duminică, 1 septembrie 2013

Pompele submersibile si sucul baut la pai



Când bei suc cu paiul ai senzația că tu aspiri lichidul către tine dar, în realitate, doar scoți aerul din interiorul paiului, astfel încât sucul din pahar umple paiul ca să echilibreze diferența de presiune apărută în lichid. Dar ce se întâmplă dacă paiul e lung? Foarte, foarte lung? Atunci aerul pe care trebuie să-l disloci e în cantitate mai mare, și în consecință efortul tău va fi pe măsură. Ba chiar, la un moment dat, presupunând că paiul este extra-lung, să zicem de vreo zece-doisprezece metri, s-ar putea să nu reușești singur să bei sucul ci vei avea nevoie de ajutorul unei pompe submersibile 1, pe care să o instalezi la fundul paharului, astfel va crește presiunea lichidului la peste o atmosferă și îl va propulsa în sus, către gura ta.

În termeni uzuali, acesta e principiul de funcționare al unei pompe submersibile, care poate ridica presiunea unui lichid, de obicei a apei, cu mult peste o atmosferă împingându-o astfel către suprafață, în ciuda înălțimii pe care o are de parcurs. O pompă submersibilă se poate amplasa într-un lichid sau fluid, de aici îi vine și denumirea. Motorul este închis ermetic în corpul pompei, care poate fi din inox sau din plastic, ceea ce îi asigură funcționarea chiar și atunci când ea este complet submersă.

Pompa submersibilă face ca apa din stratul acvifer în care este amplasată – într-o fântână, de exemplu - să fie împinsă la suprafață, iar cu ajutorul unui furtun, ori a unor țevi și aspersoare, va fi asigurată irigarea terenului cultivat din vecinătate.

Dar forța unei pompe submersibile nu se folosește doar pentru irigații, ci în funcție de tipul și caracteristicile ei, poate scoate apa dintr-un subsol inundat sau poate scoate petrol dintr-o pungă de țiței aflat într-un zăcământ de uscat sau de platformă marină.

Așadar sunt diferite tipuri de pompe submersibile și când alegi una trebuie să știi ce putere are, să cunoști distanța de la locul unde o amplasezi până la cel mai îndepărtat colț în care ai nevoie de apa pe care ți-o furnizează, să știi adâncimea fântânii în care o amplasezi, debitul apei și în cât timp apa este aspirată (e nevoie de acest amănunt pentru că va trebui să oprești imediat pompa când nu mai este apă deasupra ei). E bine de aflat perioada de funcționare a pompei, perioada ei de garanție și materialul din care este făcută. Un material anti-coroziv este ideal, dar oricare ar fi acesta, majoritatea pompelor sunt făcute să reziste ani de zile în mediu lichid. Iar la urmă e bine să știi și producătorul, și să cumperi pompa de la cei în care ai cea mai mare încredere, pentru că dacă e nevoie de reparații, te poate costa destul de mult.

Acum poate vă întrebați ce-mi veni cu pompele submersibile? Păi să vă spun. Cu un an și ceva în urmă, mai mult împinsă de la spate de Doru, am obținut în instanță partea mea, a maică-mii, de fapt, dintr-un teren extravilan în indiviziune pe atunci, moștenit de la bunici. Nu e cine știe ce suprafață, dar se poate cultiva câte ceva acolo, măcar legume și zarzavaturi, dacă sfeclă de zahăr – adică ceea ce a fost cultivat cu mulți ani înainte, nu cred că ne putem permite. Că eu visez și la o seră de cactuși și plante suculente, asta e o altă poveste. Problema acolo era asigurarea apei pentru irigații, bucata mea de teren fiind înconjurată de alte parcele, fără să fie aproape de o sursă de apă curgătoare, iar pentru asta, spunea Doru, aveam nevoie de o pompă submersibilă.

Nu știam ce-i aceea o pompă submersibilă, deh! :) ca tot omul crescut la oraș; așa că am întrebat, am cules informații și apoi am putut cumpăra una, fiind cât de cât avizată. Iar acum ceea ce am aflat despre ele, am împărtășit și cu voi.


Articol scris pentru site-ul pompe-submersibile.com.ro într-o campanie Blog Money.






sâmbătă, 31 august 2013

Pasi pe nisipul timpului. Efes



Efesul se găsește în Asia Mică, în Turcia de azi, lângă Izmir. Sau, dacă sunteți în concediu la Kușadasî, și de această stațiune renumită e aproape Efesul, la doar 19 km.
Dar când auzi acest nume, Ephesus, gândul îți zboară instantaneu la antichitate, la Artemis, la imaginea unui oraș cândva înfloritor și prosper. Efes a fost construit într-unul dintre cele mai pitorești locuri din Anatolia. Sf. Ioan a trăit în acest oraș, capitală a alte 500 de orașe construite în zonă. În vremurile acelea Homer a scris nemuritoarele sale opere, teatrul magnific era funcțional, iar coloanele sclipitoare de marmură ale templului zeiței Artemis încântau privirea oricui. Orașul avea 25.000 de locuitori care în fiecare an, în luna aprilie o celebrau pe Artemis, zeița protectoare a orașului, zeiță a vânătorii, fiică a lui Zeus, prin spectacole de teatru, întreceri sportive, petreceri.

Templul zeiței este cunoscut drept una dintre cele șapte minuni ale lumii antice iar relicvele orașului Efes oferă o priveliște splendidă a măreției locului în mileniile trecute. După decăderea Imperiului Roman, însă, Efes a căzut în uitare, oamenii au plecat către locuri mai primitoare, apoi pulberea vremii s-a așternut peste oraș. Apele mării s-au retras încet datorită dinamicii scoarței terestre, așa că acum mai bine de 100 de ani, când orașul a fost scos la iveală de sub nisipuri și pulberi fine de argilă depuse în timp, el nu mai este portul de altă dată, ci e la o distanță de 6 km de linia țărmului.

În strădania lor de a căuta izvoare despre originile acestei așezări, arheologii s-au lovit de neputința de a data localitatea. Legendele spun însă, că orașul ar fi fost fondat de amazoane acum mai bine de două milenii. În sec. 11 î.Hr. a fost cucerit de Ionieni, și s-au mai construit acolo temple închinate zeilor greci Apollo și Atena. Mai târziu, pe rând, s-au perindat atenienii și spartanii la conducerea urbei, și până la urmă el a fost cucerit de armatele lui Alexandru cel Mare. Cu timpul, nisipurile aluvionare aduse de râurile din preajmă au închis calea principală de acces către oraș, terenurile au devenit mlăștinoase, a izbucnit o epidemie de malarie, și astfel Conducătorii de atunci au construit un oraș nou ceva mai încolo, unde terenul era uscat și  unde se puteau practica drumuri comerciale. Efesul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire care a durat mai multe secole, în ciuda războaielor inerente acelor vremuri.

În sec. 3 d.H. au venit năvălitorii goți și au distrus orașul. Astfel declinul uneia dintre cele mai strălucitoare cetăți ale antichității a început.
Azi te poți plimba prin oraș ca odinioară, pe strada principală. Multe clădiri sunt aproape întregi, de zici că doar ce a fost un cutremur și s-au mai dărâmat acoperișurile. Apoi găsești faimoasa bibliotecă, având un perete aproape integral reconstituit. Sentimentul este fantastic: ai senzația că te plimbi prin timp, că pașii te poartă pe straturi suprapuse de istorie.

Cine ajunge aici, nu poate uita acest loc magic, acest loc încă protejat de o zeiță mândră, frumoasă, iubitoare de natură. Efes este un sit arheologic care nu ar trebui să lipsească de pe lista de priorități a unui turist prin Turcia de azi.

foto 1,2 - biblioteca din Efes; foto 3 - teatrul; foto 4 - templul lui Artemis.
Surse foto: colecția personală (1), pigalehotel.com (4), pixabay.com (2+3)