Fericirea lui Arif este de scurtă durată. El va fi bătut de oamenii lui Tugrul atât de rău încât va intra în comă, dar și Tugrul este în spital din cauza loviturii. Torționarul este extrem de nervos pe ceea ce i s-a întâmplat și mereu îi ceartă pe cei doi apropiați care stau cu el în rezervă.
Hakan va dori să răzbune moartea lui Ahmet și pentru a face asta îl roagă pe Ekrem să vorbească cu toți cei care au participat la atentat. (Înainte de asta reface testamentul și îi lasă lui Hakan toată averea.) Deși Ekrem nu vrea să-i facă jocul fiului său, acesta va insista punându-și pistolul la tâmplă și-și va convinge tatăl să dea niște telefoane. După aceea Hakan pleacă la locul unde sunt adunați cei trei care l-au ucis pe Ahmet și îi amenință. În acest timp Ekrem o anunță pe Berrin, la rândul ei ea cere ajutor la Soner și vin cu toții la locul respectiv, dar foarte curând ucigașii plătiți preiau controlul și o țin pe Berrin ostatică. Când totul părea pierdut, Ekrem vine și îi împușcă pe toți trei mercenarii salvându-și fiul. După aceea face o nouă criză de inimă, ultima, dându-și sufletul în brațele lui Hakan. Zehra, Berrin și micuțul Ahmet vor veni să locuiască cu Hakan de-acum înainte.
Suleyman observă într-o zi la masă inelul de logodnă de pe degetul lui Bahar. Toată lumea e fericită de acest eveniment iar Soner vorbește și cu Deniz despre căsătoria lui cu Bahar sperând că fata o să se bucure, însă ea nu reacționează conform așteptărilor, ci dimpotrivă, stă botoasă și apoi pleacă de lângă cei doi. După aceea vorbește cu Cemile și îi spune că este supărată pe Bahar și pe tatăl ei.
Mete își pregătește unul din pistoalele artizanale făcute de Arif și pleacă la serviciu, dar imediat Cemile se duce cu un taxi pe urmele lui să vadă ce face și unde merge el seara. După ce află că fiul ei vrea să se răzbune neapărat pe Tugrul, Cemile îl anunță pe Soner și îi solicită ajutorul. În restaurant, Mete servește la o masă a prietenilor lui Tugrul, se preface neîndemânatic și scapă o tavă, aduce alta, tot ca să fie în preajma lor să audă ce discută. La un moment dat unul dintre ei este sunat și vine la tejghea. Mete se preface că era și el treabă pe acolo și se dă mai aproape să asculte conversația. Mai vine unul de-al lor la telefon și scrie pe o bucată de hârtie dată de Mete un număr de telefon.
După ce pleacă cei doi, Mete sună la numărul respectiv, ascultă vocea care răspunde apoi închide telefonul. Imediat îl roagă pe un coleg să-i țină locul sub pretextul că s-a întâmplat ceva cu mama lui și pleacă la spital unde se îmbracă în haine de medic într-o rezervă. Ajunge la ușa rezervei lui Tugrul și o deschide brusc cu pistolul armat. Dar... surpriză! înăuntru nu e decât Suleyman, tot îmbrăcat în medic, și un pat răvășit dar gol ...Dar într-o altă seară, pe când și Suleyman era la o masă, norocul îi surâde lui Mete. Apare Tugrul, cu ochelari ca să nu se vadă vânătaia, iar Mete vine în spatele lui să-l servească ...
Carolin nu renunță de tot la ideea de a-l cuceri pe Hakan așa că într-o seară vine și îi aranjează masa înainte ca el să apară la cină, apoi îl așteaptă. Hakan rămâne surprins de gestul ei, dar când vede că ea chiar crede că îl poate manevra, începe să râdă, cu tot doliul din suflet, și apoi îi arată testamentul prin care Ekrem i-a lăsat toată averea lui.
sursă foto: capturi video de pe netd.com
episodul următor: Trădarea ep.115
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
vă rog accesați pagina Stele tv.