Testoasa de pe stalp

Ţestoasa de pe stâlp

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză.
Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Domnul îi spune tanarului:
- Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul ii spuse:
- Eu nu înţeleg aceasta analogie ... Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul a explicat:
- Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:
- În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
- În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
- In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
- In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
- In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO!

primita pe email

Vinerea cu amintiri. Gandalf cel gri.

Citeam acum cateva zile despre moneda euro, si cineva, undeva intr-un ziar german, parca, o asemuia cu Gandalf in scena cu lupta impotriva Balrog-ului.
Nu m-a atras comparatia, in schimb mi-am amintit de filmul drag mie, si de scena cea mai infioratoare dar pe care de multe ori o revad, a luptei cu demonul vechi al focului, Balrog.

Multa lume crede ca Stapanul Inelelor e doar un alt film pt copii, un film din seria fantasy, o poveste cu zane, Feti frumosi, hobiţi, elfi, orci si vrajitori, cu inele magice si cu alte ingrediente specifice basmului.O poveste plina de mituri nordice si Anglo-Saxone.

Dar e si o poveste in care umbra tine loc de iubire de arginti, in care elfii sunt cei ce fac binele, iar orcile sunt elfii care au ales cealalta cale.
O lume in care personajele fantastice nu sunt decat faţete ale oamenilor, cu bunele si cu relele lor. Dar si o lume a initierii. Dupa lupta cu Balrog-ul, dupa ce Gandalf trebuie sa cunoasca putin coruptia umbrei - altfel nu poti invinge, decat numai cand cunosti armele adversarului - cazand impreuna cu si alaturi de Balrog in hăul fara fund, ajung amandoi intr-un tărâm îngheţat, al zăpezilor veşnice, al neutralităţii şi de ce nu?, al odihnei. Acolo Balrog este invins definitiv, dar nici in moarte cei doi nu sunt total nedespartiti. Ii separa o mica distanta, practic ambii cazand in zapada, epuizati, de viata, unul, de vlaga, celalalt. Dar initierea e luata. Focul intial sublimeaza in aburii gheţurilor. Spiritul calatoreste prin spatii pentru a primi urmatoarea treapta de iluminare si apoi transforma corpul, care ramasese pe munte, in altceva. Intr-un alt Gandalf. Cel Alb. La fel cum o suferinta peste care treci, cu pretul unui dureri inimaginabile, te maturizeaza, te înţelepţeşte, şi fără să-ţi dai seama, îţi aduce sclipiri tainice în ochi.
Oare focul din care e făcut Balrog semnifică ego-ul, instinctele primare, dorinţa de A AVEA, mai presus de dorinţa de A FI ?
Balrog, demonul din vechime, e facut din acelasi foc primordial, din aceeasi substanta ca si Inelul. Inelul, simbolul ochiului raului absolut. The EYE, sau I. Ce-mi place mie acest joc de cuvinte din engleza .... ochi, inel, ego...

Iar povestea lui Tolkien ma duce cu gandul la epopeea lui Beowulf. Dar despre ea, intr-o alta amintire, dintr-o alta zi de vineri, sau de nu tocmai vineri.

Filmul, va rog!