Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al 19-lea, într-o Americă în formare, unde deja părerile despre sclavie erau împărțite între sudiști și nordiști. Solomon (Chiwetel Ejioifor) se născuse liber și locuia în apropiere de New York. Era apreciat pentru talentul său de a cânta la vioară și, în acele vremuri deja tulburi, niște așa-ziși artiști îl ademenesc cu o promisiune mincinoasă, că va participa la un fel de turneu muzical și va fi plătit cu un dolar pe zi și 3 pe spectacol, ceea ce era o sumă imensă pe atunci. Solomon crede și mușcă momeala, apoi se trezește vândut ca sclav în New Orleans. Degeaba strigă că el este liber, i se dă o altă identitate și ori de câte ori își reafirmă statutul de om liber, o încasează urât de tot.
Schimbă vreo doi stăpâni până când, din păcate, ajunge pe mâna unuia mai crud ca alții. Dar el face tot posibilul să supraviețuiască, să se descurce, să sufere cât mai puțin posibil. La acesta din urmă rămâne cel mai mult timp, astfel că filmul ilustrează și viața lui de familie, și viciile lui, și amantlâcul cu una dintre sclave, pe care nevasta firește că n-o putea suferi și o atacă de fiecare dată când are ocazia. 
12 ani de sclavie este cartea pe care Solomon o scrie după ce ajunge acasă. Pentru că am uitat să spun, povestea e inspirată dintr-un caz real. În finalul filmului aflăm că Solomon îi dă în judecată pe răpitorii săi, dar pierde procesul pt că pe atunci un negru nu putea să acuze un alb de nimic.
Iar dacă trendul este ca o peliculă socială, istorică, dar dintr-o istorie a populației minoritare, sau cel puțin din punctul acesteia de vedere este ceea ce contează acum pentru critici, înseamnă că 12 ani de sclavie își merită cu prisosință Globul de Aur câștigat.
Dacă ai văzut filmul, evaluează-l:
Tweet