Iffet, ep. 21

Ali Ihsan nu răspunde la telefon fiicei sale, deși vede că este sunat, pentru că tocmai vorbea cu Yasemin care îi depune demisia și îi mărturisește că îl iubește și că Iffet avusese dreptate. Aceasta din urmă încearcă să-l ajute, măcar cu prezența, pe Cemil care este devastat de supărare din cauză că operația mamei lui a reușit dar ea a rămas paralizată în urma unor complicații.

Iffet pleacă apoi acasă la ea, să stea de vorbă cu Nimet, consolându-se una pe alta, după care îi dă un card să aibă bani de cumpărături.

episodul urmator: Iffet, ep. 22

Salih cu toate că acceptase ideea că fiica lui va face un copil, este tot supărat și la un moment dat pleacă din casă cu mașina. La scurt timp este găsit mort în mașina care are toate geamurile sparte și fumegă intens. Ersin si Feyyaz merg la el acasă și anunță cumplita veste, la auzul căreia Asuman leșină.

Dilek și Yasemin discută despre recenta convorbire cu Ali Ihsan și Yasemin este din ce în ce mai confuză și mai hotărâtă să se îndepărteze de el. 
Cemil o sună pe Iffet în timp ce era acasă cu Ali Ihsan. Ea nu-i răspunde, și atunci Ali ia telefonul și îl deschide, fără să spună nimic, iar Cemil neștiind cine este la telefon, îi vorbește și îi spune din nou cât de mult o iubește. Bineînțeles că izbucnește o ceartă între Iffet și Ali, care din nou își pierde încrederea în ea, chiar dacă îi spune despre drama dnei Feride.
În timp ce Ali Ihsan pleacă la Yasemin și după câteva replici ajung să se sărute, Iffet se sfătuiește cu Saime, dar discuția lor este spionată de Emine, care asculta la ușă. După aceea Emine merge glonț la Dilek să-i spună cele auzite, iar Dilek o ceartă pe Iffet pentru ceea ce a făcut și pare s-o amenințe și trece și pe la Saime țipând. În seara respectivă Iffet adoarme îmbrăcată așteptându-l pe Ali Ihsan, care vine acasă, o vede, dar îi spune lui Emine să-i pregătească o altă cameră. Cei doi se întâlnesc la micul dejun când Iffet este sunată de Serpil care o cheamă la înmormântarea lui Salih, iar Ali Ihsan îi dă voie să meargă însă numai însoțită de șoferul Aidîn. Iffet vine la înmormântare unde îi transmite condoleanțe lui Betul. La urmă Cemil o îmbărbătează pe Betul, care după două vorbe pleacă, apoi se duce către Iffet și stau de vorbă. Ea însă, își dă seama că noul ei șofer îi urmărește toate mișcările și se grăbește către mașină.

După toate cele întâmplate, Dilek crede că drumul lui Ali Ihsan către Yasemin este deschis și din nou încearcă s-o convingă pe acesta să înainteze în prietenia ei cu Ali. Pe de altă parte face presiuni și asupra fratelui ei, care însă nu cedează insistențelor ei. Cu toate acestea este supărat pe Iffet și nu discută cu ea decât strictul necesar.

Feride este adusă acasă unde Nil are grijă de ea. Bătrâna îi dăruiește lui Nil un inel cu piatră, probabil inelul ei de logodnă. În scurt timp Cemil și Nil se căsătoresc, el mai mult probabil ca să se țină de promisiunea făcută către mama lui. Serpil îi dă vestea lui Iffet care este confuză. Înaintea cununiei civile, Nil îl sună pe taică-său care bineînțeles că țipă la ea și se înfurie. Pentru a doua oară, Iffet plânge din cauza cununiei lui Cemil. Ali Ihsan merge acasă la Cemil unde nu găsește decât pe o vecină care avea grijă de Feride. Când se dădea darul mirilor, ajunge și Ali Ihsan la cârciuma din cartier. După o scurtă ceartă cu Nil, are loc un schimb de replici între Ali Ihsan și Arif, apoi pleacă lăsând-o pe Nil înlăcrimată.
Episodul se termină cum Dilek o mai otrăvește odată pe Iffet povestindu-i despre Ali Ihsan și Yasemin, și acuzând-o de lcururi pe care nu le-a făcut.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

De la Atlantida la cristalele Swarovski

Ultimul turist plecase, ultimul ghid local își sfârșise povestea știută pe de rost despre țara sa antică, un grup de măgari obosiți și de cămile greoaie și leneșe, luaseră drumul înapoi către oraș cu ultimii călători ai zilei. Lumina apusului căzând peste piramide este un lucru de neuitat, de o frumusețe inegalabilă. Totul își schimbă culoarea; între pământ și cer apar contraste dintre cele mai izbitoare. 

Eram singură, așezată pe nisipul galben, primitor și încă fierbinte, în fața Sfinxului calm în toată majestatea sa regală. Și în timp ce Soarele murea, înceta să mai arunce asupra Egiptului aurul gloriei sale. Mai întâi rămăsese jos la orizont, înflăcărând magnific bolta cu un roșu scânteietor, apoi nuanța se topi într-un corai blând, până când, ca într-un curcubeu dintr-un alt timp, creionat în benzi de roz, verde și auriu, se absorbi totul fără grabă, în reflexele unui gri opalescent. Apoi se lăsă noaptea, cu conturul Sfinxului apărând, uriaș, din imensitatea nisipurilor. Misterul acestui leu cu cap de om nu înceta să mă fascineze și să mă determine să mă gândesc la cine l-a sculptat? În ce epocă și mai ales în ce fel? Și câte n-o fi văzut ochii săi măreți, de piatră, de la Cleopatra cu buclele-i mătăsoase, la Iisus cel care căuta înțelepciunea Orientului, la Bonaparte cucerind lumea? Disprețuind oamenii care se obosesc pradă unor activități mărunte, cunoscând fatalitatea destinului de care sunt marcate toate evenimentele mari, ochii de piatră, din fundul vastelor orbite, fixează eternitatea. Adevărat, ai acest sentiment puternic, că ei privesc începuturile lumii, tenebrele necunoscutului...

Atunci mi-a fost dat să văd Sfinxul așa cum rar se arată turiștilor. Mai întâi adânc tăiat în stâncă, lungit în liniște în inima deșertului, apoi cu fața argintată de lumina palidă a lunii. Atunci am descoperit în el simbolul emoționant al acestui Egipt cu origini misterioase din timpuri imemoriale. Atunci am început să visez la acele lumi ale Atlantidei despre care fragila memorie omenească n-a reținut nici măcar numele, alături de creatura de piatră care avea să supraviețuiască, în același fel, oricărei civilizații zămislită azi de rasa noastră, păstrând neștirbit secretul vieții sale interioare.

Cu o mare probabilitate ar trebui să recunoaștem că sculptura datează dinaintea apariției nisipurilor, atunci când Sahara era o mare imensă iar mai încolo de ea se întindea insula cu destin tragic, vasta Atlantidă, cufundată în ocean într-un cataclism, zice-se, generat de orgoliul omenesc și de forța degajată de cristale. Atlanții cunoșteau puterea cristalelor și știau s-o mânuiască. Templele atlante erau alcătuite din cristale uriașe: templul Înțelepciunii era un imens cristal albastru, iar orașul capitală Poseidonia era construit din benzi groase de cristale de beril, corindon și diamant. Se spune că prin felul în care erau fațetate și dispuse în spațiu, cristalele captau energia solară sau cosmică și o transformau în electricitate, unde asemănătoare celor din radio-tv de astăzi, fiind folosită, "domesticită" după nevoile comunității. Unele temple proiectau domuri și câmpuri vibratorii de anumite frecvențe, care ajutau la vindecarea de boli, transporturi, comunicații. Majoritatea populației atlante din orașe folosea energia cristalelor stocată în domuri. Vârsta de Aur a Atlantidei a însemnat totodată și decăderea ei. Orbiți de lupta pentru putere "fii lui Poseidon" au început să se lupte între ei, au pierdut controlul asupra cristalelor și imensa energie s-a revărsat haotic generând un cataclism care a dus la dispariția insulei.

Astfel știința cristalelor s-a pierdut.
Cu structurile sale cristaline sau amorfe, pietrele stau în pământ până sunt aduse la suprafață, șlefuite și finisate în mâinile meșteșugite ale unui bijutier.
După milenii de la dispariția Atlantidei, pe la 1730, alsacianul Georg Friederich Strass reînvie moda cristalelor prin inventarea unui sistem de îmbunătățire a refracției luminii pe fațetele unor bucăți de sticlă fabricată cu nisip de Rhin și prin scăldarea cristalelor șlefuite într-o baie metalică datorită căreia pietrele pot acum să arunce focuri de lumină la fel ca și suratele lor prețioase. Astfel dă naștere unor imitații de diamante, la îndemâna oricărei doamne cu venituri modeste. Cristalele acelea s-au numit strass-uri, după numele inventatorului lor.

Mai târziu, pe la 1892, Daniel Swarovski, ucenic în șlefuirea pietrelor prețioase și fascinat de meseria lui, obține licența pentru omologarea unei mașini de șlefuit mecanice. Astfel împreună cu cumnatul său, A. Kosmann, pune bazele fabricii de șlefuit cristale numită în prezent Swarovski. În timp a îmbunătățit tehnica de fabricare a cristalelor obținând pietre cu proprietăți fizice asemănătoare celor prețioase, ajungând să fabrice cele mai fine și pure cristale pentru bijuterii cu cristale Swarovski din lume. Produsele sale s-au înmulțit, bijuteriile create astăzi sunt adevărate opere de artă, și orice brățări, inele sau coliere cu cristale împrăștie stropi de lumină și amintesc ceva din măreția de odinioară a Atlantidei.


În speranța că v-a plăcut povestea mea, vă ofer virtual o broșă Hope cu cristale Swarovski provocându-vă s-o dăruiți pe aceea adevărată cuiva drag și de preț din viața voastră.

un articol scris pentru site-ul perfectbijoux.ro

Bibliografie pentru acest advertorial:

- Paul Brunton, Egiptul secret, ed. Ro-Princeps, București, 1992
- http://luxedb.com/swarovski-crystals-history/
- http://terraencyclopedia.org/2012/10/19/2225/
- http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Friedrich_Strass
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristal