vineri, 4 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 73 (75 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 73

În care Ibrahim găsește mormântul gol al fiicei sale și în care Firuze este atrasă într-o nouă cursă, astfel plecând pentru o vreme din palat.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 74


Sumbul o ascunde pe fata lui Nigar într-o cameră și o kadînă o îngrijește - toate acestea întâmplându-se din porunca sultanei Hurrem. Mai târziu acest fapt îi este dezvăluit și lui Ruștem.
Hurrem află de la Nigar că ar trebui să fie măritată cu Ruștem Pașa, ceea ce fostei odalisce nu-i convine, ca de altfel și Pașei. Cu toate acestea, Hurrem îl îndeamnă pe Ruștem să accepte, spunându-i că astfel ar putea, prin Nigar, să fie mereu în spatele lui Ibrahim și să-l urmărească.

Suleyman vorbește cu Ibrahim despre ultimele evenimente despre care crede că ar trebui lăsate posterității printr-o carte document. După care discuția alunecă la subiecte mai domestice, precum măritișul lui Nigar cu Ruștem. după aceea, Ibrahim într-o discuție pe holuri cu Hurrem își dă seama că fetița lui ar putea să fie vie. Atunci, la sugestia lui Hurrem, merge la mormântul copilului său și dezgroapă sicriul care este gol și că soția lui Suleyman știe despre acest lucru. La un moment dat, Nigar îl aude pe Sumbul cerând lapte pentru un copil mic și se întreabă cine ar fi acesta. Ibrahim, nervos, merge la Hatice și o ceartă țipând că fetița lui este vie pt că i-a dezgropat mormântul și a văzut că era gol. După aceea, Hurrem îi confirmă că fetița lui trăiește, și îi propune un târg: să-l lase să-și vadă fata, dacă reușește s-o alunge de la palat pe Firuze. Ibrahim nu acceptă, ba mai mult, îi spune nevesti-sii despre șantajul la care l-ar supune sultana. Ulterior, Matrackî află că este goală casa în care Hatice o ținea pe fetița lui Nigar, apoi Ibrahim îi spune lui Hatice despre acest lucru, bănuind că Hurrem a luat copilul.

Iubirea dintre Suleyman și Firuze continuă, el fiind total subjugat de frumusețea femeii, iar ea spunându-i că ar dori să aibă un copil de la el, pentru că Mihrimah n-o lasă să-l vadă pe Cihangir. În realitate, Mihrimah chiar o acoperă pe Firuze în fața maică-sii și uneori ia cina împreună cu ea și cu Suleyman.

În haremul lui Mustafa, Fatma încearcă s-o amenințe pe Helena, apoi naște un fiu. Mustafa și Helena merg împreună acasă la părinții ei, pentru ca Mustafa să-i cunoască.

Episodul se termină cu Firuze care pleacă din palat crezând că a fost invitată de Hatice acasă la ea. Foarte curând se trezește transferată pe o corabie, care ar merge spre Egipt, pe care se află și Sumbul. De fapt, Ibrahim a aranjat totul, ca să-și poată vedea fata. Însă Firuze dispare doar temporar din peisajul palatului TopKapî.....




Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".





duminică, 29 septembrie 2013

Iffet, ep. 39

Adevărul despre cine este Cicek și cine este îngropat în locul ei se dezvăluie încet pe parcursul acestui episod. Cemil merge la poliție și află rezultatele testului ADN, dar deși i se spune că scheletul găsit nu aparține fetei lui, el îi va spune lui Iffet că acel copil este Elif. Iffet, tulburată de această veste, va merge la mormântul tatălui ei, apoi la mormântul acelui copilaș căruia cineva i-a pus o cruce de lemn pe care este scris numele fiicei lor.
În vâltoarea evenimentelor, mai apare și Samiha, care vine să-i spună propria ei versiune despre presupusa relație dintre ea și Cemil, ceea ce o descumpănește pe Iffet și mai mult.

ultimul episod: Iffet ep. 40

Nimet este și ea îndrăgostită de medicul-profesor care-i face curte. În sesiune fiind, trebuie să învețe, dar pe ecranul minții nu poate vedea altceva decât amintirile dintre ei doi. La un moment dat medicul o sună și astfel ia sfârșit micul ei chin.

Pe de altă parte, Halil îndemnat de tatăl lui plănuiește să facă în așa fel încât să o dea înapoi pe Cicek părinților ei adevărați, fără să știe că Cemil are interesul să ascundă adevărul de Iffet. La un moment dat, pentru că poliția continuă investigațiile, Halil este dus la secție chiar sub ochii tatălui lui și a fetiței, care începe să plângă crezând că va fi părăsită de tatăl ei.

Cicek este adusă la Iffet, ca să nu stea singură, și mamă și fiică  merg într-un părculeț de joacă pentru copii. La un moment dat apare Halil, care îi va spune lui Iffet adevărul despre fetiță. Iffet aproape că nu știe ce să creadă. Pe când cei doi vorbeau pe o bancă, vine și Cemil, care se enervează pentru că îi interzisese lui Halil s-o mai vadă pe Iffet. Înainte să se repeadă să-l ia la bătaie pe bărbat, Iffet îl oprește spunându-i că Cicek este fiica lor pierdută. Astfel, cei doi își iau fata acasă, unde este înconjurată de toată familia cu mult drag.

Episodul se termină cum Cemil iese din casă și merge direct la Halil, pe care îl bate de față cu tatăl acestuia, până când, lovindu-l de balustrada metalică a scării interioare, Halil cade inconștient, cu sânge la cap și la nas.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube