Haydar le întrerupe jocul și Rîza profită de un moment de neatenție al lui Azer ca să-i ia pistolul din mână. După aceea lasă un singur glonte în butuc și pune la loc butucul învârtindu-l, astfel că nu se știe dacă urmează glontele sau nu. Rîza îndreaptă pistolul către Azer, apoi deodată trage în sus, acel unic glonte. După ce ajunge acasă, Gurbet îi cere disperată să facă ceva pentru Metin, mai ales pentru că povestea lui a ajuns în ziarele de scandal.
Rîza se întâlnește cu Dila seara, el îi spune din nou că o iubește, dar amândoi iarăși decid că este mai înțelept să se vadă cât mai rar posibil. Cu toate acestea, Rîza vine la ea în birou a doua zi, îi arată ziarul cu articolul despre Metin și o roagă să-l ajute pe fratele lui să scape de acuzația de viol. Dila acceptă să fie avocata lui Metin și Rîza îi mulțumește pentru asta.
Azer și Seyit bey au din nou o discuție asupra responsabilității de a conduce familia pe care Seyit i-a dat-o Dilei, care în mod normal nu avea acest drept, fiind o străină. Seyit nu este de acord cu argumentele lui Azer, alimentând fără să-și dea seama dușmănia acestuia.
Metin este la spital, lovit la cap. Familia este acolo să-l susțină dar vine și Dila împreună cu Seyit. Gurbet găsește cu cale să se certe cu cei doi însă tensiunea dispare când avocata primește niște informații despre caz. A doua zi Dila este așteptată de niște tipi dubioși în fața biroului. Imediat apare Rîza și îi bate pe cei doi alungându-i de acolo. La tribunal Dila o vede pe fata care l-a acuzat pe Metin și o abordează dar aceasta nu este dispusă să stea de vorbă. Totuși a doua zi o sună pe Dila și îi cere o întrevedere la o ceainărie. Avocata acceptă dar nu știe că întâlnirea ei este urmărită de Hulya/Nimet, care a pus la cale toată această întâmplare pentru a se răzbuna pe Metin. Când Metin poate primi vizite la spital, Dila merge să discute cu el și să afle versiunea lui, apoi reclamanta este citată la procuroare și de față cu Dila și cu Rîza, i se pune o înregistrare a unei camere stradale și se observă că stă de vorbă cu Metin apoi se sărută, fără ca ea să opună vreo rezistență. În fața acestei dovezi, fata spune adevărul despre cum a fost pusă să facă asta de către Hulya/Nimet. După această mărturisire, amândouă sunt arestate.
Sultan încearcă să-l seducă pe Azer ca să-l determine să aibă relații intime cu ea, ca să aibă acoperire în eventualitatea că va rămâne însărcinată cu Rașid. Pe de altă parte o plătește gras pe Hayryie să-i facă niște talismane ca să rămână gravidă. Însă într-o seară primește un mesaj de la Rașid, care începe să se îndrăgostească de ea și îi cere o nouă întâlnire. Hayryie o vede pe Sultan ieșind din casă și o urmărește, descoperindu-i secretul. A doua zi îi cere și mai mulți bani pentru un talisman special pe care i-l livrează într-un borcan.
Azer se întâlnește cu Fatma la un grătar și pentru că iar sunt unele divergențe între ei, Azer lasă un tăciune aprins să-i ardă podul palmei, gest care o îngrozește pe Fatma și o determină să nu mai vrea să se întâlnească cu el. Acesta, însă insistă atât de mult încât Fatma cedează dar din nou se ceartă în mașină, pe o autostradă, pentru că el vrea să plece împreună la Istanbul. Azer se enervează din cauza reproșurilor Fatmei și o dă jos, apoi vorbește cu Sultan la telefon care îi spune despre faptul că Dila a obținut dreptul de proprietate asupra averii familiei Barazoglu. Azer, disperat de dorința soției lui de a deveni egala Dilei și măcinat de propria dezamăgire că tatăl său l-a dat la o parte din șefia clanului și uluit că trebuie să împartă averea cu o străină, tocmește un bărbat care a doua zi se duce înarmat la Dila în birou amenințând-o. Ea tocmai vorbea la telefon cu Rîza, care îngrijorat că ea tace brusc, vine și îl pune la pământ pe atacator.
episodul precedent: Dila ep. 13 urmează: Dila episodul 15
Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv
Notă: stop cadrele
sunt preluate de pe youtube.
Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv