luni, 9 iunie 2014

Feriha episodul 58 rezumat





Feriha episodul 58 rezumat
Feriha încearcă să fie aproape de Levent, chiar dacă lui Emir nu-i convine acest lucru. Levent se mută în blocul lor, în apartamentul mamei sale, împreună cu fratele său, cu care reușește să se împace într-un mod original. Bulent se duce și se îmbată la locul lui preferat, zona gării. Levent știe unde să-l găsească, apoi îi spune să-și exprime emoțiile exact așa cum simte. Bulet îi dă doi pumni, dar Levent îl îmbrățișează, demonstrându-i că indiferent ce a făcut la un moment dat, asta nu înseamnă că nu-și iubește fratele.

 episodul următor: Feriha, 59

Feriha episodul 58 rezumat
Într-o zi Mehmet caută o cămașă în dulap și cotrobăind, dă peste un teanc de bancnote. Seher iese de la duș și el o întreabă ce-s banii aceia? Ea minte că i-a trimis mătușa ei și că sunt 10.000 de lire scoase de mătușă dintr-un cont. Coincidența face că în aceeași zi Mehmet să fie din nou căutat de mafioții care aveau treabă cu Veysel, și care la rândul lor doreau să recupereze niște taxe de protecție. Cum îl înhață pe Mehmet, îi cer acestuia 15.000 de lire dacă vrea să scape cu viață din mâinile lor. Mehmet le promite că îi plătește cu 10.000 pe loc dar restul nu are de unde să-l scoată. Mafioții acceptă târgul și Mehmet aduce din casă cei 10.000, banii câștigați de Seher prin "serviciile" de informare făcute pentru Emir, Aysun, etc.

Feriha episodul 58 rezumat
Unal nu se poate obișnui cu gândul că Emir lucrează pentru concurență și încearcă să-l determine să renunțe la job închizând procesul cu familia Yilmaz. Dar Emir nici nu vrea să audă. El rămâne în continuare un fel de asociat al patronului clubului concurent, astfel aducând clienți noi. Fata blondă, adică Ece, fosta lui prietenă, revine la club și chiar obține un loc de muncă acolo, spre neplăcuta surprindere a lui Emir, care nu se simte bine în compania ei, deși serviciul îl obligă să se poarte amabil cu ea.

Feriha episodul 58 rezumat
Cansu scapă din strânsoarea lui Halil care este legat cu cămașa de forță în aplauzele celorlalți nebuni din spital. Sanem este informată despre ceea ce s-a petrecut cu fiica ei vitregă și este sfătuită s-o ia acasă pentru că și-a revenit și nu mai reprezintă un pericol. Chiar Cansu o roagă la un moment dat s-o scoată de acolo, în schimbul tăcerii ei cu privire la faptul că nu i-a dat medicația psihică. Dar mai întâi Sanem se asigură că tot ea va fi tutorele ei și va păstra avantajele de până acum, atâta vreme cât Cansu se află sub tratament.

Feriha episodul 58 rezumat
Hulia și Ruya nu renunță la presiuni. Hulia, la o întâlnire cu Aysun, profită de faptul că aceasta merge la baie, și îi ia telefonul mobil copiindu-și numărul Ferihăi în telefonul ei. Apoi o sună cerându-i o întâlnire în care îi spune că micul Emir va crește împreună cu ei doi și în felul ăsta îi va aminti mereu de trădarea soțului ei. Pe de altă parte, Hande îl descoase pe antrenorul de fitness, dar acesta îi spune că nu poate fi el tatăl copilului Ruyei.

Episodul 58 se termină când pe Ruya, venită la bloc ca să-i facă o scenă Ferihăi, o apucă durerile nașterii, este dusă la spital și în scurt timp se aud țipetele copilului nou-născut.


Ultimele episoade: 54, 55, 56, 57,


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.

duminică, 8 iunie 2014

Dragoste la prima vedere episodul 1 rezumat





Dragoste la prima vedere episodul 1 rezumat
Umut locuiește împreună cu o familie numeroasă în care nu se simte foarte bine, dar nu are încotro. Divergențele dintre ea și Musa, fratele ei vitreg sunt relativ dese, în special din cauza surorilor gemene Yelda și Selda care îl influențează pe fratele lor cel mai mare, un tip coleric și violent, împotriva lui Umut. Ozan este fiul unor bogătași și duce o viață boemă, prin cluburi, alături de femei de-o noapte.

Umut lucrează la un salon de coafură unde adesea vine Asude, o femeie care deține un studio de televiziune. Într-o seară are loc un eveniment monden și Asude are nevoie urgentă de câteva fete să prezinte niște rochii și să se lase coafate. În criză de timp, le alege pe Umut și colegele ei. Ozan este și el prezent la eveniment și la un moment dat se lovește întâmplător de Umut. Acesta este momentul în care se întâlnesc pentru prima dată, iar Ozan se îndrăgostește la prima vedere. Cum este mereu cu ochii pe ea, o scapă de un tip insistent (Mete, soțul lui Asude) care îi ieșea în cale și crezând-o genul de manechin care își vinde trupul pe bani, o jignește întrebând-o ce preț are. Ozan îl pune la podea cu un pumn și astfel cei doi încep să discute despre oamenii bogați, Umut vorbind de faptul că nu-și dorește un iubit bogat pentru că bogații știu doar să-i umilească pe cei săraci. Dar o sună Musa și trebuie să plece acasă, în grabă căzându-i un mic pandantiv din geantă, pe care Ozan îl ridică de jos și nu mai ajunge să i-l dea pentru că Umut deja era urcată în mașină. Ea apucase doar să-i spună lui Ozan numele salonului de coafură unde lucrează.

Dragoste la prima vedere episodul 1 rezumat
A doua zi el vine la salon și insistă să fie angajat deși nu știe meserie. Totuși patronul îi acceptă cererea când Ozan minte că a făcut un pariu cu tatăl lui și dacă îl angajează pentru o lună de zile, îi dă patronului 5000 de lire turcești, drept cotă parte din pariul câștigat. Acesta îl aduce în salon dându-l pe mâna lui Umut ca ucenic, ea fiind mirată că-l vede acolo pe cavalerul de cu seară. Astfel, fac cunoștință iar Ozan își începe ucenicia. Cu toate că la început Umut pare deranjată de insistența lui Ozan, după aceea încep să iasă împreună ca să se cunoască mai bine. Dar el o minte că stă în același cartier cu ea, îi arată o casă oarecare și îi spune că locuiește acolo, tocmai pentru că Umut avea o anumită aversiune față de oamenii bogați.

Într-o zi, ca să poată fi mai mult timp împreună cu ea, Ozan taie un fir de la panoul electric de la coafor și patronul, văzând că avaria este serioasă, le dă liber la toți. În ziua aceea Umut și Ozan se plimbă cu vaporașul pe mare, își petrec ziua amândoi și vorbesc unul despre celălalt, dar ori de câte ori Ozan îi spune despre lumea celor bogați, zice că are un prieten și că de la el știe toate astea. În acest timp surorile gemene sunt cu mașina prin oraș și îi văd pe cei doi plimbându-se de mână. Ca să-i facă rău surorii vitrege, îl pun pe iubitul uneia dintre ele, care conducea mașina, să-i spună lui Musa că a văzut-o pe Umut cu un băiat. Episodul 1 se încheie cu Musa provocând scandal la birtul pe care îl deține și bătând câțiva clienți pașnici. Imediat după scandal, mustăciosul iubit la Seldei îi spune despre cele văzute. Musa iese în stradă să-și aștepte sora vitregă și o vede când tocmai se săruta cu Ozan, care o condusese acasă de la serviciu. Musa scoate cuțitul ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.