miercuri, 10 septembrie 2014

Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)





Trădarea episodul 16, rezumat



Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
Ali își ia copilul aproape cu forța din brațele lui Cemile. Abia după aceea ceilalți frați află ce a făcut mama lor și cum l-a salvat pe Mete de închisoare. Osman este închis în sine și ostil, mai ales față de Carolin. În casa părintească are un dormitor frumos, jucării, muzică, dar lui îi vine să plângă amintindu-și de mama și de frații lui. Până la urmă cedează pentru că se simte bine într-o cameră numai a lui. Noaptea o visează pe Cemile si se trezește brusc, apoi se duce și ar vrea să vorbească cu ea la telefon. Ali îl aude vorbind și vine să-l îmbrățișeze, impresionat, și merge în pat cu el. Dimineața Carolin îl vede cum doarme cu Osman în brațe, lucru care nu-i este pe plac.

Fratele lui Soner este la spital, cu probleme grave. Berrin îl surprinde pe Hakan urmărind-o și îi cere explicații. Necunoscutul călare, supraveghează casa părăsită în care locuiesc Cemile, Hasefe și copiii, împreună cu alți companioni, tot călare. Mete se gândește la o soluție de a-l lua pe Osman din casa lui Ali. Seara, vine și pândește fereastra fratelui lui, fără să știe că Ali doarme cu el. Vede că mașina de la salubritate vine să strângă gunoiul la o anumită oră din noapte, și într-una din seri, în timp ce gunoierii golesc cu mult zgomot containerele oamenilor, Mete forțează ușa de la intrare cu o rangă. Rămâne surprins să-l vadă pe Ali cu Osman în brațe, și îl podidesc lacrimile. Ali se trezește și din jocul privirilor se înțeleg amândoi. Mete își iartă tatăl și renunță la Osman, Ali își iartă fiul că a intrat așa în casă, și lasă și el lacrimile să-i curgă pe obraz. Mete pleacă, aruncând ranga în mașina de gunoi. Când ajunge acasă îi povestește lui Cemile unde a fost și ce a văzut, iar aceasta se liniștește și ea știind că fiul ei cel mic este iubit și ocrotit.

Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
Un grup de oameni protestează împotriva imperialismului american și sunt luați la poliție. Printre ei se află Berrin și Ahmet. Hakan intervine pentru eliberarea lui Berrin, dar ea nu acceptă să fie ajutată de el. Cemile încearcă să-și găsească de lucru ca menajeră la casele celor bogați. Într-o zi Aylin este cât pe ce să fie răpită de călăreții necunoscuți. Din fericire, acolo este cu mașina un bărbat (trimis de Soner?) care trage câteva focuri de pistol și Aylin este lăsată în pace. Într-o după amiază Ali și Carolin merg în vizită exact la doamna la care lucrează Cemile. Carolin scapă ceașca de cafea pe jos special ca gazdele să o cheme pe Cemile să facă curat în fața ei. Dar când aceasta apare, Osman zâmbește iar Ali rămâne înmărmurit ...

Trădarea episodul 17, rezumat



Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
Cemile scapă jos căldările când vede musafirii, apoi iese afară în grabă, plângând. Ali își dă seama imediat că proaspăta sa soție a vrut intenționat s-o umilească pe Cemile și iese după ea îmbrățișând-o și oferindu-i bani. Dar ea se zbate din strânsoarea lui și-i aruncă banii pe jos jignindu-l. Osman, care dorea s-o îmbrățișeze, se oprește la o oarecare distanță de părinții lui și se întristează. Carolin privește toată scena de la geam, geloasă. Ali îl ia pe Osman și intră din nou în casă, iar Cemile fuge pe stradă. Ajunși acasă, Ali îl strânge în brațe pe Osman cu multă afecțiune, gest urmărit de Carolin din casă.

Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
La procesul grupului de manifestanți din Ankara studenții sunt eliberați. Ahmet și Berrin petrec o noapte împreună la el acasă. Cemile află și îi surprinde pe cei doi aproape dezbrăcați, înțelegând că Ahmet nu a forțat-o cu nimic pe fiica ei la acest gest. Situația pare să se complice când apare și mama lui Ahmet acasă. Cemile o ceartă foarte tare pe Berrin pentru că are iubit. În tabăra nomazilor călare, vine într-o seară Soner ca să se răzbune pe cel care a vrut s-o răpească pe Aylin. A doua zi dimineață, omul lui de încredere și cu cei câțiva răpitori o așteaptă pe Aylin în drum, aliniați. În acest timp Soner este la spital, la fratele lui (sau fiul?), unde vine și Aylin să-l susțină.

Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
Mete stă de vorbă cu profesoara de muzică în legătură cu situația lui școlară. Peste ceva timp, el revine la liceu, datorită directorului care a consimțit să-l reprimească. Bătrâna Hasefe este din ce în ce mai bolnavă. Carolin îl pălmuiește pe Osman pentru că a lovit-o la gleznă de față cu Ali. Între cei doi soți izbucnește cearta, Carolin ferindu-se de furia lui Ali în spatele ușii dormitorului. Peste câteva zile, plimbându-se pe chei cu Ali, Osman pleacă singur la un moment dat lăsându-l pe tatăl său pe o bancă. Fără să fie atent pe unde merge, se împiedică de o sfoară și cade în mare. Când Ali își dă seama că Osman lipsește, începe să-l strige, dar copilul se zbate sub apă, neobservat ...

Trădarea episodul 18, rezumat



Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
Ali nu-și dă seama unde poate fi Osman. În acest timp, copilul se duce tot mai mult la fund și i se pare că în adâncuri este mama lui ca o zână a mării, care vine spre el. Bătrânul pescar care l-a găzduit pe Ali, aflat într-o barcă cu motor, pe mare, vede bulele de aer care ies la suprafață, se aruncă în apă și îl salvează pe micul Osman. Ali găsește și el fularul și o jucărie de plastic plutind pe apă, sare în mare dar deja copilul e dus la spital de pescar. Speriat, Ali anunță poliția dar peste puțin timp alți polițiști vin să-i spună că fiul lui e viu și e sănătos. Bătrânul pescar îl aduce pe Osman la Cemile, iar ea îl primește pe salvatorul fiului ei în casă. Când apare Ali la ușă, apoi vin cei trei copii de la școală, din nou se iscă scandal între ei, Cemile nedorind să mai lase copilul la Ali, pt că nu poate avea grijă de el. Osman, sătul de țipete, se cuibărește în brațele pescarului, astfel cearta încetează și căpitanul pleacă resemnat. În acest fel, încet, înflorește o prietenie între familia lui Cemile și pescar.

Hasefe se duce la Neriman și acolo stă la pat dar are scurte crize în care vrea să-i vadă pe Osman și pe ceilalți. Când ajunge acasă, Ali dă vina pentru cele întâmplate pe Carolin și se ceartă și cu ea. Ca să-l pedepsească, își face valiza și îl părăsește prefăcându-se că plânge. Pleacă cu un taxi apoi îi cere taximetristului să-i ducă lui Ali cheile de la casă. Ajunsă la hotel, zâmbește satisfăcută și bea un pahar de șampanie.

Tradarea - episoadele 16, 17, 18 (rezumate)
La liceu, Mete și rivalul lui își fac fiecare câte o formație muzicală. Mete merge la director să ceară voie să cânte cu formația lui, dar în acest timp celălalt grup deja face repetiție într-o clasă, iar directorul pare să le dea acestora câștig de cauză. Pescarul îi aduce lui Cemile niște pește pe care-l lasă în ușă, pt că ea nu e acasă, ci e plecată să găsească o slujbă. În scurt timp Ali vine la casa părăsită și o așteaptă pe Cemile, apoi vede cum sosește un camion cu câteva piese de mobilier din lemn. Osman și Aylin se întorc de la cinema, unde au fost cu Soner și omul lui de încredere, care i-au cumpărat copilului niște jucării. Când apare Cemile acasă, se ceartă din nou cu Ali care iarăși vrea să îl ia pe Osman și se miră când vede jucăriile. Ahmet și Berrin sunt fericiți împreună la o plimbare. Ahmet îi dă lui Berrin o carte, iar acasă ea găsește între filele ei o scrisoare de la o altă fată. Ali se duce la hotel să se împace cu Carolin și o aduce acasă. A doua zi trece pe la bătrânul pescar, dar tocmai era acolo Cemile, care-i adusese plasa în care îi lăsase peștele la ușă. Văzându-i împreună, pe Ali îl mușcă șarpele geloziei ...


episoadele următoare: Trădarea ep. 19, 20, 21

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





Suleyman Magnificul episodul 131 rezumat






Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 131 (121+122 turcesc)


Mihrimah merge la Amasya și subtilizează sigiliul lui Mustafa pentru scurt timp, apoi Rustem scrie o scrisoare ca de la Mustafa către șahul Persiei cerându-i ajutor ca să-l detroneze pe sultan ... 
Răspunsul la scrisoarea ticluită de Rustem ajunge în mâinile lui Suleyman și acesta, tulburat, înclină să creadă că Mustafa l-a trădat ... 

Suleyman Magnificul episodul 131 rezumat
Selim și Mustafa se ceartă pe tema apariției primului în fața ienicerilor. Baiazid, de asemenea, se întreabă de ce Selim s-a dus la ieniceri, când știa că ei îl apără pe fratele lor mai mare. După ce Mustafa iese din încăpere, Selim insinuează către Baiazid că dacă fratele lor ajunge pe tron, îi va da pe amândoi pe mâna ienicerilor, să-i omoare.

Yakub îi povestește lui Sumbul cele întâmplate și crede că Mustafa va prelua tronul cât de curând. Hurrem îi mulțumește prințului că l-a salvat pe Selim, dar acesta, precaut, îi răspunde că soarta joacă jocuri periculoase și că dacă atacul de mai devreme era înfăptuit și el murea, acum nimeni nu l-ar mai fi putut salva pe Selim. Hurrem jură că ea nu a avut nici o legătură cu acel atentat și că deși ei doi par să fie inamici în acest război al tronului, ea ar prefera să fie aliați. Mustafa rămâne surprins auzind așa ceva din gura lui Hurrem. Selim se plânge lui Mihrimah că ienicerii îl susțin cu totul pe Mustafa, că acesta va fi viitorul sultan și că el cu Nurbanu se luptă degeaba pentru tron.

 Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 132

Hurrem îl ceartă pe Rustem pentru că l-a trimis pe Selim în fața ienicerilor ca și pentru atentatul împotriva lui Mustafa și îl acuză că procedând astfel ar deschide drum către tron lui Baiazid și că are noroc de ea că ține frâiele statului în mâinile ei. La toate acestea, Rustem îi spune că oricum, frâiele statului sunt deja în mâinile lui Mustafa și nimic nu mai este de făcut. Apoi Rustem merge la Mihrimah și îi încredințează niște otravă, pe care s-o folosească amândoi dacă va fi să fie executați vreodată apoi o pune să aleagă între Mustafa și frații ei. Selim se plânge la maică-sa că acum, pentru că a făcut greșeala să apară în fața ienicerilor, toată lumea îl vorbește de rău pe la spate.

Suleyman Magnificul episodul 131 rezumat
Mahidevran ajunge la palat și merge să-l vadă pe Suleyman. Fatma, imprudentă, spune că vor veni și zile mai luminoase, iar Mihrimah o întreabă dacă se referă la urcarea pe tron a lui Mustafa. Mahidevran spune că văzându-l pe sultan lipsit de puteri, nu are milă pentru bărbatul care a făcut-o să sufere atât de mult cândva și că tot ce-i poate dori este o moarte liniștită. Mustafa o asigură pe Mihrimah că deși visul oricărui prinț este tronul, el nu le-ar face nici un rău fraților vitregi. Mai apoi Mihrimah îl avertizează că își dă seama că el va fi împotriva lui Hurrem și a fraților ei, indiferent ce spune acum. Discuția continuă divergent, iar Mustafa până la urmă îi spune că deși stă de vorbă cu ea, parcă ar avea-o în fața ochilor pe Hurrem.

Suleyman își revine și iese pe terasă, unde îl găsește Hurrem. Toată lumea îl asigură că se bucură că și-a revenit, dar el îi privește sceptic. Se hotăraște să meargă la mormântul lui Mehmet peste câteva zile, ca tot poporul să vadă că este însănătoșit. Noaptea, pe terasă, aude din nou vocea lui Ibrahim.... Rustem acceptă sa fie vizitat de Sinan, pe care îl primise și mai devreme, și care pretindea că este fratele lui, povestindu-i că a plecat de acasă din Croația lăsându-l pe el și pe sora lor și promițând că se va întoarce. Când Sinan îi arată un semn din naștere pe mână, Rustem îl crede și îl întreabă de sora lor, dar acesta spune că de când a plecat să-l caute, nu mai știe nimic de ea.

Suleyman Magnificul episodul 131 rezumat
Suleyman se pregătește să iasă din palat și să meargă la mormântul lui Mehmet și uitându-se în oglindă își amintește tot ceea ce s-a vorbit în preajma lui cât a stat la pat. Astfel, îl decapitează pe Ferhat pașa pentru că a crezut că el o să moară și se pregătea să-l înscăuneze pe Mustafa drept sultan. După acest incident, Mustafa pleacă la Amasya. Pentru că mereu aude vorbele lui Ibrahim, Suleyman se enervează și îngroapă jurnalul acestuia.

Anii trec. Suntem în 1553. Hurrem și Rustem discută același veșnic subiect, cum să-l distrugă pe Mustafa. La urmă concluzia este că Rustem ar trebui să-l provoace pe sultan să înceapă iarăși o campanie împotriva Persiei și să găsească o persoană de mare încredere care să poată pătrunde în palatul lui Mustafa fără să se bănuiască ce joc face de fapt. Mihrimah cere voie de la Suleyman să-l viziteze pe fratele ei din Amasya. La Kutahya Huricihan ia o punguță de la cineva și apoi se străduiește să evite interogatoriul lui Mustafa Lala care nu se sfiește să-i amintească de faptul că el este responsabil de securitatea prințului și o întreabă dacă ceea ce este în pungă nu cumva are de-a face cu vrăjile. Huricihan spune că acolo sunt doar niște ierburi pentru ca ea să poată rămâne însărcinată. Mihrimah ajunge la Amasya și îi spune lui Mustafa că a venit ca să se cunoască mai bine, pentru că el a tot plecat prin sangeacuri de când era ea mică.



sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade: 127, 128, 129, 130, Kanal D.