Reign - rezumat episodul 1

Episodul 1 din serialul Reign, Domnie, începe cu un vis pe care îl are Nostradamus. Își vede mâinile pline de sânge și se trezește știind că va veni. Este vorba despre Mary, regina Scoției, care a fost logodită de la 6 ani cu Francisc, delfinul Franței (delfin = moștenitorul tronului, la francezi). Era crescută într-o mănăstire, pentru a fi apărată de potențialii dușmani, dar acum a venit vremea să meargă la curtea viitorului soț pentru a cere sprijin armat pentru Scoția. Ca un fel de premoniție, de avertisment al sorții că urmează perioade dificil de străbătut, la ultima masă luată cu călugărițele, una din ele moare însângerată și otrăvită.

Înainte de a pleca, o fetiță o avertizează că la curte sunt fantome și o fecioară cu fața distrusă. Mary nu crede în așa ceva dar fata insistă. Alaiul pornește la drum. Ajunsă la palat, Mary este plăcut surprinsă de felul în care arată acum Francisc. Îl vede și pe regele Henric al II-lea, și pe regina Caterina (de Medici), și pe Sebastian, fiul bastard al regelui cu amanta sa Diana de Poitiers.

Domnișoarele de onoare sunt foarte încântate de ceea ce văd la curte, fiecare explorează palatul și împrejurimile. Mary e gata-gata să-și piardă câinele prin pădure și se repede după el, când Sebastian o oprește cu greu să pășească în hățiș, care se pare că are secrete și că nu e bine să-i calci teritoriul. Apucă să vadă aruncate în apropierea ei niște pietricele ciudate, apoi Sebastian o ia de acolo.

Aceleași pietricele le găsește în dormitorul ei din palat, după care o voce de femeie îi spune de după un paravan semitransparent să nu bea deloc vin. Urma o nuntă a cuiva din palat și Mary fusese, firește, invitată. Ea respectă sfatul primit, în schimb dansează eliberându-și energia. Sebastian o privește foarte atras de frumusețea și tinerețea ei. După petrecere musafirele se retrag în camerele lor, una dintre domnișoarele de onoare îl găsește pe prietenul ei, Colin, venit în secret după ea, iar o altă domnișoară din suită, Kenna, se pomenește cu regele Henric lângă ea, plin de dorință.

În scurt timp are loc un dialog între Mary și Francisc dezamăgitor pentru ea, deoarece el îi spune deschis că pentru oameni ca ei nu contează iubirea, căsătoriile dintre ei sunt alianțe politice și nimic altceva. Noaptea, Mary se trezește cu Colin peste ea, de parcă ar fi vrut s-o violeze. Colin fuge, ea alertează tot palatul, și află a doua zi că tânărul a fost executat pentru că ar fi făcut parte dintr-un complot.

De fapt, Mary nu știe că regina Caterina va face tot ce-i stă în putere să împiedice nunta ei cu Francisc, pentru că Nostradamus i-a profețit că ea, Mary, va aduce moartea Delfinului dacă se căsătorește cu el. Așa că dacă Mary ar fi băut vin la banchet, ar fi adormit profund și violată fiind, nu putea să se mai mărite cu viitorul rege al Franței.

Sebastian îi aduce lui Mary câinele, găsit în pădure alături de un spânzurat de picioare, pentru că în acea pădure locuiau niște oameni cu tradiții ciudate. Diana își avertizează fiul că va sângera și el pentru o fată care nu poate fi a lui, dacă nu este atent.





Dacă-ți place serialul, evaluează-l:

Cum m-am apucat de blogging

E o poveste cu mai multe începuturi. Era prin 2005 și aveam o adresă de email pe gmail, care avea un avantaj major față de yahoo - nu primeam mesaje virusate. Atunci mi-am făcut un blog, pe blogspot - căruia i-am rămas fidelă, pentru că m-am obișnuit cu platforma. Voiam să fie un blog de călătorie și l-am intitulat Pași pe nisipul timpului. Cred ca am scris două postări pe el apoi l-am uitat aproape de tot. După o vreme, nu mai știu cum, am dat de el și l-am șters. Trecuse un an și ceva fără să scriu nimic.

Apoi mi-am făcut cont pe softpedia și acolo pot spune că am început să învăț blogging. Nu neapărat în adevăratul sens al cuvântului, dar acolo aveam un blog și unele din postările mele au ajuns în top. Asta m-a ambiționat, îmi plăcea să-mi văd username-ul acolo, vizibil, între primele 3, ba chiar și pe primul loc uneori, la cele mai accesate postări.

Când am prins suficient curaj, mi-am făcut primul meu blog personal, numit la început Pulbere de stele, iar acum by Oana D, prin 2007 sau 2008. La început îmi spuneam of-urile pe blog, dar când vedeam că am câteva zeci de vizitatori - ceea ce mie mi se părea foarte mult - și când, după o dezamăgire socială am scris un articol legat de politică și l-am văzut preluat pe un agregator de știri, m-am cam speriat. Am început să-mi revăd postările și ceea ce mi se părea prea personal, am șters. Și așa, am șters câteva zeci bune de postări. După unele, cum ar fi aceea în care pusesem poze cu fluturașii mei de salariu, îmi pare rău, mai puteam face o comparație (așa, că tot nu crede lumea ce salarii mici avem în învățământ; și nu mă deranjează atât salariul indecent de mic, cât faptul că multora li se pare prea incredibil ca să fie adevărat și îmi aruncă mereu în față când mă mai plâng - deh! om sunt și eu! - ceva de genul, las' că nu e chiar așa!, crezând ei că ori mint, ori profesorii au niște bonusuri despre care nu vor să spună. Ei bine, nu. Nu avem bonusuri, bonificații și alte beneficii suplimentare și niciodată în învățământ nu cred că au existat astfel de plusuri).

Apoi mi-am făcut blogul de cusut, am mai avut și unul de astrologie, iar apoi cel culinar. Dintr-o greșeală a mea m-am certat cu o culinăreasă și asta m-a ambiționat să învăț blogging. Mi s-a părut nedrept că m-a acuzat de furt de pe blogul ei, când eu luasem o poză de pe google, fără să-mi pese de pe ce site era. Cine n-a făcut asta vreodată, să ridice mâna sus! Așa că am descoperit că se poate câștiga din blogging. Am auzit de adsense, de reclame, de concursuri culinare unde am câștigat tot felul de premii.

Când blogul meu de pe blogspot a început să crească frumos și să fie vizitat, am cumpărat un nume de domeniu și am separat serialele și articolele de lifestyle de restul, mai personale, și astfel by Oana D a rămas pe vechiul blog iar pulbere de stele s-a constituit în blogul de pe care citiți acum.

Și totuși bloggingul este o pasiune. Mai întâi de toate trebuie să-ți placă să scrii. Că dacă nu, te plictisești și nu te vei mai apuca din nou. Dar dacă da, atunci chiar dacă te mai apucă plictisul, chiar dacă mai lași blogăreala deoparte, până la urmă dorul de a scrie tot te ajunge din urmă. La un moment dat aveam șase bloguri, acum au rămas doar trei. Îmi e mai ușor să le actualizez, să le fac să crească. Și uite-așa, printre cuvinte împletesc gânduri și-mi făuresc vise care chiar se împlinesc.

Vă pup!