vineri, 13 decembrie 2013

Feriha, episodul 10



Feriha și Gunce rămân în casă la Koray. Zehra o sună des, iar la un moment dat Gunce întreabă ceva și Zehra aude voce de fată, ceea ce o mai liniștește și o determină să o creadă pe fiica sa că s-a dus să învețe la o colegă. Hande e fost anunțată de către reporter că și-a făcut treaba, urmând ca în câteva zile să apară și un fotoreportaj într-o revistă de scandal. Hande se duce la Emir și îl determină să meargă la Koray, sperând că acolo îi vor prinde pe cei doi cu minciuna. Cum fetele au lăsat luminile aprinse, Emir și Hande presupun că îl vor găsi acasă pe Koray. Cei doi sună la ușă, dar nu li se deschide. Feriha îl sună pe Koray, care stătea în mașină pe o faleză, să-i spună să rezolve problema cu cei doi de la ușă, ceea ce Koray și face spunându-le că a plecat de acasă uitând luminile aprinse. Hande nu este convinsă, pt că auzise voci înauntru, dar nu are ce face și pleacă.

episodul următor: Feriha 11

A doua zi Emir și Feriha se întâlnesc iar el îi propune să fugă undeva în lume. Ea mărturisește că și-ar dori să zboare și să vadă Istanbulul de sus. După aceea, la următoarea întâlnire, Emir îi face surpriză Ferihăi și o plimbă cu un elicopter particular pe deasupra Istanbulului.

Zehra se răzgândește și nu vrea s-o dea în judecată pe doamna care o acuzase de furtul inelului, ci vrea doar ca aceasta să-și ceară scuze. Mehmet minte în continuare că are un serviciu de noapte, și chiar doarme pe o bancă în parcul din cartier, ca să salveze aparențele. Feriha se întâlnește întâmplător cu Sanem, Cansu și încă o prietenă la o terasă. Cansu observă că este îmbrăcată numai cu haine de firmă, toate date de ea, de pomană, și îi atrage atenția asupra acestui lucru, destul de deranjată de aspectul ei diferit de cel de acasă. Rîza este convins de către Veisel - care-i furase portofelul la biserică - să ia un împrumut bancar pentru o afacere în care vor fi parteneri. Veisel îl minte că el va plăti ratele, doar să facă împrumutul. Rîza, deși ezită, până la urmă se învoiește să meargă la bancă ...

Revista de scandal apare și Hande îi arată lui Emir articolul și pozele în care se scrie despre Koray - care era fiul unui politician - că și-a petrecut noaptea cu fata respectivă și că este un tânăr care cunoaște viața de noapte. Emir nu spune nimic, dar este foarte nervos și pleacă la universitate unde îi dă doi pumni lui Koray, care nu înțelege ce se petrece. Imediat toată lumea află de articol, Emir se supără foarte tare pe Feriha, iar aceasta nu-i poate spune adevărul. Ajunsă acasă, plânge pe umărul lui Cansu, care văzuse revista, și care o întreabă dacă acesta este tânărul cu care a văzut-o sărutându-se. Feriha este disperată la gândul că familia ei ar putea să vadă revista, lucru care se și întâmplă, Zehra citind articolul, pe care apoi îl rupe. Zehra, de data asta îi întoarce spatele fiicei ei ori de câte ori aceasta încearcă să-i vorbească. În plus, făcând curat în casă la Hande, le aude pe fete vorbind urât despre fiica-sa, zicând că e o tipă ieftină.

Hande discută cu Koray și atunci el își dă seama că ea a crezut că ar fi o relație între el și Feriha, și bănuiește că în spatele știrii de scandal stă Hande. Râde și o dă pe ușă afară, apoi îl sună pe taică-său rugându-l să se intereseze cine a scris articolul. Acesta află numele reporterului, cu care Koray va lua legătura ulterior și așa va afla exact cine l-a plătit și pentru ce. Când într-o zi apare din nou Hande la ușa lui, el o dă iar afară menționând că știe despre acel paparazzo și că nu-l interesează părerea ei sau a lui Emir pentru că ei doi sunt istorie din punctul lui de vedere. Hande merge acasă unde bea până se amețește apoi pleacă beată criță la Emir unde-și petrece noaptea cu el.

Mehmet este chemat din nou de prietenul lui de la discotecă, de două cliente. El vrea să-i spună că nu poate face meseria de giggolo, mai ales că întâlnirea are loc la hotelul lui Sanem, iar amicul său îi răspunde că dacă nu vrea, atunci să-i dea banii înapoi pe hainele cumpărate. Mehmet acceptă și merg înăuntru unde le așteaptă cele două femei. Feriha îl vede pe fratele său și nu-i vine să-și creadă ochilor când îl vede ce face. Mehmet într-adevăr nu reușește să se adapteze, și după ce merge acasă la clientă, profită de un moment când aceasta este la bucătărie să pună ceva de băut și pleacă fără să spună nimic. În drum spre casă și el vede revista cu pricina și o ia la întrebări pe Feriha, care la rândul ei îi ceartă pentru ce a văzut că făcea în hotel.



 Ultimele episoade: 7, 8, 9


sursa capturi video:turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

marți, 10 decembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 92




Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 92

(după Kanal D)

În care Hurrem nu reușește să își revină și se află despre averea pe care o deținea Ibrahim. Hatice este atacată de Hurrem..... 

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 93


Când astrologul palatului aude de magie neagră este uluit și adaugă că farmecele au fost făcute pentru ca Hurrem să moară și că aceste lucruri reprezintă un mare păcat la musulmani și se pedepsește cu decapitarea.

Șah se supără când aude despre cele întâmplate, pentru că Hatice nu a respectat înțelegerea făcută de a nu se mai lua de Hurrem de una singură, dar ea se apără zicând că tot ceea ce conta, adică soțul iubit, i-a fost luat, așa că nu-i pasă nici dacă viața ei ar fi în pericol. Hurrem dă buzna în casa ei și îi cere socoteală pentru colaborarea cu Nigar și magia neagră. Hatice nu vrea să se mai pronunțe numele soțului ei mort, iar Hurrem strigă la ea că sultanul l-a omorât, nu altcineva. După ce sultana pleacă, Hatice îi mulțumește lui Nigar pentru că-i face zile negre viperei de Hurrem.


Lutfi Pașa își dă seama că Rustem vrea să afle adevărul despre averea lui Ibrahim. Celalzade zice că Rustem are dreptate, că partea din avere care a intrat în posesia statului nu e nici pe jumătate din cât ar fi avut fostul mare vizir. Rămas singur cu Suleyman, cadiul îl informează despre proprietățile care au intrat în posesia lui Hurrem.

La Manisa Mustafa nu este mulțumit de ceea ce se întâmplă cu corăbiile venețiene comerciale și face tot posibilul s-o despăgubească pe signora Gabriela. În acest context, Barbarossa îl anunță că au intrat în posesia insulelor Mediteranei, așadar lucrurile se vor reașeza în normalitate. De la acesta află despre tatăl său că este mai mereu supărat, tăcut, lipsit de speranță. De altfel, o întrevedere dintre sultan și Hatice este un nou motiv de întristare, ea lăsându-i intenționat pe birou inelul pe care cândva Suleyman îl dăruise prietenului său Ibrahim, la nuntă.

Hurrem se simte rău iarăși, și cade la pat, nu înainte de a-i porunci lui Rustem să verifice restul averii fostului mare vizir ca nu cumva aceasta să rămână pe mâinile altora. Rustem află într-adevăr că Ibrahim mai avea proprietăți care nu intraseră încă în posesia statului, dar mai departe este desemnat Bali bey să se ocupe de acest caz.

Gabriela Sfenza îi mulțumește prințului Mustafa care rezolvase problema ei.

Suleyman își amintește din nou de Ibrahim când vede inelul acestuia. Aude o vioară și o vede pe Hatice cântând, ceea ce-l face să se simtă și mai vinovat. Hurrem și Sumbul află despre Saliha, care fusese băgată de Hatice în harem, că este vrăjitoare și că a fost adusă de la Manisa. Hurrem, în dorința de a ascunde suferința sa vrea să meargă prin harem, dar leșină. Hatice îi reamintește lui Suleyman că nu și-a ținut promisiunea față de Ibrahim, să-l apere chiar și de el însuși. Când iese de la el, o întâlnește pe Hurrem care o atacă și o bate.

Sumbul o vede pe Hatice căzută și plină de sânge, o ridică pe Hurrem de lângă Hatice și se roagă să-i apere Dumnezeu. Servitoarea sultanei Hatice privește mută de uimire toată scena. Toate cele petrecute sunt gata să se afle în harem, dar Diana le amenință pe fetele care mai știu câte ceva că dacă vor spune, vor fi bătute la tălpi. Afife îi spune sultanului că starea sultanei Hurrem s-a înrăutățit brusc, iar acesta o avertizează că trebuie să aibă grijă și de sora lui, care poartă o veșnică durere în suflet. Afife merge către harem și găsește pe hol un cercel de-al sultanei Hatice, apoi merge în apartamentul ei să i-l ducă, dar acolo o găsește doar pe Saliha. 

Hurrem fiind îngrijorată că acum tot haremul vorbește despre ea, este asigurată de Diana că nimic de acest gen nu se va întâmpla. La replica sultanei, care-i mulțumește Dianei pentru grija pe care i-o poartă, aceasta se simte mai curând amenințată voalat, decât gratulată pentru fapta ei.

Lufti Pașa trebuie să meargă la o ședință de consiliu iar Esmahan dorește să-l însoțească pentru a mai sta de vorbă cu Mihrimah - de fapt ea vrea să se întâlnească cu Bali bey. Mercan îl informează pe Lutfi că nu s-au mai găsit alte proprietăți ale lui Ibrahim, la care el răspunde că fostul mare vizir a fost îndeajuns de deștept să le ascundă bine. La rândul ei, Nigar vorbește cu Șah și-i spune că nu o poate ajuta în privința lui Rustem că nu știe ce face acesta pentru că ei doi păstrează distanța. De asemenea adaugă că probabil în curând îi va da divorțul, însă Șah nu crede că ar fi posibilă separarea în acest moment.

Mihrimah își exprimă îngrijorarea legat de faptul că mama sa nu a mai ieșit de câteva zile și nu permite nimănui s-o vadă. Mehmet îi răspunde că din cauza bolii, ca să nu fie contagioasă, dar Mihrimah crede că este vorba despre altceva. Între timp apar Bali bey și Esmahan. Malkacoglu o salută pe sultană, dar ea coboară privirea în semn că nu dorește să fie deranjată mai mult de atât. Dar Mehmet pleacă la o plimbare călare cu Esmahan iar Bali bey rămâne să o întrebe pe prințesă despre starea de sănătate a mamei ei. Prințesa răspunde foarte rece, ceea ce-l surprinde pe Malkacoglu.

La Manisa Mustafa discută cu Barbarossa despre Gabriela Fenza și despre palida prestație a lui Ayas Pașa față de predecesorul său. Corsarul îl sfătuiește pe prinț să-și țină gândurile pentru el, dacă nu vrea ca vorbele lui să fie folosite de alții împotriva sa.

Hurrem îi dezvăluie lui Afife că i s-au făcut farmece dar nu vrea ca sultanul să afle, pt că ar executa-o pe Hatice. Bătrâna o îndeamnă pe sultană să nu aibă încredere în vrăji, doar să se odihnească; pentru a o liniști, îi spune că-l cheamă pe fiul ei, doctorul Yahya,  ca s-o ajute.

Șah și Gulfem o caută pe Hatice care nu este de găsit. Saliha nu a văzut-o de dimineață, astfel că se poruncește căutarea ei. Din umbră sunt pândite de Sumbul. În timp ce Afife merge la fiul ei și-i spune ce crede sultana despre faptul că i s-au făcut farmece, Sumbul, speriat, o anunță pe Hurrem că Șah o caută peste tot pe sora sa. Aceasta (Șah) intră în cameră fiind sigură că sultana i-a făcut ceva sorei ei. Apare și Suleyman care află despre ce este vorba.


sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

Ultimele episoade turkweb tv: 85, 86, corespunzătoare episoadelor 87, 88, 89 la Kanal D. Episodul 90, 91 Kanal D.