sâmbătă, 28 decembrie 2013

Stiluri feminine: rochia dreapta




Se mai numește rochie în formă de I sau rochie-coloană. Este dreaptă de sus până jos, eventual cu talia subliniată, dar nu atât de mult încât să afecteze linia generală, de tub. Este o rochie care scoate în evidență toate curbele corpului, așa că nu e potrivită doamnelor pline, ci dimpotrivă, celor cu linia trupului fină, subțire, cu șolduri înguste și sâni mici. În general rochia dreaptă este simplă și elegantă prin ea însăși, nu e o rochie spectaculoasă, dar în funcție de dorința purtătoarei și de imaginația designerului, poate deveni. 

Lungimea poate să difere. Rochia dreaptă se poartă atât la birou cât și la o ocazie deosebită, ba chiar poate fi o excelentă alegere pentru rochia de nuntă. De multe ori un șliț descoperă forma frumoasă a piciorului, însă de cele mai multe ori, acesta are o funcție mult mai practică, și anume aceea de a permite un mers lejer.

Dezavantajele acestui tip de format sunt că având un croi apropiat de corp, mișcările sunt limitate, în special la mâini și la picioare, dar și așezatul pe scaun poate avea consecințe. Mersul poate fi afectat - veți fi nevoită să faceți pași mici, iar brațele s-ar putea să nu le puteți ridica atât de sus cât ar fi nevoie, de exemplu pentru a flutura din mână cuiva aflat la distanță. De asemenea, una dintre cele mai neplăcute consecințe ale acestei rochii este formarea de "burtă" și "fund" din cauza presiunii constante asupra materialului atunci când stați pe scaun. De aceea este mai nimerit ca rochia dreaptă să nu fie prea strâmtă, ci ușor lejeră, de sus până jos, pentru a da o anume libertate de mișcare.

În final, un dezavantaj este acela că rochia dreaptă nu ascunde defectele corpului, decât cel mult o talie mai groasă. Cine o poartă trebuie să aibă un corp aproape perfect, sau să aleagă altceva, mai avantajos.

surse foto: elle.com, zega.ro

Alte postări cu acest subiect: rochia empire, rochia sirenă, rochia princess,




joi, 26 decembrie 2013

Feriha, episodul 14

Feriha episodul 14
Atunci Zehra își dă seama că Emir nu știe cine este fiică-sa cu adevărat și înțelege de ce el a venit la etaj, la apartamentul lui Cansu și nu la ei acasă. Intră în jocul lui spunând că va termina imediat curățenia și că mama ei - a Ferihăi, adică dna Sanem - va veni în curând acasă, și că ea poate merge să discute cu tânărul. Apoi pleacă de la ușă. Feriha îl trimite acasă pe Emir, care pleacă extrem de confuz și de trist în timp ce Sanem, Haldun, Pelin și Cansu urcă în lift.


episodul următor: Feriha, 15

Zehra - Feriha episodul 14
Zehra iese plângând din apartament și merge în parc pe o bancă. Feriha i se așează în genunchi rugând-o să spună ceva, la care ea se arată foarte rănită de faptul că propria ei fiică se rușinează cu cine este ea și cu părinții ei. Zehra este profund dezamăgită de fiica ei și îi spune că n-o să-i mai fie alături niciodată și că nu are decât să meargă pe drumul ales de tatăl ei, pt că altfel el va plăti pentru greșelile lor. Apoi merge la Rîza și-i spune că este de acord cu logodna fetei lor cu Halil. De atunci încolo se fac pregătirile de logodnă, la care Feriha nu participă deloc emoțional, nu zâmbește și nu stă de vorbă cu lumea - rudele ei și ale viitorului soț.

Emir - Feriha episodul 14
Emir se ceartă cu tatăl său din cauza unei poze dintr-o revistă de scandal în care Emir, beat, doarme în mașină (poză pe care taică-său o aprobă să apară în revistă crezând că astfel fiul său se va mai dezmetici), reproșându-i că n-a fost lângă el când ar fi avut nevoie, că a avut mereu amante din cauza cărora maică-sa a divorțat când el era de 5 ani și că multă vreme a crezut că părinții săi s-au despărțit din cauza lui. Unal dă înapoi, încearcă să-și tempereze fiul, dar Emir este prea pornit - pe de o parte și din cauza Ferihăi care încă odată îl respinsese - și se desparte de familie mutându-se la Koray. Într-o zi Gunce, care credea că îl găsește acasă pe fostul său iubit, vine cu CD-ul buclucaș și îl lasă pe preș. Koray tocmai plecase în oraș, dar era Emir, care deschide ușa și ridică CD-ul, nedumerit, apoi îl rulează pe calculator și vede ceea ce nu știa până acum: că Hande o drogase pe Feriha în seara în care venise la club.

Feriha episodul 14
Sanem cu Haldun discută cu Cansu și reușesc s-o convingă să repare ce se mai poate repara din răul făcut. Ca să repare greșeala față de Feriha, nu se mai poate, dar poate măcar să-și ceară scuze față de Zehra și să se împace în așa fel încât să redevină menajera lor. Într-o dimineață Zehra se trezește cu Sanem și cu Cansu la ușă, care își cere scuze apoi plânge pt că Feriha o privise cu ură și ieșise din casă.

La sfârșit de săptămână are loc logodna lui Halil cu Feriha, toată lumea este veselă, vorbăreață, numai Feriha e tristă, lucru subliniat în episod și de fondul muzical - un recviem, piesă care se cântă la înmormântări.


Ultimele episoade:   10, 11, 12, 13,





sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.