Don't look up / Nu privi în sus - recenzie film

Titlul original: Don't look up
Traducere: Nu privi cerul/Nu privi în sus
Gen: comedie, satiră
Durată: 2 ore și 20 de minute
Producție: Netflix, 2021
Rețeaua de distribuție:Netflix
Regia, scenariul, co-producător: Adam McKay
Distribuția: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep

Filmul stârnește controverse aprinse pe rețelele de socializare, deși, părerea mea, nu prea are de ce. Mare lucru nu este de capul lui, chiar dacă sunt fani care îl găsesc extraordinar. Dar ca întotdeauna, părerile diferă și e normal să fie așa. Eu, una, l-am văzut din întâmplare, habar nu aveam că era un film așteptat. Deschisesem Netflix-ul și era acolo, pe prima jumătate de ecran de laptop, derulându-se câteva scene. L-am recunoscut pe DiCaprio și mi-am zis hai să văd filmul. Deci nu am avut absolut niciun fel de așteptări, nici măcar nu m-a interesat genul filmului. Am vrut un film cu Leonardo DiCaprio și am apăsat pe redare.

Dar să facem un pic de istoric, că văd pe rețele fel de fel de părerologi (mnah, chit că am mii de filme văzute la activ, tot o păreroloagă sunt și eu, doar că am o vârstă de la care îmi permit să dau cu tifla unui film dacă așa simt că trebuie să fac) care afirmă asumat că filmul are un mesaj legat de pandemie. Aș zice că e o coincidență, în mare parte. Și să vă spun de ce.

În noiembrie 2019, zice wikipedia, a fost anunțat filmul Don't look up de către casa de producție Paramount Pictures. Producătorii inițiali erau Hyperobject Industries și Bluegrass Films. Ulterior, din cauza pandemiei, Paramount vinde drepturile către Netflix. Scenariul a fost rescris iar filmările s-au făcut între noiembrie 2020 - februarie 2021.

Subiectul, în mare, este cam așa - un astronom (DiCaprio) și o studentă jucată de J. Lawrence descoperă că o cometă se apropie de Terra și în câteva luni va intra în coliziune cu planeta distrugând-o. Ei vor să atragă atenția lumii despre acest fapt dar li se bagă constant pumnul în gură, iar când reușesc s-o facă sunt ridiculizați de toată lumea, de la trolii de pe rețele până la președinta Americii. Până la urmă nimeni nu face nimic. Și ce-ați fi vrut să facă? Mă și vă întreb. Să zicem că apare cineva la tv și ne spune că peste câteva luni o cometă va lovi Pământul. Ce faceți? Vă văicăriți, vă puneți fuștele în cap, vă aruncați de la etaj, vă rugați non-stop, faceți asane yoga 24 din 24, ce faceți, zic? Eu mi-aș vedea mai departe de viață, exact așa cum arată și filmul. Și tocmai asta îi reproșez - că nu vine cu nimic nou față de realitate.

Unii trăncăne pe rețele că președinta Americii este parodie a lui Trump. Bun, și? Cu ce-mi schimbă mie existența informația asta? 

Alții că acolo e vorba despre pandemie și nu despre cometă și că aceia care vor să exploateze minereurile rare ale cometei, sunt cei care profită de pe urma vaccinării. Că acolo este vorba despre antivaxxerii care nu cred în știință. O fi, și ce-i neobișnuit în asta? La noi sunt destui din ăștia, de ce m-aș uita la un film care-mi arată fix ce se vede și la mine în bloc, în familie sau în cancelarie?

Altora li se pare finalul mișto. Într-adevăr față de alte filme apocaliptice cu cometa sau asteroidul care vine să bubuie planeta, e un alt fel de final. Bășcălios și tembel. Cel puțin al doilea, cel de la urmă când un supraviețuitor, așa pare, scapă de sub moloz, iese la aer, strigă după mă-sa și își face un selfie. Și ce-i cu asta, nu știm că asta suntem, că aici am ajuns, trăim ca să ne facem poze cu duiumul (mă rog, cei care-și fac) cu același zâmbet tâmp, ca să ne vadă lumea pe rețele?

Un fan înfocat crede că mă pune la punct pe facebook pentru că mi-am scris părerea. Că filmul nu e clișeistic - ei, nu zău! Sunt zeci de filme asemănătoare, adică având același subiect despre cum ceva din spațiu vine să distrugă planeta. Rețin aici Armagheddon, Deep Impact, Asteroid, 2012, etc. În linii mari, toate sunt la fel. Vezi unul, îți ajunge, doar dacă nu vrei să urmărești jocul unui Bruce Willis sau mai știu eu ce efecte speciale. Am enumerat filme de după 1990, că sunt și altele cu același subiect și înainte, de exemplu Planeta maimuțelor, film de referință în istoria cinematografiei, cu Charlton Heston, este cam la fel, dar are o abordare diferită și e interesant din perspectiva acelor ani (1968) în care efectele speciale erau foarte limitate. De o mie de ori prefer să văd într-un film ce s-ar întâmpla după o astfel de apocalipsă decât înainte. Eroul american care distruge asteroidul și salvează planeta recunoscătoare e un subiect fumat de mult în industria cinematografică, așa că mi-ar plăcea să văd altceva.

În Don't look up după ce că subiectul este răs-exploatat, nici personajele nu duc filmul spre o calitate cât de cât bună. Cred în continuare că Leonardo DiCaprio face un rol onorabil într-o partitură anostă a unui astronom care nu iese cu nimic din anonimat, personaj plat, fără sare și piper (adică fără să fie spumos și efervescent, temperamental și pasional, ca Jack Dawson din Titanic sau ca Jordan Belfort în Lupul de pe Wall Street, rol pentru care eu i-aș fi dat Oscarul lui DiCaprio fără niciun fel de dubiu). Și ce face astronomul care a descoperit cometa? Păi nici el nu face altceva decât să-și ducă mai departe viața, ba chiar își înșală nevasta cu moderatoarea emisiunii unde este invitat de mai multe ori, că nu? măcar acum să guste adulterul, că oricum n-o să mai aibă ocazia, și la felul cum arată (personajul, nu actorul), nu avea nicio șansă să fie adulterin într-o viață în care cometa nu venea.

Cât despre Meryl Streep, ei, bine, vreo două zile după ce am văzut filmul habar nu am avut că ea era în rolul președintei Americii, dar am văzut informația tot undeva pe facebook. Așa de mult m-a enervat personajul ei și felul în care îl joacă; un personaj schematic până la caricaturizare și decredibilizare totală. O fi fost Trump un fel de bufon cam nebun și exagerat de mercantil, dar nici chiar așa.

În concluzie, un film prost, despre o realitate pe care o trăim și o vedem cu ochiul liber. Mă aștept la altceva de la un film, nu să-mi arate ce văd zilnic peste tot. De ce are nominalizări la Globul de Aur și foarte probabil la Oscar și de ce bag mâna-n foc că îl vom vedea premiat, nu înțeleg. Sau mi-e lene să mai scriu. Că de fapt, am scris prea mult pe marginea unui film care nu merită atenție nici 5% din cât are.

Ori o fi din cauză că pe mine comediile și satirele nu mă impresionează cu absolut nimic.

 
Epilog: revenind la analogia cu pandemia a filmului - deci pe vaccinați ("elita") îi mănâncă bronterocii peste 22.000 de ani iar supraviețuitorii - antivaxxerii imuni, vor fi extrem de puțini ca să mai renască civilizația. Puah, ce film bun! 🤮

Iar mesajul, după mine este clar: nu mai sta cu ochii în soare, nu mai visa tâmpenii! Cască ochii la lumea reală și fă ceva, dacă poți, măcar să nu mori prost!

sursă foto: ea.md

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pompeii, 2014. Recenzie film

Titlul original: Pompeii
Traducere - Pompeii
Gen: dramă, romantic
Producție: Canada-Germania, 2014
Distribuția: Kit Harington, Emily Browning, Carrie-Ann Moss, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Jessica Lucas, Jared Harris, Kiefer Sutherland
Regia: Paul W. S. Anderson
Scenariul: Janet Scott Batchler, Lee Batchler
Îl vezi pe: netflix
Etichetă +13

Rezumat: În anul 79, filmul Pompeii spune povestea lui Milo (Kit Harington), un sclav celt devenit gladiator, care se află într-o cursă contra cronometru pentru a-și salva dragostea, pe frumoasa Cassia (Emily Browning), fiica unui comerciant bogat, logodită fără voia ei cu un senator roman corupt. Acțiunea se petrece pe parcursul câtorva zile, în timp ce Vezuviul e pe cale să erupă. Milo împreună cu un alt sclav, Atticus, cu care se împrietenește, trebuie să-și înfrunte destinul în arenă, ca să-l omoare pe senatorul care în copilărie i-a măcelărit familia. Dar trebuie și să supraviețuiască pentru a-și salva iubita, în timp ce Pompeii, odinioară un oraș-port prosper, dispare înghițit de vălătucii de lavă și fum.

Pe scurt, filmul urmează aceeași rețetă de succes din Titanic, dar mult mai diluat și mai schematic. Sclavul Milo, poreclit Celtul, nu are dreptul să-și ridice privirea la fata frumoasă cu rang mult mai mare ca al lui, dar ea îl încurajează pentru că s-a îndrăgostit de el. Luptele din arenă se contopesc cu mici cutremure și cu un Vezuviu nervos, pe cale să izbucnească de furie. La momentul culminant, al unui fel de reconstituire a unei bătălii, în care trupele romane din arenă ar trebui să-i măcelărească pe gladiatorii care reprezintă inamicii învinși pe câmpul de luptă, Milo și Atticus se războiesc în așa fel încât soldații romani sunt uciși. Un gest prea temerar de nesupunere față de Roma din partea lui Milo este cât pe ce să-l facă să-și piardă viața, dar Vezuviul scuipă cenușă și bombe vulcanice la foc automat. Lumea, îngrozită, intră în panică. Deja sunt victime destule, părinții Cassiei mor mână în mână, dar Atticus și Milo se luptă mai departe cu senatorul Corvus. Finalul filmului este apoteotic și vă las să-l descoperiți.

Pentru a face legătura cu istoria reală, regizorul pune pe genericul filmului, la început, un motto, citat din Pliniu cel Tânăr (consul roman), unul dintre extrem de puținii supraviețuitori ai dezastrului de acum două mii de ani. Deși pelicula se dorește, probabil, una de mare calibru, filmul e doar unul bunicel. Dialogurile nu sunt cine știe ce, personajele nu au timp să se închege și să fie memorabile, însă poate că până la un punct asta o fi fost și ideea: personajul principal nu e altul decât Vezuviul. După ce se termină filmul, rămâi cu imaginea dezastrului și a colosalei erupții în memorie.

Nici unul din actori nu are ocazia să facă un rol de excepție: Kit Harington e un palid Jon Snow în haine de gladiator, Kiefer Sutherland e mai bun în filme contemporane iar personajul său, Corvus, este un clișeu slab conturat, în timp ce Emily Browning face și ea ce poate din Cassia, fata frumoasă și deșteaptă care se opune măritișului aranjat de părinți. Mai memorabili sunt aceștia doi, Jared Harris și Carrie-Ann Moss, tatăl și mama Cassiei, care, cel puțin în scena lor finală, au o partitură frumoasă de jucat. Aurelia, rănită grav de o bombă vulcanică și țintuită de o coloană a arenei care se prăbușise peste ea, cu ultimele puteri îi spune lui Severus, care se poate mișca, să-l omoare pe Corvus. Însă Corvus doar se preface leșinat, după care urmează o scurtă luptă în care Severus este ucis. În ultimele clipe de viață, Aurelia îi indică lui Milo locul unde a fost dusă Cassia, sperând că o va salva de la dezastru. În același registru grav și bine interpretat, Adewale Akinnuoye-Agbaje face un joc bun în rolul gladiatorului Atticus, prietenul lui Milo, care-i răzbună în final familia, omorându-l pe Corvus, dacă mai era necesară această acțiune, ținând cont că în minutele care urmau lava avea să acopere orașul.

În concluzie, filmul lui Anderson este un pic paradoxal - personajele secundare dau mai bine decât cele principale, povestea de iubire scârțâie, și per ansamblu, deși filmul e bunicel, cum ziceam, cred că dacă faci un film despre o asemenea catastrofă, trebuie să ai și o poveste pe măsura dezastrului natural pe care-l ilustrezi. Oricum, filmul e ok, trece de nota minimă, să zicem un 6 din 10. De văzut în vacanță și în orele de plictis ori de nesomn, noaptea.

Una din marile calități, din punctul meu de vedere, este că îndeamnă lumea mușcată de microbul călătoriilor, ca mine, să viziteze sudul Italiei și implicit ceea ce a mai rămas din, odinioară, falnicul Pompeii.

sursa foto: capturi video de pe netflix

Pentru articole asemănătoare vă rog accesați pagina Recenzii de filme.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film

Gabriel Garko în rolul lui Rudolph Valentino

Titlul original: Rodolfo Valentino: la leggenda
Traducere - Rudolf Valentino: legenda
Gen: dramă, romantic, biografic
Producție: Italia, 2014
Regia: Alessio Inturri și Luigi Parisi
Scenariul: Teodosio Losito, Paola Pascolini, Giuseppe Badalucco, Antonio Consentino, Franca De Angelis și Emanuela Del Monaco
Distribuția: dați scoll paginii, este la sfârșitul articolului

Rudolf Valentino-legenda, miniseria în două (sau patru) părți care va fi transmisă la TVR 2 la începutul lui ianuarie 2019, prezintă viața de dansator și actor a acestuia, cunoscut în istoria cinematografiei ca primul sex simbol de la Hollywood și primul bărbat care a purtat eticheta de latin lover. Protagonistul, Gabriel Garko, a declarat că a fost mândru și entuziasmat de acest rol.

Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Miniseria respectă doar pe alocuri adevărul despre legendarul Rudolf Valentino, prezentând o versiune romanțată și pozitivă a eroului. Despre Rudolf se știe că n-a fost un elev strălucit, că nu-i plăcea să muncească și că trăia la limita legalității, motiv pentru care a plecat în America. Filmul prezintă o altfel de copilărie și adolescență, și îl arată în Castellaneta, locul său de naștere, ca pe un copil foarte iubit de mamă - fostă dansatoare de cabaret, căsătorită cu un nobil italian. Rebel de mic, Rodolfo este trimis la o școală cu internat de către tatăl său, care nu-l iubește deloc pentru că îl vede prea răsfățat. La școală, din cauza felului său libertin de a fi, primește pedepse frecvent, dar colegii și mai ales colegele sale îl admiră pentru talentul deosebit pe care îl are ca dansator, talent moștenit de la mama sa. Până să ajungă să termine liceul, taică-său moare, iar asta aduce probleme pe capul lui și al mamei sale, pentru că bătrânul nu le lasă lor averea, ci fetelor dintr-o căsătorie anterioară. Oricum, comunitatea n-o considera pe mama lui nobilă, datorită profesiei ei din tinerețe.

Rudy și Betty, dansatoarea profesionistă din New York (secvență de film)

Cei doi încep să fie angajați pentru munci umilitoare, de servitori. Rodolfo ajunge la un moment dat argat în casa marchizului Banzi, tatăl Caterinei, fostă colegă de școală și prietenă din copilărie. Dar până să apară Caterina în scenă, Nina, marchiza, remarcă frumusețea și șarmul băiatului, și, deoarece era constant neglijată de bătrânul ei soț, începe o relație amoroasă cu el. Rodolfo acceptă, fiind conștient de acum încolo de efectul de seducție pe care îl are asupra femeilor. Când Caterina vine acasă, el rupe relația cu Nina și se iubește cu draga lui colegă de școală, undeva, într-o grădină amenajată de el doar pentru ei. Caterina este logodită de taică-său cu un tânăr aristocrat, pe care nu-l iubește, dar este obligată de cutumele vremii să se mărite cu acesta. Cei doi plănuiesc să fugă în America, însă Nina află, și drept răzbunare pentru că a fost părăsită, țese o intrigă urâtă. Astfel, Rodolfo pleacă singur peste ocean.

Tânărul emigrant ajunge la New York, se cazează într-un dormitor comun în cartierul italian și începe să facă diverse munci pe la restaurante. Uneori, doarme în stradă când este concediat, deși poate găsi ușor job-uri de giggolo pentru doamne mature dar cu mulți bani, datorită puterii sale de seducție. Totuși, mereu își spune că Rodolfo Guilelmi nu e de vânzare și nu acceptă un astfel de compromis. Caterina este însărcinată cu fiica lui, îi scrie despre asta, dar scrisoarea nu ajunge la el. Când marchizul descoperă că ginerele lui toacă averea pe amante și jocuri de noroc, Caterina are curaj să spună adevărul despre fetița ei și pleacă, cu tot cu copil, în America să-l caute pe Rodolfo.

Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Între timp, acesta, aflând că mama lui e bolnavă și că mătură curtea unei mănăstiri, lasă mândria la o parte ca s-o poată ajuta cu bani. Își schimbă numele în Rudolf Valentino, Rudy, ajungând să alcătuiască o trupă de dansatori italieni cu care dă spectacole numai pentru femei (probabil ceva asemănător spectacolelor de stripperi de azi) în anumite localuri private, conduse de mafie. Doamnele plăteau bani grei pentru câteva ture de dans cu el, astfel că el și Tony, prietenul său din cartierul italian al New York-ului, care acum îi este agent, ajung destul de rapid să trăiască o viață de lux. De aici începe ascensiunea sa și accesul la lumea filmului mut.

Ceea ce este cel mai departe de adevăr în miniserie, din punctul meu de vedere, este faptul că Rudolf iese, la un moment dat, timp de doi ani din lumina reflectoarelor și se ascunde de public, căutându-i-se un înlocuitor. De altfel, cu această scenă începe filmul, apoi un băiat care vinde ziare îl recunoaște și îl întreabă de ce face asta, iar el începe să-și amintească viața sa... În realitate așa ceva n-a existat, Rudolf îmbolnăvindu-se brusc și murind la 31 de ani în spital (1926), datorită unei infecții abdominale și a unor complicații, pentru care la data respectivă nu erau soluții.

Mi-a plăcut mult rolul făcut de Gabriel Garko și asemănarea sa izbitoare cu legendarul actor pe care îl joacă. Aș spune chiar că Garko e mai atrăgător decât era Valentino, deși magnetismul intens și privirea languroasă nu le-a putut copia. Miniseria creionează un Valentino plin de talent și de caracter, fără vicii, deși după ce află despre moartea mamei sale, îl vedem pe Rudy cu pahare de alcool golite, cu toate că America se afla în plină eră a prohibiției. Această latură nu este clar exploatată de film, care se concentrează pe viața lui Rudolf și mai puțin pe ceea ce se întâmplă colateral. Se spune că adevăratul Rudy ajunsese să bea whisky, era fumător, afemeiat și cele două căsnicii ale sale ar fi fost de fațadă, pentru că, cel puțin a doua soție, Natașa Rambova, era lesbiană (amănunt care în prezent naște controverse privind orientarea sexuală a lui Valentino, despre care biografii lui și cei care l-au cunoscut au afirmat fără echivoc că era hetero. De ce astăzi se încearcă introducerea lui și a altor celebrități în tabăra celorlalți, nu-mi este foarte clar). Așadar, dacă Valentino ajunsese consumator de alcool, înseamnă că și relațiile lui cu mafia erau strânse.


Să nu uităm că în 1920 în America se dă legea prohibiției, iar mafia, condusă de Al Capone, controlează tot ceea ce este ilegal în domeniul fabricării băuturilor spirtoase și în domeniul cazinourilor, jocurilor de noroc și a lumii show-biz-ului. Filmul ne arată cumva, acest lucru, dar nu spune explicit că persoanele care i-au asigurat succesul lui Rudolf ca dansator și mai apoi actor erau capi ai mafiei. În acest context socio-istoric, moartea sa prematură și subită, poate căpăta o altă lumină, deși nu există dovezi în acest sens, ori nu le-am căutat eu îndeajuns.

Una peste alta, miniseria Rodolfo Valentino: la leggenda este un succes. Iar farmecul lui Valentino rezistă peste ani și este neștirbit: când Gabriel Garko, machiat și costumat în personajul Rudy, face un tur prin Italia pentru promovarea acestui film biografic, sute de femei îl așteaptă și țipă isteric la vederea lui, ca și acum o sută de ani, la vederea lui Rudolph Valentino....

Pentru împătimiții de cinema și mai ales de începuturile acestuia, recomand filmul ca pe ceva ce nu trebuie ratat.

Distribuția:

        actorii  ------   rolul jucat

Gabriel Garko: Rudolf Valentino
Victoria Larchenko: Caterina Banzi
Cosima Coppola: Betty
Asia Argento: Natacha Rambova
Ángela Molina: Gabrielle Guglielmi
Yari Gugliucci: Tony Vitiello
Giuliana De Sio: Alla Nazimova
Giulia Rebel: Jean Acker
Alessandra Barzaghi: Dolly Papavero
Elena Russo: Rosa Cuccurullo
Orso Maria Guerrini: Conte Banzi
Dalila Di Lazzaro: contessa Nina Banzi
Mario Cordova: Giovanni Guglielmi Di Valentina
Adua Del Vesco: Sally
Federica Sabatini: Dorothy
Maria Letizia Gorga: June Mathis
Gianluca Soli: Marchese Alberto Pavoni
Andrea Gherpelli: Padre Marino
Anita Pititto: Rosina
Isa Gallinelli: Peppina

surse foto: www.davidemaggio.it, tumblr.com, capturi de ecran de pe trailerul miniseriei și de pe canalul youtube al Ares Films (pozele din turul promo al seriei).

surse articol: wikipedia, davidemaggio.it .

Pentru articole asemănătoare accesați pagina Recenzii de filme.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Venom. Film 2018. Recenzie

Titlul original: Venom
Gen: comedie, fantasy, super-eroi
Producător: Columbia Pictures, 2018
Regia: Ruben Fleischer
Scenariul: Scott Rosenberg, Jeff Pinkner, și Kelly Marcel
Distribuția: Tom Hardy (Eddie Brock / Venom), Michelle Williams, Riz Ahmed, Scott Haze, Reid Scott
Etichetă: PG-13 (pentru secvențe de violență și acțiune, și pentru limbaj licențios)
Distribuit pe Netflix.

Venom este un film cu super-eroi din 2018 bazat pe personajul de benzi desenate cu același nume produse de Marvel Comics.

Pe scurt, filmul este foarte slab, din toate punctele de vedere, ba chiar am impresia că în categoria aceasta de filme sau seriale nu am văzut ceva mai prost (părerea mea).

Mai în detaliu, Venom este numele unei ființe extraterestre de pe o cometă (??) care ajunge pe Pământ după ce el și alte forme de viață asemănătoare invadează niște sonde spațiale ale organizației Life Foundation. Aceste ființe nu pot acționa în mediul terestru decât fuzionând cu un trup uman, adică trăind în simbioză cu acesta. Sonda se întoarce pe Pământ cu patru probe. Fundația Life descoperă că simbioții nu pot supraviețui fără gazde care respirau oxigenul, care resping adeseori fatal simbioza.

Jurnalistul de investigații Eddie Brock ajunge să fie "locuit" de simbiotul Venom în urma unui complex de împrejurări. Presa insinuează ideea că simbioții din cometă își consumă gazdele până le omoară. Eddie reușește să trăiască în înțelegere cu Venom, devenind un fel de justițiar. Când este în pericol, Eddie se transformă în Venom, o cocomârlă gen șopârloii din Alien care are super-forțe și astfel iese mereu învingător.

Per total, mie filmul mi s-a părut o înșiruire de fapte și imagini fără prea multă noimă, iar multe din review-urile online ale spectatorilor îmi dau dreptate. Venom este considerat cel mai jalnic super-erou (the lamest super-hero), o poveste strident de proastă și veșnic enervantă (stridently stupid and eternally annoying), ciudat, confuz și cu final prost (ultimately too weird and confusing with an ending that's just stupid), iar recenziile negative continuă și n-am depus niciun efort să le găsesc.

În ciuda acestui fapt, la Venom unii au apreciat performanța lui Hardy și chimia dintre Brock și Venom, iar filmul a devenit un succes neașteptat de box-office, fiind cel de-al cincilea film cu cele mai mari încasări în 2018, cu peste 854 milioane de dolari în întreaga lume, în luna octombrie.

Aud că se lucrează la o continuare, însă eu mă întreb sincer, de ce? .....

sursă foto - wikipedia.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Bohemian Rhapsody, filmul (2018)

Titlu - Bohemian Rhapsody
Regia - Bryan Singer, Dexter Fletcher
Scenariul - Anthony McCarten, Peter Morgan
Distribuția - Rami Malek, Lucy Boynton, Gwilym Lee, Ben Hardy, Joseph Mazzello, Aidan Gillen
Producători - Jim Beach, Robert de Niro, Richard Hewitt, Graham King, Dexter Fletcher
Case de producție - 20th Century Fox, New Regency, GK Films
Gen - dramă, muzical, biografic

Cu participarea lui Brian May ca producător muzical

Filmul începe când în 1985 Freddie Mercury se pregătește să intre pe scenă la Live Aid, pe Wembley. Apoi, urmează un flashback cu 15 ani în urmă, de unde începe povestea.

În 1970 tânărul Farrokh Bulsara era student și încă nu știa care avea să fie drumul său în viață. Îi plăcea muzica, și, cu toate că nu are aprobarea familiei, Farrokh își urmează talentul și când îi întâlnește pe Brian May și bateristul Roger Taylor, acceptă să fie noul vocalist al trupei lor care cânta în localuri de noapte. Odată cu adăugarea basistului John Deacon ia naștere formația care se va numi de acum încolo Queen. Trupa capătă celebritate și semnează un contract cu casa de discuri EMI Records. În același timp, Farrokh își schimbă numele în Freddie Mercury și, pe plan personal, vrea să legalizeze relația cu Mary Austin, iubita lui, cerând-o de soție. Albumul produs sub auspiciile EMI ajunge topurile americane dar, în timpul turneului din SUA, Freddie își dă seama că este bisexual și ulterior începe o relație gay cu Paul Prenter, managerul trupei. În aceste condiții, deși el o iubește pe Mary și ea va rămâne persoana cea mai apropiată de Freddie pe tot parcursul vieții, relația lor rămâne una de profundă prietenie, dar logodna se rupe.

Urmează apariția albumului A night at the opera, care include pe el piesa "Bohemian Rhapsody", un hit controversat inițial, dar care amestecă nuanțe de operă rock, cu balade și cu momente muzicale complexe, de altfel, complexitatea melodică fiind o trăsătură specifică pieselor compuse de Freddie Mercury. "Bohemian Rhapsody" este considerată astăzi una dintre cele mai bune piese ale tuturor timpurilor. Orientarea sexuală a lui Mercury iese la iveală când, după o petrecere, acesta se simte atras de un chelner, Jim Hutton, iar Paul începe să dezvăluie presei amănunte despre viața privată a fostului său iubit. Până la scandalurile de presă, într-o perioadă în care bisexualitatea nu era privită cu ochi buni, nu mai e decât un pas.

În orice caz, Freddie nu alimentează bârfele în nici un fel, nedorind să pună pe tapet viața sa personală. Un alt scandal provocat tot de Paul intervine când Freddie, care începuse o carieră solo la Munchen, află de la Mary că ar trebui să dea un concert de caritate pe Wembley împreună cu colegii de la Queen, lucru despre care Paul știa, dar nu voia să-i spună. În acel moment Mercury întrerupe definitiv relația cu Paul și rămâne alături de Jim Hutton până la moartea sa. Când află că este infectat cu HIV, le spune, simplu, adevărul colegilor de trupă, dar menționează și că nu vrea să discute despre asta mai mult de atât. Filmul se încheie cu imaginea lui Freddie în concertul de pe Wembley, așa cum a început.

Freddie Mercury se stinge din cauza unei bronhopneumonii în noiembrie 1991 (boala SIDA face ca organismul să nu se poată apăra împotriva unei infecții și tratamentele să nu dea rezultate), la două zile după ce acceptase să recunoască public că este bolnav de SIDA, deși acest lucru era vizibil deja. În ultimele înregistrări se vede cât de mult slăbise și nu mai putea să se miște, să aibă joc de scenă, din cauza unui picior aproape paralizat.

Filmul, după părerea mea, nu este unul ieșit din comun, dimpotrivă. Cu tot succesul de public și implicit de casă, acțiunea mi se pare plată, singurul care scoate pelicula din anonimat fiind actorul distribuit în rolul lui Freddie, Rami Malek, care a reușit cu brio să se transpună în pielea personajului, și care seamănă fizic foarte mult cu acesta. De altfel, Rami are nominalizări la premii importante, printre care Globul de Aur pentru cel mai bun actor, și probabil că multă vreme acest rol îl va marca.

Bohemian Rhapsody sfidează stereotipurile și trece peste convenții. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei Queen ca și stilul de viață al lui Mercury, care pare să scape de sub control la un moment dat. Privit din alt unghi, filmul arată transformarea lui Farrokh Bulsara, tânărul introvertit provenit dintr-o familie indo-persană de religie zoroastriană, în carismaticul și legendarul solist vocal rock Freddie Mercury.

Pelicula este considerată potrivită pentru copiii de peste 13 ani. Personal, mi se pare că scenele de erotism, homosexual sau nu, de prizare a cocainei, scenele în care Freddie frecventează cluburi gay, replicile care conțin anumite trivialități gen fu*k, sh*t, a**hole, n-ar fi ceva potrivit de văzut la vârsta de 13 sau 14 ani. Eu l-aș fi marcat cu +16, dacă eram în locul distribuitorilor, însă probabil că încasările contează mult mai mult decât moralitatea sănătoasă a copiilor noștri.

În concluzie, Bohemian Rhapsody e un film sub celebritatea și aura de legendă a trupei Queen și mai ales a starului său, Freddie Mercury. Un mare plus pentru Rami Malek, căruia îi doresc să câștige un premiu important cu acest rol.

sursa foto - capturi de ecran din trailerul oficial al filmului de pe youtube.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Jurassic World Fallen Kingdom, 2018. Recenzie.

Titlul original: Jurassic World Fallen Kingdom
Traducere - Un regat în ruină
Gen: S.F., aventură, acțiune, thriller
Producător: Universal Pictures, 2018
Rețeaua de distribuție: Universal Pictures, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: J.A. Bayona
Scenariul: Derek Connolly și Colin Trevorrow după personajele din romanul Jurassic Park de      Michael Crichton
Distribuția: Chris Pratt (Owen), Bryce Dallas Howard (Claire), Rafe Spall (Elli Mills), Justice Smith (Franklin Webb), Daniella Pineda (Zia), Geraldine Chaplin (Iris), Jeff Goldblum (Malcolm).

La trei ani după incidentul din primul film din seria Jurassic World, Insula Nublar a fost abandonată. O echipă de mercenari sosește pe insulă pentru a colecta ADN-ul din resturile osoase ale unui exemplar de Indominus rex, care se află lângă lagună. După recoltarea fragmentului osos, cei doi mercenari care au luat geanta cu probele sunt atacați de un Mosasaurus și un Tyrannosaurus rex și mâncați. Restul echipajului abia scapă, dar poarta lagunei este lăsată deschisă, permițând Mosasaurului să scape în ocean.

În Congres se dezbate dacă insula să mai fie în continuare un parc de dinozauri sau să fie distrusă de vulcanul care va erupe în curând. Statul se pronunță în favoarea distrugerii insulei și a dinozaurilor rămași, dar cei care nu doresc moartea unor exemplare prețioase pentru știință sunt contactați de anumite persoane care susțin că vin din partea unei asociații de protecție a dinozaurilor. Astfel, exemplarele prețioase, printre care Blue, ultimul velociraptor, un exemplar foarte inteligent, sunt transportate în afara insulei cu puțin înainte ca vulcanul să ardă totul în jur.

În realitate, cei care au aranjat salvarea dinozaurilor sunt traficanți de animale create genetic ca să ucidă, pentru a putea fi folosite în acțiuni militare. Licitația dinozaurilor începe, culminând cu suma exorbitantă pe care rușii o oferă pe un exemplar prototip, numit Indoraptor, un dinozaur feroce care ucide din plăcere. Însă cușca în care stă este distrusă și de aici începe coșmarul. Aceea care poate să-l învingă este Blue, dar o va face ea având în vedere că dinozaurul creat în laborator este tot un raptor?

Bineînțeles, până la urmă lucrurile scapă de sub control tocmai când eroii se așteaptă mai puțin, iar în final lumea este avertizată că va trebui să se obișnuiască cu ideea de a trăi împreună cu dinozaurii. Exact cum se ajunge aici, vedeți voi în film :) Astfel, prevăd o continuare a acestei serii, peste câțiva ani.

În general, filmul este reușit, animațiile sunt excelente, acțiunea predomină, filmul e alert. Se ridică peste media filmelor de acest gen, care de multe ori sunt mediocre sau de-a dreptul slabe (de exemplu, jalnicul Jurassic attack), iar pe imdb.com are deja o notă foarte bună, de peste 8. Mie mi-a plăcut acest film, nu am avut cine știe ce așteptări de la el, și nu m-a dezamăgit cu nimic. Însă tot primul Jurassic Park, cel regizat de Steven Spielberg, mi s-a părut cel mai bun film din serie.

sursă foto, print screen după fotografia publicată de cinemagia.ro

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

La, la land - recenzie film

Titlul original: La La land
Traducere: -
Gen: comedie, romantic, dramă, muzical
Producţie: Summit Entertainment, 2016
Regizor: Damien Chazelle
Scenariul: Damien Chazelle
Distribuţia: Ryan Gosling, Emma Stone, John Legend şi Rosemarie DeWitt.

Mă aflam de ore întregi în avion şi mă uitam la filme. LA LA LAND era printre cele oferite de compania KLM, aşa că am apăsat play şi mi-am pus căştile, ştiind că e un film cu o grămadă de Oscaruri la activ, printre care şi pentru cel mai bun film. Bun, până aici.

Filmul începe cu un ambuteiaj în trafic, prin Los Angeles, o tânără ascultă muzică şi începe să danseze şi să cânte afară din maşină, iar mai apoi alţi şoferi îi urmează exemplul, şi, în stilul unui veritabil film muzical, până la urmă toată autostrada - sau ce-o fi fost - cântă şi dansează la unison, fericiţi că au rămas în drum, blocaţi. Pe ultimele acorduri muzicale, toţi sar pe maşini, cu mâinile în aer, exprimându-şi exaltarea de a se afla în însorita Californie.

După acest intro în story-line se cristalizează povestea. Tânăra care a început să danseze prima este Mia, iar din spatele ei, un anume Sebastian o claxonează să-şi mişte portbagajul mai repede. Mia se mişcă. Ea este chelneriţă la o cafenea din zona studiourilor Warner Bros şi speră să ajungă actriţă, aşa că s-a înscris să dea o audiţie, însă cu tot efortul ei, o dă în bară. Mai încolo aflăm despre Sebastian că este un iubitor al jazz-ului, stă cu sor'sa şi întâmpină oarece dificultăţi în a-şi plăti facturile.

Mai spre mijlocul filmului cei doi eroi se întâlnesc. Povestea curge mai departe, şi habar nu am cum se încheie pentru că mie, una, mi s-a părut un film foarte plicticos, şi pe alocuri uşor imbecil (scenă de la început este relevantă în acest sens). Bănuiesc că pe fondul dezvoltării relaţiei dintre Mia şi Sebastian, surprinsă în prim plan, ca să zic aşa, în plan îndepărtat se derulează la zi activitatea uzinei de vise, a Hollywoodului, a Americii ca prim producător de cinema în lume. Însă, ca de obicei la filmele de Oscar, sunetul este perfect, imaginea şi costumele la fel, scenografia, idem. Actorii joacă şi ei perfect. Şi aşa, o sumă de perfecţiuni dau un întreg plictisitor, prea puţin amuzant şi bun de lăsat deoparte chiar şi într-o situaţie în care chiar n-ai ce să faci altceva decât să vizionezi filme, sau să dormi, dacă poţi.

Eu, totuşi, va recomand să-l vedeţi, pentru muzică și dans, merită. Poate eram eu prea obosită deja, după vreo dooj' de ore de nesomn, poate voiam să mă mişc şi nu aveam unde, poate mi-a plăcut mai mult zborul către răsărit, prin Siberia spre China, când jumătate de planetă era în întunericul nopţii iar în jumătatea spre care ne îndreptam venea răsăritul. Pe bune, imaginea asta era foarte mişto. Mi s-a părut mult mai fain ceea ce vedeam pe ultimul hublou, de la coada avionului, decât acest La La Land care a rămas acolo, pe pauză, până când am revenit la meniu şi am ales un alt film de văzut.

Pentru alte articole asemănătoare

vă rog accesați pagina Recenzii de filme.

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!

Urgent! Vreau un film urgent!

Sunt blogger. Scriu despre ce cred eu, ce simt, ce gândesc dar şi despre ce văd şi ce aud, la propriu şi la figurat. Având în vedere că am mai multe bloguri şi scriu şi despre cărţi şi despre filme, cutreier uneori internetul în lung şi în lat. Mă interesează ce mai apare, ce mai vor oamenii, la ce se mai uită şi aşa mai departe.

Ca atare, în căutare de subiecte sau doar să văd care sunt trendurile, întru pe diferite site-uri sau cutreier prin social media.

Fiindcă internetul este pentru toţi, nu de puţine ori am dat peste oameni stupefianţi de-a dreptul.

Pe diverse site-uri de tip forum, dar şi pe facebook, pe grupurile de filme am dat deseori peste postări de genul: Vreau şi eu un film de acţiune şmecher, URGENT! Vă rog, un film de comedie, vă rog, e URGENT rău! Vreau şi eu un keygen pentru X joc, e URGENT! Vreau URGENT un pumn în cap etc. Recunosc, ultima este inventată, îmi aparţine.

Ce este urgent în nevoia TA de a viziona un film?

Mă copii - sper că sunteţi copii, voi ăştia care faceţi chestii de genul - hai să vă explice nenea câte ceva. În primul rând, voi NU sunteţi în centrul universului. Poate doar în centrul universului alor voştri, dar şi de asta mă îndoiesc.

Doi, faptul că vrei TU să te uiţi la un film ACUM, nu este urgent prietene, crede-mă. Un infarct de exemplu este urgent. Un incendiu este urgent. O naştere este urgentă şamd. Alea sunt chestiuni urgente, reale. Chestiuni de viaţă şi de moarte, la propriu.

N-o să moară nimeni că nu găseşti tu un film la care să te uiţi acum.

Apoi, dragul meu copil, în primul rând, nu mai fi ţăran de oraş. Când soliciţi ajutorul cuiva, frumos este să foloseşti cuvintele magice te rog şi mulţumesc, dacă într-adevăr a putut să te ajute dar şi chiar dacă măcar a intenţionat. Eu nu sunt mama ta şi nici tatăl tău să fiu obligat să te ajut. Clar?

Trebuie să fii recunoscător oamenilor pentru timpul pe care şi-l rup ca să ajute funduleţul tău răsfăţat. Apoi, nu mai fi leneş, dragul meu copil. Pune mâna pe mouse-ul ăla şi pe tastatură şi caută pe net. Este IMDB-ul uriaş, are şi recenzii şi tot ce vrei. Nu mai pun la socoteală cele n site-uri de genul.

Poţi să vezi care sunt cele mai noi filme din fiecare gen, ce note au, ce review-uri au primit etc. Nu mai fi leneş. În loc să aştepţi informaţia să pice din cer, mai bine o cauţi singurel. Ştiu că eşti obişnuit să primeşti totul pe tavă dar te rog să înţelegi dragule, că viaţa e lungă şi e dură.

Cu această atitudine nu vei ajunge departe în viaţă fiindcă să ştii, dragul meu, că nimeni nu-ţi datorează absolut nimic.

acest articol este un guest post scris de bloggerul InfraSunete la:

https://infrasunete.eu/

Sursa imagine: pexels.com

Mumia - 2017, recenzie

Titlul original: The Mummy
Traducere: Mumia
Gen: aventuri, fantasy
Producţie: Universal Pictures
Regizor: Alex Kurtzman
Scenariul: David Koepp, Christopher McQuarrie, Dylan Kussman
Distribuţia: Tom Cruise, Sofia Boutella, Annabelle Wallis

Mumia 2017 este un film - părerea mea - mai bun decât cel realizat în 1999 şi când spun asta nu mă refer doar la efectele speciale, ci la povestea în sine.

Păstrând firul temporal al poveştii, undeva în Egiptul antic, prinţesa Ahmanet, fiica faraonului Menephtre, vrea să fie succesoare la tron după moartea tatălui ei, dar una dintre soţiile acestuia naşte un băiat. Atunci Ahmanet face un pact cu Seth, zeul morţii, şi cu ajutorul unor ritualuri demonice obţine puteri nemaivăzute, omorându-şi tatăl, apoi pe acea concubină şi pe fiul ei. Însă preţul pentru pactul făcut nu e doar sufletul ei, ci şi promisiunea că o să-i dea lui Seth un trup prin care acesta să domnească în lumea fizică. Zeul îi dăruieşte un pumnal cu o piatră la mâner cu ajutorul căruia Ahmanet se pregăteşte să înfăptuiască un ritual prin care să-i dăruiască lui Seth trupul iubitului ei. Însă înainte ca ea să poată îndeplini acest lucru, preoţii îl omoară pe bărbat şi o prind pe Ahmanet pe care o mumifică de vie şi o închid într-un sarcofag îngropat într-un loc secret din Mesopotamia (actualul Irak). Ulterior, poporului i s-a interzis să mai amintească de prinţesa Ahmanet şi doar legende au ajuns până în prezent despre existenţa ei. De asemenea, pumnalul lui Seth a fost separat de piatra de pe mâner, pentru că să nu se mai poată îndeplini blestemul până la capăt.

Piatra ajunge în mâinile unui cavaler templier şi este îngropată alături de el, în 1157. În prezent, aflaţi într-o misiune în Irak, câţiva mercenari, printre care şi un hoţ de meserie, Nick Morton, descoperă întâmplător locul unde a fost îngropat sarcofagul lui Ahmanet care astfel revine la viaţă şi îl alege pe Nick drept cel care va fi încarnarea zeului Seth. Acţiunea se complică, intervine şi o arheoloagă, Jenny Halsey, pentru care Nick are unele sentimente. Însă blestemul e blestem şi piesele acestui puzzle încep să se adune singure. Piatra pumnalului lui Seth este şi ea descoperită, Ahmanet, prinde puteri şi caută să-l înjunghie pe Nick ca să-şi poată împlini promisiunea către zeu.

Însă lucrurile nu se vor desfăşura aşa cum doreşte Ahmanet, ci vor lua o altă întorsătură, pentru ca noi să vedem, probabil, şi alte aventuri ale acestei noi serii Mumia. De fapt, așa cum spune și unul dintre scenariști, cheia filmului este dr. Jeckyll, deși, doar din film, nu rezultă asta, însă acest personaj ciudat se va dezvălui în celelalte episoade ale seriei. Ideea care m-a făcut să văd o anume valoare în acest film, este aceea că însuşi Diavolul vrea să se transforme în altceva, sătul de întuneric, de distrugeri şi de moarte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte recenzii de filme

vă rog accesați pagina Stele de cinema.

It Stains the Sands Red 2016, recenzie

Titlul original: It Stains the Sands Red
Traducere (personală) - Pătează nisipul cu sânge
Gen: horror
Producător: Digital Interference Productions, Grasswood Media, 2016
Distribuitor internaţional: Dark Sky Films
Regia: Colin Minihan
Scenariul: Stuart Ortiz, Colin Minihan
Distribuţia: Brittany Allen, Juan Riedinger, Merwin Mondesir, Kristopher Higgins, Andrew Supanz, Michael Filipowich, Nico David, Dylan Playfair

O stripteuză cocainomană din Las Vegas, Molly, porneşte la drum spre Mexic cu iubitul ei, Nick, pentru că în oraş tocmai s-a declanşat o epidemie şi oamenii obişnuiţi sunt zombificați de către alţi zombie. La un moment dat se împotmolesc cu maşina în nisipul deşertului şi văd un tip care vine spre ei de pe autostradă. Individul este un zombie însetat de sânge. Cei doi se baricadează în maşină până vine noaptea şi Nick, văzând că zombie-ul pare să fi dispărut din peisaj, deschide portiera să ia telefonul căzut pe asfalt. Creatura, însă, îl atacă şi îi mănâncă organele interne.

Molly o ia pe jos prin deşert încercând să ajungă la un aerodrom particular unde erau aşteptaţi, ea şi Nick. Însă pe drum constată că zombie-ul vine după ea, și, ce să vezi, acesta nu vrea s-o mănânce, ci doar aşa, se ţine scai de ea, între cei doi pe parcursul filmului înfiripându-se un fel de relaţie, dacă pot s-o numesc aşa. Molly îl botează pe zombie Smalls (Mică, de la puţă mică) şi începe să-i povestească despre viaţa ei de mamă şi femeie ratată, deşi Smalls doar horcăie din când în când.

Până la urmă ea îl omoară zdrobindu-i capul cu o bucată de dală de piatră, eliberându-l de chin, şi se întoarce la fata ei, în orăşelul bântuit de oamenii transformaţi în zombie. Cu scenele sale scârboase în care Smalls scoate maţele bărbaţilor (care răsar în calea lui Molly violând-o), mâncându-le (ba, chiar la un moment dat, am impresia că mai ronţăie domnul Smalls şi un alt organ masculin aflat în zona abdominală a victimei lui), sau cu scena absolut tembelă în care ea îşi scoate tamponul plin de sânge din vagin aruncându-i-l să-l mănânce, părerea mea este că n-am văzut film mai prost ca ăsta.

Într-adevăr, este un low cost, dar asta nu ar fi trebuit să împiedice pelicula să aibă substanţă, să aibă un sens şi ceva la care să te gândeşti după ce se derulează genericul. Vorba unui comentator de pe amazon, în acest film femeia este o feministă puternică iar bărbaţii sunt nişte profitori, însetaţi de sânge şi de sex, nişte creaturi în care instinctele predomină sau dacă nu e aşa, sunt nişte nenorociţi care o lasă baltă pe Molly tocmai când are nevoie mai mult de ajutor (tipul de la aerodrom pleacă singur spre Mexic lăsând-o pe Molly în compania celorlalţi angajaţi, zombificați între timp). În timp ce este urmărită de Smalls (din cauza sângelui ei menstrual, zice o recenzie americană), Molly mai trage o dâră de cocaină pe nări sau o duşcă de apă ca să se hidrateze în soarele deşertului, iar zombie-ul ţine ritmul lent, nu cumva s-o prindă pe bune din urmă pe femeia din faţa sa.

Păcat că filmul nu pune mai mult accent pe nimicirea propriilor demoni ai lui Molly în timp ce traversează deşertul, pe transformarea ei din femeie uşoară şi mamă ratată, într-o luptătoare pentru drepturile ei şi viaţa copilului ei. Ideea asta e prea difuz întrepătrunsă în acţiunea haotică a filmului, din care nu înţelegi ce-i cu zombii ăia, ce vrea Smalls de la Molly şi de ce tocmai ea pare să fie cea aleasă de destin să supravieţuiască unor undeads.
Iar eu, dacă mai văd vreodată numele regizorului Colin Minihan pe afişul unui film, o să ştiu ce NU trebuie să vizionez.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte articole despre filme

vă rog accesați pagina Recenzii de filme.

Lost in Florence, 2017

Titlul original: Lost in Florence
Traducere - Rătăcit în Florenţa
Gen: romantic
Producător: Black Sand Pictures, 2017
Distribuitor internaţional: Orion pictures
Regia: Evan Oppenheimer
Scenariul: Evan Oppenheimer
Distribuţia: Brett Dalton, Stana Katic, Alessandra Mastronardi, Alessandro Preziosi.

Eric Lombard este un fotbalist american aflat la o răscruce pe drumul vieţii sale. Într-o zi, la un picnic, o cere de soţie pe iubita lui, Colleen, dar ea îl respinge pe motiv că nu are o profesie stabilă şi că ea nu poate să se căsătorească pe viaţă cu un om care îi oferă atât de puţină siguranţă pentru viitor. Eric, dezamăgit, acceptă oferta de a se transfera la o echipă italiană de Calcio Storico, o formă medievală și agresivă de fotbal combinat cu rugby care se joacă numai vara, şi pleacă la Florenţa, la o verişoară stabilită acolo, lăsând în urmă trecutul.

În Florenţa o întâlneşte pe Stefania, care este însă cuplată cu Paolo, căpitanul echipei. Stefania, atrasă de el, îi propune o aventură romantică fără implicare emoţională, însă amândoi se îndrăgostesc unul de celălalt. Lucrurile se complică atunci când Paolo află că prietenul lui american are o relaţie cu iubita lui şi când Colleen îşi dă seama că-l iubeşte pe Eric şi vine după el la Florenţa să se împace şi să-i accepte propunerea de căsătorie.

Filmul ne arată şi câteva imagini dintr-o Florenţă plină de opere de artă, dar golită de turişti, ne introduce în lumea fotbalului medieval italian şi ne prezintă o poveste superficială, siropoasă pe alocuri, dar frumoasă, de dragoste şi de viaţă. Nu e un film de şapte stele, însă de văzut în vacanţă, într-o după amiază prea caldă în care nu ai ce face prin casă, ori în lungile ore de zbor intercontinental, este de preferat în locul altor pelicule. Se urmăreşte uşor, şi după mine, se şi uită uşor.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte recenzii de filme

vă rog accesați pagina Stele de cinema.

Dark shadows - 2012

Titlul original: Dark Shadows
Traducerea - Umbre întunecate
Gen: romantic, horror, comedie
Producator: Richard D. Zanuck, Graham King, Johnny Depp, Christi Dembrowski, David Kennedy
Regia: Tim Burton
Scenariul: Seth Grahame-Smith
Distribuția: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green, Jackie Earle Haley, Jonny Lee Miller, Chloë Grace Moretz, Bella Heathcote.

Un film de vacanţă, uşor, spumos deşi aparent, horror, o comedie bună se dovedeşte a fi acest Dark Shadows produs în 2012 şi regizat de Tim Burton. Fimul spune povestea unui tânăr dintr-o familie care a pus bazele unui orăşel în Anglia. La tinereţe, Barnabas Collins se îndrăgosteşte de Angelique, fata unei vrăjitoare, dar mai târziu găseşte adevărata sa dragoste, pe Josette. Angelique geloasă, o face pe Josette să se arunce în mare. Barnabas se duce după ea dar Angelique îl blestemă să nu moară, ci să devină vampir. După o vreme, oamenii orăşelului îl leagă pe Barnabas, îl închid într-un sicriu şi îl îngroapă adânc în pământ. Trec 200 de ani. Josette se reîncarnează într-o tânără care caută de lucru şi se angajează ca servitoare la familia Collins, scăpătată acum, pentru că tot ceea ce aveau ei cândva, toate afacerile, aparţin lui Angelique, care e nemuritoare. Întâmplător nişte lucrări de excavaţii aduc la suprafaţă sicriul iar Barnabas este eliberat. Ceea ce urmează e, poate uşor de imaginat. Vampirul, deşi constient că face rău altora, doreşte să refacă averea familiei şi îşi dă toată silinţa în acest sens, profitând şi de faptul că are capacităţi hipnotice asupra celorlalţi.

Aşadar cu un strop de Dracula lui Coppola (şi acolo Mina este reîncarnarea soţiei lui Vlad, Elisabeta), cu un strop de Lucifer (Barnabas îşi întreabă servitorii ce-şi doresc cel mai mult), cu o aluzie la o altă comedie spumoasă cu fantome, Ghostbusters, acest film făcut din idei puse cap la cap ale altor pelicule, deşi se pretinde inspirat dintr-un serial tv de lungă întindere al anilor '70, reuşeşte să devină un întreg şi să încânte ochiul, să amuze, să relaxeze.
Poate că dacă figura pe care o face Johnny Depp în film n-ar fi atât de memorabilă şi de credibilă, filmul ar trece oarecum neobservat.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

sursa foto: capturi video de pe youtube