Feriha și Emir discută între patru ochi și își dau seama că au greșit. Feriha înțelege că Emir o alesese pe ea, și că a plecat prea repede cu Levent fără să se uite în urmă, acum 3 ani. Încet-încet se apropie iar unul de celălalt, iar Emir se distanțează de Ece, fără să-i spună adevăratul motiv, dar ea simte că Feriha este cauza și îi spune în față ceea ce are de spus. Feriha, singură, plânge regretând că acum 3 ani nu a mai avut câteva minute răbdare să vadă ce face, de fapt, Emir.
Sanem își revine parțial din leșin și încearcă să iasă din mașina avariată, oprită în trunchiul copacului. Pe acolo trece Yavuz care o ajută. Vag, își amintește cine este el, dar când își revine cu adevărat, se află într-un dormitor, în pat, în casa lui Yavuz. Apoi vine o servitoare care îi dă ceva de mâncare din partea lui. Între ei se conturează un parteneriat: Yavuz o convinge să-i vândă lui acțiunile pe care le mai are la hotel.
Mai târziu Ece stă de vorbă cu Feriha și o amenință că n-o să poată să se răzbune așa cum dorește. Feriha o liniștește spunându-i că nu are nici o treabă cu ea, că nu se va răzbuna nicicum. Apoi Ece continuă să vorbească și îl vorbește de rău pe Yavuz, numindu-l psihopat și spunând că l-a ținut de rezervă și pentru a-i speria cu felul lui mafiot de a acționa. Din păcate pentru ea, Yavuz se află după o nișă din perete și ascultă toată conversația dintre ele două, fiind uimit de ceea ce poate spune Ece despre el.
Aysun nu vrea să-l mai ierte pe Unal după ce a văzut că a mințit-o în legătură cu Sanem. La hotel, Cansu se întâlnește cu Sanem, apoi apare Yavuz, care se răzgândește și nu-i mai cumpără acțiunile. Koray încearcă s-o determine pe Hande să-i ajute pe Feriha și Emir să se împace. Hande refuză față de Koray, dar merge la Ece și-i spune că Emir n-o iubește și că cei trei ani petrecuți cu el au fost doar rodul unei neînțelegeri a Ferihăi. Seher vine acasă și minte că a fost atacată și banii lăsați de Mehmet i-au fost furați. Rîza îi spune lui Mehmet să închidă ușa, pentru că o așa femeie nu are ce căuta în casa lor, dar el se lasă prostit încă odată și o primește înapoi. Cu toate acestea, a doua zi îi spune că n-o poate ține în casă, dar o trimite la hotel până își va găsi de lucru.
Koray și Gulsum divorțează, dar Hande nu-l mai vrea pe Koray de iubit, pentru că a stat 4 ani cu Gulsum și i-a făcut un copil, deși n-o iubea. Levent o cere de nevastă pe Feriha, dar ea îl refuză. Feriha și Emir decid să se căsătorească din nou. La început ea nu reușește să-l înduplece pe Rîza s-o accepte așa cum este, cu greșelile ei, însă până la urmă el cedează. Începe nunta. Rîza îl întreabă pe Mehmet unde este Zehra, iar el spune că a anunțat-o, dar nu știe de ce nu a venit. Levent privește de după un grad viu scena semnării actului de căsătorie, apoi pleacă dezamăgit.
În timp ce mirii dansează, se aude o împușcătură și Feriha moare, plângând, în brațele lui Emir.
*** S F Â R Ș I T U L S E R I A L U L U I ***
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.