Melanie din Pe aripile vantului implineste 100 de ani

S-a născut la Tokyo acum 100 de ani, dar este de origine britanica, naturalizată în Statele Unite ale Americii. A jucat în aproape 50 de filme, dar eu și cei din generația mea ne-o amintim ca Melanie Hamilton, buna prietenă a lui Scarlet O'Hara din neuitatul Pe aripile vântului (1939), rol pe care și l-a dorit și pentru care a primit doar nominalizare la Oscar pentru rol secundar.


Olivia de Havilland a fost o actriță de marcă a generației interbelice și a celei de după război. O actriță profundă, de dramă, de roluri clasice, shakespeariene. Și cred că nu mă înșel dacă spun că este cea mai longevivă doamnă a ecranului, în toată istoria sa.

sursa foto - fanpage-ul actritei

Stele de alta data - David Bowie

David Bowie (pe numele său real David Robert Jones) s-a născut pe 8 ianuarie 1947 în Londra și de mic a manifestat interes artistic. A primit în dar un saxofon de plastic, iar la 15 ani și-a făcut propria formație cu care cânta la evenimente locale. A cunoscut un anume succes pe când avea 22 de ani, iar în 1966 și-a ales numele David Bowie, pentru că mai exista un cântăreț cu numele de familie Jones în formația The Monkeys. În 1972 a cucerit din nou publicul cu personajul muzical Ziggy Stardust în turneul cu același nume, având o apariție androgină - păr lung și trăsături ușor efeminate, un cercel de damă în urechea stângă - foarte bine primită de publicul iubitor de glam rock. După cum au spus criticii muzicali ai vremii, Bowie a creat atunci poate cel mai mare cult muzical al timpului.

În 1975 cunoaște succesul și dincolo de ocean cu single-ul Fame și albumul Young Americans. Următoarele 3 albume, reunite sub titulatura de Trilogia Berlinului, au rămas multă vreme în Top 5 din Marea Britanie în 1979. Apoi single-ul Ashes to Ashes ajunge pe primul loc în topuri în 1980. În 1983 lansează una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, Let's dance, care se anunță încă de la început un succes de casă. În 2004, după ce a întrerupt turneul Reality din cauza unui preinfarct și a operației de angioplastie care a urmat, David Bowie a încetat să mai cânte live, cu excepția unui eveniment de caritate din 2006. Ultimul său album, Blackstar, a fost lansat pe 8 ianuarie anul acesta, la a 69-a sa aniversare. Apoi, ieri (10 ianuarie 2016), pe contul său de facebook, familia a anunțat că David Bowie a plecat dintre noi, împăcat sufletește, după ce timp de 18 luni a dat o bătălie crâncenă cu cancerul.

În cariera sa de muzician pop, a vândut peste 140 milioane de discuri în toată lumea și a fost răsplătit cu 9 discuri de platină, 11 de aur și 8 de argint în Marea Britanie și cu 5 discuri de platină și 7 de aur în Statele Unite.

fotografia reprezintă un print screen după un wallpaper de pe site-ul wallpaperscraft.com

Legendele ecranului: Hedy Lamarr

S-a născut pe 9 noiembrie 1914 în Austria, cu numele real de Hedwig Ava Maria Kiesler într-o familie bogată din Viena. Tatăl ei era bancher iar mama, pianistă.

Datorită frumuseții ei este remarcată și ajunge o actriță foarte apreciată în studiourile MGM, în perioada de aur a cinematografului american. Despre primele ei filme nu se mai știu multe lucruri. În 1933 joacă rolul principal într-un film catalogat la vremea respectivă "pentru adulți" (Ecstasy, în regia lui Gustav Machaty), în care o foarte tânără soție descoperă că soțul ei este un om rece și distant. Deși extrem de bogat, femeia îl părăsește pentru un inginer de vârstă apropiată, alături de care își găsește împlinirea erotică. Din cauză că Hedy apare în câteva scene înotând sau călărind goală, și datorită unei scene erotice mai explicite, în care de fapt erau filmate doar chipurile actorilor, filmul a fost cenzurat, tăiat, bucățălit, pentru a putea fi difuzat în societatea puritanistă a vremii.

De altfel, faima filmului s-a stins relativ rapid, dat fiind că a fost unul dintre ultimele pelicule ale erei filmului mut. Ghinionul ei a fost că în anul lansării filmului s-a căsătorit cu un bărbat care a făcut tot posibilul să cumpere cât mai multe copii ale peliculei pentru ca aceasta să nu mai poată fi difuzată, iar mai târziu, în memoriile sale, povestește despre cât de posesiv era primul ei soț. Fritz Mandl era al treilea cel mai bogat austriac al vremii și făcea comerț cu arme. A avut contacte solide cu oficiali germani și italieni, chiar dacă era pe jumătate evreu și i-a vândut arme chiar lui Mussolini. Cum se comporta foarte posesiv cu Hedy, aceasta nu a avut altă cale decât divorțul pentru a putea să joace în continuare.

Dar nu a divorțat oricum, ci pur și simplu și-a făcut o bună prietenă din camerista ei și într-o seară l-a rugat pe Fritz să-i lase plăcerea de a cina cu toate bijuteriile pe ea. După cină și-a luat camerista și, deghizată, a fugit la Paris împreună cu aceasta.

Ulterior divorțului îl întâlnește pe Louis B. Mayer (unul din cei trei fondatori ai studiourilor hollywoodiene Metro Goldwyn Mayer) care vede în ea o a doua Garbo. Tot el este cel care îi inventează numele de scenă care o va consacra.

Hedy era de statură mijlocie dar avea trăsături perfecte ale feței, ceea ce o recomandă pentru rolurile de femeie fatală și o pune să dea replica unor actori celebri precum Clark Gable, Spencer Tracy, William Powell. Jocul natural, adeseori foarte bine accentuat prin mimică și gesturi - datorită școlii de actorie făcută pe vremea filmului mut, când doar prin mimică și gesturi trebuia să transmiți emoții, îi asigură o carieră artistică lungă, deși presărată cu unele greșeli, ca de exemplu refuzul rolurilor principale din Cassablanca și Lumina de gaz, care au făcut-o, astfel, celebră pe Ingrid Bergman.

De-a lungul vremii își construiește o reputație de actriță cu care se lucrează greu și care nu stă mult timp măritată (a fost căsătorită de 6 ori). A avut doi copii, cu cel de-al treilea soț, actorul John Loder. În ultimii ani ai vieții a trăit retrasă la reședința sa din Orlando, Florida. A murit pe 19 ianuarie 2000, la 86 de ani.

Principalele filme în care a jucat au fost: Ecstasy, Algiers, Ziegfeld Girl, Heavenly Body, Samson and Delilah, My Favourite Spy.

Aniversari de noiembrie. Alain Delon

Peste câteva zile, pe 8 noiembrie împlinește 78 de ani. O viață dedicată filmului polițist, de acțiune.

Eram în clasa a șaptea când filmul Zorro ajunsese la noi la cinematograf. Pe atunci nu prea ratam nici un film la cinema. Când pe ecran au apărut ochii albaștri ai lui Alain Delon, am avut senzația că timpul s-a oprit preț de câteva secunde. A devenit pe loc actorul meu preferat, detronându-l pe Charlton Heston pe care îl văzusem în Cidul. Și într-un fel, a rămas până astăzi.

Alături de alți mari actori ai vremii a jucat în Laleaua neagră, Clanul sicilienilor, Rocco și frații săi, Ghepardul, Samuraiul, Pour la peau d'un flic, Domnul Klein, Aeroportul, și câte alte filme comedii, cu suspans, polițiste ori de aventuri.

Dincolo de farmecul personal incontestabil, Alain Delon a fost și încă mai este un mare actor. Poate unele roluri nu au fost dificile, dar chiar dacă stilul policier pare facil, Alain a făcut roluri memorabile atunci când a fost solicitat să joace într-un film.

A fost căsătorit cu Nathalie Delon, a avut o legătură de lungă durată cu Mireille Darc, la maturitate s-a căsătorit din nou cu un model olandez. O viață destul de tumultuoasă, asemănătoare cu unele dintre rolurile jucate, o viață de Scorpion veritabil, care vrea să cunoască extremele, să fie înger și demon în același timp.

Indiferent ce a ales el să fie, filmele lui vor rămâne în cinemateca de aur a lumii chiar dacă acum, pentru o vreme, gusturile par să fie diferite de filmele anilor șaizeci și șaptezeci.

surse foto: sonyasolo.wordpress.com, kamistad.net, fanpop.com

Chanel - o legenda a modei

Coco Chanel s-a născut pe 19 august 1883 - conform biografilor, sau în 1893, conform celor afirmate de ea însăși, într-un orășel din Franța. De fapt, n-o chema Coco, asta era numele de alint, o chema Gabrielle. Gabrielle Bonheur Chanel. Dar alintul i-a devenit nume, mai apoi renume, și pe urmă prea puțin a mai contat care era prenumele ei real.

Nu era frumoasă, era cochetă, foarte îngrijită, și știa să-și pună în valoare calitățile fizice, acelea care erau. Dar pozele de tinerețe, oricât de savant încerca fotograful s-o așeze și să-i pună lumina pe față, nu-i pot ascunde trăsăturile aspre, constituția osoasă a feței, maxilarul proeminent și bărbia ascuțită, buzele subțiri, neregulate, sprâncenele groase sau creionate, după moda vremii. Trucurile, oricâte ar fi fost ele, nu-i pot ascunde nasul cam mare și cu forma amintind de aceea a unei trompete.

Nu vreau să spun că era urâtă, și dacă era, ce poți face dacă ăsta-i materialul genetic? Mă refer la faptul că toate aceste trăsături reflectau o personalitate  puternică, dominatoare, ambițioasă și energică. Coco are calități demne de un bărbat, o anumită feminitate îi lipsește, dar ea, intuitiv își completează imaginea prin atitudini tipic masculine pentru vremurile acelea: fumează, se droghează (cu morfină, din 1935 până la sfârșitul vieții sale; de altfel numele Coco vine de la faptul că dădea renumite petreceri în Paris unde se consuma cocaină), poartă pantaloni - ea a inventat costumul de damă numit pan-taior, devine om de afaceri, capătă influență, toate acestea fiind apanajul bărbaților din societatea în care trăia.
Pentru că n-a putut să se adapteze lumii, a forțat lumea să se adapteze ei. A reușit, și astfel a devenit o legendă.

Dincolo de moda feminină, numele îi este legat de marochinărie, parfumerie, bijuterii. Ea "descorsetează" femeile, reinventând moda de după primul război mondial. Ea îndeamnă femeile să se îmbrace lejer purtând pantaloni.
Însă toate acestea sunt lucruri arhicunoscute. Mai puține, probabil, se știu despre viața ei.
A rămas orfană de mamă pe la 12 ani, iar tatăl ei a dat-o la un orfelinat. Poate învățată fiind cu viața aspră de acolo, s-a ambiționat să reușească în viață, în așa fel încât să nu mai fie nevoită să asculte de alții.
La 23 de ani devine iubita unui bogătaș, Balsan, cu care se pare că a avut un copil, trecut însă ca fiu al surorii ei, din motive obscure.
După câțiva ani se îndrăgostește de Arthur "Boy" Capel, și iubirea pentru el durează chiar după ce acesta se căsătorește, zece ani mai târziu. Capel a fost acela care a susținut-o pe Coco în a-și deschide primele magazine de modă în Paris. La scurt timp după căsătorie, Capel moare într-un accident de mașină. Ulterior, Coco Chanel declara că a fost cel mai devastator moment din viața ei, și că tot ceea ce a trăit după moartea lui Capel n-a fost o viață fericită.
Ne-ținând cont de nimic, pe la 40 de ani, introdusă fiind în aristocrația britanică, trăiește timp de zece ani o poveste de iubire cu ducele de Westminster, Hugh Grosvenor, bărbat extrem de bogat, care o îngroapă în bijuterii scumpe și extravagante, obiecte de artă și care îi cumpără o casă în cartierul de lux Mayfair. În această perioadă, cu toate că era deja implicată sentimental, la un moment dat, gurile rele spun că, aventuroasă din fire, nu l-a refuzat pe prințul Edward de Wales, care făcuse o pasiune fulgerătoare pentru ea.
Dar dincolo de iubiri, cea mai lungă prietenie, bazată pe potrivire sufletească, pe interese financiare și pe dependența de consumul de droguri a fost cu Misia Sert, soția pictorului spaniol Jose-Maria Sert, membră a elitei pariziene. Cu ea a fost în America, la Hollywood, ca să onoreze un contract care până la urmă i-a lăsat un gust amar. I s-a propus să creeze costumele pentru unele producții hollywoodiene, ceea ce Coco a acceptat, însă rafinamentul modei franceze nu era în acord cu goana după glamour și kitsch a Hollywood-ului. Așa că, până la urmă, a renunțat la contract deși a mai creat costume pentru filme, europene de această dată. Acest incident a marcat o perioadă de declin profesional, perioadă în care o rivală și-a făcut simțită prezența: Elsa Schiaparelli.


Înaintea celui de-al doilea război mondial, Coco Chanel închisese toate magazinele lăsând deschis doar unul singur. Dar faptul că era o înverșunată anti-semită, o ajută să câștige o avere prin ajutor german. În acea perioadă câștigă controlul total asupra antreprizei Parfums Chanel, căreia îi dăduse numele în schimbul a doar 10% din acțiuni, în tinerețe. Urmează o colaborare cu germanii, ca agent nazist, în urma căreia are de suferit la sfârșitul războiului, dar pentru că nu existau dovezi concrete, torționarii ei sunt nevoiți s-o elibereze. După război, Coco se mută în Elveția pentru aproape zece ani. Încet, noi nume apar pe firmamentul modei europene: Christian Dior, Cristobal Balenciaga. Coco nu mai e singura stăpână absolută în haute couture. Dar își continuă drumul, până în ultima zi a vieții ei, când obosită pentru că lucrase mult la catalogul de primăvară, merge mai devreme la culcare. A adormit pentru totdeauna, pe 10 ianuarie 1971, la 87 de ani, în apartamentul ei de la Hotelul Ritz din Paris, care-i fusese locuință în ultimii 30 de ani.
În urma ei lasă nemuritoare branduri de lux: Chanel No. 5, little black dress, poșeta Chanel, logo-ul cu doi C intercalați, costumul de damă Chanel (din tricot). Până și moda pielii bronzate, tot ei i se datorează. Pe vremuri, cu cât o femeie avea pielea feței mai albă, cu atât era considerată o aristocrată. Pielea arsă de soare era semn al unei vieți mizere, a muncii câmpului, a sărăciei. Coco obișnuia să facă plajă fără pălărie, așa că foarte curând moda bronzului ia locul prejudecății de până atunci.
Dincolo de viața ei tumultuoasă, lasă una dintre cele mai puternice amprente în moda secolului al douăzecilea.

sursa principala a textului - wikipedia engleza si franceza.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!