sâmbătă, 12 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat
Neriman o invită pe Duygu sus, în camera ei. În pachet este un album cu poze pe care ea nu le mai văzuse până atunci, cu mama ei, cu bunicii, cu ea când era mică. Macit visează că se duce s-o aștepte pe Neriman la atelier, ea iese fericită, el zâmbește, apoi ea trece pe lângă el și se duce în brațele lui Șinasi. Macit se trezește transpirat ... În sufragerie Inci și Kerim discută în contradictoriu, ea trecând de partea fiului ei spunând că s-a săturat de eșecurile lui Kerim puse în spinarea lui Macit. Pelin vine pe la ei, așa dimineață, spunând că n-a mai avut răbdare să aștepte ca Macit să ajungă la birou, și îi pune pe masă mapa cu pozele de la shootingul din ziua precedentă.

vineri, 11 septembrie 2015

Prizoniera dragostei, episodul 14 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 14 rezumat
Iclal vrea să afle cât mai multe amănunte despre sarcina lui Nur în ideea de a o ajuta, dar Nur, firesc, nici nu vrea să discute despre așa ceva. Iclal insistă, o întreabă cine este tatăl și dacă el e însurat, apoi îi spune că ea crede că este vorba despre bărbatul din jurnal. Nur tot repetă că nu vrea să vorbească despre asta. Iclal îi mai spune că vrea s-o ajute să avorteze. Bineînțeles că Nur refuză. Aytul, care o căuta pe fata ei, deschide ușa și aude o parte a dialogului lor, dar o închide la loc și după aceea îi reproșează lui Nur că are ea ceva în minte din moment ce i-a spus lui Iclal despre sarcină, apoi o jignește (insinuând că Nur s-a culcat cu altul decât cu soțul ei) spunându-i că fiica ei va afla cine-i tatăl copilului și după aceea îi va spune lui Yigit.