Întrevederea de la cimitir dintre Orkun și Yaman, în prezența lui Hasan înarmat pare mai mult un fel de amenințare că Orkun și Hasan se vor răzbuna pe ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, Orkun îl numește criminal pe Yaman, din cauză că în urma dezvăluirilor Mithat a murit accidental. Mai târziu, Yaman îi povestește lui Selim cele întâmplate și îi spune că ar vrea să plece din casa lor, nu pentru că vrea Orkun, ci pentru că simte că va avea probleme și nu vrea să-i mai amestece familia și să le facă rău involuntar. Promite să se țină de școală în continuare, deși probabil că va trebui să se mute la o altă facultate. După câteva zile, Nevin îi spune că va divorța de Hasan. Apoi Yaman se angajează la piscina unde merge Mira cu prietenele ei.
urmează: Yaman episodul 20
La firmă are loc o ședință la care Ender anunță că a reușit să-i convingă pe partenerii de la proiectul Orientul Mijlociu să reia negocierile. Asîm este foarte bucuros că nu trebuie luat totul de la capăt și că pierderile vor fi minime. Sude îi spune lui Ender că a descoperit că partenerul ei le-a pus microfoane în birouri (de fapt, chiar ea îl plătise pe acela să-l spioneze pe Asîm) și aceasta îl dă afară auzind așa ceva. Sude vorbește și cu Asîm despre faptul că a fost ascultat, apoi acesta o asigură că și-a dorit mariajul lui Sedef cu Faruk crezând că între ei doi ar fi deja o relație, dar dat fiind că s-a înșelat, nu se mai bagă peste ei.
Faruk însă continuă să fie apropiat de Sedef și discutând într-o zi la o plimbare pe plajă, ajung la concluzia că nu sunt făcuți pentru astfel de afaceri în care fiecare îl mușcă pe la spate pe celălalt și că ei doi au nevoie de ceva mult mai liniștit. Faruk vede o clădire de vânzare și se hotărăște s-o cumpere ca să amenajeze un restaurant.
sursă foto: youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Orkun și Yasemin, mama lui, găsesc printre obiectele lui Mithat un ceas foarte scump și un bilețel de dragoste semnat de către o anume A. Cei doi rămân perplecși, înțelegând că Mithat a avut o amantă și o viață secretă despre care nimeni nu știa nimic. Orkun încearcă din răsputeri să afle cine este această femeie, care spre surpriza lui este Aylin, mama lui Hale. Orkun își amintește că de Revelion tatăl său stătuse doar în compania amantei sale, iar în episod se arată o secvență, din trecut în care Mithat îi dă cadou de Anul Nou iubitei sale un inel cu piatră prețioasă. Acum, că Mithat este mort, Aylin poartă inelul și cu toate că soțul ei, Umit, o întreabă de unde îl are, ea îl minte că este vechi și că îl poartă doar din când în când. Orkun merge la Aylin și îi spune să stea deoparte de el și de mama lui, apoi vorbește cu Hale și îi spune că s-a terminat totul între ei, sub pretextul că el n-o iubește așa cum îl iubește ea pe el. Hale acceptă de fațadă, dar crede că Orkun s-a întors la Mira. Extrem de geloasă, o minte pe Mira că simte nevoia să vorbească cu ea și o invită în mașină, într-o cursă nebună în care ar vrea să producă un accident pt ca Mira să moară. Yaman e cu o mașină pe urmele lor și vorbește la telefon cu Mira iar Orkun o sună pe Hale. Când își dă seama că nu e de glumă cu ea, Orkun îi dezvăluie adevăratul motiv pentru care nu vrea să continue relația. În sfârșit Hale oprește mașina, apare poliția și salvarea ....