duminică, 23 decembrie 2012

Suleyman magnificul


Suleyman magnificul
Probabil ca v-ati saturat sa auziti despre acest serial. Ei, bine, eu abia acum am inceput sa-l urmaresc, online, ca sa recuperez :)

Dincolo de povestea care, in paranteza fie spus, imi place de nu mai pot, gasesc multe lucruri pe care noi, romanii, le avem in sange si nu stiam de unde. Cred ca adevarata istorie a turcilor pe teritoriul nostru nu a fost doar aceea oficiala.

Ma uit la film si uneori chipurile lor par a fi ca ale noastre, aud cuvinte precum "destul", "ioc", si "bacsis", vad atat de multe asemanari culturale ca mi-e greu sa cred doar in existenta catorva batalii rasunatoare prin volbura timpului.

Personajele din film nu stiu cat de mult seamana cu cele reale. Suleyman nu pare un om insetat de putere care a cucerit aproape jumatate de Europa, ba dimpotriva, e creionat ca un barbat sensibil si foarte atent cu femeile din haremul sau, chit ca asta insemna ca erau slujnice, si nu neaparat iubite, asa cum credeam noi ca erau. Hurrem este, in film, o fetiscana razbunatoare, rea, isterica, paranoida uneori. Nu stiu cum ar putea un asemenea profil psihologic nevrotic sa fi atras pe unul dintre cei mai importanti oameni din Europa secolului al 16-lea, dar istoria confirma faptul ca Suleyman era indragostit nebuneste de ea si ca a incalcat traditia luand-o de sotie, asta dupa ce i-a facut vreo 4-5 copii. Insa daca Roxolana, zisa Hurrem, era asa cum o portretizeaza aceasta telenovela orientala, am o vaga banuiala ca a avut un mare rol in propriul destin si nu s-a lasat in voia lui Suleyman ori, cu atat mai putin, a sortii.

Deocamdata sunt la episodul 9. Hurrem are un copil, Suleyman pregateste expeditia impotriva regelui Ungariei, sultana Hatice e bolnava pt ca va trebui sa se marite cu altul decat Ibrahim, cel de care este indragostita.

Sa vedem ce va mai urma.....


Pentru alte episoade și articole referitoare la serialul Suleyman Magnificul, vă rog accesați pagina Suleiman Magnificul-sub domnia iubirii.



marți, 11 decembrie 2012

Ganduri de decembrie

Zilele trecute am avut la serviciu o sărbătorire a cuiva care a ieșit la pensie. A fost frumos, ne-am gândit fiecare la timpul care trece și că vom ajunge și noi să avem petrecerea noastră de pensionare.

Mi-am amintit cum a fost prima dată când mi-am luat un serviciu. Nu mă refer la perioada dinainte de facultate, când taică-meu m-a forțat să lucrez - pe atunci nu era goana asta după joburi de acum, dacă voiai să dai la facultate. Pentru că trebuia să știi foarte bine materia, ca să reușești la examen. Un job însemna să nu mai ai timp de învățat, deci să riști să pici la examen.

Mă refer la ultima mea vacanță de studentă, și prima de angajată. Am mers timid, cu bătrânu' de mână (pe naiba! :) e numai o figură de stil, dar am mers la post împreună cu el)  nu ca să merg la școala aceea de sat prăfuit cu miros de pește, ci ca să-mi caute o gazdă unde să locuiesc. Apoi s-au schimbat vremurile, mi-am căutat alt loc de muncă, și altul, mai bun, până m-am stabilizat. dar nu ajungeau banii. Am căutat muncă part time, când am putut să o fac și pe asta. Apoi... m-am mulțumit cu ce am. Și mă gândesc, cu fiecare an ce trece, că se apropie (nu foarte repede, dar se apropie) și vremea să mă despart de colegii de serviciu și să mă relaxez. Sau să pornesc în căutarea unui alt part time job, potrivit stilului meu de a fi.