Lisa

De fapt, o cheamă Issa. De la Isis. Și a avut un frate Ramses, alb cu pete negre si una chiar pe năsuc, dar o fi fost furat că era tare drăgălas. E pisica vecinilor de vis-a-vis, care au o agentie de turism, Petrotur. E o pisicuta mica, blândă - desi nu ma lasă s-o prind - neagra cu ochi verzi, frumușică, si tare, tare mâncăcioasă. Nu-ti vine sa crezi cat e in stare sa mănânce pisica asta! :D  "Cerseste" de mancare pe la toata lumea din cartier, desi sunt convinsa ca primeste destul si acasa la ea. Dar de doua zile e tare trista si plange mieunand a jale aproape non-stop. Mai doarme la mine in curte, in zmeuriș, o vad pe geam, se trezeste brusc, miauna plangand si adoarme la loc, obosita de cautat. Isi cauta puii, pe care stapanii i-au aruncat la lada de gunoi (pe acolo isi plange si isi striga puisorii cel mai mult). Mi se rupe sufletul de mila ei, un ghemotoc de pisica coplesita de o durere asa de mare. Macar un pisoi sa-i fi lasat, sa aiba ce creste, si sa nu o mai doara capul (toata ziua mananca iarba), ţâţele pline de lapte si sufletelul ei mic.

Azi tace invinsa si priveste in gol....

Poza e din luna mai, pe cand inca nu stia ce avea sa o astepte.

Despre liste, invitati si un botez

Acum nu foarte multa vreme am fost și eu cu bătrânu' meu la botezul unui nepot. Nu mai fusese demult un eveniment în familie, asa ca ne-am dus, chit ca sănătatea lu' bătrânu' nu e chiar ok. Acolo, lume multă, lume bună - chiar mă întrebam ce căutăm noi pe-acolo - mâncare așijderea, muzică - nici nu mai vorbesc, am dansat de mi-au pârâit coastele a doua zi.

Vărul meu, adică bunicul celui botezat, ne-a povestit câte erau de făcut la un botez, câte liste de tot felul, de invitați, de dorințe (pentru cazare), de meniuri, și nu mai știu ce, au tot fost făcute până în ultimele zile când s-a definitivat petrecerea. Aproape la fel ca la o nuntă, având în vedere restaurantul ales, darul pus la copil între feșe, tevatura de dinainte, și poate nu în ultimul rând fasonul petrecerii, toaletele etalate, ștaiful evenimentului.

Au trecut doi ani și ceva. Matei, nepoțelul meu, cu părinții și cu bunicii lui au venit pe la noi, din Ardeal. Copilul, ca orice copil, s-a repezit la pisici, la cele câteva jucării pe care le mai am amintire, la bibelouri - se putea să nu am așa ceva?! cel puțin cât încă trăiesc ai mei - îndemnat fiind de mamă, a început să-mi arate că știe să rupă un pic de engleză - chiar știa! - și uite-așa, în câteva minute, cu energia lui de copil, mi-a întors casa pe dos :D După ce mi-a explorat mie universul, și-a desfăcut un săculeț pe care îl avea cu el de acasă, și a început să se joace cu un camion de plastic, jucăria lui de zi cu zi. Până a adormit cu el în mânuțe.

Păi să tot fii copil în ziua de azi! :)