luni, 11 mai 2015

Dila episodul 10





Dila episodul 10
Dila rămâne câteva secunde nemișcată privindu-l pe Rîza apoi leșină. Azer și Canîp se grăbesc s-o ia și s-o ducă la mașină, iar Azer ridică și pistolul de pe stânci, ca să nu existe nici un fel de urme ale nesăbuinței Dilei. Rîza rămâne mai mult timp fără cunoștință acolo, pierzând sânge, și în cele din urmă este găsit întâmplător de Haydar și Melike. După ce este dus la spital, e operat și rămâne inconștient, toată lumea își dă seama că Dila este făptașa cu toate că familia Barazoglu ascunde acest amănunt pentru ca ea să nu ajungă la închisoare.

Dila episodul 10
Eren află și ea cine era Yavuz și o compătimește pe fiica sa. Melike ar vrea s-o dea pa mâna jandarmilor, și chiar Dila ar vrea să se predea, deși ea nu se află la spital, dar ei preferă să aștepte să se trezească Rîza. Într-o noapte Dila reușește să pătrundă până la rezerva lui Rîza, dar Haydar o amenință cu arma și n-o lasă să-l vadă până când ea nu-i mărturisește că-l iubește mai presus de ființa ei și că regretă enorm fapta sa.

Dila episodul 10
Ajunsă din nou acasă, stă de vorbă cu Azer și află că într-adevăr moartea lui Ihsan a fost un accident. În același timp și ea îi povestește cumnatului său cum l-a întâlnit pe Rîza, care s-a dat drept Yavuz și s-a îndrăgostit de el. După acest schimb de confidențe, Azer îi spune lui Canp că nu-l mai interesează subiectul Yavuz, lucru care îl face bănuitor pe credinciosul servitor. După ce Rîza se trezește, jandarmii îl anchetează, dar el spune că nu-și amintește cine a tras în el. Melike este supărată pentru acest lucru, deoarece dorea să scape de Dila, în schimb Seyit bey și Sultan încep să se întrebe pentru ce minte Rîza.

Dila episodul 10
Într-o situație critică între oamenii lui Melike și familia Barazoglu, pe când Azer era ținut sub amenințarea unui pistol, Dila se arată foarte curajoasă și se pune la dispoziția mamei lui Rîza ca s-o împuște, dar să-l lase pe Azer în pace. În scurt timp apare Rîza care venea din spital, și el aplanează de tot conflictul scoțând-o pe Dila din mâinile înarmate ale mamei sale.

Eren o sfătuiește pe fiica sa să plece în străinătate, dar Dila nu vrea să audă de așa ceva, însă își liniștește mama spunându-i că e conștientă că relația ei cu Yavuz nu are cum să continue. Ca planuri de viitor Dila se gândește să-și deschidă un cabinet de avocatură în Sarîghiol iar Seyit bey o va susține în acest demers.

Dila episodul 10
După aceea Rîza află de la Haydar că Dila a fost pe la el și a mărturisit cât de mult îl iubește, dar ea îi respinge încercările de a o contacta. În cele din urmă, tot întâlnindu-l, acesta îi va vorbi și îi va spune că a mințit-o atâta vreme de teamă să n-o piardă.

Azer continuă să se poarte foarte distant față de Sultan și să se apropie tot mai mult de Fatma, dar într-o seară ajunge beat acasă și Sultan nu scapă ocazia de a-i arunca hainele afară și de a-l alunga și pe el din casă. Hulya este din nou amenințată cu șantajul de către Tolga. În acest episod este introdus un nou personaj, Murat, prietenul lui Rîza.



episodul precedent: Dila ep. 9                                         urmează: Dila episodul 11

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




Legea Pamantului episodul 13 (32, 33, 34 de la Euforia TV)





Legea Pamantului episodul 12 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Zilan o amenință pe Dicle cu pistolul la tâmplă, dar imediat intră Binnaz și alertează toată casa. În cameră apar Kureyșa, Emine, Celil și cu toții încearcă s-o convingă pe Zilan să o lase în pace pe Dicle, dar femeia este foarte hotărâtă și în cele din urmă Celil își adună curajul și se repede la pistol, deviind mâna lui Zilan și glontele către tavan. Acum, după ce că descoperiseră lipsa lui Dyiar, mai aveau de rezolvat și problemele primei mirese a casei. Dicle este din ce în ce mai deznădăjduită și va ajunge să scrie o scrisoare lămuritoare și să recurgă la un gest extrem, de data asta de-adevărat.Însă este găsită la timp și dusă la spital.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Ceylan se hotărăște să plece la Adana pe ascuns, să se predea lui Hasan, fără să-i spună lui Kadîr adevărul, ca s-o poată găsi pe Gulbahar. Se duce și la Leyla să mai stea de vorbă și să-și ia la revedere și o găsește cu cățelușul oferit de Halil. La urmă se întâlnește cu Kadîr, încă odată spunându-i că pleacă la Istanbul. Dar Kadîr o urmărește, fără să-și dea seama că intră într-un joc foarte periculos.

Dyiar este speriată și caută să-l facă pe Emin Ali să oprească mașina și să întoarcă, dar deja sunt prea departe de casă. Emin oprește undeva într-o zonă izolată și pustie și o duce într-o casă părăsită de la care are cheile. Începe să se poarte agresiv cu Dyiar care nu-și acceptă situația și vrea să scape de el. La un moment dat, o pune pe pat și vrea s-o sărute, dar ea se preface că-i este rău. Emin Ali o crede și pe neașteptate Dyiar îl lovește cu piciorul într-o zonă foarte sensibilă apoi fuge în încăperea alăturată unde se încuie și pune o masă la ușă baricadând-o.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)

În acest timp Kureyșa și Kadîr o tot sună, dar telefonul ei este la Emin Ali, care nici nu se sinchisește de disperarea cu care fata e căutată. După un timp, Dyiar reușește să-și ia telefonul de pe masă, în timp ce Emin Ali dormea și trimite un mesaj acasă, lui Dicle. După aceea revine în sufragerie și îi ia cheile din buzunar reușind să descuie ușa, însă când iese afară, lovește o sticlă și Emin se trezește. Dyiar aleargă pe terenul bolovănos dar Emin Ali o ajunge din urmă și o imobilizează. Chiar atunci trecea o căruță pe drum, însă Emin Ali o bruschează și o amenință pe fată să nu cumva să scoată o vorbă. După aceea o aduce înapoi în casă și îi ia telefonul, o sună pe Dicle și o minte ca s-o liniștească în legătură cu cumnata ei.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Nasîr vine cu soția și copilul să-i sărute mâna lui Halil în calitate de șef al clanului dar și să-și revendice drepturile în casă. Mai apoi Nasîr își vizitează rudele pe care nu le mai văzuse de mult timp și Zilan stabilește o întâlnire cu el, pe câmp, departe de ochii curioșilor, ca să-i ceară să se alieze contra familiei Bozbey. Aici se relevă că ei fuseseră iubiți înainte ca Zilan să se căsătorească cu Kadîr și înainte ca Nasîr să fie închis. Amândoi au un scop comun, și anume răzbunarea. Nasîr vrea să se răzbune atât pe Halil cât și pe Kadîr. Zilan îi dă o scrisoare care conține secrete de familie care pot arunca în aer pacea fragilă dintre familiile Bozbey și Pehlivan.

În finalul episodului, Emin Ali vrea s-o forțeze pe Dyiar să se culce cu el, sub amenințarea pistolului.



Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse. Stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea este aceea a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv