Se afișează postările cu eticheta spuma de par. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spuma de par. Afișați toate postările

luni, 7 iunie 2021

Revlon Professional Uniq One. Recenzie produse

Revlon Professional Uniq One. Recenzie produse

De ceva timp m-am obișnuit să cumpăr anumite produse cosmetice să le dau cadou la nevoie, când persoana mă invită la o aniversare, sau alt eveniment, prea din scurt ca să mai pot face cumpărături inspirate și bine alese. Așa că am mereu în casă bomboane, cafea, cosmetice, băuturi fine pe care doar trebuie să le asortez la un buchet de flori în ziua respectivă.

Astfel că acum vreo 3-4 luni am cumpărat niște seturi de cosmetice pentru păr, însă când vine vorba de cosmetice, aproape întotdeauna cumpăr un set și pentru mine. De vreo 3 săptămâni am început să folosesc setul de șampon, tratament de păr și fixativ-spumă de coafat Revlon Professional Uniq All in One. De fapt, nu sunt set toate trei, cred că fixativul a fost separat, dar am nevoie de el din cauza unui păr moale de felul lui și de aceea l-am luat.
Așadar, să începem recenzia.

Ce conține pachetul?


La întrebarea asta am răspuns mai sus, pachetul conține șamponul și tratamentul de păr care vine într-o cutie nesigilată. Produsele sunt roșii cu auriu, și încă nu mi-am dat seama de ce alte produse din aceeași vastă gamă Uniq One sunt albe cu verde, maro sau albastru, dar am impresia, dacă rețin bine, că este vorba despre aroma fiecărui set.

Ce promite?


S-o luăm pe rând.

Revlon Professional Uniq One. Recenzie produse

- șamponul promite că repară părul deteriorat, conferă strălucire, protejează culoarea părului vopsit, descurcă firele de păr încâlcite, împiedică despicarea firelor și căderea masivă, împiedică electrizarea, dă părului un plus de volum.

Revlon Professional Uniq One. Recenzie produse

- tratamentul de păr spune cam același lucru.

Revlon Professional Uniq One. Recenzie produse

- fixativul-spumă mai spune că nu îngreunează firul de păr și că pe părul dat cu spuma aceea coafura durează

Ce face de fapt?


Șamponul are în el și balsam, așa că la spălat se face ca o cremă albă. Chestia asta nu prea îmi place, dar important este ca șamponul să-și facă treaba. Și și-o face destul de bine - curăță chiar și cu o singură aplicare, părul se lasă cuminte în jos, nu mai este nevoie de a fi periat sau pieptănat, este suplu, mătăsos, lucește, într-adevăr vârfurile se despică mult mai puțin iar părul nu mai cade așa de mult. DAAARRRRR..... începând cu ziua 2 de după spălat începe să se îngrașe, ori poate numai părul meu se îngrașă prea repede, nu știu. Însă se simte nevoia după 3-4 zile de o nouă spălare, iar părerea mea este că un păr vopsit de ani de zile la fiecare 2 luni și făcut permanent de două ori pe an nu trebuie agresat atât de des. O spălare pe săptămână ar trebui să fie de-ajuns, dar cu șamponul Revlon Professional Uniq One lucrul ăsta nu prea este posibil.

Tratamentul de păr probabil este la fel de bun, e ca o spumă ușoară și îl aplic de pe căușul palmei pe jumătatea inferioară a părului, dar nu în cantitate mare, pentru că îl îngreunează în ciuda aceea ce scrie pe etichetă. Nu-l folosesc de fiecare dată după splălat, pentru că m-am obișnuit cu un produs pentru tratarea părului de la Wella.

Spuma de păr este excelentă, din toate aceste 3 produse, fixativul Revlon Professional Uniq One roșu cu siguranță îl voi mai cumpăra. Zulufii mei au stat băț mai mult de 24 de ore, ceea ce cu nicio altă spumă nu mi s-a mai întâmplat, la părul meu moale ca mătasea (și nu, nu este un compliment, un păr bun, pe care o coafură ține indiferent de condiții, este părul aspru sau semi aspru. Părul moale e cel mai prost tip de păr - asta vă spune cineva care a avut mamă coafeză!).

Cum miroase?


Dragilor, mi-e greu să vă spun. Mirosul, conform etichetei, ar trebui să fie de cocos și vanilie, dar eu nu simt așa ceva deloc. E un miros chimic, fără îndoială plăcut, dar nu-l pot asocia cu aroma de cocos, poate ceva vanilie, dar vag aș zice asta. Mă tot gândesc la o bloggeriță americană care a zis că aceste produse miros a after shave ieftin. O fi, eu nu fac această comparație, dar e un miros ieftin, totuși, a chimicale și a colonie de doi-trei bani.

Unde se găsește?


Online, pe Notino, pe eMag și pe alte site-uri de profil, iar prețurile diferă de la site la site. Altfel, cred că în multe magazine de cosmetice și în hipermarketuri se găsesc diverse produse din această gamă.

Tu ai folosit produse pentru păr de la Revlon? Dacă da, cum ți s-au părut?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin