Coco Chanel s-a născut pe 19 august 1883 - conform biografilor, sau în 1893, conform celor afirmate de ea însăși, într-un orășel din Franța. De fapt, n-o chema Coco, asta era numele de alint, o chema Gabrielle. Gabrielle Bonheur Chanel. Dar alintul i-a devenit nume, mai apoi renume, și pe urmă prea puțin a mai contat care era prenumele ei real.
Nu era frumoasă, era cochetă, foarte îngrijită, și știa să-și pună în valoare calitățile fizice, acelea care erau. Dar pozele de tinerețe, oricât de savant încerca fotograful s-o așeze și să-i pună lumina pe față, nu-i pot ascunde trăsăturile aspre, constituția osoasă a feței, maxilarul proeminent și bărbia ascuțită, buzele subțiri, neregulate, sprâncenele groase sau creionate, după moda vremii. Trucurile, oricâte ar fi fost ele, nu-i pot ascunde nasul cam mare și cu forma amintind de aceea a unei trompete.
Nu vreau să spun că era urâtă, și dacă era, ce poți face dacă ăsta-i materialul genetic? Mă refer la faptul că toate aceste trăsături reflectau o personalitate puternică, dominatoare, ambițioasă și energică. Coco are calități demne de un bărbat, o anumită feminitate îi lipsește, dar ea, intuitiv își completează imaginea prin atitudini tipic masculine pentru vremurile acelea: fumează, se droghează (cu morfină, din 1935 până la sfârșitul vieții sale; de altfel numele Coco vine de la faptul că dădea renumite petreceri în Paris unde se consuma cocaină), poartă pantaloni - ea a inventat costumul de damă numit pan-taior, devine om de afaceri, capătă influență, toate acestea fiind apanajul bărbaților din societatea în care trăia.
Pentru că n-a putut să se adapteze lumii, a forțat lumea să se adapteze ei. A reușit, și astfel a devenit o legendă.
Dincolo de moda feminină, numele îi este legat de marochinărie, parfumerie, bijuterii. Ea "descorsetează" femeile, reinventând moda de după primul război mondial. Ea îndeamnă femeile să se îmbrace lejer purtând pantaloni.
Însă toate acestea sunt lucruri arhicunoscute. Mai puține, probabil, se știu despre viața ei.
A rămas orfană de mamă pe la 12 ani, iar tatăl ei a dat-o la un orfelinat. Poate învățată fiind cu viața aspră de acolo, s-a ambiționat să reușească în viață, în așa fel încât să nu mai fie nevoită să asculte de alții.
La 23 de ani devine iubita unui bogătaș, Balsan, cu care se pare că a avut un copil, trecut însă ca fiu al surorii ei, din motive obscure.
După câțiva ani se îndrăgostește de Arthur "Boy" Capel, și iubirea pentru el durează chiar după ce acesta se căsătorește, zece ani mai târziu. Capel a fost acela care a susținut-o pe Coco în a-și deschide primele magazine de modă în Paris. La scurt timp după căsătorie, Capel moare într-un accident de mașină. Ulterior, Coco Chanel declara că a fost cel mai devastator moment din viața ei, și că tot ceea ce a trăit după moartea lui Capel n-a fost o viață fericită.
Ne-ținând cont de nimic, pe la 40 de ani, introdusă fiind în aristocrația britanică, trăiește timp de zece ani o poveste de iubire cu ducele de Westminster, Hugh Grosvenor, bărbat extrem de bogat, care o îngroapă în bijuterii scumpe și extravagante, obiecte de artă și care îi cumpără o casă în cartierul de lux Mayfair. În această perioadă, cu toate că era deja implicată sentimental, la un moment dat, gurile rele spun că, aventuroasă din fire, nu l-a refuzat pe prințul Edward de Wales, care făcuse o pasiune fulgerătoare pentru ea.
Dar dincolo de iubiri, cea mai lungă prietenie, bazată pe potrivire sufletească, pe interese financiare și pe dependența de consumul de droguri a fost cu Misia Sert, soția pictorului spaniol Jose-Maria Sert, membră a elitei pariziene. Cu ea a fost în America, la Hollywood, ca să onoreze un contract care până la urmă i-a lăsat un gust amar. I s-a propus să creeze costumele pentru unele producții hollywoodiene, ceea ce Coco a acceptat, însă rafinamentul modei franceze nu era în acord cu goana după glamour și kitsch a Hollywood-ului. Așa că, până la urmă, a renunțat la contract deși a mai creat costume pentru filme, europene de această dată. Acest incident a marcat o perioadă de declin profesional, perioadă în care o rivală și-a făcut simțită prezența: Elsa Schiaparelli.
Înaintea celui de-al doilea război mondial, Coco Chanel închisese toate magazinele lăsând deschis doar unul singur. Dar faptul că era o înverșunată anti-semită, o ajută să câștige o avere prin ajutor german. În acea perioadă câștigă controlul total asupra antreprizei Parfums Chanel, căreia îi dăduse numele în schimbul a doar 10% din acțiuni, în tinerețe. Urmează o colaborare cu germanii, ca agent nazist, în urma căreia are de suferit la sfârșitul războiului, dar pentru că nu existau dovezi concrete, torționarii ei sunt nevoiți s-o elibereze. După război, Coco se mută în Elveția pentru aproape zece ani. Încet, noi nume apar pe firmamentul modei europene: Christian Dior, Cristobal Balenciaga. Coco nu mai e singura stăpână absolută în haute couture. Dar își continuă drumul, până în ultima zi a vieții ei, când obosită pentru că lucrase mult la catalogul de primăvară, merge mai devreme la culcare. A adormit pentru totdeauna, pe 10 ianuarie 1971, la 87 de ani, în apartamentul ei de la Hotelul Ritz din Paris, care-i fusese locuință în ultimii 30 de ani.
În urma ei lasă nemuritoare branduri de lux: Chanel No. 5, little black dress, poșeta Chanel, logo-ul cu doi C intercalați, costumul de damă Chanel (din tricot). Până și moda pielii bronzate, tot ei i se datorează. Pe vremuri, cu cât o femeie avea pielea feței mai albă, cu atât era considerată o aristocrată. Pielea arsă de soare era semn al unei vieți mizere, a muncii câmpului, a sărăciei. Coco obișnuia să facă plajă fără pălărie, așa că foarte curând moda bronzului ia locul prejudecății de până atunci.
Dincolo de viața ei tumultuoasă, lasă una dintre cele mai puternice amprente în moda secolului al douăzecilea.
Nu era frumoasă, era cochetă, foarte îngrijită, și știa să-și pună în valoare calitățile fizice, acelea care erau. Dar pozele de tinerețe, oricât de savant încerca fotograful s-o așeze și să-i pună lumina pe față, nu-i pot ascunde trăsăturile aspre, constituția osoasă a feței, maxilarul proeminent și bărbia ascuțită, buzele subțiri, neregulate, sprâncenele groase sau creionate, după moda vremii. Trucurile, oricâte ar fi fost ele, nu-i pot ascunde nasul cam mare și cu forma amintind de aceea a unei trompete.
Nu vreau să spun că era urâtă, și dacă era, ce poți face dacă ăsta-i materialul genetic? Mă refer la faptul că toate aceste trăsături reflectau o personalitate puternică, dominatoare, ambițioasă și energică. Coco are calități demne de un bărbat, o anumită feminitate îi lipsește, dar ea, intuitiv își completează imaginea prin atitudini tipic masculine pentru vremurile acelea: fumează, se droghează (cu morfină, din 1935 până la sfârșitul vieții sale; de altfel numele Coco vine de la faptul că dădea renumite petreceri în Paris unde se consuma cocaină), poartă pantaloni - ea a inventat costumul de damă numit pan-taior, devine om de afaceri, capătă influență, toate acestea fiind apanajul bărbaților din societatea în care trăia.
Pentru că n-a putut să se adapteze lumii, a forțat lumea să se adapteze ei. A reușit, și astfel a devenit o legendă.
Dincolo de moda feminină, numele îi este legat de marochinărie, parfumerie, bijuterii. Ea "descorsetează" femeile, reinventând moda de după primul război mondial. Ea îndeamnă femeile să se îmbrace lejer purtând pantaloni.
Însă toate acestea sunt lucruri arhicunoscute. Mai puține, probabil, se știu despre viața ei.
A rămas orfană de mamă pe la 12 ani, iar tatăl ei a dat-o la un orfelinat. Poate învățată fiind cu viața aspră de acolo, s-a ambiționat să reușească în viață, în așa fel încât să nu mai fie nevoită să asculte de alții.
La 23 de ani devine iubita unui bogătaș, Balsan, cu care se pare că a avut un copil, trecut însă ca fiu al surorii ei, din motive obscure.
După câțiva ani se îndrăgostește de Arthur "Boy" Capel, și iubirea pentru el durează chiar după ce acesta se căsătorește, zece ani mai târziu. Capel a fost acela care a susținut-o pe Coco în a-și deschide primele magazine de modă în Paris. La scurt timp după căsătorie, Capel moare într-un accident de mașină. Ulterior, Coco Chanel declara că a fost cel mai devastator moment din viața ei, și că tot ceea ce a trăit după moartea lui Capel n-a fost o viață fericită.
Ne-ținând cont de nimic, pe la 40 de ani, introdusă fiind în aristocrația britanică, trăiește timp de zece ani o poveste de iubire cu ducele de Westminster, Hugh Grosvenor, bărbat extrem de bogat, care o îngroapă în bijuterii scumpe și extravagante, obiecte de artă și care îi cumpără o casă în cartierul de lux Mayfair. În această perioadă, cu toate că era deja implicată sentimental, la un moment dat, gurile rele spun că, aventuroasă din fire, nu l-a refuzat pe prințul Edward de Wales, care făcuse o pasiune fulgerătoare pentru ea.
Dar dincolo de iubiri, cea mai lungă prietenie, bazată pe potrivire sufletească, pe interese financiare și pe dependența de consumul de droguri a fost cu Misia Sert, soția pictorului spaniol Jose-Maria Sert, membră a elitei pariziene. Cu ea a fost în America, la Hollywood, ca să onoreze un contract care până la urmă i-a lăsat un gust amar. I s-a propus să creeze costumele pentru unele producții hollywoodiene, ceea ce Coco a acceptat, însă rafinamentul modei franceze nu era în acord cu goana după glamour și kitsch a Hollywood-ului. Așa că, până la urmă, a renunțat la contract deși a mai creat costume pentru filme, europene de această dată. Acest incident a marcat o perioadă de declin profesional, perioadă în care o rivală și-a făcut simțită prezența: Elsa Schiaparelli.
Înaintea celui de-al doilea război mondial, Coco Chanel închisese toate magazinele lăsând deschis doar unul singur. Dar faptul că era o înverșunată anti-semită, o ajută să câștige o avere prin ajutor german. În acea perioadă câștigă controlul total asupra antreprizei Parfums Chanel, căreia îi dăduse numele în schimbul a doar 10% din acțiuni, în tinerețe. Urmează o colaborare cu germanii, ca agent nazist, în urma căreia are de suferit la sfârșitul războiului, dar pentru că nu existau dovezi concrete, torționarii ei sunt nevoiți s-o elibereze. După război, Coco se mută în Elveția pentru aproape zece ani. Încet, noi nume apar pe firmamentul modei europene: Christian Dior, Cristobal Balenciaga. Coco nu mai e singura stăpână absolută în haute couture. Dar își continuă drumul, până în ultima zi a vieții ei, când obosită pentru că lucrase mult la catalogul de primăvară, merge mai devreme la culcare. A adormit pentru totdeauna, pe 10 ianuarie 1971, la 87 de ani, în apartamentul ei de la Hotelul Ritz din Paris, care-i fusese locuință în ultimii 30 de ani.
În urma ei lasă nemuritoare branduri de lux: Chanel No. 5, little black dress, poșeta Chanel, logo-ul cu doi C intercalați, costumul de damă Chanel (din tricot). Până și moda pielii bronzate, tot ei i se datorează. Pe vremuri, cu cât o femeie avea pielea feței mai albă, cu atât era considerată o aristocrată. Pielea arsă de soare era semn al unei vieți mizere, a muncii câmpului, a sărăciei. Coco obișnuia să facă plajă fără pălărie, așa că foarte curând moda bronzului ia locul prejudecății de până atunci.
Dincolo de viața ei tumultuoasă, lasă una dintre cele mai puternice amprente în moda secolului al douăzecilea.
sursa principala a textului - wikipedia engleza si franceza.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
