Ma culcasem relativ devreme, cu gandul ca francezii care-mi erau vecini oricum imi vor da trezirea pe la 1-2 dimineata. Nu s-a intamplat asa, trezirea mi-a dat-o unul dintre italienii de la etajul 3, care, euforic nevoie mare, o striga pe Pantera,o amica, dupa cum aflasem la masa ulterior. Asa ca m-am ridicat din pat, mi-am pus de cafea, mi-am facut dusul de dimineata fara sa ma grabesc, m-am imbracat alene, si am coborât in hol, unde ne asteptau doua ladite cu pachetele cu hrana, in loc de micul dejun.
Pe drum, totusi obosita fiind, am dormit aproape tot timpul pana am ajuns in Andorra. Aceasta parte a optionalului nu mi-a placut neaparat, si este o impresie personala. Orasul nu se deosebea prin nimic, blocuri si case, vile, uneori gradini. Un oras de munte absolut normal.
In Andorra la Vella (se citeste la Veia) am facut o sesiune de shopping la un supermarket. Dar spre deosebire de alti ani, acum nu mai erau preturi cu cine stie cat mai mici decat in Calella. Criza se resimtise si in politica fiscala a acestor statulete care alta data erau supranumite "paradisuri fiscale", datorita impozitelor mici si a produselor fara taxe vamale.Acum aproape ca nu a meritat drumul pana acolo.
Ca sa nu plec drept cu mana goala, mi-am luat o tava din sticla de Jena pt tarte - ati vazut-o deja pe blogul meu culinar, la o tarta cu nectarine - si cateva conserve Gourmet pt pisicile mele dragi, pt ca intr-adevar la noi costa 4 lei si acolo erau 39 de centi, adica mai putin de 2 lei cutia. Apoi am gasit un cadou de nunta pentru Cristina, si mi-am umplut cosul cu oarece ciocolate pt nepoatele mele si copiii lor. Ca o parte din ele au ajuns in gura domnului D., este o alta poveste :))
Mai curand mi-au atras privirile Pirineii, munti batrani, cu fruntile plesuve, aplecate as zice, si vazandu-i m-am gandit ca uite, si muntii au o viata exact ca si omul.
Se nasc, cresc, se inalta, sunt semeti, apoi imbatranesc, se erodeaza, ori se fragmenteaza tectonic si cad efectiv, faliile si ondulele de orogen alta data semete, astazi sunt cazute, exact ca si oamenii batrani, aplecati de spate si cu carnea atarnad flasca pe brate, sub barbie, sub ochi.
Dupa ce ne-am indepartat de coamele Pirineilor, totusi munti inca inalti,
ne-am indreptat catre Montserrat, Muntele dintat.
Acolo se afla si Manastirea Fecioarei negre, si intamplarea (sau poate nu?) a facut ca acest optional sa fie facut pe data de 15 august.
Despre povestea Fecioarei negre, adica a statuetei din abanos gasita in acest loc, ne-a povestit ghidul, si ne-a spus ca exista doua variante: cea mitică, a unei statuete care ar reprezenta pe insasi Sf. Fecioara cu Pruncul, si cea care pare mult mai reala, ca figurina ar fi a unei femei de origine africana care ar fi avut har tamaduitor, si de aceea a fost sculptata in lemn de abanos si nu in esenta de culoare deschisa.
Dar pe mine m-a coplesit intr-atat aspectul acestui munte, cu coloanele sale din roca dura, dezvelite in toata maretia lor de rocile mai moi din jur, erodate mult mai usor, incat nu mi-am mai dorit sa vizitez manastirea. Si asa erau foarte multi turisti, ai nostri ajunsesera inauntru cam la ora la care trebuia sa plecam, de aceea s-a mai intarziat, iar eu am preferat sa nu ma mai satur admirand privelistea - seamana cu Meteorele, pentru cine a fost in Grecia - si colindand magazinele cu suveniruri mai kitchoase sau mai de calitate, dar sensibil mai scumpe decat ceea ce vazusem in Calella.
Am ajuns la hotel inainte de ora mesei, poate ca tot obosita si lesinata de caldura, dar cu imaginea unui peisaj montan greu de gasit in alte parti. Poate ca nu pentru toata lumea ar fi la fel de impresionant, dar pentru un om format ca geograf, precis este.
Sejurul spaniol era aproape de sfarsit. A doua zi era o zi libera si de facut bagaje, dupa care urma intoarcerea acasa. Credeam ca am vazut totul, ca nu mai am nimic impresionant de admirat. Elvetia o vazusem in 2009, pe exact acelasi traseu ca acum, Avignonul nu credeam ca ma va impresiona cu ceva - si, partial, aveam dreptate sa cred asta - iar ultimele doua zile, pe Austria si Ungaria, chiar eram sigura ca nu aveam sa vad nimic nou. Si totusi... :)
Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.
Pe drum, totusi obosita fiind, am dormit aproape tot timpul pana am ajuns in Andorra. Aceasta parte a optionalului nu mi-a placut neaparat, si este o impresie personala. Orasul nu se deosebea prin nimic, blocuri si case, vile, uneori gradini. Un oras de munte absolut normal.
In Andorra la Vella (se citeste la Veia) am facut o sesiune de shopping la un supermarket. Dar spre deosebire de alti ani, acum nu mai erau preturi cu cine stie cat mai mici decat in Calella. Criza se resimtise si in politica fiscala a acestor statulete care alta data erau supranumite "paradisuri fiscale", datorita impozitelor mici si a produselor fara taxe vamale.Acum aproape ca nu a meritat drumul pana acolo.
Ca sa nu plec drept cu mana goala, mi-am luat o tava din sticla de Jena pt tarte - ati vazut-o deja pe blogul meu culinar, la o tarta cu nectarine - si cateva conserve Gourmet pt pisicile mele dragi, pt ca intr-adevar la noi costa 4 lei si acolo erau 39 de centi, adica mai putin de 2 lei cutia. Apoi am gasit un cadou de nunta pentru Cristina, si mi-am umplut cosul cu oarece ciocolate pt nepoatele mele si copiii lor. Ca o parte din ele au ajuns in gura domnului D., este o alta poveste :))
Mai curand mi-au atras privirile Pirineii, munti batrani, cu fruntile plesuve, aplecate as zice, si vazandu-i m-am gandit ca uite, si muntii au o viata exact ca si omul.
Se nasc, cresc, se inalta, sunt semeti, apoi imbatranesc, se erodeaza, ori se fragmenteaza tectonic si cad efectiv, faliile si ondulele de orogen alta data semete, astazi sunt cazute, exact ca si oamenii batrani, aplecati de spate si cu carnea atarnad flasca pe brate, sub barbie, sub ochi.
Dupa ce ne-am indepartat de coamele Pirineilor, totusi munti inca inalti,
ne-am indreptat catre Montserrat, Muntele dintat.
Acolo se afla si Manastirea Fecioarei negre, si intamplarea (sau poate nu?) a facut ca acest optional sa fie facut pe data de 15 august.
Despre povestea Fecioarei negre, adica a statuetei din abanos gasita in acest loc, ne-a povestit ghidul, si ne-a spus ca exista doua variante: cea mitică, a unei statuete care ar reprezenta pe insasi Sf. Fecioara cu Pruncul, si cea care pare mult mai reala, ca figurina ar fi a unei femei de origine africana care ar fi avut har tamaduitor, si de aceea a fost sculptata in lemn de abanos si nu in esenta de culoare deschisa.
Dar pe mine m-a coplesit intr-atat aspectul acestui munte, cu coloanele sale din roca dura, dezvelite in toata maretia lor de rocile mai moi din jur, erodate mult mai usor, incat nu mi-am mai dorit sa vizitez manastirea. Si asa erau foarte multi turisti, ai nostri ajunsesera inauntru cam la ora la care trebuia sa plecam, de aceea s-a mai intarziat, iar eu am preferat sa nu ma mai satur admirand privelistea - seamana cu Meteorele, pentru cine a fost in Grecia - si colindand magazinele cu suveniruri mai kitchoase sau mai de calitate, dar sensibil mai scumpe decat ceea ce vazusem in Calella.
Am ajuns la hotel inainte de ora mesei, poate ca tot obosita si lesinata de caldura, dar cu imaginea unui peisaj montan greu de gasit in alte parti. Poate ca nu pentru toata lumea ar fi la fel de impresionant, dar pentru un om format ca geograf, precis este.
Sejurul spaniol era aproape de sfarsit. A doua zi era o zi libera si de facut bagaje, dupa care urma intoarcerea acasa. Credeam ca am vazut totul, ca nu mai am nimic impresionant de admirat. Elvetia o vazusem in 2009, pe exact acelasi traseu ca acum, Avignonul nu credeam ca ma va impresiona cu ceva - si, partial, aveam dreptate sa cred asta - iar ultimele doua zile, pe Austria si Ungaria, chiar eram sigura ca nu aveam sa vad nimic nou. Si totusi... :)
Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.
