marți, 27 august 2013

Iffet, ep. 34



Iffet se apropie încet de ușă. Betul o vede, dar nu pare să fie surprinsă de prezența ei acolo, în rochie de mireasă. Cemil o poftește înăuntru și acum se vede că e venită cu niște bagaje, motivând că e certată cu maică-sa și nu are unde să stea. El ia copilul în brațe, iar Iffet, face comparația între felul în care s-a purtat cu ea când l-a anunțat că este însărcinată și cum se poartă acum, când are un copil. Se pare că Betul și copilul se mută acasă la Cemil.

După aceea Cemil și Iffet merg acasă la Ahmet și Saime, unde află că Nimet a plecat să-și caute mama. Asuman privește pe fereastră și iese în  pragul ușii certându-se cu Cemil pentru atitudinea lui față de Betul și de copil.

Nimet cu Orkun merg mai departe în căutarea lor. La un moment dat fata dă un telefon acasă și vorbește cu Iffet, după care tatăl lor dă un telefon și este foarte abătut de acțiunea fiicei sale mai mici. Cemil află despre ea că este cu Orkun la un hotel, unde au rămas peste noapte. Deși nu se întâmplă nimic între cei doi adolescenți, când apare Cemil, îl ia la bătaie pe Orkun și o duce pe Nimet acasă, unde Ahmet este gata s-o nenorocească în bătaie, dar se potolește datorită lui Saime, Cemil și Iffet. Totuși o ia de mână pe fată și pleacă împreună cu ea să o controleze la spital dacă mai este fecioară. Când revin, Nimet nu face altceva decât să plângă în brațele surorii sale și cade într-o depresie mai adâncă decât își pot da seama cei din jur.

episodul următor, finalul sezonului 1, Iffet, ep. 35

Între timp, Asuman e venită acasă la Cemil să vadă ce mai fac fiică-sa și nepoțelul. Tot băgându-și nasul prin lucruri găsește rochia de mireasă pentru Iffet. Are loc o discuție presărată cu lacrimi între cele două, Asuman sfătuind-o pe Betul să vină acasă, că Cemil nu se va întoarce la ea. Puțin timp mai încolo Cemil revine și găsește masa pusă, dar nu se arată foarte plăcut surprins de gestul fostei sale soții. Dimineața el îi spune că pleacă la Iffet, ea pare de acord, dar este tristă în urma lui. La un moment dat găsește un inel pe masa din sufragerie și îl aruncă afară.
Vecinii de măcelărie a lui Ahmet îl iau peste picior că va avea un ginere precum Cemil, a cărui fostă soție locuiește la el. Prietenii lui Ahmet râd de el spunând că Cemil are harem. Când apare acesta, cu Iffet în mașină, va încerca să-l pună la punct pe bârfitor. 

Arif se întâlnește la birou cu Erhan și Dilek, dar în acel moment observă un buchet de flori și o carte de vizită, pe care după ce o citește o aruncă la cos. Iese din încăpere, iar Dilek, curioasă, caută în coș și citește la rândul ei cele scrise, rezultând că buchetul a fost trimis de unul din copiii lui Arif, despre care ea nu știe încă, și care este acum mort. Arif, în biroul personal, scoate din seif o scrisoare, scrisă de băiatul lui când a plecat și o recitește privind foarte abătut la poza acestuia. După aceea Arif se află în gară, trist, așteptând. Vede un tânăr care se apropie prea mult de marginea peronului exact când vine un tren, și el îl oprește, crezând că ar fi dorit să se sinucidă. Tânărul se repede cu vorba la Arif, și pleacă mai departe. După câteva minute apare Cemil, căruia Arif îi dezvăluie motivul tristeții sale - fiul său e mort, s-a sinucis aruncându-se în fața trenului, pentru că se simțea inutil, iar Arif își asumă vina pentru acest fapt.

Nimet este foarte supărată legat de controlul ginecologic pe care a trebuit să-l suporte ca să-i dovedească tatălui ei că nu a fost dezonorată. Stă doar în cameră, încuiată, și nu vrea să vorbească cu nimeni. Îi vine ideea de a se sinucide și iese tiptil să taie sfoara de rufe din curtea casei, apoi intră înapoi în cameră și îl sună pe Orkun. Nu poate, însă, să-și pună planul în aplicare pt că vine Serpil care-i propune să organizeze o surpriză pentru Iffet.

Dilek vine într-o scurtă vizită la Arif la birou și după ce îi spune că înțelege de ce-l apără pe Cemil, pentru că astfel în subconștientul lui, îl salvează pe fiul său de la sinucidere, el o dă afară spunându-i că i-a devenit dușman și că i-a permis prea multe. După această vizită Arif este hotărât să se răzbune urât pe Dilek pentru că se folosește dea astfel de mijloace pentru a-l lovi. Astfel, chiar în ziua nunții lui Cemil, pune de un incendiu la fabrica familiei Emiroglu, aflând că asigurarea nu mai fusese plătită pentru astfel de cazuri de către Ali Ihsan.

Surpriza lui Serpil era o ceremonie de nuntă tradițională turcească, seara de henna. Acasă la Iffet, vin doamnele și domnișoarele să se distreze, iar ea este îmbrăcată într-o rochie roșie cu auriu și i se pune pe cap un voal roșu. Bărbații petrec la cârciumă, unde este invitată și o dansatoare din buric să încingă atmosfera. După ce totul se termină, târziu în noapte, Nimet merge în curtea din spatele casei unde își pune ștreangul de gât. În acest timp, Ahmet se trezește de sete și ne având apă la îndemână coboară spre bucătărie și o vede pe fată spânzurându-se. Aleargă spre ea și o prinde în brațe înainte să se sufoce de-a binelea. După ce acest moment trece, peste câteva zile are loc ceremonia cununiei, în prezența nașilor/martorilor Arif, Feyyaz și Serpil și a invitaților, moment cu care se încheie episodul 34.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

duminică, 25 august 2013

Iffet, ep. 33



Pe când Cemil și Betul se uitau pe geam la fiul lor, Iffet, văzându-i împreună, pleacă. Apare Serpil care-l întreabă pe Cemil unde-i Iffet, spunându-i că mai înainte a urcat să-l întâlnească. Atunci el se repede pe scări, dar ea deja luase un taxi. Astfel, mersul în pețit la Iffet acasă și logodna celor doi se mai amână. Iffet și Cemil se ceartă din cauza copilului, el pendulând între fosta sa soție și viitoarea. Betul la început lasă lucrurile să decurgă de la sine, dar văzând că Cemil tot spre Iffet trage, se hotărăște să încerce să-l recâștige.

Orkun se întâlnește cu Nimet pe ascuns și îi face cadou un laptop cu webcam, pe care mai stau de vorbă, văzându-se, seara. Într-una din seri, Ahmet o aude pe fiică-sa vorbind și merge să vadă cu cine. Când o găsește la calculator, online cu Orkun, se enervează și o bate. Saime și Iffet intervin, și reușesc să-l potolească pe Ahmet, deși acesta o lovește puternic și pe fiica lui cea mare. Orkun vede toată scena prin webcam-ul lăsat deschis. Atunci Ifet recunoaște că a mințit în ceea ce privește sarcina ei. Tulburat, Ahmet, care până atunci nu era de acord să-i dea fata lui Cemil, se hotărăște la acest pas, considerând că cei doi se merită unul pe altul.

După ceva timp Feyyaz, Ersin, Serpil și Arif vin împreună cu Cemil acasă la Iffet s-o ceară de la tatăl ei și are loc mica ceremonie de logodnă când își pun inelele legate de o panglică roșie pe care viitorii nași o taie cu un foarfece. Cu toate acestea cei doi iubiți sunt certați, pentru că acum toată lumea a aflat că Iffet a mințit că e însărcinată. Cemil, de supărare, rupe toate pozele ei din casa lui, și le dă foc.

episodul următor: Iffet 34


După o lună, prietenii lor îi păcălesc și îi aduc la un picnic organizat de ei, apoi se urcă în mașini și-i lasă singuri, în ideea că se vor împăca. În scurt timp se stârnește o ploaie, iar Serpil cu Feyazz și Ersin se urcă în mașini mergând înapoi la locul de popas ca să-i ia acasă pe cei doi logodnici, dar îi văd cum se ceartă și cum Iffet îl și bate pe Cemil. Până la urmă ei doi pleacă împreună și îi lasă pe prietenii lor nedumeriți în ploaie lângă taxiul lui Ersin.

Dilek are probleme cu firma și este nevoită să vândă niște acțiuni. Noul asociat este Arif, iar ea află după ce se face tranzacția, de la Cemil, reprezentantul șefului său. 

Nimet iese cu Orkun într-o plimbare, iar el, văzând vânătaia lăsată de palma lui Ahmet ar vrea să se răzbune, dar fata îl convinge să n-o facă. Apoi îi mărturisește iubirea. După aceea merg cu mașina în afara orașului. Între timp Saime o sună și află îngrijorată că ea vrea să meargă la mama ei. Saime îl alertează pe Ahmet care aranjează cu fosta sa soție să-i spună lui Nimet că maică-sa a murit într-un accident. Când află, Nimet, care n-o recunoaște pe mama sa, este foarte tulburată de veste, iar Orkun încearcă s-o ajute.

Iffet merge acasă la Cemil în lipsa acestuia. Îl așteaptă și la un moment dat, curioasă, deschide o cutie de cadou aflată în camera lui. Acolo se află rochia ei de mireasă, pe care o îmbracă. Cemil ajunge acasă și o găsește în fața oglinzii, spunându-i cât este de frumoasă și că așa a visat și el că va fi. Între timp Betul, după ce îl cam expediază pe Erhan și se ceartă cu maică-sa, sună la ușa lui Cemil cu copilul în brațe. Acesta deschide, neștiind cine este, și pe fondul imaginii lui Iffet, nedumerită de această vizită, se încheie episodul 33.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube