sâmbătă, 3 iulie 2010

Analiza SWOT a excursiei (Creta 2010)

O sa incerc in cele ce urmeaza sa fac o analiza a excursiei, cu bune si rele, si mai ales cu subiectivitate, pentru ca tot ceea ce scriu reprezinta punctul meu personal de vedere.
Asadar sa incepem cu punctele forte:

a) clima - calda si potrivita pentru concedii.

b) cazarea - hotelul Ilios: bine situat in statiune, curat (sa zicem 3 stele din 5), mancarea din belsug - aveam bufet suedez si dimineata si la felul intai de la masa de seara, era dotat cu piscina si sezlonguri pe terasa, pentru cei care nu doreau sa faca plaja la mare. Cazarea de pe ferryboat la superlativ din toate punctele de vedere.

c) autocarul pus la dispozitie de Filaret SA, curat si bun dpdv tehnic, soferii excelenti profesional si foarte buni colegi de excursie.

d) excursiile locale, platite prin pretul pachetului au fost bine alese, cu puncte culturale de interes major.

e) excursiile si vizitele optionale, oferite de ghidul nostru au fost ponderate ca numar si in locatii de interes. O bila alba pentru ca ghidul nu a insistat deloc pentru ca nehotaratii sa mearga neaparat in vreo optionala; efectiv cine a vrut, a mers, cine nu, nu.

f) pretul pachetului turistic, mai mult decat foarte bun: 345 euro de persoana pentru transport, cazare in cabina cu 4 locuri pe ferryboat si in camera dubla la hotel unde a fost si masa cu demipensiune in Hersonissos, 4 excursii locale incluse.

g) turistii au format un grup omogen, nu au fost intarzieri majore de la program, nu au fost certuri sau disensiuni care sa scindeze grupul in doua. 

h) ghidul Ianis Kozaridis bine informat dpdv istoric si mitologic, agreabil, politicos ne-a insotit mereu pe tot parcursul excursiei (ceea ce este si normal, dar e prima data cand vad asta, pana acum ghizii nu ne-au insotit in interiorul muzeelor, iar o data unei ghide nici macar nu i-a pasat de noi pe parcursul sejurului, pana la plecare). Pana acum este cel mai bun ghid pe care l-am vazut.

Punctele slabe

a) hotelul Ilios a fost plin de ţânţari, nu se facea curat in camera daca nu erai acasa, doar se lua cosul de gunoi si atat. Aerul conditionat si frigiderul erau pe bani, 7 respectiv 2,5 euro pe zi. Mesele rezervate pt grupul nostru erau acoperite cu musamale. Restul meselor, cu feţe de masa albe si bleu, de panza. Nu am inteles de ce aceasta deosebire.

b) masa era invariabil aceeasi: dimineata - iaurt, lapte, cafea, ceai, suc galben, cereale, rosii, castraveti, ardei, ceapa, masline, margarina, dulceturi, paine, pandispan. Seara: tzatziki, rosii-ardei-castraveti-ceapa, masline, fasole, sarmalute din orez. Felul 2 era portie, a fost singurul fel de mancare diferit seara de seara. 

c) autocarul nu era confortabil, ca pentru un drum de 2 zile, spatiile dintre randurile de banchete erau mici si scaunele nu aveau plasa la spate pt eventuale mici lucrusoare: sticla de apa, aparat foto, etc.

d) excursiile incluse in pret au avut timpi morti - de exemplu dupa vizita la Palatul Knossos terminata in jurul orei 14.30 si pana la ora 20.30 cand ne-am imbarcat pe ferryboat am hoinarit fiecare pe unde a vrut prin Iraklion, pe caldura. In acea zi timpul ar fi trebuit altfel organizat, zic eu. Macar cateva indicii sa ne fi fost date, dar din cate stiu, nu am auzit asa ceva.

e) excursiile si vizitele optionale, oferite au generat diferite nemulțumiri:
- la Santorini ghidul a cerut un pret mare (la o agentie locala, aceeasi excursie costa cu 50 de euro mai putin!) si din cate spuneau colegii care au mers acolo, ce era mai important nu s-a vizitat datorita intarzieriilor de pe traseu;
- despre acvariul din Creta ni s-a spus ca este al doilea ca marime din Europa, dar era cam cat cel de la Constanta sau poate chiar mai mic (ulterior am inteles ca asa suna reclama lui, dar turistii ar trebui avertizati cu privire la acest fapt);
- in croaziera de la satul Sissi ni s-a promis vizitarea unei pesteri, care de fapt nu era accesibila decat pentru inotatorii cu experienta;
- seara cretana nu a fost pe masura pretului cerut - 40 de euro - conform spuselor celor care au optat pt ea. Mancarea servita a fost exact ca la o masa de seara normala, fara nimic special in ea - dar aici as zice a fost vina organizatorilor greci.

f) ghidul Ianis a avut cateva mici scapari. La terminarea excursiei, in Bucuresti, am avut o scurta discutie in care s-a manifestat foarte acid, la coborarea din autocar. (Nu stiu ce l-a deranjat - banuiesc ca poate faptul ca m-am interesat la agentiile locale de pretul excursiei la Santorini, sau poate ca pentru faptul ca am folosit cardul international de profesor la pestera lui Zeus, si am vizitat-o gratis, iar el mi-a cerut biletul sa-l deconteze - ?!!?!? )

Despre ceea ce eu numesc "Țeapa" Santorini voi scrie maine :)  iar in zilele care urmeaza voi povesti ceva mai pe larg, ce am vizitat pe acolo, cu alte imagini foto si video, de data asta.

Analiza SWOT a excursiei (Creta 2010)
În ultima după amiază, cu harta Iraklionului în mână, lângă Fântâna Morosini

Si nu in ultimul rand sa spun ca pachetul a fost oferit de tour operatorul Omnia Turism, agentie cu care am mai fost si probabil o sa mai merg, in primul rand datorita faptului ca nu obliga turistul singur sa-si plateasca supliment de camera single, si ne gaseste noua, celor solitari, companie de vacanta. Excursia a durat in total 10 zile si jumatate, a avut 6 cazari cu demipensiune la hotel de 3 stele in Hersonissos, si 2 cazari pe ferry-boat, a avut 4 excursii de o zi incluse.

vineri, 2 iulie 2010

Creta in imagini - partea intai


1. Pestera in care s-a nascut Zeus.







2. Mănăstire unde se afla brâul Maicii Domnului. Explicaţiile au fost oferite de o măicuţă româncă, de la Iaşi.





3. Satul de pescari, Sissi, unde vilele ascunse de umbra palmierilor abunda peste tot.






4. Specialitate greceasca: iaurt de lapte de capra cu miere.

5. Olar la un atelier particular de ceramica.

6. In croaziera, cativa excursionisti inotand. 

7. In acvariul Cretei.

8. In terrariul din Hersonissos. Mana mea pe pitonitza din colectie. 

9. "Taxiurile" parcate  - adica măgăruşii păscând - la inceputul urcusului catre pestera lui Zeus.

10. Broscoiul Blondy hranit de turisti. 

11. Copac sculptat in Matala.

12. Biserica săpată in piatra la Matala. 

13. Mormant roman sapat in calcare cretacice la Matala.

14. Fortareata venetiana din Rhetymno. 



15. Scoica fosilizata in calcarele de la Matala.

16. Casa memoriala El Greco din satul Fodele. 

17. Imagine de la Palatul regelui Minos din Knossos. 

18. Imagine din Muzeul civilizatiei minoice de la Irakilon, capitala Cretei. 

19. Zona portului Iraklion, cu vestigii venetiene din Evul Mediu.

20. Impunatorul Knossos Palace, vasul de croaziera cu care am traversat Mediterana de la Pireu la Iraklion si retur.

21. Plaja din Hersonissos, bucata administrata de un român.