După ce am vizitat Armata de teracotă de la Xian ghida ne-a dus la un restaurant mai mare să luăm masă de prânz. Intrarea era printr-un atelier de vase meșteșugite în tehnică cloisonne, iar la etaj era restaurantul. Pentru că tot nu mâncam, că nu-mi era foame, iar eu cu mâncarea chinezească nu m-am împăcat deloc, am zăbovit ceva mai mult în atelierul de la parter. Chinezii umpleau cu email suprafața vaselor, unele mici, altele imense. Ni s-a explicat în doar câteva cuvinte ce era tehnica aceea, cloisonne, și am fost duși la etaj, la masă. Nu îmi este clar nici azi dacă ne grăbeam - cred că nu, din moment ce după ce am mâncat, am mai zăbovit cam trei sferturi de oră în căldură, în părculețul din fața restaurantului - sau dacă ghida ne-a luat pe repede-înainte printre vasele prețioase doar pentru că acolo nu avea niciun fel de discount dacă noi am fi cumpărat ceva.
Când am văzut vasele și am auzit explicațiile, am înțeles de ce în Orașul Interzis dădusem 137 de dolari pe 3 vase micuțe, o apă și o înghețată. Vasele cloisonne sunt scumpe din două mari motive: sunt suflate cu aur la gură și tehnica este una manuală care presupune multă migală. După ce am cumpărat vasele acelea și am văzut că din prima zi mă ușurasem de o sută de dolari ca și cum nici n-ar fi fost, parcă îmi părea rău, credeam că am fost păcălită, deși era un magazin al unui muzeu. Însă, ca la chinezi, n-am primit nimic, nici bon, nici garanție, ceva, nici vreun certificat de autenticitate. Dar lasă că nici la magazinul de perle sau la cel de jad, ori la cel de pilote din mătase din Shanghai, nu am primit nimic în afară de bonul de casă. Probabil așa e moda la ei :)
Dar să las vorbăria și să va spun câte ceva, pe scurt, despre tehnică această de decorare a vaselor. Cloisonné este o tehnică antică, manuală, de emailare prin care niște filamente de aur, aramă, argint sau cupru sunt lipite de suprafață unui obiect pentru a scoate în evidență un model care este apoi umplut cu pastă de email. După aceea, obiectul este ținut pe foc și lustruit.
Cele mai vechi exemple ale acestei tehnici sunt inelele miceniene din secolul 13 î.Hr. Tehnica cloisonné și-a atins punctul maxim de înflorire în vremea Imperiului Bizantin. Cloisonne-ul chinezesc era produs la scară largă în timpul dinastiilor Ming și Quing, iar în Japonia cloisonné-ul era popular în timpul perioadelor Edo și Meiji.
Cel mai important exemplu de tehnică cloisonné a secolului 20 o reprezintă obiectele costisitoare realizate din aur, email și pietre prețioase de către Carl Fabergé. Prin tehnica cloisonné se realizează, în general, obiecte de dimensiuni mici, cum ar fi bijuterii, casete de bijuterii, sticluțe de parfum și ceasuri, dar și vase, amfore de diferite mărimi.
Cam asta despre Cloisonne. Acasă am descoperit că mai aveam câteva obiecte din acestea, dar nu știam că sunt atât de speciale. Acum parcă le privesc cu alți ochi :) La Xian am mai stat puțin apoi ne-am îndreptat către aeroport de unde am luat cursa locală de Shanghai. O ciudățenie, și nu tocmai, a fost că eram obligați să lăsăm brichetele la intrare, înainte de a se face check-in-ul. Dacă nu le predam, ne erau depistate și mergeam să dăm explicații. Așa-i la chinezi, orice obiect inflamabil este interzis, inclusiv în bagaje. Parcă și bateriile de laptop, externe, erau interzise, cică să nu explodeze în cala avionului. Însă când am coborât din avion, la Shanghai, am luat din aeroport brichetele lăsate acolo de călători. Ne-am bucurat că aveam acum fel de fel de modele de brichete, însă bucuria a durat până când ne-am îmbarcat din nou, spre Europa, când a trebuit să lăsăm în China, definitiv, acele suveniruri.
Am ajuns la Shanghai pe seară, iar un autocar chinezesc ne aștepta să ne ducă în oraș, la cină și apoi la cazare. Când am văzut Shanghai-ul, am știut pe ce am dat banii în această excursie. Metropola aceea nu este o splendoare, e un vis!
Pe care o să-l depăn pentru voi, într-o postare viitoare.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!