Bani prea multi, nu am. Insa pisicile mele nu inteleg asta. Ele vor de mancare. Si nu orice. Ele vor pliculetele Whiskas si conservele Schesir. Dar nu de oricare. Whiskas supreme de vita, de pui, de ton, Schesir albastru, rosu si uneori roz - le mai amagesc eu si cu cate un plic de altceva, de exemplu raţă cu mazare, dar nu-mi merge. Se uita la mine de parca mi-ar spune "Băh!! Tu-ţi baţi joc de noi?!??! Hăăă?!?!?!"
Nu va imaginati cat repros poate fi in privirea lui Miţi care dupa ce mi-a dat in avans mangaierea de multumire, isi baga boticul si vede ce are in farfurie. Wiskasu' se uita urat, isi micsoreaza ochii si mai-mai ca si-ar scoate si limba sa ma scuipe ca un om, nu ca o pisica. Michiuleţ e ironica. Se uita asa, din lateral, nu se misca de langa farfuria ei - ca fiecare are farfurie separata - parca mi-ar zice: "Hai! Astept... pana nu pui ce-mi place, nu ma misc de aici!"
Si eu nu le rezist. Si ele stiu asta. Si uite asa, zi de zi ma santajeaza emtional mâţele astea.
Daca eu sunt la locuinta de serviciu, ronţăie la granule de le sar dintii, ca taica'meu le da un singur pliculet de ce-o fi la toate trei. Ei, dar nu vin ele si zilele alea cand imi iau bagajele si plec iar la camin? :) Nu ma bucur cand stiu ca imi vor duce dorul, insa ma bucur cand stiu ca vin acasa in weekend si ai mei isi dau seama ca urmeaza sa sosesc in 2 minute daca toate trei se indreapta agale spre usa, unde se pun in sezut cu coada semiluna in jurul labutelor sa ma astepte cuminti.
Poza: Wiskas mancand, si fie'sa, Mica.
