miercuri, 18 septembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 71



Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 71

În care Hatice se împacă cu Ibrahim și are loc a doua tentativă de ucidere a lui Firuze.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 72

Bărbatul care vine către Firuze este Rustem. El o ia în brațe și vrea s-o arunce peste balcon. Nigar, care îl urmărise, îl oprește să facă asta spunându-i că astfel toată lumea își va da seama că Hurrem a ordonat această crimă. Rustem se repede la Nigar întrebând-o cine a pus-o să-l urmărească, dar ea îi reamintește că datorită lui este în viață și că nu va spune nimănui ce s-a întâmplat, că a făcut asta din proprie inițiativă. Când Firuze își revine, își dă seama că a fost victima unei tentative de crimă, dar nu spune nimic către sultan, ba chiar refuză doctorul pe care acesta dorește să-l cheme. Nigar îi spune lui Hurrem că Firuze este în viață motivându-și acțiunea prin aceea că astfel o apără pe sultană de propriile greșeli. Apoi Nigar dorește să meargă la Hatice, ceea ce nu-i este îngăduit de către jupâneasa Afife. Firuze intră cu forța la Hurrem, care nu dorește s-o primească, amenințând-o că la o a doua încercare de crimă se va apăra. În toiul discuției, apare Afife care o pune pe Firuze să-și ceară scuze.

Hatice și Ibrahim discută pe tema scrisorii lăsate de acesta. El nu vrea să distrugă scrisoarea, repetând că nu are nici un regret, Hatice însă o arde, iar Ibrahim o îmbrățișează pentru acest gest. Urmează clipe fericite pentru cei doi. Pentru a anunța împăcarea, se gândesc să-l invite la masă pe sultan. Când are ocazia, Nigar merge la Hatice și îi povestește cele întâmplate cu Firuze din ordinul lui Hurrem și că sultanul nu știe nimic, pentru că oricum, nu există dovezi în acest sens. Despre acest demers află și Hurrem, de la servitorul său de încredere, Rustem.

Ibrahim, după ce își dă seama că Suleyman este încrezător în Rustem, îi spune lui Matrakcî că ar trebui să scape de acesta, pentru că lui nu-i inspiră deloc încredere. După discuția cu Matrakcî, în biroul lui Ibrahim vine Nigar care îl dojenește pentru că nu se interesează de soarta fiicei lor. Atunci el îi spune că fata lor e moartă, dar Nigar neagă și îi dezvăluie că deși era semi-inconștientă, a auzit țipetele copilului după ce s-a născut. Până la urmă, Ibrahim enervat de reproșurile amantei sale, o dă afară din încăpere. Mai târziu, deoarece auzise conversația de dinainte, ea îl va avertiza pe Rustem că Ibrahim vrea să-l îndepărteze de la palat și îi propune să se alieze cu ea împotriva Marelui Vizir. La masa care are loc în casa lui Ibrahim, acesta îi arată sultanului tabloul Giuliei Gonzaga, adăugând că este considerată cea mai frumoasă femeie din lume, dar Mihrimah contestă, spunând că mama ei este cea mai frumoasă. Până la urmă tabloul este dăruit lui Mehmet. Noaptea, Ibrahim încearcă s-o determine pe Hatice să-i spună adevărul în legătură cu fata lui și-a lui Nigar, dar Hatice nu vrea să recunoască adevărul, că fetița a fost dată unei doici spre creștere, de teamă ca Ibrahim să n-o părăsească.

Afife anchetează cazul pentru a afla cine a pus otravă în mâncarea lui Firuze. Până atunci, însă, îi amenință pe degustător, pe servitoarea care aduce mâncarea și pe Șeker aga că-i dă afară din palat dacă se mai întâmplă așa ceva.

Suleyman îi declară iubirea lui Firuze mulțumindu-i și pentru că i-a vindecat fiul cel beteag. Atunci ea îi spune că Hurrem n-o lasă să-l vadă, iar sultanul îi spune că vor merge la o vânătoare cu toții și în acest fel o să-l poată întâlni din nou pe Cihangir. Cum această conversație are loc pe aleile grădinilor, Mihrimah îi vede și vine să-i însoțească. Ulterior între Firuze și Mihrimah, care mai nou, o ignoră pe kadînă, are loc un schimb de replici prin care Firuze încearcă să și-o apropie pe prințesă, spunându-i că îl iubește pe sultan și că ea, Mihrimah, ar trebui s-o înțeleagă din moment ce și ea este îndrăgostită.

Însă legat de vânătoare, apar tot felul de tensiuni, alimentate în parte și de Mihrimah, care spune că ea nu merge nicăieri alături de noua favorită, ci numai alături de mama ei. Atunci Firuze este informată de către Sumbul că ea nu va merge la vânătoare. Când Hatice află despre acest fapt, o încurajează pe Firuze să-i facă un copil lui Suleyman, în așa fel încât să devină haseki sultana și domnia lui Hurrem să ia sfârșit.

La Manissa, Mustafa plătește datoriile familiei Helenei și îl informează pe tatăl ei că de acum încolo, fiica sa face parte din haremul prințului. Mahidevran vede eșarfa Helenei în camera fiului său și o năpădesc amintirile, crezând că era eșarfa Norei. Astfel, pentru a împiedica o nouă tentativă de ucidere a lui Mustafa, prin vreo cadînă cumpărată de Hurrem, o pune pe Fidan să urmărească tot ce se petrece în camera lui Mustafa și s-o informeze numaidecât. Ulterior Helena îi spune lui Mustafa că ea nu vrea să facă parte din haremul prințului și că-l vrea doar pe el, apoi îi propune să fugă împreună.

În timp ce toată lumea e la vânătoare, Afife o avertizează pe Firuze că acum este singură și că ar trebui să se apere. Episodul se termină cum Firuze este luată de doi bostangii și de Sumbul, sub supravegherea lui Hurrem, și este spânzurată în fața acestora. Firuze ține mâinile la gât încercând să slăbească strânsoarea funiei, iar picioarele i se mișcă deasupra scaunului căzut jos .....

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".




duminică, 15 septembrie 2013

Neticheta - codul bunelor maniere pe internet

Așa cum în viața reală avem nevoie de un set de reguli de conviețuire și de comunicare, un cod care ne transmite tuturor celor care facem parte dintr-un spațiu geografic dat o anume semnificație, un mesaj precis și neinterpretabil despre interlocutor, așa și în lumea virtuală există niște reguli de respectat. Însă la fel că în realitate, unii respectă mai mult aceste coduri, alții mai puțin.

Termenul vine din combinarea cuvintelor internet și etichetă. Neticheta are multe reguli referitoare la mesajele prin email, la social media, la blogosferă, la relațiile de business care necesită comunicare online, la messenger sau chat.

Mă voi referi în continuare la acele reguli de care m-am lovit mai des, pe care le-am folosit mai des, pe care le-am găsit și la alți bloggeri listate în postările lor.

1. Când folosești text sau poze de pe un alt site trebuie să faci două lucruri: a) să ceri permisiunea și b) să pui link către site-ul respectiv. Pe la noi nu se prea obișnuiește să ceri voie să iei text sau poze, dar măcar drept mulțumire, postează și un link către sursa de la care ai copiat conținut. Mai ales dacă preiei conținut cu drepturi de autor, și în special dacă acesta este pe un site străin. Consecințele pot fi chiar foarte neplăcute, pentru că dacă la noi nu se obișnuiește să dai în judecată pe cineva pentru asta (dar sunt și excepții!), în alte țări, vorba unei prietene, te dă în judecată și pentru că n-ai pus destulă sare în piure la restaurant.

Nu te gândi că nu știe și nu va afla cine ești. Internetul știe despre tine mult mai multe decât crezi! Cu atât mai mult cu cât tot ceea ce scrii rămâne undeva pe servere timp de mai mulți ani, chiar dacă tu ștergi ulterior ce ai scris.

2. Dacă ești blogger și accepți comentarii, este de bun simț să comentezi și tu la rândul tău pe blogurile comentatorilor tăi. Bunele maniere te îndeamnă să răspunzi la toate comentariile de pe blogul tău. Deși, văd că pe la noi, celebritățile nu catadicsesc să răspundă nici pe propriul blog, darămite pe al altora!

3. Nu lăsa mesaje scrise cu litere mari, cu majuscule, adică. Pe internet, acest lucru se consideră o gravă impolitețe; semnifică faptul că țipi la interlocutorul tău.

4. Răspunde unui mesaj email în aceeași zi, dacă este posibil, sau măcar a doua zi.

5. Nu lăsa în comentariile tale linkuri către site-ul tău. Acest lucru este spam și unele platforme de blogging, precum blogger, nici nu-ți vor publica mesajul dacă faci acest lucru frecvent. Din aceeași categorie, nu comenta folosind limbaj licențios (înjurături, de exemplu). Blogul cuiva este ca și casa lui, nu se face să te porți urât doar pentru că nu ești de acord cu părerea expusă. E o modalitate imatură de exprimare, pe lângă faptul că acele cuvinte te reprezintă și te descriu pe tine, ca și comentator, în primul rând.

6. Nu folosi linkul direct al unei imagini de pe alt site pe blogul tău. Adică nu folosi hotlink-uri. Vei suprasolicita resursele de trafic ale site-ului respectiv. Pe lângă asta, te vei trezi după o vreme - câteva luni, un an - că pe blogul tău în loc de poza respectivă apare un triunghi gri și un semn de exclamare, pe care dacă treci mouse-ul apare cuvântul hotlink scris cu roșu. Am pățit, de aia știu. :)

Dacă într-adevăr ai nevoie de acea imagine, descarc-o pe calculatorul tău și apoi dă link către sursa de proveniență. Pentru că dacă nu dai link, tot te trezești cu ceea ce am zis mai sus, sau chiar cu un mesaj de la proprietarul site-ului de unde ai luat poza care, în cazul cel mai fericit îți va spune să pui link-ul sursă. Sau ... va face plângere la Google, la DMCA la Wordpress sau Blogger privind dreptul lui de autor și în funcție de gravitatea cazului, se merge de la un simplu avertisment Google până la a ajunge chiar în instanță, plătind bani buni drept despăgubire, doar pentru un simplu link pe care nu l-ai pus la timp. Merită? Eu zic că nu, și dacă crezi că a avea multe linkuri externe pe blog nu este bine din punct de vedere SEO, ți-aș sugera să cauți site-uri gen wikimedia.com, care oferă fotografii gratis, din domeniul public, cum se spune.

Ceea ce am scris mai sus este valabil și pentru preluarea copy/paste de articole fără specificarea sursei.
Totuși, ca regulă nescrisă, un 10% text și/sau poze preluate dintr-un site se acceptă (cu link către articolul sursă!) fără probleme din partea autorilor. Adică un paragraf de 5-6 rânduri și o poză, e ok.

7. Nu scrie mesaje sau articole prea lungi la tine pe blog. Nu le va mai citi nimeni.

Așa că, mă voi opri și eu aici, pentru astăzi.

Duminică frumoasă tuturor, 
și un an școlar cu spor celor studioși 
care-mi calcă "pragul casei"!


Sursă foto: www.mercador.ro