Înainte ca Tugrul să-l poată lovi pe Arif cu boxul metalic, intră un gardian și îi spune că au primit un telefon că urmează să vină în scurt timp un ofițer superior, care le cere să transfere toți ostaticii cu personal cu tot. Arif scapă nepedepsit de data asta, iar Tugrul se grăbește să organizeze transferul oamenilor. Afară, Mete pândește și îl vede pe Arif urcat într-o dubă a armatei, dar și el este zărit de gardieni, care-l aleargă. Până la urmă Tugrul îl ajunge din urmă și în pădure are loc un schimb de focuri, iar Mete reușește să-l țină sub amenințarea pistolului pe Tugrul.
Îl duce pe acesta pe niște dealuri și torționarul vede la un moment dat o lopată după o moviliță de pământ. Se preface că s-a lovit la picior și îl atacă pe Mete, aruncându-i pistolul artizanal. Mete reușește să-l răstoarne pe Tugrul într-o groapă adâncă și se amuză de cât de justă i se pare situația. După ce stau de vorbă puțin, cât să-și tragă Mete sufletul, Tugrul este acoperit de pământ, Mete dorind să-l îngroape de viu. Totuși se răzgândește și îl duce pe Tugrul la casa de tortură, pentru că o moarte, fie ea și lentă, era o pedeapsă prea ușoară pentru torționar.
~~~~~~~~~~~~~~~ *** ~~~~~~~~~~~~~~~
Am spus de mai multe ori în cadrul unor comentarii că nu înțeleg de ce în serial este prezentată tortura într-o formă atât de pregnantă și că nu văd legătura cu serialul. Dar am aflat pentru voi, că pe vremea regimului lui Kenan Evren - unul dintre orchestratorii loviturii de stat militare din Turcia, în 1980, lovitură de stat care a reprezentat „una dintre cele mai sângeroase dintre cele trei lovituri de stat conduse de armată din istoria modernă a Turciei, 600.000 de persoane au fost arestate și multe dintre ele au fost torturate”. Așadar serialul nu se dezminte, ci prezintă fundalul social și politic turcesc al decadelor anilor '60-'70 și '80.
Sursa citatului și a informației: hotnews.ro
~~~~~~~~~~~~~~~ *** ~~~~~~~~~~~~~~~
Ibo o anunță la telefon pe Mesude că divorțează, iar ea își pierde cumpătul și începe să plângă. Neriman preia receptorul, vorbește toată numai miere cu Ibo, dar acesta îi închide telefonul în nas. Mai târziu, văzându-i pe Ibo și Carolin pe stradă, Mesude se repede la cuțitul de desfăcut scrisori (care este făcut dintr-o tablă subțire) și aleargă în stradă s-o înjunghie pe Carolin, așa cum făcuse Cemile odinioară. Dar din cauza materialului slab, cuțitul se îndoaie fără s-o atingă pe Carolin. Cu o altă ocazie, Mesude face o criză de nervi în fața băncii lui Ibo și începe să strige și apoi să arunce cu scaune și cu legume spărgându-i geamurile.
Berrin începe să fie geloasă pe Hakan pentru că lucrează până târziu împreună cu Ruya, o colegă tânără și frumoasă.
Soner, rănit la braț, este adus acasă de Suleyman după ce este îngrijit la spital. Bahar tot încearcă să-i spună de sarcină și nu reușește, dar se gândește să scape de copil dacă Soner nu va fi de acord să mai aibă unul și se mai teme și de cum va reacționa Deniz la această veste. Ea tot ezită să vorbească despre copil și până la urmă Seda îi va spune lui Soner adevărul, tocmai când Bahar se hotărâse să facă întrerupere de sarcină. Soner ajunge la spital și o convinge pe Bahar să păstreze copilul pentru că el și-l dorește și o va determină și pe Deniz să-și iubească fratele sau surioara.
sursă foto: capturi video de pe netd.com
episodul următor: Trădarea ep.117
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
vă rog accesați pagina Stele tv.