luni, 22 iulie 2013

Cati ani au cititorii blogului meu?

La întrebarea asta, în sondajul desfășurat pe blog prin intermediul vorbeo.com (site-ul nu mai exista, din pacate) am avut, spre surprinderea mea, o pondere mare, 37%, de cititori foarte tineri, de sub 20 de ani (161 de voturi din totalul de 440). Iar în ultimele zile a crescut rapid numărul voturilor celor de 50 și peste 50 de ani, ajungând pe locul al doilea.

Mă bucur că am cititori așa de tineri :) sincer, chiar nu mă așteptam. Asta înseamnă că din punct de vedere al gusturilor, deși facem parte din generații diferite, putem să găsim acea lungime de undă comună. Ba chiar cu o arie foarte largă, aș zice, din moment ce adolescenții au o pondere așa de mare.

Cum arată exact graficul, sondajul l-am închis aseară pe la 11 noaptea, vedeți în poza de mai jos.









sâmbătă, 20 iulie 2013

Iffet, ep. 23


Ali Ihsan o duce pe Iffet la poliție ca să reclame violul înfăptuit de Cemil. Ea nu poate rezista presiunii amintirilor și iese din biroul polițistului de serviciu. Pe hol, Ali Ihsan forțează nota și o determină să-i povestească ce s-a întâmplat atunci, dându-i o palmă. Iffet pleacă singură după acest incident, într-o direcție necunoscută pentru Ali Ihsan. Ajunge la Ahmet pe care îl supără din nou, la Serpil, care tocmai stătea de vorbă cu Betul, iar de acolo pleacă mai departe. Între timp Dilek îl pune pe șoferul Aydîn s-o urmărească pe Iffet, după care merge acasă la Cemil și are o scurtă întrevedere cu Nil.

episodul următor: Iffet, ep. 24


Iffet își ia un bagaj mic și pleacă de acasă, de data asta hotărâtă să nu se mai lase găsită de soțul ei. Ali o caută acasă la Serpil, unde n-o găsește, deși se pare că Serpil nu-i spune tot ce știe despre Iffet. Se întâlnește cu Cemil pe chei iar conversația dintre ei doi este urmărită de Aydîn din mașină, care imediat o sună pe Dilek și-i spune ce a văzut. Iffet ia un taxi și ajunge la o casă nelocuită, probabil un alt apartament de vacanță al familiei Emiroglu. Acolo vine Cemil, care este urmărit de Aydîn. Acesta o informează imediat pe Dilek, care merge să îi spune lui Ali Ihsan unde se află Iffet și cu cine. Atunci, Ali ia pistolul din sertarul biroului său de la vilă și pleacă spre ei. Când ajunge, bate la ușă, dar Iffet nu-i deschide până când nu-l trimite pe Cemil la etaj. După ce discută cu Ali, se vede nevoită să plece cu el, dar pe neobservate lasă telefonul lui Cemil pe masă. După aceea acesta coboară, aruncă cu telefonul de pereți, apoi iese nervos. Iffet și Ali Ihsan se opresc la un moment dat, ies din mașină și se ceartă pe marginea străzii. După care Ali Ihsan îndreaptă pistolul spre ea reproșându-i ceva din comportamentul ei, după care intră în mașină. După aceea vine și Iffet, și merg la ea acasă, în vizită. În acest timp Cemil bea pahar după pahar la cârciumă și este adus acasă de Ersin. Ali Ihsan și Iffet ajung la vilă, unde Dilek mai pune niște paie pe foc. Iffet, nervoasă, sparge câteva lucruri prin cameră iar Ali Ihsan pleacă la Yasemin și petrec noaptea împreună.

Arif îi dăduse un birou lui Cemil la sediul firmei lui, și a doua zi Dilek îl caută pe Cemil la serviciu unde are loc o foarte scurtă convorbire între ei doi, după care Cemil o dă afară. Pe hol, Dilek face gălăgie și este auzită de Arif care vine să vadă ce se pertrece. Apoi Dilek din câteva fraze meșteșugite îl determină pe Arif să-și schimbe părerea despre Cemil, și după ce Dilek pleacă, îl dojenește pe Cemil și-i spune să plece de la el.

În acest timp, Ali Ihsan, ajuns acasă, se află în dormitorul nevestei sale unde sună telefonul. Iffet nu vrea să răspundă pt că este Cemil, dar Ali insistă. Cemil îi cere lui Iffet o întâlnire la ruine, iar ea este nevoită să vorbească și să accepte ca și cum Ali Ihsan nu ar fi fost acolo. Ali o duce cu mașina la ruine și, cu pistolul alături, îi urmărește pe cei doi discutând.
    

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube