmă se profilează chipul lui Ahmet în fața ei și se trezește în grădina lui, pe pietre, tușind. Sultanul o ține în brațe și o ajută să-și revină.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ora rugăciunii de noapte se apropie, iar cerul se întunecă deodată și prinde a tuna. Ahmet o lasă pe Anastasia lângă iasomie și face câțiva pași către bolta care dă spre mare. La subsol, Halime vede sfoara din mâinile călăilor veniți să îndeplinească porunca sultanului și începe să țipe. Ahmet se uită către norii întunecați și vede spiritul fratelui său Mahmut care se uită cu reproș la el. Rugăciunea este pe sfârșite, Halime plânge iar călăul pune sfoara la gâtul lui Mustafa. Ahmet o lasă pe Anastasia singură și aleargă spre celulele unde se află Mustafa și Halime, strigând să se oprească execuția, apoi își îmbrățișează fratele care plânge speriat. După ce este eliberată și Halime, sultanul o amenință că este ultima oară când se răzgândește, dar dacă mai face vreo greșeală, pe ea o va executa.

Safiye se pregătește să plece la palatul vechi, promițând răzbunare pentru această îndrăzneală.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



urmează: Kosem episodul 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.