vineri, 7 februarie 2014

Feriha, episodul 24 (finalul sezonului 1)





Feriha, episodul 24
Feriha nu poate să ia inelul, plânge și cade în genunchi spunând că nu poate accepta cererea lui în acel moment. Emir nu înțelege de ce, și în timp ce ea dă să plece din casă, el strigă că iarăși fuge, ca de obicei. În acest timp Zehra merge la poliție să dea declarație despre cele făcute și acolo află că femeia care era ținută închisă, nu era bolnavă, dar soțul ei și sora ei o declaraseră dispărută de doi ani, iar poliția credea că fusese asasinată, pentru bani. Seara, Feriha are de dat un răspuns și merge din nou la Emir, care rămăsese gânditor în grădină, cu o sticlă de băutură. Atunci ea îi spune că crede în iubirea dintre ei, că totul este adevărat și crede că ei doi se iubesc, dar știe că acum nu merită acel inel, și mai întâi va trebui să-l merite apoi va accepta cererea lui. Astfel cei doi îndrăgostiți se împacă, Emir spunându-i că o va aștepta atât cât va fi nevoie. Feriha ia cutia în mâinile ei. O conduce acasă cu mașina, și o sărută de noapte bună, dar gestul este văzut de Șerife și tatăl lui Halil care tocmai veneau acasă.

episodul următor: Feriha 25

Feriha, episodul 24
A doua zi va avea loc o mică ceartă între părinții ei și cei ai lui Halil, pentru că aceștia din urmă - Șerife, mai ales - o jignesc pe Feriha spunând că o văd zi și noapte pe stradă, mai mult, chiar în compania unui bărbat. Rîza, care nu știa de escapada nocturnă a fiicei sale, ridică tonul și de aici se iscă cearta. Feriha îi spune mamei ei că Emir a cerut-o de nevastă, și îi arată cutia cu inelul de logodnă. Zehra este foarte mândră, dar nu reacționează, ci se gândește la minciunile spuse de fata ei la facultate, până acum.

Feriha, episodul 24
Părinții lui Emir află despre cererea lui în căsătorie în moduri neașteptate. Unal aude două fete vorbind despre inelul de logodnă cumpărat, iar Aysun, fiind în vizită la Hande, află de la aceasta care este, evident, foarte marcată de știre. Aysun rămâne fără replică și pleacă precipitat, apoi îl sună pe Unal.
Cei doi se întâlnesc iar Aysun pune corect problema, întrebându-se cine este, de fapt, Feriha? Nici Unal nici ea nu înțeleg cum de Emir a luat așa o hotărâre și bănuiesc că Feriha l-o fi forțat în vreun fel, deși Unal e conștient că la tinerețe poți face lucruri necugetate din iubire, așa cum și ei doi făcuseră cândva. Când Unal îl întreabă pe Emir despre însurătoare, acesta îi spune că va fi, dar nu atât de repede.

Feriha, episodul 24Halil o tot pândește pe Feriha când vine acasă și într-o zi chiar o vede venind singură. Îi cere socoteală de ce umblă cu Emir, dar în acest timp o ține strâns de braț. Feriha începe să strige după ajutor, apare Mehmet și e gata să-l ia la bătaie pe Halil care amenință că o să-l împuște. Cearta se stinge rapid, iar Feriha îl roagă pe Mehmet să nu spună despre acest incident părinților. Mai târziu se duce la magazin și-l amenință pe Halil că dacă se mai ia de sora sa, îi dă foc la marfă. Halil face o criză de nervi după ce Mehmet pleacă, și începe să țipe și să arunce pe unde apucă valurile cu material. Feyyaz și alți vecini vin să-l potolească.

Feriha, episodul 24
Când toți sunt acasă Zehra deschide un plic adus de avocatul femeii salvate de ea. I se spusese că sunt banii pentru curățenie, dar înauntru găsește un cec de 30.000 de lire turcești. După ce-și revin din uluială, Zehra și Rîza se gândesc ce să facă cu banii și hotărăsc să-i depună la bancă.
Feriha merge la Levent și îi dă înapoi filmul, spunând că era stricat playerul. Atunci Levent îl pune la dvd-playerul lui și îi cere să urmărească filmul la el pe iaht. Feriha se simte stingheră, dar Levent se tolănește pe pat uitându-se la film. În scurt timp apare Sanem care este foarte intrigată de ceea ce vede. Feriha pleacă, iar Sanem îl ia la întrebări pe amantul ei care reacționează foarte calm. Sanem îi cere direct să n-o mai cheme pe Feriha pentru curățenie pe iaht.

Feriha, episodul 24
Doi reporteri vin acasă la Zehra să facă un material în legătură cu femeia pe care a salvat-o. În acest timp Șerife îi bagă în cap lui Halil că fosta lui logodnică și familia ei umblă doar după bani, și nu oricât, ci bani mulți.  Zehra merge prin bazar cu fiica ei, dar ea se uită după un costum de baie pe care să-l poarte la petrecerea de la piscină de la sfârșitul anului.

Seara, Cansu și ai ei merg, așa cum Haldun i-a promis, în clubul Hills, iar Feriha știe acest lucru. Cansu este numai cu ochii după Emir pe care îl și vede alături de Koray. Dar Sanem, căreia i se pare deplasată dorința fetei de amerge să-l salute pe Emir, varsă paharul cu vin roșu pe rochia ei astfel că Cansu nu mai poate să-și pună planul în aplicare. Feriha, acasă, se uită mereu pe geam și se liniștește când îi vede apărând.

La petrecerea de la piscină Hande, plină de ciudă, anunță în gura mare că Emir și Feriha se căsătoresc. Emir doar îi mulțumește, dar nu comentează nimic în plus deși Hande supralicitează și provoacă. În momentul în care Hande îi smulge lui Gunce un ziar pentru că văzuse articolul cu poze despre Zehra și simțea nevoia să umilească pe cineva, Feriha îl ia pe Emir de acolo și se retrag într-un hamac. Când o conduce acasă, Emir o anunță că a doua zi vor merge la masă cu mama lui, lucru care o pune în încurcătură pe Feriha. Seara, Hande vine acasă la Emir beată criță și îi spune că-l iubește, Koray fiind și el de față la această scenă, dar stă pe scări, unde Hande nu-l vede. Când acesta coboară, Hande tresare și pleacă, fără să mai joace teatru că ar fi beată.

Feriha se descurcă bine la întâlnirea cu Aysun, deși aceasta îi dă de înțeles că ei nu știu nimic despre familia ei. Ulterior, Aysun îi va cere o altă întâlnire, privată, în care îi va spune că este foarte bolnavă și doar ar vrea să fie sigură că fiul ei va fi fericit mai departe în viață și că nu va cunoaște dezamăgirea. După ce pleacă, Feriha, care trimisese o scrisoare cu mărturisiri (vom vedea în episodul 25 despre ce e vorba în scrisoare și de la cine este) lui Emir, vrea ca aceasta să nu-i mai fie trimisă, dar poșta deja plecase. Atunci, disperată, aleargă către casa lui, deși mesajul ajunsese pe mâna servitoarelor și apoi în camera lui.

Feriha, episodul 24
Episodul 24 și sezonul 1 se termină cu mai multe acțiuni paralele:
- Hande i se dăruiește lui Koray, disperată că ar putea să-l piardă și pe acesta. 
- Lara și cu Tulin, care trebuia să plece în vacanță, fac cale întoarsă din drumul spre aeroport pentru că uitaseră acasă cartea de identitate a cățelului. Lara îl găsește pe taică-său în pat cu menajera care-i încercase pantofii și-i folosise parfumurile.
- Unal vine la Aysun și aceasta cade jos, aflându-se într-o stare deja foarte gravă.
- Sanem se ceartă cu Haldun, își face bagajul, lasă verigheta pe masă și pleacă, cu taxiul, la Levent. Haldun urmărește taxiul până ajunge în port.
- Feriha merge acasă la Emir, dar îl găsește pe acesta bulversat, cu scrisoarea în mână.
- Mehmet se logodește cu Seher fără să știe părinții lui, iar Rîza auzind ce s-a întâmplat la magazin îl caută, dar dă peste Seher în tandrețuri cu Feyyaz.
- Halil, înnebunit de gelozie, merge acasă la Zehra și o jignește spunând că ea e șarpele care l-a despărțit pe el de Feriha. Zehra se enervează și îl dă afară din casă, dar Halil scoate un pistol și o împușcă.

 Ultimele episoade:   20, 21, 22, 23,


sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




Cavalerul noptii/vulturul rosu - episoadele 1-6





Cavalerul nopții / Vulturul roșu - sezonul 1

Episodul 1

Cavalerul noptii - episoadele 1-6
Gonzalo, un simplu profesor de școală, sărbătorește Crăciunul împreună cu soția sa, Cristina, și fiul său, Alonso. În același timp un grup de oameni cu capetele acoperite de glugi iau parte la o reuniune secretă. Unul din membrii grupării, căpitanul Rodrigo, este acuzat de trădare, dar reușește să scape fugind. Urmărit de oamenii comisarului - conducătorul Madridului anilor 1660 - aleargă pe străzi întortocheate și se intersectează cu Cristina. Schimbă două vorbe cu ea apoi fuge mai departe. Lasă Cristinei o carte pe care ea o aruncă într-o gură de canal, din greșeală (sau poate intenționat), în timp ce alunecă și cade. Oamenii comisarului o văd și o arestează. Cristina este torturată și degeaba spune că nu știe nimic și că reținerea ei este o greșeală. Este rănită mortal cu un cuțit, apoi i se dă drumul pe stradă unde moare în brațele lui Gonzalo. Acesta, devine justițiarul Vulturul roșu (cavalerul nopții) în ideea de a răzbuna moartea nedreaptă a soției sale. După 3 luni lucrurile merg prost în Madrid pentru că cineva blochează comerțul cu alimente. Alonso i scrie mătușii sale, Margarita rugând-o să vină să-i ajute. În acest timp, Vulturul roșu ajutat de Satur (Saturno), unul din cele două persoane care îi cunosc adevărata identitate, reușește să afle cauza blocajului alimentelor și readuce mâncarea în oraș.

În acest prim episod mai apar marchiza de Santillana, care îl refuză pe tutorele fiului său, Nino. Gonzalo se reîntâlnește cu un prieten din adolescență.

Citește și: 
- prima parte a prezentării: Cavalerul nopții, 1
- rezumatele episoadelor 1 - 6, 7-13, 14-20

Episodul 2

Gonzalo nu o acceptă pe Margarita la ei acasă iar Alonso nu înțelege de ce nu-și poate vedea mătușa. Ulterior el va crede că tatăl lui este vinovat de moartea mamei sale. Acțiunile rebelilor îl determină să-și dorească înrolarea în armată. Margarita, care trăia pe străzi, în urma unui accident cere ajutorul Marchizei pentru a se putea întoarce la Sevilla. Vulturul roșu/Cavalerul nopții și Satur îl caută pe Rodrigo, care era unul dintre membrii organizației secrete numită Logia. În acest timp din ordinul comisarului se organizează raiduri în zonele sărace ale orașului. Într-unul din ele Satur și Margarita sunt arestați. Astfel Vulturul roșu se hotărăște să acționeze.

Episodul 3

Cavalerul noptii - episoadele 1-6
Alonso află că mătușa lui, Margarita, trăiește pe străzi pentru că tatăl lui nu i-a oferit adăpost în casa lor. Băiatul se hotărăște s-o urmeze, dar când ajunge printre săraci și vagabonzi se molipsește de o boală gravă. Atunci Margarita îl va duce acasă. Ines care dorea un copil, îi dă un remediu contra sterilității lui Cipri, iar Jimena, femeia care l-a pregătit, va fi acuzată de vrăjitorie. Cipri, ajutat de Floro și pe ascuns, de Vulturul roșu va recupera unele documente care au legătură cu presupusa vrajă. La palat, marchiza, care dorea să-l ucidă pe rege, dă o petrecere la care îl invită și pe acesta, dar îi cere comisarului să-l găsească imediat pe Rodrigo pentru a evita ca planurile sale de asasinare a monarhului să dea greș.

Episodul 4

Urmărind fără încetare pe asasinii soției sale, Vulturul roșu împreună cu Satur urmează o pistă dată de căpitanul Rodrigo și ajung la o ușă misterioasă. Comisarul, la presiunile organizației Loja, hotărăște să fie închiși oameni nevinovați pentru ca astfel să-l atragă pe Cavaler să acționeze și apoi să-l prindă. Acasă la Gonzalo, Margarita se întâlnește cu Inigo, un partener de escrocherii a soțului ei. Acesta amenință că-i face rău lui Alonso dacă nu-i este plătită o veche datorie, astfel copilul este în pericol. Frizerul Floro pierde toate economiile de familie într-o afacere.

Episodul 5

Cavalerul noptii - episoadele 1-6
Alonso se pregătește să intre la o școală de scrimă. Gonzalo nu este de acord, dar fiul său insistă și atunci el acceptă să-l învețe să lupte, pentru a putea participa la selecție. Lupta decisivă se va da între Alonso și Nino, ceea ce va duce la un duel între Gonzalo și Comisar. În vreme ce vulturul roșu urmărește Logia, Satur se întâlnește cu iubirea vieții lui, Estuarda. Satur încearcă s-o recucerească, dar ea nu mai este femeia pe care o cunoscuse cândva. Bruno, fiul cel mai mare al lui Floro și Catalina se întoarce din război. Deși nu-și dorește, lumea îl tratează ca pe un erou. Până la urmă el se confesează că, de fapt, a dezertat și că deține un secret pe care nu-l va dezvălui decât lui Gonzalo.


Episodul 6

(Site-ul de pe care traduc dă aceeași descriere ca și la episodul 3. Voi reveni cu un rezumat după ce văd episodul.)


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Dacă-ți place serialul, evaluează-l: