miercuri, 23 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 76 (78 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 76

(după televiziunea turcă)

În care Firuze pleacă de la palat, un atentat împotriva Helenei eșuează iar Nigar o răpește pe micuța Esma.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 77

Firuze cade la picioarele lui Suleyman să-i sărute poala, dar el o împinge și iese. Hurrem se bucură că femeia este în sfârșit învinsă. Firuze spune că îl iubește cu adevărat pe sultan și că asta ar trebui să-i dovedească nevinovăția. Hurrem o trimite înapoi în temniță. Suleyman îl întreabă pe Ibrahim cum de i-a putut aduce în harem o descendentă a dinastiei safavizilor, dușmanii Imperiului Otoman. Ibrahim îi povestește cum a fost adusă de Barbarossa. Sultanul îi cere pașei să o interogheze pe Firuze și să afle ce a căutat în palatul lui. Ibrahim îndeplinește porunca, dar Firuze nu vrea să vorbească decât în fața sultanului.
Prin Hurrem, Hatice află despre toată întâmplarea, iar Ibrahim îi confirmă că totul este adevărat iar ea se miră cum de un asemenea șarpe a putut fi ținut la palat vreme de ani de zile.

Firuze este trimisă să vorbească în fața lui Suleyman și îi spune că e prințesă a dinastiei safavide și că Șahul Persiei, unchiul ei, i-a omorât familia pentru că se împotrivea politicii sale. Atunci ea s-a îmbarcat pe o corabie ca să scape de pedeapsa șahului și după o furtună a ajuns pe corabia lui Barbarossa. Apoi i-a spus că destinul a adus-o către el, că nu avea cum să forțeze intrarea în palat. A fost adusă în harem și apoi s-a îndrăgostit de el. Suleyman nu mai are încredere în ea și îi răspunde cu dispreț că îl mințea privindu-l în ochi de fiecare dată când se vedeau. Ea îi răspunde că poate s-o și omoare și că ea va face orice i-ar spune el să facă.Ulterior Ibrahim verifică informațiile și află că Firuze nu a mințit și că într-adevăr familia ei nu mai există. Atunci Suleyman poruncește să fie eliberată din temniță. Deși Hurrem se înfurie văzând-o liberă, Afife îi explică libertatea prințesei prin aceea că a spus adevărul și că s-a dovedit că nu era spioană. Hurrem îi cere socoteală sultanului pentru acest gest dar îi și sugerează că Firuze ar trebui măritată dacă acum a devenit musulmană, iar dacă el, Suleyman se va căsători cu ea, atunci acest lucru ar schimba destinele multora din palat și ar trebui să mai reflecteze la acest pas. Sultanul nu-i răspunde ci doar o trimite afară din încăpere cu un simplu gest.

În acest timp la Manisa Mahidevran și Fatma sunt preocupate de cununia pe care Mustafa o dorește cu Helena. Negustorul Abbas este prins  și decapitat de către prinț. În scurt timp Fatma se pregătește s-o omoare pe Helena, pentru că îi stă atât în calea bunăstării și a puterii proprii cât și a viitorului copilului ei. Când Mahidevran este informată de către Fidan de acest lucru, îi ordonă să se asigure că această crimă va fi pusă în totalitate pe seama kadînei Fatma.

Atunci Fidan recapitulează cum se va întâmpla totul, că se va spune că Helena a vrut să scape de fiul lui Mustafa, iar Fatma și-a apărat copilul ucigând-o pe atacatoare. Când Fatma află cum s-a țesut intriga, se teme să acționeze tocmai pentru că nu vrea să fie acuzată de uciderea Helenei. Atunci Fidan o asigură că va primi protecția sultanei și nu are a se teme. Noaptea planul este pus în aplicare, dar la momentul cheie apare Diana - hoața adusă de Mustafa în harem - care o salvează pe Helena și apoi merge la Mahidevran să-i spună ce a văzut. Aceasta o expediază din cameră apoi le ordonă lui Fatma și Fidan să nu spună nimic din ceea ce știu.

Suleyman o cheamă pe Firuze la el în cameră și îi spune ce a hotărât în privința ei: că o va trimite la palatul vechi și că nu se vor mai vedea niciodată. La rugămintea ei de a fi trimisă acasă, sultanul îi răspunde că niciodată nu va negocia acest lucru cu rudele ei, inamicii Imperiului. Hurrem află de la Afife ce s-a întâmplat, dar nu i se pare de bun augur faptul că Firuze va rămâne la palatul vechi. O așteaptă în camera ei de favorită și când aceasta apare, are loc un schimb sarcastic de replici pe tema care din ele îl iubește mai tare pe Suleyman și care și-ar da viața pentru iubirea lui.

Ibrahim o găsește din nou pe Nigar la fiica lor și se enervează pe ea alungând-o. Când ajunge acasă, îi cere lui Rustem divorțul pe motiv că oricum, între ei nu este nici un fel de relație, dar acesta se înfurie și îi spune că divorțul depinde de el, nu de ceea ce vrea ea.

Aici se termină episodul 78 la Kanal D

Suleyman pregătește totul pentru plecarea lui Firuze. Și Hurrem, de altfel. Prințesa pleacă, dar pe drum are loc o ambuscadă și ea își dă seama că aici e mâna sultanei Hurrem, care a aranjat asta ca să fie eliberată chiar de către compatrioți de-ai ei și să plece de tot, în Persia. Șeful atacatorilor o numește Humeyra și îi spune că Șahul și regina Firuze sunt îngrijorați de soarta ei.

În zilele următoare sultanul află că puterea Papei e slăbită. Îi dăruiește un teren soției sale pentru operele de binefacere pe care vrea să le facă. Hurrem îl numește pe Rustem reprezentantul ei în teritoriu.

Mihrimah îl întâlnește din nou pe Yahya în Istanbul, Hurrem îi vede și crede că totul ar fi fost pus la cale de Mahidevran. Ibrahim trimite o scrisoare pentru Mahidevran prin Yahya, care este urmărit de Rustem ca să vadă unde se duce și vede că poetul dă un sul unui mesager, pe care ulterior Rustem îl omoară, îi ia scrisoarea și i-o duce lui Hurrem. Mehmet îi povestește tatălui său cum Mustafa a spus că n-o să-și omoare frații dacă va ajunge pe tron, iar Suleyman îi răspunde că nu contează ce a zis acum, ci ce va zice când va fi pe tron. În timp ce discută, capul negustorului Abbas vine ca un fel de cadou din partea lui Mustafa. Prințul moștenitor se întâlnește cu Ibrahim la Bursa iar acesta din urmă îl sfătuiește să-și asculte tatăl și să nu se însoare cu Helena. Profitând de lipsa Marelui Vizir, Nigar își răpește propria fiică de sub nasul doicii care o crescuse.

Episodul se termină când Hurrem îi dă scrisoarea lui Suleyman adăugând că Ibrahim este în Bursa la o întâlnire secretă cu Mustafa și că urzesc să pună mâna pe tron, iar scrisoarea ar fi dovada că spusele ei sunt adevărate.


Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".








luni, 21 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 75 (77 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 75

(după televiziunea turcă)

În care tatuajul lui Firuze este descoperit și Suleyman află cine este ea de fapt.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3:ep.  76


Mihrimah îi cere lui Suleyman să mai stea la Manisa, iar acesta, la rândul său îi cere părerea lui Hurrem care încuviințează. Între timp se află despre faptul că Mehmet este rănit și toată lumea se grăbește să vadă ce s-a petrecut. Hurrem izbucnește în plâns, Mahidevran e uluită. Medicul spune că starea prințului este gravă, iar sultanul îi cere să-l vindece, că dacă nu, îi va lua capul. Hurrem este convinsă că Mustafa nu e străin de acest atentat și jură răzbunare cruntă. Ceva mai târziu cel care a tras săgeata este adus mort. Yayha suspectează că negustorul care dorea să se însoare cu Helena ar fi pus la cale totul. Oricum, Hurrem îl suspectează pe Mustafa, Suleyman nu știe nici el ce să creadă, iar toată lumea se află în confuzie în această întâmplare. Dar Yayha îi informează că negustorul nu e de găsit și că acasă la el nu mai e nimeni.

Cum Hurrem plânge lângă Mehmet, o lacrimă îi cade pe fața acestuia și el se trezește, apoi povestește cum stând de vorbă cu Mustafa a văzut un arcaș țintind către prinț și el doar a sărit să-și salveze fratele. Toți rămân uimiți iar Mustafa îi mulțumește pentru că i-a salvat viața.




Mahidevran devine furioasă când aude că Mustafa vrea să se cunune cu Helena, așa cum a făcut tatăl lui cu Hurrem și vrea să-l convingă s-o trimită înapoi la părinții ei, pretextând că doar un sultan se poate cununa, nu un prinț. Cu toate acestea el poruncește să se în deplinească pregătirile de cununie, ceea ce o înfurie la culme pe Mahidevran.

Matrakcî i-o arată pe Kader lui Nigar spunându-i că este fiica ei. Cum lucrurile se aranjează de la sine și toată lumea pare fericită în jurul lui Hatice, Gulfem îi cere s-o lase să meargă și ea la conacul unde este Kader. Nigar și Hatice se întâlnesc față în față și are loc o mică ceartă între ele. Ulterior, Ibrahim își va reboteza fiica Esma. La un moment dat Nigar își revendică fiica dar Ibrahim îi spune că i-ar fi dat-o dacă nu era măritată. Atunci ea îi dă replica spunând că ar putea să divorțeze. Însă odată ajunsă acasă Rustem o ceartă pt că s-a întâlnit cu Ibrahim.



Mihrimah primește un colier de la Yayha și mai zăbovește la vorbă cu el. Hurrem o vede de la distanță și își dă seama că se întâmplă ceva între ei doi.





Rustem o aduce pe Firuze la palat. Ibrahim află că femeia a căzut de pe cal și se îndoiește că totul ar fi fost o întâmplare și nu crede că acel cal i-a fost dăruit de Majestatea Sa. Când îl vede pe Suleyman, Firuze nu-i dă detalii despre cum a căzut, ci spune că dacă-l vede pe el, totul devine luminos. Însă ulterior află că, de fapt, Suleyman nu i-a făcut cadou nici un cal. Hurrem este uimită s-o vadă pe Firuze vie și nevătămată și își varsă nervii pe Sumbul.

(aici se termină episodul 77 conform Kanal D)

Apoi îl ceartă pe Rustem că nu i-a îndeplinit porunca, dar el îi povestește despre tatuajul de pe spatele lui Firuze care aparține dinastiei safavizilor, dușmanii Imperiului Otoman. După aceea Ibrahim, care și-a dat seama de jocul lui Rustem cu calul dăruit kadînei Firuze, îl informează că a fost transferat la Manisa.
Hurrem furioasă  se răstește la Firuze, care nu înțelege de ce e sultana supărată pe ea, așa încât s-o închidă în temniță.
Când Nigar află că Rustem e transferat la Manisa, leșină la gândul că iar se va despărți de fiica sa.


Miniprix.ro



Episodul se termină cum Hurrem îi dezvăluie lui Suleyman motivul pentru care Firuze este în temniță. O aduce în fața lui și îi arată tatuajul safavizilor de pe spatele ei.



Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".