Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 93
În care Hatice revine la palat bătută, dar Suleyman o crede pe soția sa care-l minte; Diana trece de partea sultanei Hurrem, iar Hatice îi dezvălui lui Șah averea lui Ibrahim pe care vrea s-o folosească pentru a-i cumpăra pe oamenii devotați lui Hurrem.
Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 94
În timp ce Bali bey este trimis în căutarea sultanei Hatice, Hurrem îi spune lui Șah că speră ca sora sa să nu fi încercat o sinucidere, ca și altă dată. Șah o amenință pe Hurrem că dacă sora sa a pățit ceva, o va omorî cu mâinile ei. Șah pleacă iar Sumbul o privește temător, apoi vorbește cu Hurrem exprimându-și îngrijorarea că dacă se află se va lăsa cu execuții. Diana o apără pe Hurrem, crezând că era prea slăbită pentru a-i face rău, iar Șah se enervează auzind așa ceva. Malkacoglu investighează cazul și află că servitoarea ei este de asemenea dispărută. Hatice este inconștientă dar vie în pădure. Își revine dar este confuză. Afife îi arată sultanei Șah cercelul pe care l-a găsit pe hol. Bali bey îi raportează sultanului care este stadiul căutărilor și că șareta sultanei a fost găsită, goală. De altfel și paznicii palatului susțin același lucru, că șareta a fost văzută mergând, dar că nu era nimeni în ea.
Șah o acuză în mod direct pe Hurrem de toată întâmplarea, Mihrimah își apără mama și în toiul discuției apare Hatice care după doi pași leșină. Când își revine, Suleyman se află lângă ea și află că Hurrem a bătut-o. Suleyman nervos se repede către apartamentele soției sale. Sumbul se agită, bostangiul de pază este răsplătit să spună niște minciuni iar Hurrem se bagă în pat făcând pe neputincioasa. Când vine Suleyman la ea, minte spunând că e nevinovată și că Hatice a înnebunit și că o acuză considerând-o vinovată pentru moartea lui Ibrahim. La interogatoriu, una din servitoarele sultanei va spune că aceasta a dat-o jos din șaretă cu forța, spunând că merge s-o viziteze pe sora ei, Șah, și că a plecat mai departe. Singura care-și dă seama că servitoarea minte este Șah și când îi povestește lui Hatice cum au decurs lucrurile, aceasta râde nervos, dându-și seama că propriul ei frate nu a crezut-o și înțelege că Hurrem trage sforile în palat prin mită.
Diana îi scrie lui Mahidevran totul despre cele întâmplate și o roagă să o lase să se întoarcă la Manisa. Șah și Hatice merg în beciul palatului lui Ibrahim unde Hatice deschide o ușă secretă și ajung în fața unei comori pe care amândouă o privesc fără grai. Șah sugerează ca averea să fie preluată de către stat, dar Hatice zice că ea aparține copiilor ei, dar că pentru moment o va folosi ea, ca să cumpere martori mincinoși și s-o doboare pe Hurrem. Sumbul o vede pe Diana stând de vorbă cu vrăjitoarea Saliha și rămâne surprins. Diana, prinsă asupra faptului, îi spune eunucului că are impresia că Saliha i-a făcut farmece sultanei, din porunca lui Hatice. Yahya o îndeamnă pe Hurrem să spună o rugăciune care s-o ajute să scape de coșmaruri. Sumbul găsește niște sfori înnodate într-un sipet și se sperie. În scurt timp Saliha este găsită moartă.
Bali bey și Mihrimah rezolvă o problemă încurcată, din care reieșea că el i-ar fi trimis un mesaj, dar Malkacoglu își amintește cele petrecute și ajunge la concluzia că scrisoarea primită de Mihrimah fusese scrisă de Rustem. Gabriela devine foarte apropiată de Mustafa dar nu-i convine când un alt comerciant italian îi atrage atenția că este evident ceea ce face ea. Mercan Aga crede că Diana a greșit omorând-o pe Saliha, dar ea susține că nu a avut încotro din moment ce Sumbul a descoperit ce căuta ea acolo. Cu toate acestea, Sumbul și Hurrem presupun că Diana e criminala, din moment ce a fost ultima persoană cu care a vorbit vrăjitoarea. Hurrem are din nou un coșmar, dar de data asta se sperie foarte tare și nu o lasă pe Diana să se apropie de ea, ba chiar fuge pe terasă, în intenția de a sta departe de kadînă. Apoi ia o torță cu care s-o țină la distanță pe aceasta, crezând că vrea s-o omoare. Când Sumbul intră în cameră, vede numai fum și se sperie, iar pe balcon Hurrem e gata-gata să leșine. Diana deschide ușile să intre aer proaspăt, în timp ce Hurrem o tot întreabă cine este și de ce vrea s-o omoare. Sumbul o asigură că Diana a salvat-o, iar Hurrem este derutată.
Șah și Hatice află că paznicul Șahin Aga a fost mituit să mintă. Atunci Hatice își propune să-i mituiască pe toți cei devotați sultanei ca să-i poată apoi înlocui cu persoane de încredere. Suleyman joacă o partidă de matrak cu Matrakcî, iar Selim cu Beyazît. La un moment dat sultanul are impresia că în fața lui se află Ibrahim, și-l lovește foarte dur pe bietul Matrakcî, încât toți cei prezenți sunt uluiți, mai ales Bali bey. Dându-și seama ce a făcut, aruncă măciuca și coiful plecând supărat de pe terenul de joc.
Șahin Aga totuși îi spune sultanei Hurrem că a încheiat un târg cu cumnatele ei, să meargă la sultan cerând demisia, apoi să plece, ele răsplătindu-l în aur. Hurrem îl asigură că ea nu ar permite să fie înlocuit, pt că are încredere doar în el. Șah o aduce pe Diana în slujba ei, după care aceasta le dezvăluie celor două sultane că Șahin Aga le-a trădat către Hurrem. Șah promite că paznicul nu va mai vedea lumina zilei. Gulfem sugerează că nu ar trebui să se aibă încredere în Diana pt că a salvat-o pe Hurrem în seara trecută, iar Șah vorbește cu Mercan despre faptul că Diana este o pacoste pt ele.
sursa foto: youtube și turkweb.tv
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Ultimele episoade 90, 91, 92 Kanal D.