duminică, 26 mai 2013

Iffet, ep. 6

Fiica lui Ali Ihsan, Nil, vine acasă și Iffet se gândește să-i facă o surpriză, mai ales că se împrietenește repede cu ea. Cu toate acestea, dna Dilek  o surprinde în biroul lui Ali și o ceartă iar. Iffet găsește o poză cu Ali și cu Nil și o ascunde în buzunar. Când servesc cina în familie, bucătarii aduc un tort imens cu imaginea pozei drept decor, și anunță că este vorba despre o surpriză din partea lui Iffet în onoarea venirii fiicei lui Ali. Dna Dilek nu este deloc încântată de gest.

Erhan se apucă iar de băut, chiar în fața fratelui și a surorii lui, ba chiar și în prezența lui Gulin care este invitată la masă. Ali încearcă să-l determine să nu-și reia comportamentul din trecut și îl obligă să se tundă, iar la serviciu nu-i permite să poate cercel în ureche.

Cemil suferă pentru ce i-a făcut lui Iffet, iar pe de altă parte Betul privește cu drag inelul de logodnă și invitațiile de nuntă. Într-o zi când Iffet reușește să se întâlnească cu Nimet la o alimentară, lumea bârfește despre cele recent întâmplate.

Nil o găsește fotogenică pe Iffet și îi tot face poze. La un moment dat, când amândouă erau în casa (locul de muncă?) pregătit de Ali Ihsan pentru fiică-sa, aceasta vrea să meargă să fotografieze o zonă din Istanbul și este chemat un taxi. Din întâmplare (?), este taxiul lui Cemil, care se simte foarte stânjenit când o vede pe Iffet în mașină. Ea observă jucăria de plastic care a rămas agățată de parbrizul mașinii, Cemil îi urmărește privirea în oglinda retrovizoare și oprește cu mâna, pe care are verigheta, balansul jucăriei. La un moment dat sună Betul, iar Iffet începe să vorbească tare, ca să fie auzită în telefon. Bineînțeles Betul este neplăcut surprinsă iar Cemil se vede nevoit să închidă telefonul pentru că era cât pe ce să greșească drumul. Când ajung la locul unde dorea Nil, ea coboară și merge să fotografieze, iar Cemil și Iffet au o discuție destul de aprinsă. La întoarcere Iffet plătește drumul, dar după aceea Cemil, îngândurat, rupe jucăria albastră de la parbriz apoi dă banii unui copil.


Într-o seară Iffet, cu Ali și Nil ies la restaurant spre disperarea dnei Dilek care îi aștepta la cină acasă. Aici, după câte pot să-mi dau seama, se pare că Ali îi mărturisește lui Iffet iubirea sa, ori cel puțin faptul că o place. Unul dintre subalternii lui Ali îi cheamă într-un club, dar tot acolo, vin Cemil, Betul și un prieten de-al lor. Din nou are loc o discuție între Iffet și Cemil, în holul toaletei doamnelor. Inevitabil, Betul o vede pe Iffet pe o canapea cu Ali, și probabil începe s-o bârfească.

Ali Ihsan caută să fie pe lângă Iffet mereu. Uneori, sub supravegherea discretă a dnei Dilek, îi ține calea seara, pe alei. Apoi o învață să tragă cu pușca, el încercând s-o atingă pe mână, ea, cu gândul la Cemil de parcă l-ar înpușca pe el, nu țintele.
În sfârșit vine și ziua nunții pentru Betul. De la geamul casei sale, Ahmet privește încruntat taxiul împodobit și alaiul miresei plecând spre locul unde se vor întocmi actele oficiale (primărie? parcă la ei nu-i ca la noi :) ). În sală se află și Iffet, care pleacă tristă după ce îl vede pe Cemil spunând "Da" și semnând certificatul de căsătorie. Însă Ahmet plecase de acasă cu un cuțit pregătit din timp, și tocmai când mirii ies pe ușa clădirii, îl înjunghie pe Cemil care cade pe scări în țipetele celor din jur.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com

episodul următor: ep.-7


Puteți urmări episodul 6 subtitrat aici: Iffet-6-subtitrat

sâmbătă, 25 mai 2013

Meyem Uzerli si barfa media

Citesc în presa noastră cum că
serialul Suleyman Magnificul s-a împotmolit cu filmările la episodul 100 din cauză că Meryem Uzerli/Hurrem, a făcut o criză de nervi, a părăsit platourile de filmare și a plecat să se interneze la o clinică în Berlin. Ba chiar unii spun că informația le parvine prin intermediul prestigioasei reviste turcești Hurryiet.
Eu am căutat în varianta online http://www.hurriyet.com.tr/magazin/televizyon/ și nu am găsit știrea asta. Pe prima pagină a știrilor despre televiziune, nu era. Deci... am mers mai departe :)  Unde? Pe facebook!

Și am găsit așa: că Halit Ergenc, cu soția, Berguzar, și copilul, Ali, sunt la Paris și petrec câteva zile în hotelul Bel Ami (pagina Halit Ergenc fans passionated), și că din cauza unui meci de fotbal episodul 100 va fi difuzat la turci săptămâna viitoare (pagina de facebook Magnificent Century | Muhtesem Yuzyil).

Ce cred eu? Că dintr-o clinică de recuperare nu se pleacă în câteva zile. Așa că varianta cu meciul mi se pare cea mai plauzibilă, deocamdată.
Ar fi păcat să se confirme știrea despre problemele actriței cauzate de stres.