duminică, 25 august 2013

Iffet, ep. 33



Pe când Cemil și Betul se uitau pe geam la fiul lor, Iffet, văzându-i împreună, pleacă. Apare Serpil care-l întreabă pe Cemil unde-i Iffet, spunându-i că mai înainte a urcat să-l întâlnească. Atunci el se repede pe scări, dar ea deja luase un taxi. Astfel, mersul în pețit la Iffet acasă și logodna celor doi se mai amână. Iffet și Cemil se ceartă din cauza copilului, el pendulând între fosta sa soție și viitoarea. Betul la început lasă lucrurile să decurgă de la sine, dar văzând că Cemil tot spre Iffet trage, se hotărăște să încerce să-l recâștige.

Orkun se întâlnește cu Nimet pe ascuns și îi face cadou un laptop cu webcam, pe care mai stau de vorbă, văzându-se, seara. Într-una din seri, Ahmet o aude pe fiică-sa vorbind și merge să vadă cu cine. Când o găsește la calculator, online cu Orkun, se enervează și o bate. Saime și Iffet intervin, și reușesc să-l potolească pe Ahmet, deși acesta o lovește puternic și pe fiica lui cea mare. Orkun vede toată scena prin webcam-ul lăsat deschis. Atunci Ifet recunoaște că a mințit în ceea ce privește sarcina ei. Tulburat, Ahmet, care până atunci nu era de acord să-i dea fata lui Cemil, se hotărăște la acest pas, considerând că cei doi se merită unul pe altul.

După ceva timp Feyyaz, Ersin, Serpil și Arif vin împreună cu Cemil acasă la Iffet s-o ceară de la tatăl ei și are loc mica ceremonie de logodnă când își pun inelele legate de o panglică roșie pe care viitorii nași o taie cu un foarfece. Cu toate acestea cei doi iubiți sunt certați, pentru că acum toată lumea a aflat că Iffet a mințit că e însărcinată. Cemil, de supărare, rupe toate pozele ei din casa lui, și le dă foc.

episodul următor: Iffet 34


După o lună, prietenii lor îi păcălesc și îi aduc la un picnic organizat de ei, apoi se urcă în mașini și-i lasă singuri, în ideea că se vor împăca. În scurt timp se stârnește o ploaie, iar Serpil cu Feyazz și Ersin se urcă în mașini mergând înapoi la locul de popas ca să-i ia acasă pe cei doi logodnici, dar îi văd cum se ceartă și cum Iffet îl și bate pe Cemil. Până la urmă ei doi pleacă împreună și îi lasă pe prietenii lor nedumeriți în ploaie lângă taxiul lui Ersin.

Dilek are probleme cu firma și este nevoită să vândă niște acțiuni. Noul asociat este Arif, iar ea află după ce se face tranzacția, de la Cemil, reprezentantul șefului său. 

Nimet iese cu Orkun într-o plimbare, iar el, văzând vânătaia lăsată de palma lui Ahmet ar vrea să se răzbune, dar fata îl convinge să n-o facă. Apoi îi mărturisește iubirea. După aceea merg cu mașina în afara orașului. Între timp Saime o sună și află îngrijorată că ea vrea să meargă la mama ei. Saime îl alertează pe Ahmet care aranjează cu fosta sa soție să-i spună lui Nimet că maică-sa a murit într-un accident. Când află, Nimet, care n-o recunoaște pe mama sa, este foarte tulburată de veste, iar Orkun încearcă s-o ajute.

Iffet merge acasă la Cemil în lipsa acestuia. Îl așteaptă și la un moment dat, curioasă, deschide o cutie de cadou aflată în camera lui. Acolo se află rochia ei de mireasă, pe care o îmbracă. Cemil ajunge acasă și o găsește în fața oglinzii, spunându-i cât este de frumoasă și că așa a visat și el că va fi. Între timp Betul, după ce îl cam expediază pe Erhan și se ceartă cu maică-sa, sună la ușa lui Cemil cu copilul în brațe. Acesta deschide, neștiind cine este, și pe fondul imaginii lui Iffet, nedumerită de această vizită, se încheie episodul 33.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube





joi, 22 august 2013

O bicicleta si-o campanie publicitara

Mă apucase noaptea în biroul lui Doru. Sortam fotografiile din Italia pentru site-ul nou pe care mă rugase să i-l fac, și tot comparam fotografiile, oprindu-mă mereu, pentru a nu știu câta oară, asupra biciclistului care trăgea după el un roll up display image, la castelul Sforzesco din Milano. A doua zi aveam o campanie publicitară stradală cu fete îmbrăcate în clovni, comandată de circul care poposise la noi în oraș, și aveam să mă trezesc foarte devreme ca să pot merge în mai multe localități din județ într-o singură zi. Costumele fetelor erau așezate pe fotoliu, pliantele și bannerele așteptau și ele cuminți, numai eu eram agitată.

Am început să privesc mai atentă poza. Tânărul avea o reclamă pe cadrul dreptunghiular atașat de bicicletă și pentru prima dată am înțeles că era o metodă de marketing ingenioasă, cu costuri mici, cu putere mare de acoperire. Practic, o bicicletă poate ajunge rapid dintr-o parte în alta a unei localități, nu are nevoie de combustibil iar expunerea este de mare impact. Am început să caut informații pe internet despre această metodă de publicitate și am găsit că există mai multe mărimi pentru panouri – portret, peisaj, pătrat sau peisaj extins. Aș fi vrut să am și eu posibilitatea, a doua zi, să-mi desfășor campania cu adbikes. L-am sunat pe Doru. Mi-a spus că e plin târgul de reclame pe autobuze și mașini, de ce ar fi fost o bicicletă mai bună decât ele? I-am spus că poate pentru că o bicicletă nu poluează? Că nu face zgomot și nu asociază reclama pe care o afișează cu aglomerația, ori cu nervii transportului în comun, ci cu un mod de viață sănătos și cu un mediu curat? Apoi m-am gândit că o astfel de reclamă mobilă o reții mai ușor în memoria vizuală, nu trece cu viteză prea mare pe lângă tine, e neconvențională și eficientă. Plus de asta, o bicicletă ajunge și acolo unde mașina nu poate pătrunde iar reclamele statice pot rămâne neobservate: pe trotuar, pe un pietonal, într-o piațetă.

Doru avea mașini publicitare, știa să organizeze campanii stradale, avea profesioniști pentru reclame radio-tv. Dar așa ceva era nou, atrăgea atenția mai mult decât metodele cunoscute de publicitate, care, ca orice lucru cu care te obișnuiești, la un moment dat nu-ți mai sare în ochi ci se confundă cu peisajul, cu fundalul acela tern, amalgam de culori, forme și sunete care-ți populează spațiul fără să se mai contureze nimic special în el. După ce i-am arătat materiale cu reclame tractate de biciclete sau chiar de persoane, l-am convins că aveam nevoie de câteva kituri standard AdBicy de la bizzonwheels.com. Ocupau spațiu puțin, așa că nu era nevoie de cine știe ce depozit special pentru ele.

Pentru campania trupei de circ de a doua zi firește că nu mai puteam face nimic, dar în scurt timp avea să înceapă campania electorală, una din cele mai bune surse de contracte pentru o firmă de publicitate media. Așa că trebuia să îmi reorganizez lucrul și să-mi reevaluez prioritățile. Aveam să ajung la Roman a doua zi, cu echipa mea de fete, și aveam să iau legătura cu cei de la bizzonwheels. Trebuia să profit de șansa de a fi atât de aproape de ei, trebuia să o pot lua înaintea concurenței. Unele ocazii pur și simplu nu vrei să le ratezi, nu ai cum. Te îmbie să le valorifici. Nu puteam să ignor ocazia de a fi fost primii care să folosim reclamele pe biciclete în orașul nostru. Achiziția a 6 kituri AdBicy a fost o idee foarte bună, care ne-a adus cele mai bune profituri. Puteam oare să refuz șansa de a fi promovată?

http://www.bizzonwheels.com/

Articol scris pentru campania AdBicy is a bike trailer unique by the simplicity of its use, wh.
Fotografiile aparțin bizzonwheels.com