Tot auzind lumea că spune despre becurile cu LED, economice, că într-adevăr scad factura la electricitate, la un moment dat m-am hotărât să-mi cumpăr mai multe, și am pus câte un bec cu led în toate locurile din casă unde am nevoie des de lumină aprinsă. Adică în băi, pe hol, în sufragerie și în dormitorul meu și nu în ultimul rând la bucătărie, locul în care o femeie își petrece poate mai mult timp decât oriunde în altă parte în casă.
Asta a fost acum vreo doi ani. Între timp pot spune că am observat unele avantaje majore față de becurile obișnuite pe care le aveam înainte:
Am lăsat special la urmă culoarea luminii emanate de aceste becuri. Ea este variată, de la alb lăptos până la galben auriu, tocmai ca să satisfacă fiecare cumpărător. Mie, de exemplu, nu-mi place lumina albă, mi se pare obositoare pentru ochi, astfel că prefer lumina caldă, mai gălbuie. De aceea când cumpăr becuri cu led mă uit și la acest aspect.
Asta a fost acum vreo doi ani. Între timp pot spune că am observat unele avantaje majore față de becurile obișnuite pe care le aveam înainte:
- în primul rând cu adevărat factura la electricitate a scăzut. Nu foarte mult, dar este totuși o scădere care pe termen lung înseamnă o economie la buzunar. Din punctul meu de vedere, reducerea a fost de cca 15% lunar.
- în al doilea rând becurile cu led nu dau o căldură la fel de intensă ca becurile obișnuite, așa că abajururile plafonierelor, aplicelor și ale veiozelor nu se încing atât de mult. Ca să nu mai spun că vara, parcă și de la becul veiozei mă încălzeam seara, stând la calculator.
- se comportă mult mai bine folosite în iluminatoare cu trepte diferite de intensitate a luminii. Becurile obișnuite nu suportă mult timp această fluctuație de intensitate, pe când cele cu led au o durabilitate mai mare în aceste condiții.
- apropo de durabilitate, în cei doi ani de când folosesc becurile cu led în casa mea, o singură dată s-a ars unul dintre ele, dar la un braț al lustrei de sufragerie care întotdeauna mi-a făcut probleme în acest sens. Celelalte sunt și acum funcționale, în timp ce un bec normal folosit zilnic câteva ore, se ardea în cel mult un an.
- un alt avantaj pe care nu îl simțim în mod direct este că becurile cu led nu emit radiații ultraviolete.
- aceste becuri folosesc foarte puțin curent pentru a funcționa. Am în casă becuri care dau o lumină ca și un bec analog de 60 w, dar ele folosesc doar 5 w pentru funcționare.
Am lăsat special la urmă culoarea luminii emanate de aceste becuri. Ea este variată, de la alb lăptos până la galben auriu, tocmai ca să satisfacă fiecare cumpărător. Mie, de exemplu, nu-mi place lumina albă, mi se pare obositoare pentru ochi, astfel că prefer lumina caldă, mai gălbuie. De aceea când cumpăr becuri cu led mă uit și la acest aspect.
Voi ce ați observat de când folosiți becurile cu led?
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!