joi, 2 octombrie 2014

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat






Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Emir acceptă să stea de vorbă cu Koray și fără să-și dea seama, îl numește pe acesta "frate", așa cum o făcea în trecut. Koray se bucură de acest mic semn de revenire la viață a lui Emir. Gulsum revine acasă după o lungă absență și o găsește pe Pinar cu fiul ei. Neștiind cine este și ce caută acolo, țipă la ea și vrea s-o dea afară, dar Pinar nu-și părăsește locul de muncă. Gulsum se enervează auzind că propria ei casă e locul de muncă al fetei, apoi Pinar face o gafă spunându-i că ea nu poate fi mama lui Koray - așa cum i se prezentase Gulsum - pentru că aceasta ar fi blondă. Gulsum face o criză de isterie auzind așa ceva, până vine Hatice care potolește spiritele și Pinar pleacă. După ce apare Koray, care nu știe că Gulsum a venit acasă, chestiunea supravegherii lui Can devine iarăși complicată, pentru că Gulsum nu vrea nici un fel de bonă pt fiul ei. 

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Omer este bătut de gașca lui Can, fratele lui Emir. Zulal vede că Omer are o rană la braț, dar nu-l pârăște lui Rîza. Însă apare poliția și astfel află Aysun cam ce face fiul ei cel mic la școală. Emir e anunțat de polițistă Can că fratele lui e în arest. Gulsum ar vrea să se apropie din nou de fostul ei soț și la fel ca altă dată, pleacă urechea la sfaturile lui Seher. Omer crede tot timpul că Emir este principalul vinovat de moartea sorei sale, Feriha, și într-o zi când se întâlnesc la cimitir îi reproșează acest lucru. Rîza încearcă să-i liniștească și îl ia acasă pe Omer, dar discuțiile despre Feriha îi fac rău bătrânului.

Gulsum este geloasă pe Pinar și nu suportă să o vadă în casa ei, deși Koray stabilește că atâta vreme cât Can se află la el, Pinar îi va fi dădacă. Rîza, sătul de concluziile greșite pe care le trage Omer pentru că nu știe adevărul, vine la Emir să-l roage să vorbească cu fiul lui mai mic și să-i povestească mai multe despre Halil. Lara este sunată mereu de o persoană care nu-și dezvăluie numărul de mobil. Într-o zi aceasta apare, și este o fată, Zeynep care pretinde că e sora ei vitregă.

Feriha Emir'In Yolu, ep. 71 rezumat
Cansu începe să se îndrăgostească de un client pe nume Haldun, trimis de fapt de Sanem, ca s-o atragă într-o capcană și să-și poată lua partea ei de bani de la hotel. Într-o seară Emir bea peste măsură de mult iar Koray îl aduce să doarmă la el. Pinar iese afară dar revine dimineața. Când apare Gulsum la ușă, îi deschide Pinar, așa că Gulsum crede aparențele, cum că  Pinar ar avea o relație cu fostul ei soț. După aceea găsește consolare la Hatice, confesându-i-se că regretă divorțul de Koray. Emir se hotărăște să se întoarcă în apartamentul numărul 10.







duminică, 28 septembrie 2014

Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)




Trădarea episodul 22, rezumat



Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)
Carolin îi arată lui Ali contul bancar gol (de fapt a complotat cu Ekber, partenerul ei din Amsterdam, care este un hoț, să-l lase falit pe Ali). Între ei doi se iscă o ceartă care va continua între Ali și ofițerul bancar a doua zi. După ce este scos afară de gardienii băncii, Ali se duce pe malul mării și strigă singur la un dușman invizibil. Pescarul îi aduce lui Cemile un mic ajutor bănesc, pentru Osman, pe care ea nu-l refuză. Mete o vede pe Inci, profesoara de muzică, împreună cu logodnicul ei și fierbe de gelozie. Aylin este văzută într-o zi, în mașină cu Soner, de către Ali. Însă el ia un taxi și îi urmărește până acasă în Zeytinli, unde încearcă să-i ia la bătaie pe amândoi. Cemile vrea să-l oprească, dar furia se potolește doar în clipa în care Aylin va face niște dezvăluiri. Într-o seară Ekber le face o vizită inopinată lui Carolin și Ali.

Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate) Cemile, ducând gunoiul la o ghenă, găsește o scrisoare bătută la mașină și două hărți indicând niște locuri anume, pe care le ia să le citească în casă. Ali este înăuntru, în câteva momente apare Soner cu fratele lui, Murat, totul e pregătit pentru ca Aylin să fie pețită. Însă dacă Aylin știe ce problemă are fratele lui Soner, Ali, Cemile și ceilalți frați sunt neplăcut surprinși de apariția lui Murat în scaunul cu rotile. După o vreme, Cemile scoate hârtia dactilografiată (care pare să fie o înțelegere ca Aylin să se căsătorească cu Murat în schimbul unei sume de bani) și o bagă sub nasul lui Soner. Ali pleacă acasă și îl găsește acolo pe Ekber cu Carolin, apoi iau cina împreună și cei doi parteneri încearcă să-l convingă pe Ali să accepte o anumită afacere, să cumpere un vapor pe care să facă un restaurant-cazinou, cu Ali și Ekber ca parteneri. Însă Ekber îi spune lui Ali că vasul costă dublu decât în realitate.


Trădarea episodul 23, rezumat



Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)
Ekber le propune lui Ali și Carolin o afacere în parteneriat (cumpărarea unui vaporaș-restaurant), din care ar avea toți trei de câștigat. Nici Carolin nu știe prea bine despre ce este vorba, dar acceptă, însă ulterior îi va cere fostului ei iubit explicații și detalii. Ekber vrea să-l excrocheze pe Ali, dar nu poate decât să împartă suma cu Carolin, pentru că se șantajează reciproc. Astfel, Carolin va facilita împrumutul bancar pentru Ali, dar ea va lua jumătate din acei bani iar Ekber cealaltă jumătate.

Familia Akarsu nu este de acord ca Aylin să se căsătorească cu Murat. Cemile, care în episodul trecut primise acasă o carte de vizită cu numele firmei Karcî, care mai avea nevoie de personal, merge la birouri și primește de lucru, fără să știe, deocamdată, cui îi datorează acest mare bine. După câteva zile merge la o adresă auzită la locul ei de muncă și acolo o cunoaște pe Selma, o femeie instabilă psihic care ține în brațe o păpușă în amintirea unui copil mort, și cu care Cemile are o scurtă conversație.

Mete se duce într-o discotecă și îl vede pe logodnicul profesoarei de muzică împreună cu o altă femeie. Va dori să-i spună lui Inci ce a văzut dar nu va avea curajul s-o facă. Până la urmă îi va povesti cele văzute, după o preselecție în cabinetul directorului unde nu se simte în stare să cânte și foarte tulburat iese în curtea liceului plângând. După ce-i spune lui Inci de ce e așa de supărat, ea îl ia la întrebări pe logodnicul ei, care nu recunoaște adevărul, dar care după aceea se duce să-l bată pe Mete pentru că l-a pârât iubitei.

Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate) Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)
Ekber și Carolin intră în posesia unei mari sume de bani de la Ali, pe care îl păcălesc cu ajutorul unui alt personaj. După aceea Ekber se duce să-i dea acestuia partea lui, dar imediat îl împușcă și ia teancul de bani înapoi. Berrin și Ahmet se împacă. Cemile merge să-l caute pe pescar dar află de la un vecin că este la cimitir. Acolo îl găsește la un mormânt cu numele Hasan Karcî și Cemile începe să facă niște legături între firma la care lucrează, femeia cu păpușa în brațe și pescar. Atunci el acceptă să stea de vorbă și să-i dezvăluie lui Cemile câte ceva despre cine este el. Aylin a luat actele ei din casă pentru a se putea căsători. Acum e mireasă, dar plânge pentru că nu se mărită cu acela pe care-l iubește. În timpul ceremoniei de cununie, care are loc acasă la Soner și Murat, Cemile descoperă că actele fiicei sale lipsesc și se grăbesc cu toții să împiedice căsătoria, dar ajung prea târziu.

Trădarea episodul 24, rezumat



Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)
Familia Akarsu degeaba vrea să o ia acasă pe Aylin, ea deja e căsătorită cu Murat. Ofițerul de stare civilă iese din casă și le arată certificatul. Până la urmă Ali, Cemile și frații lui Aylin pleacă spășiți și triști. Sărutul de soț (acela pe frunte) Aylin îl primește de la Soner dar după aceea el pleacă la o prietenă (Mesude, verișoara lui Aylin) și îi lasă pe proaspeții căsătoriți în casă. Murat se poartă foarte tandru cu Aylin, care plânge întruna. În patul nupțial Murat încearcă să-și facă datoria de soț dar are o cumplită criză de coloană și izbucnește nervos în plâns de ciudă că nu poate fi un bărbat normal.Pe de altă parte relația dintre Aylin și Soner se ascute, pentru că Soner crede că ea e o vânătoare de avere.

Ali află unde lucrează Cemile și vrea să facă tot posibilul s-o scoată din serviciu. Cum șefii ei direcți nu-l pot ajuta în această problemă, este trimis la patronul fabricii Karcî. Intră în biroul acestuia plin de nervi, dar el stă cu spatele, deocamdată. După ce Ali îl întreabă furios de unde o cunoaște pe Cemile, patronul se întoarce. Căpitanul tace uluit, pentru că în fața sa se află pescarul. Ca să-și adune gândurile, Ali merge pe vaporașul-restaurant pe care l-a cumpărat de curând. Cemile află că împrumutul prin care Ali a cumpărat vasul a fost realizat prin ipotecarea casei neterminate în care locuiește ea și copiii.

Tradarea - episoadele 22, 23, 24 (rezumate)
Aylin se adaptează la noua ei viață, dar  Soner o va pune să semneze niște documente despre care nu-i spune nimic lui Murat, din care rezultă că ea ar putea intra în posesia averii soțului ei doar după moartea acestuia. Ali pregătește deschiderea restaurantului de pe vapor dar cu puțin timp înainte apare un bătrânel cu niște hârtii din care rezultă că el este proprietarul vasului și pretinde că i-ar fi închiriat vaporul lui Ekber. După ce pleacă acesta, căpitanul sare cu gura la Carolin care nu știe despre ce este vorba. Ca din întâmplare, apare Ekber cu o servietă, dar Ali îl ia la bătaie pentru că l-a înșelat. Carolin profită de situație, vede că în servieta bătrânelului nu sunt bani, ci gheme de hârtie și își spune sieși că înțelege ce păcăleală a mai pus Ekber la cale. Îndeasă conținutul servietei în poșeta ei apoi, pentru că Ekber îi sugrumă soțul, ia un par metalic și îl lovește pe fostul ei iubit astfel căzând amândoi bărbații peste bord.


episoadele următoare: Trădarea ep. 25

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.