Reign, 2013

Ne aflăm în Franța, în plin secol al XVI-lea. Henric al II-lea și regina Caterina de Medici au promis primul lor născut, Francisc, reginei Mary Stuart a Scoției. Aceasta vine la curtea Franței așteptând să-și întâlnească viitorul soț, odată cu care speră ea, va putea să apere Scoția de dușmănia englezilor. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât ar dori tânăra Mary. De fapt, în detaliu, căsătoria aceasta nu este dorită de toată lumea....

Caterina de Medici îl crede pe Nostradamus care-i spune că această căsătorie va aduce moartea fiului ei și atunci, va face tot posibilul s-o împiedice, cu aproape orice risc. Dar asta nu va fi ușor de îndeplinit, pentru că Mary Stuart e foarte deșteaptă, abilă, temperamentală, îndrăgostită de Francisc, și el de ea. Așadar piedici pentru ca planurile ei să eșueze sunt destule. Între timp, regina începe s-o cunoască mai bine pe Mary și cu toate că este atrasă de firea ei și i-ar plăcea s-o aibă de noră, nu suportă faptul că nu ar avea control asupra ei și astfel o aduce la palat pe fosta iubită a fiului ei, care se va încurca în propriile ițe.

În plan secund apar mai mulți pretendenți la mâna și/sau inima frumoasei Mary. În primul rând Bash, Sebastian, fratele vitreg al lui Francisc, fiu al favoritei regelui, Diana de Poitiers se îndrăgostește de ea. Apoi, cum inițial Francisc nu o vrea de nevastă deși erau logodiți de mici, iar Mary avea nevoie de o căsătorie pentru o alianță politică sigură care să-i apere țara, acceptă oferta de măritiș a bastardului regelui Portugaliei, Tomas, care ar putea obține de la tatăl său recunoașterea ca fiu legitim, deoarece acesta nu mai are alți moștenitori. Dar lucrurile se complică și mai mult, apar trădări, spioni, o pădure unde trăiesc niște oameni care practică un ritual al sângelui, tuneluri secrete, o femeie care din umbră ajută la momentul potrivit, apar secrete, otrăvuri, intrigi, scene de alcov...

Cuplurile se fac și se desfac, dar unele rămân constante: regele și regina oficial sunt căsătoriți, dar neoficial fiecare are câte un prieten foarte bun. Caterina de Medici nu se desparte de Nostradamus, care are viziuni despre viitor, dar mai ales care-i face otrăvuri, bune de înlăturat fără gălăgie dușmanii. Regele, toată lumea știe, o are pe Diana de Poitiers, una dintre cele mai influente femei din istorie, un fel de Hurrem a Occidentului, de care nu s-a despărțit până la moarte și care avea până și dreptul de a semna documente regale în locul său (pt conformitate, vezi wikipedia). Dar Mary vine însoțită de câteva domnișoare de onoare, așa că Diana va avea o rivală în persoana frumoasei Kenna, căruia Henric îi promite titlul de favorită, ceea ce i-ar asigura o viață lipsită de griji. Kenna devine rapid iubita regelui, dar nu poate suporta încrederea și prietenia acestuia cu Diana, așa că, foarte probabil în sezonul doi va pierde locul câștigat, poate și pentru că istoria nu consemnează o altă amantă regală în afara Dianei.

Adevărul istoric se îmbină cu ficțiunea, trecutul cu prezentul și elementele moderne cu cele tipic medievale. Costumele par desprinse dintr-un catalog de modă actual, rochiile doar sugerează moda medievală, fără să aibă rigiditatea acelora, iar muzica este intenționat modernă, deși la scena de bal lumea dansează ca la o serbare câmpenească tradițională. Nu știu cum, dar piesele acestui puzzle filmat se potrivesc de minune așa cum sunt.

Este unul dintre cele mai bune seriale văzute de mine în ultima vreme. Așadar, voi rezuma episoadele, mai ales că unele nu se găsesc pe internet decât în varianta originală.

Distribuția:

• Adelaide Kane - Mary, regina Scoției
• Toby Regbo - Francisc, prințul moștenitor al Franței
• Torrance Coombs - Sebastian, fiul Dianei de Poitiers cu regele (Bash)
• Megan Follows - regina Catherina de Medici, soția lui Henric al II-lea
• Alan van Sprang - regele Henric al II-lea al Franței
• Anna Walton - Diane de Poitiers, favorită a regelui Franței
• Rossif Sutherland - Nostradamus
• Anna Popplewell - Lola, domnișoară de onoare a lui Mary
• Caitlin Stasey - Kenna, d-ră de onoare a lui Mary, favorită a regelui Franței
  
  
  

12 ani de sclavie

Filmul nu excelează prin nimic în mod deosebit. Dar povestea lui Solomon Northup sensibilizează. Ecranizare a romanului omonim, 12 ani de sclavie a fost lansat în 2013 producător Plan B (casă de producție a lui Brad Pitt) și regizor Steve McQueen.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al 19-lea, într-o Americă în formare, unde deja părerile despre sclavie erau împărțite între sudiști și nordiști. Solomon (Chiwetel Ejioifor) se născuse liber și locuia în apropiere de New York. Era apreciat pentru talentul său de a cânta la vioară și, în acele vremuri deja tulburi, niște așa-ziși artiști îl ademenesc cu o promisiune mincinoasă, că va participa la un fel de turneu muzical și va fi plătit cu un dolar pe zi și 3 pe spectacol, ceea ce era o sumă imensă pe atunci. Solomon crede și mușcă momeala, apoi se trezește vândut ca sclav în New Orleans. Degeaba strigă că el este liber, i se dă o altă identitate și ori de câte ori își reafirmă statutul de om liber, o încasează urât de tot.

Schimbă vreo doi stăpâni până când, din păcate, ajunge pe mâna unuia mai crud ca alții. Dar el face tot posibilul să supraviețuiască, să se descurce, să sufere cât mai puțin posibil. La acesta din urmă rămâne cel mai mult timp, astfel că filmul ilustrează și viața lui de familie, și viciile lui, și amantlâcul cu una dintre sclave, pe care nevasta firește că n-o putea suferi și o atacă de fiecare dată când are ocazia.

Într-un târziu, Solomon, care știe acum să-și mai țină gura cu privire la adevărata sa identitate și înțelege că dacă va coopera, va avea mai mult de câștigat, reușește să trimită o scrisoare acasă, și ajutat de Bass (Brad Pitt), un canadian angajat de stăpân pentru o lucrare - care-și afirmă sus și tare preferința pentru aboliționism, și care poartă o barbă amintind de aceea a viitorului președinte al Americii, Abraham Lincoln, Solomon va fi luat acasă de către câțiva cunoscuți. Perioada de sclavie se termină astfel, ca și filmul, cu scena în care își revede familia, după 12 ani.

Cele două ore de film nu reprezintă neapărat o frescă a Americii coloniale, dar dau o imagine destul de exactă a acelei perioade, a felului în care erau tratați sclavii de către albi - mai bine sau mai rău - pun în lumină aspecte mai puțin cunoscute de publicul larg, ca de pildă aceste răpiri de negri liberi și vinderea lor ca sclavi în sud.

12 ani de sclavie este cartea pe care Solomon o scrie după ce ajunge acasă. Pentru că am uitat să spun, povestea e inspirată dintr-un caz real. În finalul filmului aflăm că Solomon îi dă în judecată pe răpitorii săi, dar pierde procesul pt că pe atunci un negru nu putea să acuze un alb de nimic.

Iar dacă trendul este ca o peliculă socială, istorică, dar dintr-o istorie a populației minoritare, sau cel puțin din punctul acesteia de vedere este ceea ce contează acum pentru critici, înseamnă că 12 ani de sclavie își merită cu prisosință Globul de Aur câștigat.



Dacă ai văzut filmul, evaluează-l:

Tweet