Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 114
Valeria va rămâne însărcinată. Hurrem află dedesubturile divorțului sultanei Fatma. Mihrunisa este prinsă într-o intrigă a lui Mahidevran iar Mustafa se vede obligat să-i respingă sentimentele ca să n-o pună pe maică-sa într-o lumină proastă. Apoi este capturată de oamenii lui Hurrem și Rustem ... Intrigile lui Hurrem devin mai subtile. Ba chiar împiedică propriile planuri să se realizeze, dacă este cazul. Mihrunisa va fi salvată și adusă de Mustafa la capitală. Nurbanu este în închisoare, dar se află că a rămas gravidă. Între Selim și Baiazid apar disensiuni ...
Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 115
Hurrem merge la sultan și-i spune că Baiazid se teme că nu-l iubește, iar Suleyman e de părere că Baiazid are un comportament inacceptabil, apoi, ținând o carte în mână, o roagă pe Hurrem să-i citească pentru că el nu mai vede bine.
Barbarossa află că Rustem a ordonat măsuri de securitate suplimentare la palat și râde de el împreună cu Atmaca că și-a pierdut somnul. Ba chiar devenit ușor paranoic, Rustem o atacă până și pe doica fetei sale care venise să-i aducă lapte, crezând că și ea ar putea face parte din complot și ar putea să-i omoare fiica. Tașlîcalî îl informează pe Mustafa că Selim a ajuns cu bine la Manisa dar că oamenii nu-l vor, însă prințul crede că se vor obișnui cu timpul. Mustafa o vede pe Mihrunisa prin pădure și se arată îngrijorat pentru siguranța ei, dar ea îi răspunde că are o sabie cu ea, deși este evident că nu există o astfel de armă asupra ei.
Nurbanu devine favorită împreună cu alte kadîne. Cere să facă o baie și acolo află că Selim era preocupat de faptul că oamenii nu-l acceptă. Mihrunisa și Mustafa luptă cu săbiile și prințul își dă seama că fata mânuiește foarte bine sabia. Baiazid merge la rugăciunea de vineri să-l vadă pe tatăl său la stăruința lui Cihangir. Suleyman se bucură când îi vede pe cei doi fii mai mici ai săi înțelegându-se bine și râzând. Pe parcursul rugăciunii Barbarossa cere să-l vadă pe Rustem, iar acesta se întreabă de ce i-o fi dus dorul bătrânul marinar. Fatma vorbește cu Huricihan despre ceea ce simte aceasta pentru Baiazid și sultana o învață că bărbatul este tot bărbat chiar dacă are rang important, până la urmă tot de o femeie va asculta.
Mihrimah o întreabă pe Hurrem despre Valeria iar sultana îi răspunde că acum, dacă a apucat să lupte cu această armă, nu mai poate da înapoi. Valeria este din nou pregătită pentru sultan și Fatma o ajută să ajungă în iatacul acestuia. Afife o vede pe kadînă intrând și o avertizează pe sultană că este periculos ceea ce face, pentru că se poate lăsa cu vărsare de sânge, dar Fatma îi spune că atunci când intervine ea nu poate fi vorba de sânge, ci doar de dragoste. Suleyman îl atenționează pe Rustem că a auzit cum oamenii vorbesc că tratează diferit pe bogați față de cei săraci, la care Rustem spune că sunt minciuni, dar dacă există plângeri, va judeca el însuși cazurile respective.
Selim revine la sentimente mai bune când vede că oamenii îi trimit daruri. Însă ele sunt trimise din porunca lui Nurbanu, care este de altfel și avertizată de un agă, că dacă se va afla adevărul, vor fi mulți în pericol. Pe de altă parte, soția celui ucis în piață vrea să ajungă la Selim și cum nu este lăsată, amenință că se va plânge cadiului. Huricihan se întâlnește cu Baiazid și îi spune că e bucuroasă că nu a plecat la Manisa, pentru că astfel a avut ocazia să-l cunoască. Apoi, luându-l prin surprindere, îl sărută. Huricihan îi povestește Fatmei ce s-a petrecut, iar sultana o sfătuiește pe fată ca acum să aștepte să vadă ce va face Baiazid, odată ce scânteia a fost aprinsă. Dincolo, la palatul prințului Mustafa, Mihrunisa o anunță pe Mahidevran că pleacă, deoarece nu vrea să-i pună în pericol viața prințului. Mahidevran o întreabă dacă așa de mult îl iubește pe fiul ei și Mihrunisa îi spune că pe prinț toată lumea îl iubește.
Rustem este invitat la cină de către Ali aga, unul dintre oamenii lui Ibrahim, pe vremuri. Ali se arată foarte ofensat când Rustem cere unui însoțitor din garda personală să guste mâncarea, iar Rustem pleacă de la masă enervat, cerându-i apoi părerea lui Barbarossa despre cine ar putea să-l demită pe Ali aga. Între Suleyman și Baiazid are loc o conversație despre tată și fiu, rege și prinț. Anumite nelămuriri rămân între cei doi, așa că Baiazid alege să plece. Hurrem îi cere lui Mihrimah să-l calmeze pe fratele său, dar acesta este deja văzut ieșind din palat de către Afife. Suleyman află despre incidentul cu Ali aga de la Matrakcî și convoacă o ședință de consiliu. Îl numește pe Barbarossa investigator principal spre furia lui Rustem. Din camera secretă, Hurrem ascultă tot ceea ce se vorbește în sala de consiliu.
Mihrunisa vede în pădure o întâlnire a spionilor lui Rustem iar aceștia o văd pe ea la rândul lor și vor încerca s-o omoare, dar Atmaca o salvează. Când Mustafa află despre acest lucru, îi cere fetei să părăsească Amasya. Mihrunisa îi spune că și dacă pleacă, inima ei rămâne acolo, cu el. La palat, Hurrem ia micul dejun cu Suleyman după o noapte petrecută împreună. Afară, Valeria cere să intre la sultan dar nu este lăsată. Atunci intervine Fatma și intră anunțând triumfătoare că Valeria este însărcinată! Suleyman este foarte încântat de veste, dar Hurrem trimite priviri ucigătoare către Fatma...
Suleyman mângâie fericit abdomenul kadînei Valeria. Fatma îl felicită că va avea încă un moștenitor, poate chiar un băiat. În acest timp Hurrem, nervoasă, țipă la Fahrie că nu trebuie să se mai nască nici un alt prinț în acest palat. Rustem îi cere lui Aziz aga, care l-a salvat în trecut, să-l apere de dușmani și că trebuie neapărat pus cineva din anturajul șefului ienicerilor să-i informeze despre mișcările acestuia. Aziz îl asigură că se poate găsi un ienicer de încredere care să fie spion pentru ei. Ali aga, șeful ienicerilor, îi spune lui Barbarossa că marele vizir este foarte speriat de cele recent întâmplate. Mihrimah îl vede pe Aziz și se întreabă ce caută el acolo. Rustem îi explică soției lui că Aziz este acolo pentru protecția lor. Mihrimah se miră că a devenit atât de precaut deodată și că nici nu mai doarme și nici nu mai mănâncă de la o vreme. Rustem îi spune atunci despre faptul că a fost amenințat cu moartea în scris.
La Amasya, Mustafa stă de vorbă cu Mihrunisa și o laudă pentru știința mânuirii sabiei, însă nu și pentru mânuirea arcului. Tânăra fată îi spune că nu a adormit bine în noaptea precedentă, iar prințul îi amintește vorbele ei, în care spunea că și dacă va pleca, inima ei rămâne în Amasya. Mihrunisa zâmbește în timp ce Atmaca îi păzește pe cei doi fără să își facă simțită prezența. Dar Mahidevran îi cere kadînei Fidan s-o păzească la rândul ei pe Mihrunisa, pentru că ea lângă prinț, înseamnă să pui focul lângă pulbere. Când Fidan observă că Mihrunisa e de mult timp în preajma prințului, Mahidevran răspunde că ar vrea s-o vadă plecată cât mai curând posibil.
sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Ultimele episoade: 110, 111, 112, 113, Kanal D.